1,355 matches
-
a soarelui să se ivească pe cer, dincolo de povârnișurile stâncoase ale munților Huaila. Asculta cu ochii deschiși, privind tavanul jaimei sale cu dungi, pe care îl cunoștea atât de bine, și i se părea că vede ghemurile de scaieți alergând slobode peste nisipuri și stânci, mereu grăbite, mereu dorind să găsească un loc de care să se agațe, un cămin permanent care să le primească și să le scape de acea veșnică peregrinare fără țintă dintr-o parte în alta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fost nici unul din ei, și nici eu, și nu e nimeni în jur pe o rază de o sută de kilometri, mi se pare că va trebui să... Se întrerupse brusc, pentru că i se aprinsese o luminiță în minte, și slobozi o înjurătură, care era, în același timp, un strigăt de bucurie. — Targuí-ul! Fir-ar să fie! Targuí-ul! Caporal! — Ordonați, dom’ sergent. — Nu mi-ai povestit despre un targuí care nu v-a lăsat să intrați în tabăra lui? Ți-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
o prostie imensă și își dădea seama de asta. Fix la miezul nopții, cei patru oameni se întâlniră în jurul cămilei moarte; pentru nici unul nu era o surpriză că prada își luase zborul, și sergentul major Malik-el-Haideri profită de ocazie ca să sloboadă cele mai murdare înjurături din vocabularul lui cazon, blestemându-l pe targuí și blestemându-l, în trecere, mai insistent, și pe „tâmpitul de locotenențel“ care se lăsase înșelat ca un novice. Ce facem acum? întrebă descumpănit unul dintre soldați. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Ali. — Ce să se întâmple? A plecat. Aveai vreo îndoială? — Și acum ce facem? Sergentul nu răspunse. Luase aparatul de radio și chema insistent. Domnule locotenent! Sunteți la aparat, domnule locotenent? După ce chemă de cinci ori fără să primească răspuns, slobozi o înjurătură și porni motorul: — La cât e de dobitoc, îl cred în stare să fi adormit... Haidem! Porni la drum cu hurducături, pe marginea salinei, spre nord-vest, și oamenii lui trebuiră să se țină de tot ce găsiră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
luni - zâmbi amuzat. De asta era pe punctul de a leșina afară. Or să-l violeze înainte de a-i tăia gâtul. Guvernatorul se lăsă să cadă într-unul din fotoliile garniturii de piele neagră ce ocupa un colț al încăperii, slobozi o dâră de fum și tăgădui printr-un gest: — Poate că nu, spuse într-o doară. Poate o să se dezmeticească, o să lupte pentru viața lui și să priceapă că nu poți veni în regiunea asta citind Beau geste și imitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
indolentă. — Ia să vedem... Cum vine asta că n-ai buletin? Toată lumea are buletin. Era un bărbat vânjos, cu mustață stufoasă și înalt de stat, cu aspectul celui ce se simte sigur pe sine, dar, brusc, se frânse în două, slobozi un urlet de durere, din cauza groaznicei lovituri pe care Gacel i-o dăduse cu patul puștii. Aproape în aceeași clipă, targuí-ul azvârli covoarele pe parbrizul mașinii și o rupse la fugă, dând colțul și pierzându-se pe străduță. După câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
altul descoperit, în care un bărbat așezat în spate saluta mulțimea ridicând brațele. Polițiștii stăvileau mulțimea care striga și aplauda, iar de la ferestrele caselor femei și copii aruncau flori și serpentine colorate. Strânse arma cu putere și așteptă. Orologiul gării slobozi două bătăi, îndemnându-l, parcă, încă o dată să uite totul, dar ecoul lor se pierdu între urletele sirenelor, strigăte și aplauze. Targuí-ul simți că-i vine să plângă, ochii i se încețoșară, blestemă cu glas tare gri-gri-ul morții, iar polițistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
doctorii, mă rog, se poate spune și așa, dar ea n-a vrut să spună numaidecât asta. Nu ie ea d-alea care, mă rog, și el că, Doamne ferește, nici nu s-a gândit la așa ceva. Om fi noi mai slobozi la gură, da’ asta nu înseamnă că... Noi nu suntem ca puștii ăștia care au scos nasul acuma, de copii, cu atâta pornografie și curvăsărie, noi am copilărit și ne-am mâncat tinerețea în alte vremuri, la care ea preciză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
mine. Îmi cer scuze. Oare ce părere ți-oi fi făcut despre mine? — E-n regulă, pe bune, am liniștit-o eu. Oameni Îmi vorbesc adesea despre ei. Îmi place să-i ascult. La auzul afirmației mele, Tom ar fi slobozit un mare hohot de râs și-ar fi strigat: „Ce aiureli demodate!“. Norocul meu că nu era prezent. — Ei bine, eu cu siguranță asta am făcut! zise Janice. Mersi că m-ai ascultat. Te pricepi foarte bine. Am mormăit ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
spune și așa. În romanele polițiste ieftine, când cineva iese din Închisoare, lumina soarelui Îi rănește ochii. În dimineața aceea, aș fi fost recunoscătoare dacă s-ar fi repetat clișeul. Se făcuse prânz, dar cerul părea din flanel cenușiu și slobozise o ploaie torențială, care, judecând după intensitate, se distra de minune. Măcar ea. Nu-mi luasem umbrelă și, Dumnezeu știe de ce, nici nu venisem cu mașina. Cred că era ceva legat de faptul că nu voiam să conduc În starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
ei; poezia Îi este atât de pură, vorba demnă, mersul cutezător, și iat-o, cu toate acestea, Îndopată cu metal gălbui, robindu-se acestei umilitoare răsplăți. Înainte de a-și lăsa la loc vălul, ea l-a ridicat și mai mult, slobozind o privire pe care Omar o culege, o obsoarbe, ar vrea s-o păstreze. O clipă insesizabilă pentru mulțime, o veșnicie pentru iubit. Timpul are două fețe, Își spune Khayyam, are două dimensiuni, lungimea după soare, adâncimea după patimi. Cadiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
asupra unui om legat. Oricum, nu se teme de nimic, nu și-a greșit niciodată ținta. Să fie enervarea, graba, greutatea de a trage de la o distanță atât de mică? Oricum, Iusuf nu este atins, sultanul n-are timp să slobozească o a doua săgeată, iar prizonierul se năpustește asupra lui. Și Alp Arslan, care nu se poate apăra dacă rămâne cocoțat pe piedestalul său, caută să se elibereze, Își Încurcă picioarele Într-o pernă, se poticnește și cade la pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și după tonul pe care le folosesc. De Îndată ce ai intrat, am știut că erai un bărbat Învățat, obișnuit cu onorurile, dar, În același timp, disprețuitor la adresa lor, un om care sosește fără a trebui să-și caute drumul. De cum ai slobozit Începutul numelui tău, am Înțeles: urechile mele nu cunosc decât un singur Omar din Nishapur. Dacă ai căutat să mă impresionezi, trebuie să recunosc să ai reușit. Cine ești, așadar? Ți-am spus numele meu, dar el nu trezește nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
el. Numai că națiunile sunt atât de uituce, praful de pușcă e atât de Îmbătător, Încât m-am ferit să intru În polemică. Nu era un moment potrivit pentru discuții, bărbatul acela nu-mi cerea părerea. Din când În când, slobozea câte un «nu-i așa?» foarte puțin interogativ; răspundeam printr-o aprobatoare clătinare din cap. Era amabil. De altminteri, ne-am revăzut, de atunci Înainte, În fiecare dimineață. Vorbeam Întotdeauna la fel de puțin, el se considera fericit că un american putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
talia uriașă are înfășurată o bandă lată de pungi negre - să slăbească. Se crăcănează cât poate, pune brațele-n șolduri, ia poziția amfora - să-i iasă dorsalii. Unii, mai lingăi, strigă: ești mare, mă! ești cât Casa Poporului! Fericit, Baronu’ sloboade o bășină enormă cu care îi împrăștie pe uscații veniți să-și arate pătrățelele de pe abdomen. - Guzgan jegos mai ești, Baroane, pișa-m-aș în gura ta! urlă Inspectorul intoxicat. - Bă, băăă, hai să vedeți o puicuță, le abate atenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
căreia se ițeau, semi-solidificate, resturile unui prânz frugal, complet nesănătos: O coajă de franzelă și câteva jumări și cioturi lucioase, vitroase, aproape negre, de cartofi prăjiți, înăbușiți într-un rântaș carbonizat și auster, de ceapă. Cel dintâi fum, Poetul îl sloboade pripit din piept, resimțindu-l iritant în sclere. Vâ-jjjj...! Șâ-șșșș...! se aude de pe hol, cum năvălește brusc apa, în toaleta turcească. Iată...! Iată cum se tâmpește, cum căpiază și cum se imbecilizează omenirea, domnule! Capete seci! Ciulamale! Minți de gherțomani
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
speriat binișor de bombe, care se hotărăște rapid să treacă în defensivă și să arunce cu ceva. Negăsind nimic la-ndemână, acesta bagă caraba în buzunar, încarcă o provizie substanțială de anafură și țintește mașinal primejdia. De-abia atinsă, Coco sloboade un răcnet gâlgâit și jalnic, disproporționat, un schelălăit de hienă sau de civetă rănită de moarte și se retrage pas cu pas, în spatele mizanscenei, în penumbră. Unde dispare, la un moment dat, ca și cum n-ar fi fost! Concomitent, din străfundul
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
umbra unui gnom sau a unui pitic mai răsărit, învăluit într-un lințoliu cenușiu, ectoplasmatic; după cum cenușie era și figura cețoasă, aburoasă și indescifrabilă, a Apariției îndoliate. Cu unul dintre brațe strecurat hoțește, pe sub faldurile părelnice ale giulgiului, Ne-numitul slobozea hârâitură după hârâitură ascuțită, morbidă, ca și când o insectă, o lepidopteră de dimensiuni enorme, își freca elitrele: Râdea, fără nici o urmă de îndoială! Râdea...! Râdea...! Râdea...! Râdea...! Ho, ho, ho, hooo! Hu, hu, hu, huuu! Vino...! Vino la mine, Sile, băiatule
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
în pragul ușii capelei, pe trepte, cu Momocilă alături, survolând ațâțat împrejurimile și ținând în brațe, ridicat, ca pe o jertfă, leșul sdrelit și hărtănit al lui Pizdeluș! Pisica aia ticăloasă i-o fi ros nenorocitului legătura și l-a slobozit! Păzea...! Ăilalți dau peste noi! răcnește Dan. Pe nevăzute, Fratele intuiește cum Poetul proiectează de-a-ndăratelea, preventiv, un dupac ushiro-geri, în masa puhavă de cadavre ambulante. După care, Lunganul se azvârle fără să pregete asupra Avocatului prăbușit, acoperindu-l protector pe
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
în care stăpânea fotografia Nadinei. Tânărul Herdelea se mai învîrti puțin prin cameră, se gândi că Grigore ar putea să revie să mai stea de vorbă, își zise apoi că și-au luat noapte bună și deci, până mâine dimineață, slobod este să facă ce-i place. Nu era târziu. În sobă ardea focul cu un duduit adormitor. Mai bine să se odihnească. A doua zi se sculă mai de dimineață de cum obișnuia la București. Firește, toată lumea era de mult sculată
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fi găsit altceva mai bun de făcut. Dar nu era cazul. Joaca de-a analiza ECIU era mai bună decât hoinăreala prin-tr-o astronavă pustie sau holbarea la scaunele goale din jur. Pe neașteptate, o realiniere de priorități în programarea chestionarului slobozi un declic în banca de informații a navei. Lectura rezultatului apăru atât de brusc pe ecran încât era gata să-l șteargă și să-și continue ancheta când își dădu seama că avea în fața ochilor un răspuns cu cap și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
ca prin minune să-și alunge acest oribil gând. ― Ce pot face? ― Să mă omori, zise aceeași voce agonizantă. Își privi deznădăjduită vechiul ei coleg, căpitanul ei. Acesta își coborî pleoapele. Buzele-i tremurară un moment de parcă se pregăteau să slobozească un strigăt de oroare și suferință. Nu ar fi avut curajul să-l suporte. Țeava lansatorului de flăcări își îndreptă gura spre cocon. Ripley apăsă pe trăgaci, convulsiv; curând corpul celui care fusese Dallas dispăru în vâlvătaie. Arse fără nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
cu ceva porumb, cartofi, fasole și legume, căci avea apă cu ce să le ude. Uneori, la asfințitul soarelui, când era frumos, se așeza pe prispă, în fața casei și își scotea fluierul și flautul cu care venise din prizonierat și slobozea acolo, lângă cimitir și în căușul acelui loc melodii de singurătate care păreau că vin dintr-o altă lume. Probabil, în prizonierat, învățase să cânte la aceste instrumente. Melodiile coborau în liniștea serii spre vale, în sat, sau treceau peste
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
să facem zgomot, am scos toate lucrurile din cufăr și le-am așezat pe jos. Casa era peste drum de o tarla unde fusese semănat grâu și încă nu fusese arată. Am ieșit din curte, dar câinii vecinilor, care erau slobozi prin curte, ne-au simțit și s-au luat după noi. Am fugit cu lădoiul pe miriște, dar câinii s-au apropiat de noi gata să ne muște. Ne-am oprit, am deschis capacul lădoiului și cum era destul de mare
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
întrețineau vitele, căci șesul și pășunea de pe deal nu aveau iarbă suficientă. Noroc că buruienile cresc și în vreme de secetă și acestea suplineau lipsa ierbii. În toate satele din Moldova se organizau procesiuni religioase, rugându-l pe Dumnezeu să sloboade și asupra acestui pământ ploi care să potolească setea de apă a Pământului. Îmi aduc aminte că noi, copiii, ne făceam din boz un arbust care crește unde vrei și unde nu vrei, fuste din lăstari cu frunze și duminica
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]