2,389 matches
-
2 subofițeri TES (Teatrul Evreiesc de Stat) - Iuliu Barasch - 2 subofițeri Sinagoga Mare - V. Adamache 11 - 2 subofițeri Sinagoga - N. Beloianis 9 - 2 subofițeri Sinagoga - V. Toneanu - 1 subofițer Sinagoga - Andrei Bârseanu 6-8 - 1 subofițer Sinagoga - Vânători 18 - 1 subofițer Sinagoga - Taras Sevcenco 66 - 1 subofițer Depozit vinuri - Moșilor 76 - 1 subofițer Cămin bătrâni - Jimbolia 105 - 2 subofițeri Cămin bătrâni - Ripiceni 55-57 - 2 subofițeri Depozit alimente - Negustori 7-9 - 1 subofițer Oficiul sanitar - Calea Călărași 57 - 1 subofițer Secția asistență - FCE - D.
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
Tenebrele exterioare, unde vor fi puși În slujba ordinii viitoarel 96. Urmează o nouă creație, prin Logos, și de această dată ea este conformă cu imaginea Pleromei 197. Creația are loc sub supravegherea unui Tată numit, printre altele, Aion, Lăcaș, Sinagogă a MÎntuirii 198, superior Arhonților (hylici) și Puterilor (psihice)199, stabilindu-se astfel o nouă economie a universului, În care cele două ordini inferioare se constituie În aceeași ierarhie ca mai Înainte: principii au cu toții În grijă administrarea cîte unui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
se aflau mai multe tradiții textuale, dintre care una a devenit mai târziu textul ebraic canonic al Vechiului Testament. Kahle a ajuns la elaborarea acestei teorii în urma studierii fragmentelor biblice 4 descoperite într-o cameră de păstrare (genizah) a unei sinagogi 5 din Cairo. Câteva din aceste manuscrise biblice ce datează dinaintea secolului al IX-lea d.Hr. prezintă deosebiri textuale considerabile față de textul masoretic. Potrivit lui Kahle, nu a existat un singur text al Bibliei ebraice, ci câteva Vulgärtexte. El presupunea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
împărțit în trei familii textuale de bază; Talmon susține că numărul tradițiilor textuale era cu mult mai mare decât pretinde Cross 4, însă acestea au dispărut întrucât nu au fost acceptate de nici o grupare religioasă, așa cum s-a întâmplat când Sinagoga a acceptat textul masoretic, când Biserica a primit textul Septuagintei și când comunitatea samariteană a atribuit Pentateuhului său caracter normativ. Descoperirile de la Qumran demonstrează că în Palestina existau mai multe tradiții textuale la acea vreme. Întrucât persoanele care locuiau în
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Biblia ebraică și Vechiul Testament. Datorită convingerilor religioase, creștinii nu vorbesc despre Biblia ebraică, iar evreii, din motive foarte clare, nu își numesc scrierile sfinte Vechiul Testament. Din moment ce primii creștini au continuat să meargă la Templu, să păstreze obiceiurile iudaice, să frecventeze sinagoga și să se implice în controverse cu autoritățile iudaice, s-ar putea spune că atât iudeii, cât și creștinii au văzut mișcarea creștină ca fiind iudaică. Abia după ce au fost alungați din Ierusalim și și-au stabilit capitala la Antiohia
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
foarte multă seriozitate transmiterea, dintr-un manuscris într-altul, a fiecărui cuvânt și a fiecărei litere a textului biblic 1. Atunci când, în urma folosirii continue, manuscrisele se uzau foarte mult până la a deveni ilizibile, erau așezate în „camera de păstrare” a sinagogii, cunoscută sub numele de genizah, după care, la timpul potrivit, erau îngropate în pământ, în cadrul unui anumit ritual. În acest fel, manuscrisele greșite erau scoase din circulație și plasate într-o genizah. De obicei, o copie care prezenta mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
prin suprapunerea lor peste alte cuvinte, îndreptarea lipsurilor prin inserarea, între rânduri, a unor litere sau a unor cuvinte, îndepărtarea cuvintelor inutile prin tăierea lor cu o linie, dovedesc foarte clar că acest manuscris nu era destinat citirii publice, în sinagogă, a pasajelor profetice. Deși secta de la Qumran se deosebea în anumite privințe de corpul central al iudaismului contemporan, nu există nici un motiv care să ne determine să credem că metodele de copiere a textelor sfinte ar fi fost diferite. Din
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
perioadă premasoretică nu se poate vorbi de o împărțire a textului fixată și universal acceptată. Fiecare comunitate își dezvoltase propriile tradiții și principii 1. Cu toate acestea, împărțirea în versete reprezenta un aspect important al întrebuințării textului în lecturile de la sinagogă; ne dăm seama de aceasta dacă ținem cont de faptul că Targumurile Aramaice erau lucrate traducând verset cu verset textul Pentateuhului. Practica scrierii continue a textelor, fără a fi împărțite în capitole sau în versete, a fost abandonată în perioada
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
despre existența a trei sisteme de vocalizare: babilonian, palestinian și tiberian. 3.4.1. Vocalizarea făcută de către masoreții orientali - sistemul babiloniantc "3.4.1. Vocalizarea făcută de către masoreții orientali - sistemul babilonian" Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, în magaziile unei sinagogi din Cairo a fost descoperită o cantitate uriașă de fragmente de texte, menite să arunce o nouă lumină asupra istoriei sistemului de vocalizare babiloniano-masoretic. Aceste fragmente arată că sistemul de vocalizare s-a dezvoltat pe baza unor vocale-litere (matres lectionis
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în prolegomena sa la BHK, lista care conținea majoritatea manuscriselor ce purtau urmele vocalizării babiloniene. Mare parte a acestor manuscrise se află în prezent în Biblioteca Universității din Cambridge și la Biblioteca Bodleian din Oxford, chiar dacă provin din genizah vechii sinagogi din Cairo; alte manuscrise din aceeași genizah se află în Biblioteca Publică Rusă din Sankt-Petersburg. Trebuie precizat că majoritatea manuscriselor babiloniene descoperite în genizah din Cairo datează din secolele VI-IX d.Hr., așadar din perioada de glorie a masoreților
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
ebraică de atunci. În acest sens, au făcut mult mai mult decât a adăuga vocale la consoane: au introdus semne care reprezintă accente ale cuvintelor și propozițiilor. Cel mai vechi manuscris biblic cu vocalizare tiberiană este codexul Profeților din genizah sinagogii din Cairo, text ce a fost copiat, vocalizat și înzestrat cu toate celelalte semne masoretice în anul 896, de către Moșe ben Așer, al cărui fiu, Aaron, a vocalizat celebrul „manuscris Alep” ce conținea toată Biblia. Desigur, nu putem nesocoti posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
cel mai bun însoțitor al misionarului creștin. Adoptarea rapidă de către creștini a codexului, simboliza totodată ruperea de tradiția iudaică, în cadrul căreia textele sacre trebuiau copiate doar pe suluri. Până în zilele noastre, Sefer Tora, adică Pentateuhul folosit pentru lecturile publice de la sinagogă, se folosește în format de sul. La jumătatea secolului al II-lea d.Hr., formatul codexului era folosit pentru transmiterea tuturor Scripturilor Sfinte creștine, incluzând cărțile moștenite de la evrei. Posibilitatea copierii diferitelor cărți biblice într-un singur codex a contribuit
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
așa, înseamnă că totuși putea fi consultat atunci când apăreau îndoieli în privința textului corect. Acest codex a fost alcătuit în cursul secolului al X-lea, dus în Egipt, pentru ca mai apoi să ajungă la Alep, unde s-a păstrat într-o sinagogă sefaradică. Codex Aleppo conține toate cărțile Vechiului Testament. Pe fiecare pagină se află trei coloane, excepție făcând cărțile Iov, Pildele lui Solomon, Psalmii și alte câteva pasaje poetice care sunt scrise pe două coloane. Fiecare coloană are 28 de rânduri
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
târziu de anul 9101. În secolul al XVIII-lea, rabinul comunității din Alep, Rafael Solomon Laniado, vorbește despre obligația evreilor din acest oraș de a jura pe textul codexului ori de câte ori trebuia să-și declare averea și să plătească taxa pentru sinagogă. Această tradiție s-a păstrat până în zilele noastre. Codexul se păstra într-unul dintre cele șapte „altare” ale vechii sinagogi din Alep, o descriere amănunțită a locului de păstrare fiind oferită de către rabbi Abraham, fiul lui rabbi Isaia Dayan, într-
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
din acest oraș de a jura pe textul codexului ori de câte ori trebuia să-și declare averea și să plătească taxa pentru sinagogă. Această tradiție s-a păstrat până în zilele noastre. Codexul se păstra într-unul dintre cele șapte „altare” ale vechii sinagogi din Alep, o descriere amănunțită a locului de păstrare fiind oferită de către rabbi Abraham, fiul lui rabbi Isaia Dayan, într-o lucrare scrisă în anul 1847-1848: „În altarul din partea sud-estică se află o nișă care conține patru Coroane ale Legii
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
În prezent, două dintre cele trei manuscrise se află la Biblioteca Universitară din Tübingen, iar cel de-al treilea la Biblioteca de Stat din Marburg. 5.3. Fragmentele din genizah de la Cairotc "5.3. Fragmentele din genizah de la Cairo" Majoritatea sinagogilor cuprindeau o încăpere numită genizah, în care erau adăpostite vechi obiecte de cult și cărți de rugăciune care nu mai erau folosite, dar care, conform legii evreiești, nu puteau fi distruse deoarece conțineau numele lui Dumnezeu. În unele cazuri, aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
le făceau ilizibile într-o generație sau două. Egiptul însă este renumit pentru capacitatea sa de a păstra fragmente pe hârtii și papirusuri datând din mileniul I î.Hr., dată fiind clima foarte uscată. În anul 1890, când s-a reconstruit sinagoga din Cairo, în magaziile acestei sinagogi s-a descoperit o adevărată comoară: aproximativ 200.000 de texte, manuscrise și fragmente. Imediat au venit cercetători 1 din întreaga lume spre a analiza aceste texte, astfel încât, în zilele noastre toate aceste materiale
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
sau două. Egiptul însă este renumit pentru capacitatea sa de a păstra fragmente pe hârtii și papirusuri datând din mileniul I î.Hr., dată fiind clima foarte uscată. În anul 1890, când s-a reconstruit sinagoga din Cairo, în magaziile acestei sinagogi s-a descoperit o adevărată comoară: aproximativ 200.000 de texte, manuscrise și fragmente. Imediat au venit cercetători 1 din întreaga lume spre a analiza aceste texte, astfel încât, în zilele noastre toate aceste materiale sunt răspândite în mai multe librării
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
unii cercetători au emis ipoteza existenței unor genizah, adică a unor depozite în care erau abandonate scrieri sacre care nu se mai foloseau, pentru a fi distruse în mod natural, fără intervenție umană. În acest sens, genizah descoperită lângă o sinagogă din vechiul Cairo, de unde S. Schechter, la începutul secolului XX, a recuperat o mare cantitate de manuscrise care au adus o contribuție majoră la înțelegerea gândirii iudaice medievale, pare să constituie un precedent evident 2. În orice caz, nu este
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Osea și Isaia îi socoteau „vrăjitori”2. Samaritenii au avut discuții aprinse referitoare la autoritatea celor care interpretau Tora: preoții sau înțelepții. Preoții aveau ultimul cuvânt în problemele legate de transmiterea doctrinelor secrete, a calendarului și a citirii Torei în sinagogi 3. În ceea ce privea aspectele legate de halakhah 4, unii erau de părere că autoritatea de decizie le revine preoților, iar alții atribuiau acest rol înțelepților, fie ei preoți sau nu. Pentru samariteni, pronunțarea corectă a cuvintelor unui text din
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
ac legendi modus (Paris, 1538), în care prezintă alfabetul samaritean și caracteristicile sale, în comparație cu alfabetul pătrat adoptat de către Ezda. Într-o scrisoare adresată unui prieten, după o vizită la Nablus (1549), revine asupra problemei Pentateuhului pe care îl văzuse în sinagoga lor. Întors la Paris, îl reîntâlnește pe celebrul orientalist Joseph Scaliger, căruia îi trezește interesul pentru samariteni. În lucrarea sa Opus de emendatione temporum (Paris 1583), Scaliger își exprimă dorința de a intra în posesia unui exemplar al Torei; deși
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
era încă o limbă vie; întrucât nici una dintre aceste versiuni nu a obținut un statut oficial în rândul comunității samaritene, nu s-a ajuns la vreo redactare finală a vreunei traduceri. Targumul samaritean s-a folosit în scopuri liturgice în sinagogile samaritene până în secolul al XVII-lea, mult timp după ce încetase întrebuințarea aramaicii în scopuri seculare. A fost adus în Europa pentru prima dată în 1616, în urma achiziționării unui manuscris la Damasc de către Pietro della Valle. Morinus l-a publicat pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
să se tundă. Ploile sînt legate prin farmecele țiganilor care fac cărămidă, și mij locul de a le dizlega e de a-i alunga. Apoi ovreii, cînd intră la cușcă*, se roagă să nu ploaie, căci cînd plouă, din fiecare sinagogă trebuie să moară un individ. Se crede că cînd intră jidovii în sărbătoarea cuștelor va ploua. Cînd se îneacă cineva, va ploua patruzeci de zile. Dacă moare cineva de moarte năprasnică în păduri, la înmor mîntarea lui vor fi ploi
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
Centrală. Antologice consemnări oferă autorul despre isteria antisemită, batjocorirea și vânătoarea evreilor din Graz și alte orașe din Austria și Germania, ce vor culmina cu terifianta noapte de cristal (10 noiembrie 1938), când sunt incendiate și vandalizate aproape 200 de sinagogi, mii de locuințe și prăvălii ale evreilor, arestate și deportate peste 20 000 de persoane. Era începutul unui "nesfârșit genocid". Lucid și nepatetic sunt povestite episoadele și scenele deportării și de lagăr, trăite la persoana întâi de Tabori, ceea ce nu
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
atât mai mult se apropie de poveste. O poveste diferită de cea a adulților, în special al celor ce fac parte din etnia căzută în dizgrația istoriei, dar care păstrează încă aparențele unui simulacru de sociabilitate, de ritual religios în sinagoga improvizată, refuzând astfel stigmatizarea. Însăși "sălbăticiunea" de Esther se convertește sub efectul cântărilor și rugăciunilor din cartea sfântă (chiar dacă nu înșelegea sensul cuvintelor), acestea având puterea să o transpună, să o transfigureze, să o transfere spre enigma începuturilor; sentimentul de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]