2,780 matches
-
trecuse prin ani buni de campanii militare, aproximă - iar asta întărea ce-i spusese Lidania, precum și aprecierea pe care o făcuse la râu, puțin înainte de începutul luptei - că se aflau acolo circa 800 de bărbați, cu nelipsita suită de femei, servitori, prizonieri, cai și animale de povară și de hrană. Văzuse puține care, cele mai multe pe două roți strânse în cercuri de fier, tipul de car pe care acești barbari, încărcându-le cu poveri neînchipuit de mari, le trăgeau după ei peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să însoțească afară prizonierul. Când ușa se închise la loc, se răsuci și întâlni privirea severă a lui Mandzuk, care nu se mișcase de la locul său. — Ce? îl apostrofă iritat. Ce e? Ce ai de văzut? Mai bine spune-le servitorilor să-mi aducă armele mâine în zori și vezi de santinele să fie bine postate, iar capii de jagun-urilor să se îngrijească de pregătiri. — Așadar, ai de gând să pleci? întrebă celălalt pe un ton sumbru, ridicându-se în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bătându-l prietenește pe umăr, și fă tot ce ți-am poruncit. Mâine în zori plecăm. 34 Sebastianus fu condus într-un grajd mare, aflat la marginea satului, la circa două sute pași de clădirea în care se instalase Balamber cu servitorii săi. Intrând, își încrucișă drumul cu două femei ce ieșeau ducând fiecare câte o grămadă de tigăi goale. Nu le cunoștea și nici ele nu-l învredniciră cu mai mult de o privire fugară. Fiecare deschizătură din peretele localului fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
opuse. Nu! Făcu semn către copila care căuta să-și elibereze mâna din strânsoare. Nu pot s-o abandonez. Nu pot, înțelegi? Romanul își aminti: era Lucia, copila de nici măcar paisprezece ani care, cu câteva zile înainte, sub ochii săi, servitorii huni o luaseră cu forța din depozit ca să o siluiască încă o dată. Scruta cu încăpățânare tabăra, printre copaci, și repeta cu glas înlăcrimat: — Mamă! Trebuie să vii aici! Trebuie să vii aici! Sunt mizerabili! Sunt urâți! Pleacă! Pleacă! Pleacă! Mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mulți galo-romani și nu puține femei, ba chiar și câțiva copii. Fiica lui Waldomar își opri calul în fața unui cort din piele, de tip roman, destul de mare, dar nu diferit de celelalte, și sări agil di șa. îndată, un tânăr servitor alergă să se îngrijească de calul ei. Vino cu mine, îi spuse lui Sebastianus și, mai mult decât ca o invitație, acele cuvinte răsunară ca un ordin. Descălecă și o urmă în cort, unde, pe o piele mare de urs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
armonioase: înfășurate în pantaloni de lână; ele trădau, la fel ca și legănarea - foarte ușoară, de altfel - a șoldurilor, o feminitate pe care cămașa grea de zale, sabia lungă și bocancii bărbătești se străduiau în zadar să o ascundă. După ce servitorul o ajută să se elibereze de livrele întregi de fierărie care o protejau, îi porunci să-i aducă bere și îi spuse lui Sebastianus pe un ton binevoitor: — Șezi, te rog. Deja am dat ordin să ți se pregătească un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
gingășie feminină pe chipul său hotărât. însă energia și agilitatea pe care o arătau fiecare mișcare, semn clar al exercițiului fizic susținut, erau totuși acelea ale unui războinic. Așezându-se pe un scăunel, Sebastianus luă pocalul de bere pe care servitorul i-l întinse și îl atinse cu el pe acela care se găsea deja în mâna Fredianei: — Pentru această victorie! propuse. Ea, așezată cu picioarele depărtate în fața lui, după obiceiul bărbaților, ridică pocalul și încuviință cu gravitate: — Pentru cea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sub braț coiful împodobit cu pene, stătea în așteptare, în mijlocul a ceea ce fusese biroul marelui împărat. Aleile frumos pavate, flancate de șiruri de chiparoși, erau străbătute fără încetare de mici grupuri de ofițeri de rang mai mic ori de curieri, servitori, cantinieri, magistrați ai cetății, furnizori, petiționari care veneau pentru a douăzecea oară, cel puțin, să solicite o audiență ori să încredințeze secretarilor și ușierilor grave și irezolvabile probleme personale: proprietăți devastate în locuri îndepărtate, copii răpiți care, cu siguranță, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe Sebastianus cu ochii săi arzători. Ai spus bine: un om al Bisericii! în realitate, la optsprezece ani, eram deja diacon, iar la douăzeci, am început viața de mănăstire. — Așadar, erai de condiție liberă. — Desigur! Tatăl meu avea pământ și servitori, era capul comunității noastre, un sat aproape de Augustodunum. Mai avea patru fii, toți băieți și toți mai mari ca mine, dar cred că eu eram preferatul lui. Căuta întotdeauna să nu-mi dea muncile cele mai obositoare, zicea că eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Sorbi îndelung din paharul său de lemn, apoi rămase privindu-l scrutător și învârtindu-l între degete, fără să mai zică nimic. Era deja târziu și mulți mușterii părăsiseră deja sala de mese ca să se ducă la dormitoare. Gazda și servitorii săi veneau și plecau printre mese, aranjând și aruncând priviri nerăbdătoare puținilor rămași. Afară încă ploua cu ropot mare. Sebastianus hotărî că venise momentul să se retragă și discuția se încheie acolo. A doua zi de dimineață, ieșind în curte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
calea sa, sunt demoni de la care nu trebuie să așteptați altceva decât violență și opresiune, măceluri și umiliri. Credeți-mă: aceia dintre voi care așteaptă din partea lor propria eliberase se amăgesc! V-ați făcut bagauzi ca să nu trăiți ca niște servitori, dar exact asta vă așteaptă dacă barbarii aceia vor câștiga! Iar, dacă se întâmplă așa ceva, în momentul acela va fi inutil să întrebați de ce trebuie să suferiți, de ce sunteți supuși la suplicii, de vreme ce aceste motive rămân întotdeauna de neînțeles: cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să se întrebe dacă mai era sau nu viață în micul animal, din ai cărui ochi, de acum sticloși, îi părea că se scurg, ca o acuzație inutilă la adresa călăului său, lacrimi de durere disperată. Nici unul dintre membri suitei de servitori nu asista la ritul străvechi - o interziceau legile imperiale. Alături de Hippolita se afla doar prietena sa din totdeauna, frumoasa Flavia Sextilia, care ținea ochii în jos, iar cu o mână încordată își strângea ricinium-ul sub bărbie, incapabilă să suporte imaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
adunate pe petecul pătrat de lână albă, apoi, ridicând mica greutate, o așeză pe flacăra ce ardea în cazanul de cărbuni de lângă el. în vreme ce mirosul cărnii fripte se ridica în aer, se spălă în ligheanul pe care-l ținea tânărul servitor - singurul pe care-l avea - ce-l însoțise și se șterse apoi cu șervetul pe care acesta îl ținea pe umăr; după aceea, dezlegându-și de pe frunte panglica albă pe care o purtase în timpul ritului, o fixă încruntat pe Hippolita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
exterioare sunt înalte și solide: tatăl meu a făcut din această villa aproape o fortăreață. Deloc convins, haruspice-le se mulțumi să dea din cap cu gravitate; după care, își desfăcu veșmântul de lână albă, stropit cu sângele victimei, îl dădu servitorului care îl ajutase în timpul ritului și își luă apoi bastonul din mâinile lui. Sprijinindu-se cu o mână în baston, iar cu cealaltă pe umărul băiatului, coborî cele două trepte ale templului și se îndreptă, șchiopătând, pe cărarea pietruită flancată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de la privați sau de la cei care le revindeau, sculpturi, picturi, obiecte decorative de factură antică - multe dintre ele purtând o inconfundabilă amprentă păgână -, salvându-le astfel de frenezia distrugătoare a fanaticilor creștini, și se ocupa, practic, singur de toate, de vreme ce servitorii, aproape toți creștini, priveau cu oroare acel gen de obiecte pe care, nu întotdeauna pe drept, le considerau simulacre idolatre. în ultimii ani, Hippolita aglomerase într-atât casa cu asemenea lucrări, încât devenise din ce în ce mai greu să găsească pentru toate un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu pasul măsurat și modest al oricărui majordom, pe chipul său cu contururi aspre nu se citea nimic altceva decât o deferență respectuoasă. Hippolita încă avea privirea ațintită pe silueta lungă a lui Cetegus, ce se depărta, sprijinindu-se de servitorul său. — Ce e, Clemantius? îl întrebă. Bărbatul își drese glasul. — Invitații au sosit, anunță. Ilustrul Flavius Cilonus e la intrarea principală, cu prietenul său Emerentianus. Hippolita îi spuse ușurată: — Bine. Și Claudian cu soția lui? — Da. Au fost primii. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sală a tricliniului, banchetul se apropia de sfârșit. Curând, invitații aveau să-și ia rămas bun, unul după altul, de la gazda lor și să se întoarcă, în lecticile comode, fiecare la casa lui, escortați de trena lungă și tăcută a servitorilor atenți să le lumineze drumul cu felinarele. Ziua se pierdea într-o înserare caldă, abia răcorită de o briză ce cobora dinspre dealurile învecinate să mângâie frunzișul pomilor din grădină. Lumina artificială a felinarelor, aprinse prompt de servitori, dezvăluia falsitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tăcută a servitorilor atenți să le lumineze drumul cu felinarele. Ziua se pierdea într-o înserare caldă, abia răcorită de o briză ce cobora dinspre dealurile învecinate să mângâie frunzișul pomilor din grădină. Lumina artificială a felinarelor, aprinse prompt de servitori, dezvăluia falsitatea frescelor puțin stinse, care, pe toți pereții, propuneau imagini rustice: vii, fântâni țâșnitoare și tufișuri populate de păsări mici, delicate. Mișcându-se cu pași ușori, ca de vată, servitorii din casă aduceau invitaților ultimele cupe cu vin, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din grădină. Lumina artificială a felinarelor, aprinse prompt de servitori, dezvăluia falsitatea frescelor puțin stinse, care, pe toți pereții, propuneau imagini rustice: vii, fântâni țâșnitoare și tufișuri populate de păsări mici, delicate. Mișcându-se cu pași ușori, ca de vată, servitorii din casă aduceau invitaților ultimele cupe cu vin, cu gesturi rapide și totodată circumspecte, în vreme ce patru muzicanți, strânși într-o latură a sălii, îi distrau în sunete de flaut, sistru și tamburină, întregindu-și cu geniale improvizații repertoriul, suficient de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dincolo de parc, deasupra frunzișului întunecat al copacilor și a zidului înconjurător, cerul se înflăcărase. Părăsindu-și locul, Hippolita ieși pe verandă. în câteva clipe i se alăturară toți oaspeții, în afară de Lucius Placidius, care, răpus de vin, sforăia pe canapeaua sa. Servitorii casei și muzicanții, cu instrumentele în mână, se apropiară și ei, cu pas șovăielnic. Nu se vedea nimic altceva decât acea strălucire ce palpita roșiatic, însă prin aerul serii venea în valuri ecoul unui vacarm confuz, îndepărtat. Dinspre poarta principală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privi împietrit. — Dar... bâlbâi, acum probabil că sunt morți cu toții. Vrei să mă duc să mă ucidă degeaba? Asta vrei? Hippolita nu-l mai asculta deja. îi dădea ordine frenetice lui Clemantius, care ajunsese în fugă pe terasă împreună cu câțiva servitori. — Ce trebuie să fac cu cei care cer să intre? n-o slăbi libertul. Vin oameni la poartă. Unii sunt colonii noștri; femei și copii. Hippolita nu ezită: își cunoștea din totdeauna datoria. — Deschide, bineînțeles, lasă-i să intre. Cilonus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
toate, să asigure și să organizeze servitorimea; vila, însă, era foarte mare, alcătuită dintr-un complex de numeroase cădiri, fără a mai pune la socoteală grădinile și curțile; iar în perimetrul ei trăiau, printre servii de la muncile câmpului, manipulanți și servitorii din casă, cel puțin șaizeci de persoane. Deși clopotul de alarmă din camera paznicului de la poartă îi chema deja de o vreme pe toți să se adune, Hippolita vedea în jurul ei numai confuzie. îi striga pe servii ce alergau prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să reușească, în atât de puțin timp, să culeagă toate obiectele acelea? Și toate operele de artă din villa? Cum să le salveze de furia distrugătoare a barbarilor? Văzându-i pe oaspeți cum se îndepărtează în grabă, urmându-l pe servitor, își aminti de Flavia. Unde dispăruse? De la balustradă, îl întrebă pe Clemantius, care se întorsese dedesubt și vorbea cu însuflețire cu purtătorii de lectică ai Matidiei, dar nu primi decât un răspuns negativ, stânjenit. înspăimântată, privi în jur, trecându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
expresie exaltată și totodată batjocoritoare pe care o văzuse pe chipul celuilalt. îi văzu pe amândoi barbarii izbucnind într-un râs nerușinat și insultător și atunci se scutură, se răsuci brusc și începu să alerge pe cărare, cu răsuflarea tăiată. Servitorul dispăruse fără urmă; în spate auzea vocile celor doi care o urmăreau fără grabă și deloc îngrijorați că ea ar fi putut da alarma. Găsi din memorie o bifurcație și o apucă, alergând nebunește, pe aleea ce ducea direct la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
le-ar fi aplicat cu hotărâre apărătorii; zidurile construcției masive erau din piatră, de două ori mai groase decât de obicei, și nu aveau în mod real ferestre, ci doar câteva ambrazuri strâmte, inatacabile din exterior. Recunoscând-o pe Hippolita, servitorii îi făcură imediat loc; dincolo de intrare îl află pe Clemantius, cuprins de o nervozitate ușor de înțeles. — Domina! exclamă ușurat, imediat ce o văzu. în sfârșit! eram cu toții tare îngrijorați pentru tine. Nu știam unde ești și... Gâfâind, Hippolita își trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]