1,455 matches
-
ar fi fost atât de inconsecventă! — S-a mai văzut cum anumiți oameni au început să se cumin țească imediat ce au ajuns într-o situație dezonorantă, într-o lo cu ință sub orice critică... Ca a Iuliei, răsună un țipăt sfâșietor în sufletul bătrânului. Insalubră. Mucegaiul și umezeala și-au luat deja tributul. Viața Scri boniei! Durerea sufletească și frica sunt uneori mai de efect decât acțiunile binefăcătoare. O vede chinuindu-se să vorbească convingător. Încearcă acum să apeleze la rațiunea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
opinia că nici ei nu pot face testament. Se apleacă iscoditor asupra lui Libo: — E vorba de moștenirea lui Otacilius, nu? Printre sughițuri și suspine, acesta încuviințează. — Într-un asemenea caz, legea e de partea lui, spune avocatul. Scribonius geme sfâșietor, imagine vie a deznădejdii. Asinius Gallus îi contemplă un timp mina necăjită, apoi se în toarce la locul său murmurând încet, ca pentru sine: — Legiuitorul a vrut să-i apere pe copiii acestor oameni care, fiind în continuare sclavi în fața
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ca atare. Scribonius Libo ridică nedumerit ochii spre el. Gallus îi explică: — Printr-o ficțiune, bunurile latinilor defuncți încetează de a mai trece în patrimoniul foș tilor patroni, conform dreptului peculiului, și revin moștenitorilor de drept. Libo scoate un suspin sfâșietor. — Înțeleg atunci că Otacilius ăsta i-a lăsat fiului său averea prin testament. Scribonius Libo se strâmbă plin de năduf: — Da! pufnește înfundat. Își înalță cu deznădăjde brațele spre cer: — Închipuie-ți că fiu-său, Ofelus, nici măcar nu trăiește aici
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
spaimă pe-al mărilor talaz, Că-n sufletu-i pământul se sbate cu necaz - Că orice-i viu în lume acum încremenește. Se sgudue tot domul de pare-a fi de scânduri, Și stânci în temelie clătindu-se vedem, Plânsori sfâșietoare împinse de blestem Se urmăresc prin bolte, se chiamă, fulger-, gem Și cresc tumultuoase în valuri, rânduri, rânduri... Din inimă-i pământul la morți să deie vieață, În ochi-i să se scurgă scântei din steaua lină, A părului lucire
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cu boruri largi, sombreros. Printre mărfuri treceau turme de capre de munte sunând-și tălăngile. Indienii nu se arătau deloc uimiți de japonezi, socotind, probabil, că făceau parte din cine știe ce trib de la munte. Sufletul samuraiului era cuprins de un dor sfâșietor după valea sa. Se gândea la soția și la copiii săi și la ce făceau ei în clipa aceea. Dorul era pricinuit poate de faptul că sosise în sfârșit în acest loc plin de viață după ce străbătuse vreme îndelungată deșerturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dojenit pe Ioan. Când Ioan a dat să oprească pe unul care vindeca bolile oamenilor folosindu-se de numele Domnului, Domnul i-a zis: „Cine nu este împotriva noastră este pentru noi...” Dintr-o dată Velasco simți în piept o durere sfâșietoare de parcă ar fi fost străpuns cu o sabie ascuțită. El știa că negustorii japonezi nu crezuseră în predicile sale. Recunoștea că doar se folosiseră de botez urmărind să câștige din negoț. Știa toate astea și, totuși, le trecuse cu vederea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Audiție celestă Elena Marin Alexe La ceas de amurg agonizând cu lacrimi de sânge, las deschisă ușa sufletului neostoit, împătimit, și neliniștit, tăcerii și adorării liniștei albe, din haosul unei lumi pe cale de dispariție. necuprinsul mă infioară sfâșietor în ultimile acorduri ale cântecului de lebădă. Dirijorul este genial. Ascult..... Oda creației!
Audi?ie celest? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83235_a_84560]
-
titlu potrivit. Amurg în Deltă Ion Pillat Cât vezi cu ochiul, verde, păpurișul Se-ndoaie-n vântul serii, foșnitor. Din când în când și-arată luminișul Un ochi de apă moartă. Un cocor Cu aripa deschisă se ridică Din stuf, sfâșietor de trist scâncind, Sau cai tătari, dând roată fără frică, Sălbăticiți, nechează pe un grind. Amurgu-mbracă Delta toată-n aur Cu turla unui sat lipovenesc, Dar umbrele ostroavelor de plaur Albastrul cenușiu îl împânzesc. Vaporul taie noaptea șoptitoare, Și valul
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
reluare din oră În oră. Prietenilor mei le plăcea să dea pe postul birmanez, atunci când nu era nimic nou pe celelalte canale internaționale și, cum le urmăriseră de atâtea ori, puteau recita cuvintele Înainte să fie rostite de Harry: „Splendoarea sfâșietoare...“. Când Harry se Întorcea spre cameră și rostea acele cuvinte, prietenii mei izbucneau În râs de fiecare dată. Bufoneriile lor o enervau pe Marlena. De ce râdeau pe seama lui? Datorită emisiunii lui ajunseseră ei la știrile internaționale. În seara asta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
locuri, podurile nu se prăbușesc. Așa Încât atunci când americanii se vor Întoarce În siguranță, le oferim cu sinceritate un pachet special de vacanță În Bagan pentru a vizita cele o mie două sute de monumente ale orașului și pentru a simți splendoarea sfâșietoare pe care domnul Harry Bailley a făcut-o faimoasă. Credem că turiștii noștri americani vor fi Încântați de drumurile excelente, de restaurantele de talie mondială, de hotelurile de opt stele cu băi private. Pot profita chiar de diverse bonusuri, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Am intrat un pic la metrou să văd ce se întâmplă. Am coborât două sau trei scări. Erau persoane care stăteau întinse cu capul pe scări. Unele stăteau întinse, altele chircite. Un observator căruia îi căzuse șapca pe jos striga sfâșietor: «Mă doare! Mă doare!» Un alt bărbat țipa: «Ochii mei! Ochii mei! Să facem ceva!» Habar nu aveam ce se întâmplase. M-am întos la suprafață și, pe lângă Banca Sanwa, am zărit o fată care încerca să ridice o persoană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
în timp ce eram la mormântul lui. Cred că trecerea acestui an m-a făcut să conștientizez faptul că e într-adevăr mort. A fost înfiorător. Ieșeam să mă plimb și vedeam tații ducându-și copiii pe umeri. Era o durere insuportabilă, sfâșietoare. Când auzeam discuții între cupluri tinere, îmi venea să fug. Nu voiam să fiu în locul respectiv. Încercam să mă conving singură că nu e bine să-i invidiez pe alții. Acum sunt mai indiferentă. Nu mă mai consum așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
casa lor din mijlocul grădinii înflorite fusese singura luminată până târziu în strada neagră și calmă. Au stins apoi luminile, pe rând, în salon, în camera băiatului și în ietac. A doua zi dimineața am fost trezit de niște țipete sfâșietoare și curând am văzut pe băiat fugind prin grădină, rupând câțiva trandafiri și intrând în casă, lăsând ușa deschisă. Apoi au început lumini, palide din pricina zilei, întîi în ietac și apoi în salonaș. Mi s-a spus că Ivonne se
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
trecut, de nenumărate ori, și Oliveira Salazar, în pelerina lui neagră, de student, care-i atârna pe umerii firavi, până aproape de călcâie, așa cum o poartă toți studenții din Coimbra. Și, fără îndoială, nu odată s-a simțit covârșit de acea sfâșietoare saudade, de care nu scapă nimeni pe malurile Mandegolui. Dar niciodată n-a fost doborât de ea. Niciodată - după câte se știe astăzi - n-a scris versuri romantice sau revoluționare, ca să o alunge și nu și-a petrecut nopțile în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
aprinși, iar buzele sale tremurânde se deschiseră să vorbească. — Frate Canzianus... ei sunt în pericol! Ne cer ajutorul! îndrăzni să-i spună, iar în glasul său răsună o undă de reproș cu greu stăpânită. Canzianus simți pe neașteptate un junghi sfâșietor în inimă, amintire a unei admonestări pe care el însuși i-o făcuse novicelui doar cu o zi înainte, comentând un fragment din Evanghelia lui Luca, despre bunul samaritean: „Să nu uiți niciodată că prima poruncă a Domnului nostru e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
manta din blană de oaie, pe care o împături repede, făcând-o sul. — Acum ajută-mă, porunci ea, trecându-i o mână prin spate și trăgându-l către sine. Sebastianus se supuse, sprijinindu-se pe coate, cu prețul unor dureri sfâșietoare, iar ea îi strecură mantaua împăturită sub ceafă; fu astfel în stare să bea apa din vasul pe care, imediat după aceea, i-l apropie de buze. Reuși să-l prindă cu ambele mâini, însă femeia, poate observându-i slăbiciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care, până la urmă, îi fu smulsă totuși din brațe. în vreme ce hunul care o înhățase pe fată se îndrepta repede spre ușă, târând-o de un braț și de păr, mama, rămasă în genunchi în întuneric, izbucni într-un plâns isteric, sfâșietor. Sebastianus dădu să se ridice, însă Lidania îl opri, proptindu-i o mână în piept: — Stai! îi porunci în șoaptă. Vrei să te omoare? Cei doi huni rămași în încăpere se apropiară de ei. Flacăra torței lumină mai întâi chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întreg parcursul acelei zile infernale, îi răsuna încă în urechi, iar în fața ochilor săi continua să se rotească un vârtej de imagini, în care vedea furie bestială, sânge și moarte. Acum că lupta încetase, se auzeau mai puternic și mai sfâșietoare chemările răniților; pentru majoritatea dintre răniții romani, erau puține speranțe de salvare, căci, în armată, medicii erau foarte puțini și, oricum, nici unul dintre ei nu era acolo. Cât despre răniții dușmani, ei primeau, unul după altul, lovitura finală de la puținii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ceva cald, sărat și vâscos îl stropi peste gură și ochi, sufocându-l și orbindu-l de groază. Câteva secunde n-a simțit decât asta. Se sălta singur. Aceasta a fost primul lucru de care Craig fu conștient, în afară de chinurile sfâșietoare. Se sălta cu brațul drept, și simultan, încerca să-și ridice antebrațul stâng din țepușa neagră și grosolană în care se înfipsese. Se săltă! Și reușise! Reușise! Căzu la vreo șapte metri pe terenul din față. Se izbi tare. Mușchii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
cu o dezonoare postumă, m-aș fi întors la ea. Cuvintele ei " Sunt femeia ta" îmi ardeau creierul. Și, în sfârșit, târziu, în epoca cinică, culminând spre amiaza vieții, accesul de stupidă demență pentru femeia mare, cu părul 1 Lancinant - sfâșietor. roș, cu ochii mici și verzi, cu nasul turtit și cărnos, cu buzele strivite, arse, cu brațele groase și dure, eșantioane ale întregii ei ființe, cu talia și șoldurile asortate în formă de liră, femeia-fe-melă și nimic altceva, femeia cu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Un bărbat care face cu ea tot ce vrea! Îmi strâng ochii, îi apăs cu pumnul - să nu văd imaginea odioasă! Molestarea ochilor până la strivire mă orbește intern. Dar nu pot sta mereu cu globurile ochilor comprimate. Ipoteza unui logodnic, sfâșietoare adinioarea, îmi apare acum benignă. Un logodnic este o virtualitate. Un amant este o realitate 1 "Omul beat de o umbră..." teribilă. Incomparabil mai îngrozitoare decât un soț. În căsătorie, semnificația socială o maschează pe cealaltă. O femeie se poate
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pentru copilul bolnav erau exagerate de toată forța pasiunii pentru femeia de până ieri. Prima parte a nopții am petrecut-o în cerdac, în dreptul geamului ei. Constelațiile se mutau pe cer cu stupida lor indiferență. Comparam, cu sentimentul unui regret sfâșietor, zilele trecute, când viața triumfa în ea, cu ziua de azi, când natura o aruncase la pământ, aproape strivită, aproape inertă. Imaginația, scăpată din frânele voinței, desfășura vertiginos faptele posibile, și care, din posibile, deveneau sigure. Vedeam la capăt pe
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
răspunde nimic. Căci răspunsul unic posibil, dezmierdarea obrazului meu cu marginea rochiei ei, nu i-l pot da. Dar n-am putut stăpâni nevoia de prosternare din ochii mei, și nici ea nesiguranța din ai ei. Muzica din parc cânta sfâșietor un cântec banal. Acum nu mai am absolut nimic de ascuns. E sigură că o ador și asistă (cu ce sentiment?) la chinul meu de a rezista. Poate mi-i recunoscătoare... Poate o ofensez... Voința mea e posibilă numai pentru că
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în vârstă, și o țărancă pentru Napoleon I Bonaparte. Cuvântul Adelei a mângâiat pe omul normal, pitit undeva în fundul ființei mele, dar celălalt ar fi preferat altceva, fie și punctul de-a dreptul ironic, care îi diabolizează uneori atât de sfâșietor zâmbetul și creează oricum un fluid subtil între mine și ea. Dar Adela, care nu poate stărui multă vreme în atitudinea asta de suflet și care toată vara asta (n-am nici o îndoială!) a avut o iritație surdă împotriva mea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dar, fără doar și poate, „clasic“, un personaj aberant care dorește - ocazional și niciodată în adâncime - să-și facă cunoscute aberațiile; sau, ca să vorbim pe șleau, un Bolnav care, adeseori - deși se spune că neagă copilărește acest lucru - scoate țipete sfâșietoare de durere, de parcă ar fi gata să renunțe din toată inima la arta lui și la sufletul lui numai ca să poată trăi și el ceea ce alții numesc „bunăstare“ și, totuși (așa pretinde zvonul), când cineva - și, deseori, cineva care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]