3,476 matches
-
când caută să nu mai iasă la suprafață și vrea să prelungească inerția care-l face să lunece la fund. Așa Încât, Încercând să exprime ceea ce simțea el atunci, frazele din caiet pe care le citeam acum se rupeau fără nici o sintaxă, mutilate de puncte de suspensie, eliptice și rahitice. Dar era clar că În acel moment - nu, el nu zicea așa, Însă era clar: În acel moment el o poseda pe Cecilia. Asta-i ceea ce Jacopo Belbo nu putuse să Înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de Charlot (figură mitică a primei avangarde istorice), prozaismul căutat, jovialitatea iconoclastă și spiritul „goliardic”, villonesc. Poemele publicate în anii ’20 în Contimporanul lui Vinea („Dragoste falită“, „Idilă“ ș.a.) confirmă, cu asupra de măsură, această întîlnire. Pe de altă parte, sintaxa minulesciană rămîne una cvasitradițională: s-a observat de la început faptul că mimul Minulescu „maschează” sub forma verslibrismului o prozodie clasică, alexandrină, similară celei a pașoptiștilor munteni, prin puneri în pagină improvizatorice: rimele devin astfel interioare, încorporate ritmului acestui discurs paradoxal-grandilocvent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aproape toate, într-o impecabilă prozodie clasică (autorul a pledat în numeroase ocazii pentru un clasicism modern...), ele sînt - ca și prozele lui Călugăru - ecorșeuri expresioniste ale unor locuri „unde nu s-a întîmplat nimic”, obiecte poetice autonome, realizate după sintaxa amintirii (prefața „Cîteva cuvinte pădurețe“ conține, în prima parte, o estetică aproape „constructivistă”). Natură scindată - ca și colegul său Ion Vinea - „între două lumi”, între nostalgia estetizantă a clasicității patriarhale și revolta profetică a avangardei, „arghezianul”, „naturistul” Fundoianu din Herța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
evolua prin rupturi succesive. Faptul că S. Samyro preia din simbolism doar muzicalitatea sa exterioară este deja simptomatic; curînd, tînărul poet va experimenta amuzat, cu detașare ludică, muzicalitatea rimelor interioare în poemul „Verișoară, fată de pension“ înainte de a exersa destructurarea sintaxei poetice tradiționale în textele predadaiste. O sensibilitate crepusculară, interiorizată, colorată în tonuri impresioniste, vădește mai maturul I. Iovanaki (n. 17 aprilie 1895, Giurgiu); viitorul Ion Vinea, elev la Colegiul „Sf. Sava“ este prezent tot cu patru poeme, de sugestie parnasiano-simbolistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în Adevărul, an XXXIII, nr. 11100, 9 iunie 1920 („Vînătoare de cuvinte“), respinge diagnoza unora dintre „cei mai de talent doftori ai criticii” cu privire la „vocabularul sărac” al literaturii române, pledînd nu pentru importul facil de cuvinte, ci pentru o limbă/sintaxă organică aptă să exprime firesc sensuri noi: „Omul chinuit de năvala ideilor și a imaginilor noi are să găsească și materialul plastic pentru exprimare și are să descopere chiar în limba întrebuințată raporturi sintactice ducînd la înțelesuri proaspete. (...) Cuvîntul nou ori cuvîntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
liderul ei, Jasienski, lansează în 1921 o serie de proclamații incendiare, precum „Manifest către poporul polonez despre «futurizarea» imediată a vieții“ și „Manifest asupra poeziei futuriste“, în care pledează pentru o artă simultaneistă și alogică, pentru distrugerea ortografiei și a sintaxei, dar și pentru constituirea unui partid futurist gigant, glorificînd în acest sens masele, democrația populară, viteza, corpul uman și mașinismul. Matematizarea limbajului și alte invenții tipografice venite pe filieră italiană coabitează aici cu experimentele lingvistice de tip zaum (fapt care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și a devenit repede amuzant”, drept pentru care „scriitori, chiar dintr-ai noștri, l-au adoptat ca pe o inovație”. Sesizînd pericolul banalizării, futuriștii italieni au recidivat cu noi manifeste, cel mai radical dintre toate fiind cel tehnic, al destructurării sintaxei. Următoarea afirmație a lui Davidescu poate apărea astăzi deconcertantă: „pe urma acestui fel neînțeles de a scri s-a clădit, cel puțin la noi, o bună parte din arta maeștrilor noștri inovatori”. Ne putem întreba ce trăsături futuriste au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
scrierile „inovatorilor” autohtoni? Ale căror „inovatori”? Probabil va fi fiind vorba de unele scrieri ale lui Ion Minulescu și Adrian Maniu; în 1914, cel din urmă își intitula - ostentativ - un poem „Primăvară futuristă“... Însă elementele anarhice ale poeticii futuriste (abolirea sintaxei, cuvintele în libertate, dispariția punctuației, experimentele tipografice ș.cl.) lipsesc aproape cu desăvîrșire în textele românești din epocă. Remarcînd în treacăt difuzarea largă - inclusiv în provincie - a ideilor marinettiste, autorul articolului sus-amintit face cîteva precizări importante privind epicentrul lor informal din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
B. Fundoianu, în Chemarea, nr. 17, 20 februarie 1918 („Tudor Arghezi“), unde afirma - în apărarea „trădătorului” Tudor Arghezi - că acesta „ne-a dat cel dintîi stil românesc, independent, original și croit din noi raporturi de cuvinte, din noi raporturi de sintaxă”, numindu-l „cel mai mare poet de azi al României”. Poetul de la Mărțișor, însă, îi va contraria admirația după plecarea din țară, făcîndu-i un portret vitriolant și, moralmente vorbind, nedrept în volumul Poarta albă („Un vizitator de mare literatură“, 1930
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poetica anarhică identifică drept erezii „adjectivismul paradoxal și inestetic”, metaforismul excesiv, predilecția pentru metafora decorativă în detrimentul celei organice, eliminarea verbului în favoarea substantivului, predilecția pentru verbul la infinitiv și pentru numeral, „interjecții onomatopoetice”. „Disoluția gîndirii” - scopul poeților anarhici - „începe cu disoluția sintaxei” și cu „incoherența ca postulat artistic”, scrie Const. I. Emilian, care sancționează astfel eliptismul („rejetul sintactic”) și deplînge „suprimarea rimei și mai ales a ritmului (expresie a versului clasic) avînd ca rezultat versul amorf”, iar ca ultimă consecință, crearea „versului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al lexicului și sub pletora de imagini siluite, parcă s’ar întrezări ici-colo un simț de observație al naturii și un început de plasticizare. Fără amețeala doctrinei, d. Voronca ar putea schița unele mozaicuri descriptive, enervante prin conciziunea eliptică a sintaxei, dar captivante prin scînteierile multicolore ale figurației”. Emoțiile organice, simțul naturii și al peisajului sînt deziderate curente ale criticii conservatoare a lui Const. I. Emilian. Nesocotirea „tendențioasă” a logicii, a gramaticii și a bunului simț ar impieta asupra autenticității interioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lor Voronca, Fundoianu, Tzara și, cu deosebire, Vinea, în cîteva producțiuni izolate. Încolo, toată impetuoasa revoluție a liricei extremiste constă în utilizarea unei singure maniere: brutala asociere de termeni vehemenți și abrupta juxtapunere de imagini siluite. Disolvarea lexicului și a sintaxei, anularea logicei și a simțirei departe de a reliefa substratul inconștient al sufletului omenesc au dovedit doar inconștiența autorilor. Asistăm la voltigele clownești executate cu atîta chin de acești pseudoliterați și le înregistrăm ca documente curioase ale epocei”. Canonul clasic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
despre versantul de „intensitate luminoasă” al sensibilității „elegiacului” și „sentimentalului” debutant îndatorat lui G. Bacovia, A. Maniu și Camil Baltazar, dar și lui Francis Jammes. Unele observații critice asupra influențelor franceze din topică și a unei anumite „turnuri eliptice” în sintaxă („în românește nu are rădăcini”) vor fi reluate și în legătură cu alte volume ale autorului, mult mai pronunțat avangardiste. Perpessicius va fi și singurul critic interbelic de prim-plan ce va comenta (cu rezerve, e drept) placheta următoare a poetului, Colomba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pradă, simbol al unei sexualități agresive” (cu o interesantă discuție privind echivalarea falus-cioc în argoul chilian, nu și în limba română): la Urmuz (Gayk), ciocul e „văduvit de funcția falică și redus la cea alimentară”. Teoreticianul echivalează „productivitatea textuală” a sintaxei urmuziene cu productivitatea formativă — prin excelență — a inconștientului, activitatea onirică”. Urmuz, între „realism” și „fantastic” Deși pornește, ca și Sașa Pană sau Ion Biberi, de la asemănarea între Urmuz și Kafka, Ov.S. Crohmălniceanu îl consideră pe Urmuz un realist á rébours
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sens, „panica propriului loc comun ori numai oroarea față de al celorlalți (...) atestă scriitorul cu un paroxistic simț critic” (p. 318). În opinia lui Eugen Negrici, textele urmuziene ilustrează o „inadecvare a sintacticului la semantic”, o „ciocnire” între pedanteria clasică a sintaxei și anarhica libertate semantică. Este reafirmată natura subversivă, duplicitar-hibridă a identității scriitorului: „Un contur formal academic ascunde o mezalianță inacceptabilă spiritului comun, veșmîntul de noblețe ascunde hipertrofii” care „desfrînează fantezia în acest spațiu al tuturor posibilităților” (p. 320). Amendînd prejudecata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pune la dispoziție întreaga tehnologie „experimentală” prin care textul se autogenerează: „se cercetează printr-o lucrare experimentală constantă toate elementele retorice asupra cărora trebuie să intervină scriitorul în vederea descoperirii acelor mecanisme structurale ale textului, capabile să-l autogenereze”. Acționînd asupra sintaxei și „deplasînd-o”, Urmuz țintește, așadar, „descoperirea modalităților absurde de dezagregare și diseminare a limbajului, voind să demonstreze cum, prin transformări pe axa sintagmatică sau pe axa paradigmatică, textul poate accepta toate combinațiile denotative și conotative posibile”. Personajele urmuziene — non-persoane — sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
frunzărească. Așa cum amenințase Rizzardi, limbajul În care era scris era aproape impenetrabil. Pe a doua pagină găsi ceea ce crezu că ar fi putut să fie răspunsul, deși era greu să-și dea seama În mijlocul acelor lungi termeni latinești și-a sintaxei chinuite. Îl citi de trei ori și, În acel moment, fu destul de convins că Însemna că nu existaseră urme de droguri de orice fel În sângele lui. Ar fi fost surprins dacă autopsia ar fi scos la iveală altceva. Soneria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
pentru 3 cărți comandate reducerea este de 15 %; • pentru 4 cărți comandate reducerea este de 20 %; • pentru 5 cărți comandate reducerea este de 25 %; • peste 10 cărți comandate reducerea devine 30 %. Colecția Didactica. Universitaria • Tratat de gramatică a limbii române. Sintaxa, Corneliu Dimitriu, 752 pag., 362.000 lei • Tratat de gramatică a limbii române. Morfologia, Corneliu Dimitriu, 854 pag., 295.000 lei • Curs de stiință politică, Gianfranco Pasquino, 368 pag., 112.000 lei • Politică și presa, Gheorghe Schwatz, 300 pag., 110
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
desluși adevărul. „Ființa care poate fi înțeleasă este limbă” (Sein, das verstanden kann, ist Sprache); acesta rămâne corolarul hermeneuticii ontologice pentru care „moartea subiectului” n-are sens, câtă vreme raționalitatea practică a conștiinței hermeneutice prevalează. Limba ne păstorește 1, iar sintaxa invizibilă a comprehensiunii include bornele tradiției, dincolo de care putem descoperi tăcerea ultimelor noastre mărginiri. Dacă înțelegerii cugetului omenesc nu-i este potrivită o cale unică, cu atât mai puțin această indigență i-ar fi suficientă unei întreprinderi sofiologice. Vocația peratologică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
suferă de retorica disculpării. Chiar de la început, cartea aliniază un program ambițios. Peste patru sute de pagini dense, scrise cu veleități de estet și orchestrate cu precizie geometrică, discută principiile ontologiei comunitare de la Duns Scotus la Gilles Deleuze. Dispusă într-o sintaxă dialectică, fiecare piesă a cărții trădează formația cosmopolit-eclectică a autorului. Geniul analitic de tip britanic e obturat uneori de barocul francez al frazei și depășit prin masivitatea unei erudiții mai degrabă teutonice. O asemenea desfășurare, care prezintă ramificații arborescente, excursuri
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dintre teologia sud-americană a eliberării și teologia politică germană se explică printr-o interpretare comună a socialului, înțeles ca „sferă autonomă care nu are nevoie să se îndrepte către teologie pentru a obține cunoașterea de sine”1. Dispusă în această sintaxă, teologiei îi revine penibila sarcină de a colporta „sensuri” ascunse științelor sociale, al căror obiect de cercetare rămâne situat într-o geografie simbolică atee. Această teorie se transformă în cele din urmă într-o narațiune redemptivă care concurează, fie și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
viața lor, pe care și-o cer și și-o creează. Cuvîntul dansator descătușat avea să sară dintre rînduri, să spargă fraza ca pe o nucă de cocos. Laptele scurs va dărui gustul unor ținuturi stranii, În care etimologia și sintaxa mediocru utilitariste nu și-ar mai avea loc”. Sau: „Verbele descojite de simbol capătă adevărata vitalitate. În afară de asta, cuvintele sînt intraductibile. Există, pentru noi, o savoare aproape senzuală a Îmbrățișării, În ciuda sensului, a cuvintelor. [...] Pentru mulți drum, chemin, weg, cammino
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
semnul organicității, al unei coerențe interne de natură a-i conferi obiectivitate, eliberînd-o de excesul emoțional romantic: o de-subiectivizare despre care va vorbi, ceva mai tîrziu, și Ion Barbu. „Elementele considerate În spațiu” - aici, cuvintele - subliniază de fapt Însemnătatea sintaxei textuale, jocul relațional al elementelor constitutive, „ordinea proprie” impusă universului verbal de către spiritul creator. Or, o atare „răsfrîngere” a „sistemului constructivist” În poezie fusese urmărită, cu puțin timp Înainte de intervenția lui Voronca, de „neoplasticianul” olandez Theo Van Doesburg - nume de
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
gruparea De Stijl: Van Doesburg publicase În 1923 În revista Mécano textul programatic Vers une poésie constructive, În care se remarcă, Între altele, respingerea „utilitarismului” (manifestat chiar În cadrul constructivismului de către unii promotori ruși ca Tatlin sau Rodcenko) și insistența asupra sintaxei poetice, cu trimiteri ce merg de la Mallarmé și Rimbaud, la Marinetti, Tzara și Kurt Schwitters. E foarte probabil că tînărul militant român, la care numele de referință sînt, În mare, aceleași, va fi găsit aici o sursă de inspirație. Manifestul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
alături Piet Mondrian și alții (În revista De Stijl, aprilie 1920) Înregistrase deja preocupări similare: „Dacă În vechea poezie / prin dominarea sentimentelor relative și subiective / semnificația intrinsecă a cuvîntului e pierdută / noi vrem ca prin toate mijloacele de care dispunem / sintaxa / prozodia / tipografia / aritmetica / ortografia / să dăm o nouă semnificație cuvîntului și o nouă / forță expresiei / FORMA VA AVEA O / SEMNIFICAȚIE DIRECTĂ SPIRITUALĂ / Ea nu va descrie nici un eveniment / nu va descrie nimic / ci va scrie / va recrea În cuvînt ansamblul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]