3,065 matches
-
Lectura asociativă” (și comparatistă) practicată de S. presupune o perspectivă critică multiplă asupra operei-„hipertext”, care așază în lumină tipologia personajelor (mai ales personajele în oglindă, cuplurile), tematica (imaginile-cheie), nivelurile și structura - „nodurile” din rețeaua simbolică a operei. Critica arhetipală, simbolismul numelui, al culorii sau al numerelor, semiotica simbolurilor antropologice sau literare se împletesc într-o complexă întreprindere hermeneutică, purtând pecetea unei gândiri fecunde. SCRIERI: Dicționar de termeni literari (în colaborare), București, 1976; Structuri tematice și retorico-stilistice în romantismul românesc (1830-1870
SORESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289798_a_291127]
-
generos dascăl de istorie și sociologie”. Pe aceeași linie, L. Algazi va pleda în Profeții pentru „militantismul cultural”, împotriva diletantismului și a artei pentru artă. H. Sanielevici susține teoretic această orientare prin studiile Despre stil și Literatura viitorului, afirmând că simbolismul și decadentismul sunt expresia unei „bolnăvicioase hipertrofii a senzației”, iar naturalismul, ca falsificator al adevărului, e „mărginit, vulgar ori nevropat”. Const. Graur dă câteva articole cu tentă sociologică, precum Bacșișul presei și Învățământul rural. În numărul 2 Gala Galaction îl
SPICUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289828_a_291157]
-
-i sunt susținute de un talent pe măsură. Printre puținele elemente autentic simboliste, cu siguranță cele mai interesante, se numără naturile statice în culori savant combinate: roz, alb, negru, galben, violet. Maestru al violetului impresionist, poetul se situează în zona simbolismului decorativ, unde linia are traseul arabescului, iar culorile sunt voit artificiale, un fel de pictură ostentativ naivă și bizară. La nivel cromatic, ca în pictura lui Gustav Klimt, totul pendulează între simbolic și decorativism gratuit. Erotica la S. este mai
STAMATIAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289848_a_291177]
-
81, 85-86; Munteano, Panorama, 265; Călinescu, Ist. lit. (1941), 622-623, Ist. lit. (1982), 701-702; Al. Bilciurescu, „Cortegiul amintirilor”, „Bacăul”, 1943, 2 000; D. Karnabatt, „Eșarfe de mătase”, „Capitala”, 1943, 2 202; Corneliu Moldovanu, Autori și actori, București, 1944, 259-261; Bote, Simbolismul, 343, passism; Ciopraga, Lit. rom. 413-416; Micu, Început, 469-470; Radu Boureanu, Stamatiad, ARG, 1972, 8; Șerban Cioculescu, Albumul lui Al. T. Stamatiad, RL, 1973, 36; Ungureanu, Contextul, 107-115; Micu, Modernismul, I, passim; Mihai Zamfir, Eternitatea ratată, RL, 1985, 22; Nae
STAMATIAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289848_a_291177]
-
Religions 2. Toate mișcările lui, pline de tonica reluctanță față de sedentarism, Îl ajută să observe formarea atâtor hărți orientale chiar din interior. Când trece pentru a doua oară În preajma Kabulului, observă acele ciudate construcții În formă de turn-cetate-munte-mandala, al căror simbolism Îi e străin. Bunăoară, st¿pa budist de la Manikyala (districtul Rawalpindi) a fost considerat cel dintâi descris de un călător european, acestuia fiindu-i atribuită multă vreme și introducerea termenului În lexicul englez, sub forma tope. Evenimentul, marginal chiar și
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Stamatiad, Doi dispăruți: Iuliu Săvescu - Ștefan Petică, București, 1915, 9-15; Davidescu, Aspecte, 221-226, 392-395; Perpessicius, Opere, II, 221-227; Densusianu, Opere, III, 725-727; Călinescu, Ist. lit. (1941), 608, Ist. lit. (1982), 686; D. Karnabatt, Bohema de altădată, București, 1944, 101-111; Bote, Simbolismul, passim; Romulus Vulpescu, Iuliu Cezar Săvescu, ATN, 1967, 6; Ciopraga, Lit. rom., 359-360; Micu, Început, 426-428; Dicț. lit. 1900, 767-768; Anghelescu, Scriitori, 179-190; Micu, Modernismul, I, passim; Rotaru, O. ist., III, 423-424; Ion Popescu-Sireteanu, Iuliu C. Săvescu inedit, ALIL, seria
SAVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289520_a_290849]
-
în conflagrația mondială, se înrolează voluntar și cade în luptele de pe șoseaua Predeal-Timiș. La Predeal, la intrarea dinspre Brașov, sculptorul Oscar Han va înălța un monument în memoria sa. Poezia lui S. fructifică atitudini și motive din fondul comun al simbolismului: mirajul „departelui” (cuvânt tematic frecvent utilizat) și al „zărilor albastre”, marea, corăbiile, „insulele stinghere”, ce „zac necunoscute” în Pacific, peisajele exotice, parcul autumnal, ploaia, solitudinea, recluziunea, nevrozele și morbidezza, dar și marele oraș, „Capitala”. Nota specifică e apetența pentru meditația
SAULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289513_a_290842]
-
30; Radu Gyr, Jertfa lui Săulescu, UVR, 1939, 37; C. Pârlea, Mihail Săulescu (poem), București, 1940; Călinescu, Ist. lit. (1941), 631, Ist. lit. (1982), 710; Camil Petrescu, Mihail Săulescu, „Fapta”, 1947, 855; Ov. S. Crohmălniceanu, „Opere”, CNT, 1947, 56; Bote, Simbolismul, 53, passim; Ciopraga, Lit. rom., 325-329; Micu, Început, 475-476; Elena Gronov, Mihail Săulescu, pref. Victor Eftimiu, București, 1970; Doinaș, Poezie, 59-62; Rotaru, O ist., II, 195-197; M. N. Rusu, Mihail Săulescu nu este autorul unei singure piese de teatru, MS
SAULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289513_a_290842]
-
chipul de sfânt bizantin al lui Bacovia”). E mai în largul lui în asemenea ochiri decât în teoretizările, nu lipsite de bun-simț, pe care, din unghiul artei pentru artă, le încercase în junețe (definiția artei, a frumosului, despre naturalism, despre simbolism, sancționat, rigid, ca o „fantezie deșartă”, „în căutarea neînțelesului”, despre „pornografia în artă”, despre dramatizarea romanelor, care ar fi un „atentat împotriva esteticei”). Câteva substanțiale „portrete scandinave” sunt probabil preluate din surse necitate. Cu o bună priză în cronica dramatică
SATEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289507_a_290836]
-
Caragiale, Al. Vlahuță și D. D. Patrașcanu. Așa stând lucrurile, apare logică inaderența la literatura „cazurilor” („subiectivă”), căreia îi opune substanța universal umană din opera ardelenilor și a celorlalți „clasici” amintiți, după cum în aceeași logică intră și condamnarea vehementă a simbolismului și mai ales a „decadentismului”. „De un Verlaine - vaticinează el - ne va feri îngerul de pază al României mari”, iar lectura unui roman de D’Annunzio îi provoacă „un dezgust pe veci”. Criticul jură pe „clasicismul de fier” rezultând din
SANIELEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289471_a_290800]
-
predilect. Conceput sub forma unui lung colocviu cu sinele, Ibis devine reprezentarea metaforică a unei încăperi sufletești, mobilată conform gustului propriu și confortului (intelectual) personal. Sunt prelucrate, artizanal, numeroase motive livrești, reintegrate în tiparul afectiv al discursului liric propriu. Influența simbolismului exotic minulescian aduce pe același plan imaginea „palidelor fecioare” cu „tam-tamul” tobelor, stelelor, durerii, valurilor. Poemul este cutreierat de Isolde și Melisande, Pulcinele, trubaduri și truveri. În același context apar umbrele altarului din Chartres, ca și Laïs, Erasm, Ronsard, Musset
SCHINTEE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289555_a_290884]
-
unui mit nu poate fi explicată decât în interiorul unei serii, S. arată că pierderea legăturii cu alteritatea înseamnă o pierdere a libertății, a legăturii interumane eliberatoare. Alt eseu despre culoare, care începe doctoral și tehnic, devine un pasionant excurs în simbolismul cultural al culorii, în cheie comparatistă. În Tradiție, inovație și spirit critic se distinge, în istoria paradigmelor, arta care „face artă despre artă” de arta „care face artă despre viață”, fragmentarismul primei tendințe putând totuși contribui la edificarea spirituală a
SCHILERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289554_a_290883]
-
cântecului lăutăresc, precum interjecțiile, hiperbola, metafore tipice, încheieri împrumutate din genul epistolar. Versurile sunt totuși curgătoare, ceea ce a dat posibilitate lui Grigore Ventura și George Cavadia să le folosească în câteva romanțe ce au cunoscut o mare popularitate. Sub influența simbolismului, Ș. a scris câteva Sonete decadente, utilizând procedee și motive proprii acestui curent literar. SCRIERI: Poezii, îngr. și pref. T. G. Djuvara și D. C. Ollănescu-Ascanio, București, 1902; Poezii alese, pref. E. Lovinescu, București, 1927; Poezii alese, pref. I. Petrovici
SERBANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289636_a_290965]
-
de ironia amară, preluată de la G. Bacovia, ca în poemele Peisaj mut, Carnet intim. Influențele se resimt și în versurile apărute în ,,Cetatea literară” din 1926 (Flirt, Pierrot, Anonimat). Deși prins în unele tipare ce aparțin mai ales parnasianismului și simbolismului, poetul reușește într-o măsură să descopere un ton propriu. Comentatorii notează mai târziu un „ermetism structural” și „o putere de sinteză remarcabilă” (Emil Gulian). Mai bine conturate liric sunt poemele În margine (,,Herald”, 1933), Verset, Cuprindere (,,Azi”, 1934), tipul
SICLOVANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289664_a_290993]
-
Dar, ca și la Tristan Tzara, cel dinainte de dadaism, tiparul ,,academizant” îmbracă o recuzita și un conținut existențial de factură simbolista. Priveliști pentru o domnită medievală. Blazon reprezintă o parodie livresca, unde vetustul și prețiosul își dau întâlnire într-un simbolism manierist, exterior, practicat și de Mircea Pavelescu sau chiar de G. Bacovia, aici însă parodicul având aceeași funcție demolator-ironică din poemele ,,bucolice” ale lui Tzara. Alăturându-se grupului de la ,,Integral”, S. renunța la cadrele formale, fracturând ,,cu metoda” sintaxa poetica
SERNET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289644_a_290973]
-
a stepei și a deltei danubiene, locuri unde „roua tremură” în spicul de grâu, iar „stelele cad bulgări în marele Nimic”. Versurile sunt fără fior liric, mai mult declarative, obținând uneori contururi ornate cu imagini plastice izbutite, cu reminiscențe ale simbolismului de tinerețe. SCRIERI: În brațele Deltei, Tulcea, 1980. Repere bibliografice: Predescu, Encicl., 789; Chiril Aldea-Cuțarov, Iacob Slavov, „Basarabia”, 1992, 7; Gheorghe Gheorghiu, Iacob Slavov, cronicar literar, „Basarabia”, 1992, 7; Iacov Slavov, în Mireasa de peste Prut, îngr. Alexandru Darie, cuvânt înainte
SLAVOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289720_a_291049]
-
sugerat eventual de titlu, se manifestă mai mult printr-o ușoară voalare a peisajului în amintire. Pigmentată de dor este și rememorarea figurilor dragi (mama, tatăl, iubita) ori a câtorva episoade ale copilăriei. S. încearcă o apropiere mai mare de simbolism, dar nu izbutește, în poezii precum Cărăruie sau Râul, decât simple alegorii. Paradoxal, în încercările lui lirice lipsesc cu totul vocabulele dialectale, dar abundă neologismele, unele inoportun utilizate. Dacă fragmentele publicate din piesa Costa Vlahia nu pot da seama nici
SAMARINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289453_a_290782]
-
acestui roman care dezvoltă experiența a trei personaje-oaspeți. Narațiunea este stufoasă, interpretările din mai multe perspective dau adâncime faptelor, trăirile personajelor sunt analizate cu lux de amănunte. Cea mai importantă realizare este, după Nicolae Manolescu, „alianța [...] dintre ideea care asigură simbolismul general (admirabil condusă pe toată durata epică) și forfota vieții, răsuflarea caldă a oamenilor și a vitelor, gesturile, gândurile, febra”. Placebo (1983) este un text-experiment, compus din două părți distincte: romanul propriu-zis, al cărui protagonist, din familia personajelor brebaniene, este
SANDULESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289468_a_290797]
-
și idilelor, Iorga nutrea cea mai sinceră aversiune pentru poezia franceză de după 1880, considerând-o „bolnavă”, „rătăcită”, văzând în ea o molimă periculoasă pentru literatura română, cu toate că Émile Verhaeren, de pildă, îi inspira admirație. Ce detesta mai mult Iorga în simbolism era „destrăbălarea”, senzualismul morbid, ruptura de tradiție, vădită mai cu seamă în răsucirea arbitrară a limbii, în alambicarea expresiei, în lexicul extravagant - aspecte proprii, într-adevăr, unei părți a poeziei produse sub impulsul acestui curent, nu însă întregii lirici occidentale
SAMANATORISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289451_a_290780]
-
sunt semnate cu pseudonime, dintre care unele cunoscute. Astfel, George Ranetti, sub pseudonimul Cyrano, publica în mod curent scenete și versuri. Iscălind Bel-Ami, V. Scânteie tipărește schițe umoristice facile pe tema infidelității feminine, câteodată și versuri. O țintă predilectă este simbolismul. În Literatura noastră Rodolphe ironizează „Literatorul” și ortografia lui, iar Supărarea poetului, semnată Răstoacă, este o parodiere a procedeelor simboliste, la fel ca și versurile iscălite Raicu ori Clak-Ston. D. M.
SCAIETELE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289529_a_290858]
-
simbol al lumii și al eternității din moment ce forma lui pare a fi una perfectă și fără început. Pentru iudei, dar și pentru păgâni, ouăle erau simboluri ale creației și ale învierii. Creștinii, încă de la început, au legat de ouăle roșii simbolismul învierii neamului omenesc prin Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dar și prin creării din nou a lumii, culoarea roșie însemnând sângele Domnului cel curs pe Cruce pentru noi și pentru a noastră mântuire. "Oul pascal" reprezintă, pe de altă parte, simbolul
ÎNVIEREA DOMNULUI – SĂRBĂTOARE OGLINDITĂ ÎN TRADIŢII POPULARE DEMERS SUSŢINUT ÎN FAŢA ELEVILOR PRINTR-O METODA ACTIV - PARTICIPATIVĂ. In: SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” ediţia a II-a by Amarandei Mihaela Tatiana () [Corola-publishinghouse/Science/569_a_911]
-
emancipare (nu numai socială) a omului și ritmate de accente vitaliste și mesianice. E o poezie cu o retorică riguroasă - fără mari excese de grandilocvență -, o poezie conservatoare, deja desuetă prin raportare chiar la relativ puțin îndrăznețele înnoiri promovate de simbolismul românesc la cumpăna veacurilor al XIX-lea și al XX-lea, și cu atât mai perimată la data apariției primului volum, în 1926, adică într-un moment în care lirica românească se racordase la revoluția modernistă și în care se
TOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290217_a_291546]
-
în el. Lupta sinelui de a ieși din sine se izbește de dura lege a determinațiunii în univers, văzut, aici, ca o însumare de ouă din ce în ce mai mari. Imagine pur plastică, folosită și de vechea iconografie bizantină, împinsă de S. spre simbolismul creației și drama cunoașterii: „Sinele încearcă din sine să iasă, / ochiul din ochi, și mereu / însuși pe însuși se lasă / ca o neagră ninsoare, de greu. / Dintr-un ou într-un ou într-unul mai mare / la nesfârșit te naști
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
Ornea, Tradiționalism și modernitate în deceniul al treilea, București, 1980; Mircea Braga, Recursul la tradiție, Cluj-Napoca, 1987; Scarlat, Ist. poeziei, IV, 11-128; Mircea A. Diaconu, Poezia de la „Gândirea”, București, 1997; Gabriela Danțiș, Poezia bucolică românească, București, 2000, passim; Iulian Boldea, Simbolism, modernism, tradiționalism, avangardă, Brașov, 2002, 161-185. D. Mc.
TRADIŢIONALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
forme de artă care abdicaseră de la regulile clasice, făcând în Modernismul. Simbolism-impresionism-expresionism (1926) o analiză plină de sarcasm a noilor orientări. Încearcă să deceleze cauzele acestor „devieri”, recunoaște dreptul noilor generații de a se manifesta altfel decât predecesorii, acceptă începuturile simbolismului și ale impresionismului, dar critică decadența spre care s-au îndreptat și consideră expresionismul o aberație, conchizând cu glas înalt că „aceste curente bolnave” nu aduc decât „chaos, dezordonare în formă, obscuritate în fond, imoralitate în duh și carne”, toate
TOROUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290231_a_291560]