1,939 matches
-
fața pământului, simbolul puterii supreme: aurul. Unghiile sidefii și pielea albă și perfect întinsă de pe mâini te duceau cu gândul la regina Cleopatra. Dar ceea ce ne-a impresionat cel mai mult și a pus capac uluirii noastre infantile a fost scurta din blană de vulpe argintie și căciulița albă, nemaipomenit de frumoasă, din blană de hermină. Nu cumva doamna din fața noastră era împărăteasa aisbergurilor, a ținuturilor înghețate și a zăpezilor veșnice?? În timp ce privirea noastră proceda la inventarierea minuțioasă a elementelor exterioare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cu limba lui trandafirie și ultima firimitură de pâine în semn de profund respect față de această hrană dumnezeiască. Măi băieți, hai, luați-vă porumbul și veniți că vă așteaptă șefu'. E rândul vostru la măciniș. Mircea a pus în buzunarul scurtei sale un coltuc de pâine pentru mama și, luându-ne în brațe săculețele, l-am urmat pe ajutorul de morar. Așa, măi băieți, așa zise șeful. Vărsați aici. Bine. Acum dincoace punem săcușorii voștri să curgă făina. Și, rând pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
rugăciunea de mulțumire tatălui nostru ceresc, ne-am încredințat sufletele și trupurile Celui care ne-a dat viață. Era în jurul orei douăsprezece noaptea. O dubiță neagră a oprit în fața căsuței noastre și din ea au coborât trei civili îmbrăcați în scurte de piele, având în mână câte o lanternă. Au intrat în curte și s-au oprit în fața ușii de la tindă, proiectând jetul de lumină spre geamuri. Apoi, au încercat ușa și au deschis-o larg, pătrunzând toți trei în hol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Apoi, au încercat ușa și au deschis-o larg, pătrunzând toți trei în hol cu lanternele aprinse. Deschide! În aceeași clipă au tras ivărul ușii, iar aceasta s-a deschis larg spre tindă, pe când securiștii scoteau rapid pistoalele din buzunarele scurtelor. În timp ce ei au deschis ușa, tata s-a ridicat și acum era în picioare lângă intrare. În numele legii ești arestat! N-are rost să te opui s-a răstit un securist și a îndreptat ostentativ pistolul spre pieptul lui. Somația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
s-a făcut nimic în acest sens. Și lucrurile au trenat în continuare. În continuare nu mă simțeam bine, aveam tot timpul probleme, cei doi mergeau țanțoși în continuare și la un moment dat am observat că amândoi aveau o scurtă neagră din piele. Atunci am făcut așa o asociere cu filmele lui Sergiu Nicolaescu, când cei din ,,poliția legionară” în frunte cu ,,Paraipan”, erau îmbrăcați tot în haine negre din piele, dar mai lungi. Da, turnătorii primeau ca recompensă, de la
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
didactice calificate refuză să meargă. După un timp, suplinitorii se obișnuiesc cu activitatea didactică și, neavând alternative, încep să caute o modalitate de calificare și de stabilizare în interiorul acestei profesiuni. Marea diversitate a învățământului post liceal, a învățământului superior de scurtă și de lungă durată, de stat și particular, oferă multiple posibilități în acest scop. Așa se face că tineri care nu s-au gândit până la 19-20 de ani, sau mai mult, că vor deveni cadre didactice (educatoare, învățători sau profesori
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
și cu codițe care prezenta. (Să fi fost Cristina Țopescu? - ea cred că era.) Înghițeam toate tâmpeniile cu pionieri care plan tau copaci, făceau careuri, ridicau steaguri și salutau cu cra vatan vânt, doar ca so văd pe prezentatoare, în scurtele mo men te în care introducea materialele filmate. Mai târziu, fata a încetat să apară și astfel am fost scutit de porția matinală de cravate roșii, în loc de cacao cu lapte. Când am mai crescut, înaintea emisiunii cu pionieri a apărut
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
București), celălalt Cristi (Puiu) vorbise cu foarte multă căldură despre Nemescu. Cred că era într-adevăr unic : amestecul acela de cine-verite aproape documentar și imaginație ludică, ducând la un soi de neorealism magic era numai al lui. Tudor Voican (scenaristul scurtelor și, iată, al primului și, din păcate, ultimului lungmetraj al lui Nemescu) va găsi cu greu un înlocuitor ; pentru că, deși o vorbă proastă spune că nimeni nu e de neînlocuit, în artă nu e așa... Nu e deloc așa. După
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
erbănescu, proaspătul președinte al CNC, are un scenariu pe care-l va regiza Marius Th. Barna ; acesta din urmă a câștigat și la lungmetraj (cu un proiect ce ecranizează cartea lui Lucian Dan Teodorovici Circul nostru vă prezintă), și la scurte (cu regia unui scenariu scris tot de Teodorovici, O zi bună) și mai este de găsit pe lista câștigătorilor CNC și cu scenariul propriu (intitulat Casanova, identitate blestemată) al unui viitor lungmetraj semnat de Cătălin Saizescu... ! Las la o parte
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
este o lecție de cinema într-adevăr magistrală. Din păcate, nu pot să stau la proiecțiile filmelor din competiție (am un număr chiar despre Film ! la Dilema Veche), stau numai la programul They Were Next Generation Too, în care revăd scurtele de început ale lui Nae Caranfil, Laurențiu Damian, Radu Nicoară, regretatul Ovidiu Bose Paștina și Adrian Sârbu (chiar el, bossul de la Pro !). Frumos e în septembrie la Veneția e în continuare o parodie irezistibilă la Anul trecut la Marienbad (chit
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ieri, și-mi voi pierde timpul umblînd de ici-colo, căutîndu-i pe cei de la construcții-montaj. La ieșirea din bloc mă întîmpină un aer tăios, de primăvară timpurie. Îmi strîng cordonul și-mi scot mănușile de piele din buzunarul de la piept al scurtei îmblănite, trăgîndu-mi-le din mers. Pe trotuar, în fața debitului de tutun, mă întîlnesc, ca de fiecare dată cînd ies de la Livia, cu același bărbat cu servieta sub braț și bărbia lăsată în piept. De pe trotuarul celălalt, trec strada printr-un loc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
combinatului. Ne vedem aproape zilnic de vreo șapte ani, ne salutăm, uneori ne întrebăm "cum a fost azi?" și cam atît. E o fată înaltă, îmbrăcată în pantaloni albaștri supraelastici, în picioare cu cizmulițe, care se ascund sub pantaloni; o scurtă dintr-o stofuliță groasă, maro; pe dedesubt, cu un pulover din mohair galben și pe cap, cu o băscuță tot din mohair galben, care adună sub ea părul roșcat. Are ochi mari, verzi și buzele frumos conturate, puțin răsfrînte. Odată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de gheață de lîngă peron. După vîntul rece din stație, aerul cald, aruncat în interiorul autobuzului de ventilatorul motorului, parcă mă mai dezmorțește. Caut abonamentul, îl dau la perforat, apoi îmi scot mănușile și le bag în buzunarul de la piept al scurtei îmblănite. Acolo dau peste o hîrtie împăturită, pe care o scot și-o despăturesc încet, doar cu o singură mînă. Un fior de bucurie, ca satisfacția ce ți-o dă lucrul bine isprăvit, simt că mă cuprinde privind hîrtia ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Pun tabla în buzunar și intru în birou. E frig, ca de obicei, așa că nu-mi mai dezbrac scurta îmblănită. În alte zile, prima grijă era să-mi trag pantalonii de salopetă peste pantalonii cu care eram îmbrăcat, iar în locul scurtei îmblănite să iau pufoaica. Azi nu mă mai îmbrac în salopetă că nu am de umblat prin instalație. Mă gîndesc să-mi fac o cafea, dar cafeaua mi s-a terminat de cîteva zile și alta n-am mai adus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să beau. Caut în sertarul cu scule un capăt de sîrmă cu care descui lăcățelul pus la ușa dulapului. În dulap, deasupra tuturor dosarelor, stă agenda de lucru, pe care o iau și o bag în buzunarul din dos al scurtei îmblănite, în locul mănușilor. Pun termo-plonjonul în cana cu apă, torn zahăr și răscolesc dosarele de pe raftul de jos în căutarea unui plic de ceai chinezesc; știu că aveam vreo cîteva, aduse acum vreun an. Am găsit unul, îl spăl de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
telefon, iar dacă n-o găsesc, mă duc și-o caut tot șantierul, că tot n-am ce face azi. Ceaiul cald și aspirina încep să-și facă efectul, simt broboane de transpirație după gît și pe piept. Îmi dezbrac scurta îmblănită și-o arunc pe cuierul-pom, rămînînd în haină și în cămașa albă, pe sub care am o cămașă subțire de corp. Parcă m-am mai răcorit. Mă așez pe scaun, lîngă telefon și mă uit la ceas: abia opt jumătate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-l vizitați. Te oferi ghid? Puteți rămîne? Bucureștiul e mai frumos și eu îl cunosc foarte bine... Femeia surîde molcom, ca un licăr de stea în apă. Mă îmbăt de surîsul ei și, beat cum sînt, scot agenda din buzunarul scurtei îmblănite, întinzîndu-i-o: Vă rog!... Mi-ar face mare plăcere să notați telefonul la care poate fi găsit ghidul pentru București... Las agenda în palma întinsă a femeii și mă plec spre telefon, formînd numărul Lilianei. Mi se răspunde. Doamna Liliana
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în cîteva minute. Dar nu! Ea a stabilit că e mai bine în București, îl cunoaște mai bine. Vorbesc cu Don Șef și fac rost de-o delegație. Am numărul ei de telefon... Bag agenda în buzunarul de la piept al scurtei îmblănite cu sentimentul că am acolo o comoară. Poate chiar mîine sau poimîine, dacă montajul exterior va merge bine, vorbesc cu Don Șef să-mi aprobe o delegație la București. Voi pleca la minister cu ceva fișe tehnice pentru import
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și cu ecusonul în piept. Bag ecusonul în buzunar și-mi scot casca de pe cap. O învelesc într-un ziar și-o bag într-o sacoșă de plastic, pe care o port întotdeauna la mine, în buzunarul de la piept al scurtei îmblănite. Intru în curtea I.L.L.-ului, pătrund într-un culoar lung, cu cîteva uși în partea stîngă, bat la o ușă pe care scrie "relații cu publicul" și intru. Observ că înăuntru sînt și femei și bărbați. Cuprind dintr-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mănușile, poșeta și haina de blană pe fotoliul de la capătul patului, din fața oglinzii. E trei și cîteva minute, arată spre ceasul de la mîna sa. Pînă la ce oră aveți program? Patru, răspund, rămînînd în ușa camerei. Te rog, lasă-ți scurta și aruncă naibii sacoșa aia! îmi spune, potrivindu-și în fața oglinzii, în fugă, buclele. Ce te-a apucat să umbli cu casca după tine?! Am ieșit cu ea pe poartă... Las jos, lîngă cuier, sacoșa cu casca de protecție, apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
naibii sacoșa aia! îmi spune, potrivindu-și în fața oglinzii, în fugă, buclele. Ce te-a apucat să umbli cu casca după tine?! Am ieșit cu ea pe poartă... Las jos, lîngă cuier, sacoșa cu casca de protecție, apoi îmi scot scurta și fularul, agățîndu-le în cuier. Să știi, mă amenință ea din nou, preocupată de telefon, dacă nu ai dreptate, te pălmuiesc pînă-ți crapă obrazul!... Alo, se adresează în receptor, un fir cu orașul, vă rog!... Stai aici, lîngă mine, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Don Șef, să mă așez pe un scaun, lîngă perete. Nu-nu, la masă, mai sînt locuri, precizează bărbatul blond. Mă așez pe unul din scaunele libere, de lîngă masă, îmi pun sacoșa pe genunchi și încep să-mi deschei nasturii scurtei îmblănite. Cred că știți despre ce este vorba, mi se adresează bărbatul blond, cu o voce calmă, ponderată. Ați fost chemat să spuneți dacă puteți porni separatorul și în cît timp. Tovarășe prim-secretar, intervine directorul, dacă-mi permiteți, eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
M-am întors cu o idee. Să vedem ce iese. Sîntem cu toții în camera de lîngă dispecer. Luchian a adus mașina de calcul, Lupu a adus un braț de cărți... Spune relația. Îmi desfac haina de azbest, scot din buzunarul scurtei de velur agenda și deduc din calcule relația cerută de Graur, pornind de la elementele principale de proiectare și construcție ale separatorului, pe care le rețin cu exactitate. Dictez la interfon relația obținută. Pînă la cît îți rezistă filtrele? mă întreabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se întinde mult-mult, mai să atingă plafonul cu brațele. Începe apoi să-și dezbrace costumul de azbest. Găsește în buzunarul pantalonilor cheia de la ușa încăperii și mi-o pune în față. Iau cheia, o bag în buzunarul de la piept al scurtei îmblănite, apoi încerc să mă ridic de pe scaun: constat că am înțepenit. Îmi dezbrac încet costumul de azbest, îl împăturesc, i-l dau lui Vlad și-i mulțumesc, apoi îmi scutur haina de velur și pantalonii de scamele albe. Vlad
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să mai aștepte. Cred că-i vreun bilet lăsat după ora două, cînd eram căutat de Don Șef. Pun agenda și documentația tehnică în dulap, încui bine dulapul, scot apoi cutia cu crenguța de magnolie din buzunarul de la piept al scurtei, o despachetez și mă umplu de fericire privind florile. Mă așez pe scaun, pun cutia pe birou în fața mea, o privesc lung, în timp ce mă joc cu radiera parfumată, primită de la Don Șef, savurîndu-i mirosul exotic... Vorba lui Vlad: ce bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]