985 matches
-
Lama de accun tăie adânc în beregata unuia dintre ei, iar degetele sale se înfipseră în ochii celui de al doilea atacator. Înainte să-și dea seama ce se întîmplă, al treilea bărbat zăcea la pământ privindu-și îngrozit genunchii sfărâmați de loviturile lui Rim. ― De ce m-ați atacat? mugi spionul. ― Alarik, Alarik a fost. El ne-a convins să venim. ― Și cine e Alarik? Bărbatul întinse o mână tremurândă spre corpul descăpățî-nat al primului agresor. Mintea lui Rim fu cuprinsă
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
nu va fi invadată de creaturile acelea înfricoșătoare de pe uscat. - Și ce legătură are asta cu noi? întrebă Oksana, care-i strigă imediat să se păzească. Barca fu zguduită de o altă lovitură. Ambarcațiunea nu era în pericol să se sfărâmate, dar un șoc destul de puternic ar fi putut-o răsturna. Tocmai când credeau că vor reuși să ajungă la psiac, fără a face altceva în afară de a rezista loviturilor de berbece ale meduzelor, văzură în fața lor o scenă incredibilă. Sprijinită pe
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
spuse sentențios Odolgan, care știa câteva vorbe în dialectul germanic al burgundului. — E pentru prima oară când aud că scapă cineva de trăsnet. — în schimb, observă Gualfard cu un ton insinuant, bietul Rutger nu a avut același noroc; are țeasta sfărâmată. — E trăsnetul: ne-a izbit de copaci și l-a adus în halul ăsta. — Și caii cum de n-au pățit nimic? Tonul burgundului devenise în mod vizibil inchizitoriu, mult dincolo de ceea Balamber ar fi tolerat în mod obișnuit; cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care-a vieței neagră, grea corabie În orce clipă se tot depărtează... În urmă-ne rămâne fericirea, Durerea-n veci noi o ducem cu noi. Ah, ce știu ei când vorbesc de durere! Văzutu-s-a vodată ei în fața Unei vieți pierdute, sfărâmate, Unei vieți de-a căreia splendoare Atârnă soartea unei țări ori nații? Ah! când privesc oglinda de metal Și văd în ea [un] om bătrân și alb, Bătrân ca o poveste de demult, Aud parcă șoptind copii și fete Povestea
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
am să-l aștept În noaptea asta clară pe magul înțelept... Ce loc!... Bătrâne stînce ridic-a lor schelete De piatră, ce de valuri și vânt îs sfîșiete... Un templu în ruină, de apă înecat Pe jumătate... stâlpii și murul sfărâmat Stă în curând să cadă... Să fie-un templu-arab? Prin scorburi de părete văd un călugăr slab Ca umbra... Cine oare să fie? Ce mister! O arfă de aramă cu strunele de fier El ține-n mîna-i slabă și coarde
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
în care eu eram sigură că îl voi părăsi, el probabil stătea în fața bufetului din bucătărie, amestecând cănile mele de cafea cu prăjitorul lui de pâine, crezând că fiecare obiect pus la loc va repara un fragment din relația noastră sfărâmată. M-am așezat, încă amețită că mă mișcam prea repede. Am sorbit din ceai, limba mea căutând inconștient fisura de acum un an și ceva când Mark a scăpat cana pe jos. Era o cană ieftină pe care mi-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
metaforă, o realitate palpabilă impregnată de mirosul morții. Peste tot doar clădiri distruse, case făcute scrum, stâlpi de telegraf atârnând prinși numai în fire. De sub grămezile de moloz, ici colo apare o mână, un picior, sau un rest de mobilă sfărâmată. Copacii primiseră docili grindina de foc și moarte, pe trunchiurile lor se văd, asemeni unor răni dureroase, urmele albe ale oțelului. Mugurii fragezi se sfârșesc înainte să înflorească, sufocați de fumul negru și împuțit al incendiilor. Deasupra orașului stăruie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
după cei dragi prinși sub dărâmături umplu strada cu o cutremurătoare jale. Etajele superioare ale unor clădiri rămase în picioare ard cu putere. Zdrențe înnegrite se așează încet pe carcasa unei mașini calcinate. Un cadavru atârnă grotesc de niște grinzi sfărâmate. Nu mai are decât jumătate din craniu, golit de creier. În fața unui chioșc de ziare, un bărbat încearcă să dea ajutor unei bătrâne întinsă pe ceea ce fusese odată trotuarul. Apare un alt vehicul militar. Din toate direcțiile încep să mișune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se prăbușește peste scaunul frânt și el în bucăți sub violența loviturii. Rafale lungi de automat ciuruiesc pereții, geamurile explodează și cioburi tăioase se împrăștie haotic peste dușumeaua fără covor a încăperii. Firimituri din tencuială galben pal cad peste mobilierul sfărâmat. Urmează o liniște încordată. Departe, se aud bubuiturile antiaerienei precum și huruitul gros al avioanelor. Gaie, să-i radem! N-am chef să dau ortu' popii sub bombe pentru doi păduchioși! spune cu voce subțire și rea cel care pare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cu păr lucios de la briantina aplicată din belșug, apucă să-și încarce arma. Dar nu are timp să se bucure de micul lui succes. Bubuitura împușcăturii percutează violent zidurile clădirilor din jur. Urlând animalic, se prăbușește la pământ cu rotula sfărâmată. Următoarea detunătură, face ca țeasta să-i crape ca un pepene copt. Celălalt, văzând figura, ezită câteva secunde. Cuprins de panică, o ia la fugă cu viteză uimitoare. Mai mică totuși decât a celor doua gloanțe bine țintite trase din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Bolovani uriași și hălci de pământ zboară spre cer. Profilată pe pălălaia roșie a flăcărilor, o siluetă omenească se rostogolește la vale. E căpitanul Apostol. Picioarele sunt cioturi însângerate și de sub pielea zdrențuită se arată hidos capetele albe ale oaselor sfărâmate. Marius aleargă spre el, îl prinde în brațe. Ajutat de Iovuț, îl pune la adăpost, în spatele unui masiv bloc pietros. Din fața arsă, transformată într-o mască respingătoare, ochii de un albastru serafic se văd sticlind a moarte. Domnule căpitan...Marius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nu este mort. Dar nici mult nu mai are. O bucată lungă și groasă de lemn este adânc înfiptă în gât. Sângele bolborosește în rană, în ritmul respirației chinuite, prelingându-se sub umărul sfâșiat, din care ies cioturi de oase sfărâmate. Cu un glas ușor stingher, Menzel îl strigă din spatele unui paravan întărit. Pornește într-acolo iar ceea ce vede când ajunge face să caște larg gura a uimire. De pe o pătură ce acoperă niște paie uscate, o tânără femeie îl privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
aruncă cu un gest larg. Un bubuit răsunător, apoi un fulger orbitor. Se aud țipete. Sergentul înaintează cu grijă, gată să tragă la primul pericol. Trei nemți zac pe podeaua camerei. În jur, numeroase rafturi făcute surcele, scaune rupte, mese sfărâmate. Se oprește în dreptul fiecăruia, împingându-l cu piciorul să vadă dacă mai trăiește vreunul. Un soldat în uniforma militarilor unguri trage să moară într-un colț. Lupta aproape că a încetat. Se înstăpânește o tăcere adâncă. Americanule, ia vezi ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cel mult două zile, după care sigur ai noștri vor apare. Deocamdată, băieții să nu afle despre asta. Și vezi, poate totuși Bocioagă face ceva cu stația. Se întoarce pe călcâie și străbate coridorul lung. Trece pe lângă camere cu ușile sfărâmate sau date de perete. Într-una din ele, doi militari montează o mitralieră la ferestră. Pretutindeni sunt prezente urmele luptei. Pereți ciuruiți, mozaicul zgâriat și spart, geamuri țăndări, tuburi goale de cartușe, mese răsturnate, dulapuri trântite. Numeroase cioburi de sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vie, ci ca pe apa neagră a Lethei, a uitării. Doinaș nu scrie, el rescrie, nu construiește, ci renovează, deformând ingenios și ciudat perspectivele vii și funcționale de altădată. Poemele sale sânt depozite ale unui imaginar melancolic, grămezi de imagini sfărâmate, cum le-ar numi Eliot. Citind versuri ca "Așa precum ne spune Herodot, / Pe vremuri vase lungi, cartagineze / Lăsau în goană țărmuri și faleze" etc, ne înfiorăm, nu pentru că poetul ne comunică miezul miezului a ceea ce a înțeles el trăind
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
mama ta care te-a născut, într-o altă țară unde nu v-ați născut, și acolo veți muri! 27. Dar în țara în care vor dori să se întoarcă, nu se vor mai întoarce! 28. Este un vas disprețuit, sfărîmat, acest Ieconia? Este el un lucru, căruia nu-i dai nici un preț? Pentru ce sunt aruncați, oare, el și sămînța lui, și azvîrliți într-o țară, pe care n-o cunosc?" 29. Țară, țară, țară, ascultă glasul Domnului! 30. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
milă"; "am tras mereu la fit") se constituie într-un joc inteligent al minții, care alunecă, insidios dar sigur, spre concluzii grave: Apoi, Poezie, Să nu te mai întorci înapoi, Nu facem o nobilă pereche noi doi; Alianța noastră e sfărâmată Și aș vrea, poezie, să nu te mai văd niciodată. Sentința finală se sustrage ludus-ului, deși a fost pregătită de acesta. Dar nu putem înțelege jocul decât ca pe o prefigurare a gravității. Sau ca pe o mască a acesteia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
-i văzusem niciodată. Era ca și cum o altă față învinsese toate celelalte fețe, sărind din camera întunecată a craniului lui. Era vesel, arătând căldură, scântei din adânc, din nucleul pe care nimeni nu putea să-l vadă din plin, ci numai sfărâmat. Am luat un taxi de la Arlanda până la apartamentul nostru din Solna. Era o zi rece cu soare lucitor - o zi de primăvară, tipică nordului, care mă făcea să cred că frumusețea și sentimentul puteau exista separat. Coțofenele din pinii înalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
unde m-aș fi putut ascunde, căci drumul meu se oprea aici. Am trecut pragul și urechile au început să-mi țiuie de singurătate. Erau culoare lungi și întortocheate, pline de praf și gunoaie, unde zăceau îngrămădite mobile vechi, piane sfărâmate, cărți în legături groase de piele. Erau fotografii galbene în rame ovale. Erau paturi de fier, strâmbate, și oale de noapte mâncate de rugină. Erau haine decolorate în dulapuri cu oglinda spartă: din gulere și cute se ridica o spuză
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Aceeași lumină albăstruie se răsfrângea pe pereți, dar, când l-am văzut pe "prietenul nostru", cum începuserăm să-l numim, am amuțit: parcă trecuseră mii de ani. Din uriașul schelet rămăseseră doar grămezi de țărână. Oasele bazinului mai răzbăteau totuși, sfărâmate, din praful murdar, alături de bucăți de țeastă, sferturi de maxilar, resturi de vertebre. Timpul șuierase pe deasupra lui cu o viteză și o furie de necrezut. Am ieșit abătute din acest osuar și ne-am continuat drumul, peste câmp, spre foișorul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
-i înstrăina, prin ambiție, pe Otilia. Moș Costache stricase toată grădina cu materialele lui, și un copac, apăsat prea mult la rădăcină de cărămizi, începu să se usuce. Verile sunt înăbușitoare și prăfoase la București, și tot colbul de cărămidă sfărâmată, luat de vânt, umplea treptele scărilor, cercevelele și orice ciubucărie arhitectonică. Apoi bătrânul, grijuliu, nu lăsă lucrurile pe loc, ci le mișcă mereu. Ca să nu i se fure cărămizile, se puse să le care el însuși în fund, făcîndu-și fața
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cea mai mare a poetului. Un Makbeth care n-ar trăda în înfățișarea lui, în scenele după omorul regelui, nebunia febrilă ce-l coprinde crescând și după profețiile cele înșelătoare în actul al patrulea eturdismentul de sine al sufletului său sfărâmat, scărit până la smintire, un așa Makbeth n-ar corespunde icoanei poetului. Aceste esemple vor fi dat o idee clară despre însemnătatea acelei speții de mijlocire care-n marile puncte solstițiale, în peripețiile dezvoltării caracterului, le mijlocește întreolaltă și le combină
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Statele Unite ale Americii. Este redactor la ziarul ,,America’’( Cleveland), va colabora și la Înșir’te mărgărite’’,,,Exil’’,,Căminul’’( Brazilia), ,,Carpații’’,,Cuvântul+românesc’’(Canada),,,Libertatea’’ (S.U.A.), ,,Revista scriitorilor români’’(Germania). Are o bogată viață scriitoricească: volumul,, Povești fără Țară’’și ,,Cetăți sfărâmate’’; povestirea,, Dubla crimă de pe strada Speranței’’,poeme din ,, Catapetesme’’ sau din ciclul ,, Ultimul învins’’, ,,Magul care-și caută steaua’’(Paris-1951), ,, Poeme din închisori’’(Madrid 1970); Dintre traducerile lui Nicolae Novac aducem la cunoștință câteva: Tălmăcirea din lirica amerindiană, introducere de
Moldova Nouă şi împrejurimi : monografie by Apostu Albu Liliana () [Corola-publishinghouse/Administrative/91821_a_93184]
-
decât în ce-a văzut nelămurit, aceleași teme să le treacă prin toate membrele, amestecîndu-și cugetele-n trup - să zdrențuiască astfel viața gîndind-o până la capăt. Nu-i revelator pentru ce e nedefinibil în insuficiențele vieții că numai cioburile unei oglinzi sfărâmate pot să ne redea icoana ei caracteristică? După ce ți-ai dat seama că oamenii nu-ți pot oferi nimic și continui totuși a-i întîlni, este ca și cum ai fi lichidat cu orice superstiție, dar mai crezi în fantome. Dumnezeu, pentru
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să-și dea seama, a pus sare pe rana din sufletul lui Germanicus, care izbește înciudat cu piciorul într-o grămadă de jucării: — Ce legătură au capodoperele astea ale industriei decadenței cu învățatul? Se apleacă și culege de jos ceva sfărâmat. Își dă seama că este totuși o literă de fildeș. O contemplă un timp, mușcându-și nervos buzele, după care o lasă să cadă la loc pe podea. — Eu știu că vechea educație, simplă și rustică, nu mai corespunde secolului
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]