1,274 matches
-
maximă a lui Bacon: Ceea ce un popor câștigă, celălalt pierde în mod necesar; maximă exprimată într-o manieră și mai dezolantă de către Montaigne în acești termeni: Profitul unuia este paguba celuilalt. Când Sem, Ham și Iafet 41 își împart vastele solitudini ale acestui pământ, în mod sigur fiecare dintre ei a putut să construiască, să dreneze, să semene, să recolteze, să se adăpostească mai bine, să se hrănească mai bine, să se înveșmânteze mai bine, să se instruiască mai bine, să
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
de domeniul ei. Ordinea și libertatea vin cu acest preț. Dar se pare că electorii din Landes nu erau la înălțimea unui astfel de limbaj. Au preferat economistului nostru, încă inedit, un candidat oarecare. Bastiat a rămas prin urmare în solitudinea sa. La puțin timp după aceasta, a fost numit membru în Consiliul general al regiunii Landes. El exercita deja, dacă nu ne înșelăm, modestele funcții de judecător de pace la Mugron. La începutul anului 1844 va face o călătorie în
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
încurajatoare: Fiți puternici și vă vom susține! Era deci vorba de a deveni puternici; Bastiat a înțeles că într-o țară puternic centralizată ca a noastră, impulsul trebuia să plece de la centru și nu a ezitat să abandoneze scumpa sa solitudine din Mugron pentru a veni să se stabilească la Paris. Ni se pare că încă îl vedem, făcând primul său turneu în birourile jurnalelor care și-au arătat simpatia față de cauza libertății comerțului. Nu avusese timpul să își ia un
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
reprezintă o sursă de disconfort pentru decade de viață (cefalee, grețuri, vărsături, balonare, edeme, creștere ponderală, valuri de căldură, tensiune mamară). În 4 % dintre cazurile cu sindrom pre-menstrual, tulburările sunt mai importante și sunt grupate sub denumirea de sindrom disforic (solitudine, tristețe, plâns, melancolie, anxietate, nervozitate, tendințe suicidare). Există un limbaj emoțional, limbaj care exprimând acordul sau dezacordul, stârnește emoții, de obicei ura sau aprobarea, atașamentul pro-fund. Un vorbitor care declanșează emoții puternice poate face dificilă înțelegerea sau examinarea critică a
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
vede, în speță să accepte că relatarea lui este corectă. În cazul credinței lucrurile se complică mai mult, pentru că cel ce dezvăluie, cel ce are revelația nu împărtășește ceea ce "vede" pe măsură ce vede, ci după ce viziunea a avut loc în deplină solitudine și ca urmare a unei retrageri asumate din lumea obișnuită a celorlalți. El spune nu numai ce a văzut, ci spune mai întîi că a văzut. Ceilalți nu au asistat la momentul când persoana aleasă vedea ceea ce pentru ei era
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cutremurătoare vorbe se împotmolesc din capul locului în tăcerea apriorică a paginii. În scris, până și urletul rămâne confidențial. El circulă între muțenia celui care l-a pus în pagină și a celui care, de partea cealaltă, îl percepe în solitudinea lecturii. Pentru că se adresează de fiecare dată unui singur cititor, scrisul poate aspira cel mult la un scandal în intimitate. Oamenii se vor mobiliza oricând în jurul unui cântec, al unei lozinci, al unui discurs, dar niciodată al unei pagini scrise
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a plăcutului cu utilul, așa cum stipulaseră autorii antici, îndrăgiți și imitați de scriitorii medievali și renascentiști. Cartea devine refugiu și alinare, remedia amoris 125, consolare, sprijin, sfat, ba chair modalitate de salvare dintr-o societate ce izolează și condamnă la solitudine femeile claustrate între zidurile caselor. Se evidențiază în acest cuvânt introductiv al Decameronului imaginea femeii care guvernează universul intim al autorului: ea știe să trezească sentimente copleșitoare, dureroase, dar stârnește și compasiunea și admirația, ei îi este închinată capodopera boccaccescă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
s-ar putea numi o predică burlescă, „sermon joyeux”342 sau „sermon for carnival” (predică carnavalescă) 343 . Discursul târgoveței stârnește buna-dispoziție, cu toate că face acuzații grave la adresa misoginismului vremii.344 Dacă bărbaților le place să scrie despre dragoste în intimitate și solitudine, femeile preferă să spună, să fie aprobate, să primească un răspuns. Vorbind în fața unor ascultători, impactul este mai puternic, poate fi chiar verificat, oferă locutorului un feed-back direct, imediat, care nu are loc în cazul textului scris.345 „Nevasta își
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
a conturat personajul cât mai viu nu trebuie să ignorăm modelul de la care a plecat, acela al lui Boccaccio, din Il Filostrato.989 Diferența dintre Chaucer și Boccaccio în privința realizării acestui personaj este substanțială: autorul englez insistă mai mult asupra solitudinii femeii, accentuând astfel caracterul de ființă neajutorată, de victimă al Cresidei, privită de toți cu suspiciune în urma deciziei luate de tatăl său, o parte din vina lui Calcas căzând și pe umerii ei, este văduvă și nici nu are prieteni
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nr. 3, p. 191. (trad. n.) 988 Ibidem. 989 Ibidem, p. 192. 267 Ilustrează, aparent, o donna angelicata, coborâtă din cer, perfectă, imaterială aproape. Frumusețea fizică o diferențiază de ceilalți și în același timp o izolează, subliniindu-i în plus solitudinea.990 Boccaccio, în incipitul poemului său, făcea o prezentare sumară a tinerei văduve părăsită de tatăl dezertor în tabăra grecilor.991 Personajul feminin din opera lui Chaucer rămâne o figură solitară, chiar dacă are alături niște prieteni și trei nepoate, nimeni
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
răspuns. Astfel de acțiuni dovedesc relații personale doar formalizate ale Cresidei cu cei din jur, cum ar fi Deifeb, Paris, Elena, Hector și Pandar, și nu o comunicare reală. Reprezintă cunoștințe plăcute, agreabile, dar nu apropiate, de aceea putem sublinia solitudinea tinerei femei, așa cum reușește să o evidențieze Chaucer.992 „Deși ceilalți apreciază frumusețea Cresidei, este o apreciere de la distanță. Apariția ei angelică și încântătoare atrage admirația publică, dar nu și intimitatea. Pentru Chaucer, Cresida rămâne surdă („saudă ea nu poate
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
a plăcutului cu utilul, așa cum stipulaseră autorii antici, îndrăgiți și imitați de scriitorii medievali și renascentiști. Cartea devine refugiu și alinare, remedia amoris 125, consolare, sprijin, sfat, ba chair modalitate de salvare dintr-o societate ce izolează și condamnă la solitudine femeile claustrate între zidurile caselor. Se evidențiază în acest cuvânt introductiv al Decameronului imaginea femeii care guvernează universul intim al autorului: ea știe să trezească sentimente copleșitoare, dureroase, dar stârnește și compasiunea și admirația, ei îi este închinată capodopera boccaccescă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
s-ar putea numi o predică burlescă, „sermon joyeux”342 sau „sermon for carnival” (predică carnavalescă) 343 . Discursul târgoveței stârnește buna-dispoziție, cu toate că face acuzații grave la adresa misoginismului vremii.344 Dacă bărbaților le place să scrie despre dragoste în intimitate și solitudine, femeile preferă să spună, să fie aprobate, să primească un răspuns. Vorbind în fața unor ascultători, impactul este mai puternic, poate fi chiar verificat, oferă locutorului un feed-back direct, imediat, care nu are loc în cazul textului scris.345 „Nevasta își
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
a conturat personajul cât mai viu nu trebuie să ignorăm modelul de la care a plecat, acela al lui Boccaccio, din Il Filostrato.989 Diferența dintre Chaucer și Boccaccio în privința realizării acestui personaj este substanțială: autorul englez insistă mai mult asupra solitudinii femeii, accentuând astfel caracterul de ființă neajutorată, de victimă al Cresidei, privită de toți cu suspiciune în urma deciziei luate de tatăl său, o parte din vina lui Calcas căzând și pe umerii ei, este văduvă și nici nu are prieteni
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
nr. 3, p. 191. (trad. n.) 988 Ibidem. 989 Ibidem, p. 192. 267 Ilustrează, aparent, o donna angelicata, coborâtă din cer, perfectă, imaterială aproape. Frumusețea fizică o diferențiază de ceilalți și în același timp o izolează, subliniindu-i în plus solitudinea.990 Boccaccio, în incipitul poemului său, făcea o prezentare sumară a tinerei văduve părăsită de tatăl dezertor în tabăra grecilor.991 Personajul feminin din opera lui Chaucer rămâne o figură solitară, chiar dacă are alături niște prieteni și trei nepoate, nimeni
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
răspuns. Astfel de acțiuni dovedesc relații personale doar formalizate ale Cresidei cu cei din jur, cum ar fi Deifeb, Paris, Elena, Hector și Pandar, și nu o comunicare reală. Reprezintă cunoștințe plăcute, agreabile, dar nu apropiate, de aceea putem sublinia solitudinea tinerei femei, așa cum reușește să o evidențieze Chaucer.992 „Deși ceilalți apreciază frumusețea Cresidei, este o apreciere de la distanță. Apariția ei angelică și încântătoare atrage admirația publică, dar nu și intimitatea. Pentru Chaucer, Cresida rămâne surdă („saudă ea nu poate
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
momentul procesului terapeutic, pot fi enumerate: 1. "Recadrajul" în faza de dezorganizare comportând luarea în terapie, susținerea fundamentului narcisiac prin atenția și recunoașterea acordată, stabilirea reperelor, deschiderea spre verbalizarea temelor; 2. înțelegerea profundă, în cursul fazelor depresive, a trăirilor de solitudine, a suferinței care se produce în cursul fazelor de ameliorare (Jeammet, 1980; Raclot, 1986; Thurin, 1990); 3. Prezența atentă, suportul, eventual o apropiere de interacțiunea comportamentalăîn cursul reconstrucției și reinserării; 4. Retrasarea istoricului prezent și trecut, elaborarea sa, ce participă
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
o manieră globală sau parțială, constituie mijloace de apărare prin raportare la o realitate care este insuportabilă. Adesea după o fază psihotică regresivă și dezorganizată, în momentul când poate verbaliza, pacientul ajunge să-și exprime sentimentele profunde de abandon, disperare, solitudine și să facă dovadă de hiperluciditate. Este momentul intervenției psihoterapeutului ce va "culege" această trăire - prezența sa fiind evident indispensabilă. 4. Susținerea persoanei în demersul său de integrare a pornirilor sale afective față de o persoană și, îndirect, față de sine, angoaselor
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
de îndoială și o parte a persoanei care poate recepționa acest mesaj. Dar va trebui evitată argumentarea logică pentru a contrazice un delir. Este util de precizat, în care circumstanțe anume survin ideile delirante (de exemplu, în cursul momentelor de solitudine, de anxietate intensă), în ce măsură ele repetă cuvintele deja auzite sau în ce măsură ele se pot înscrie în cadrul formulării unei dorințe. Halucinațiile se dovedesc foarte sensibile la starea de destructurare a persoanei și constituie o veritabilă evaluare a acestui parametru. Holdingul este
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
conversațiilor de salon și, În general, Îndatoririlor publice. Îl obosește la culme convenția și Îi pare rău că nu are suficient umor pentru a trece prin acest purgatoriu lipsit de metafizică. Explicația o găsește repede: lașitatea, consecința Îndelungatei izolări, a solitudinii care i-a atrofiat Îndemânarea de a manevra În social. Dar el găsește, la fel de rapid, și antidotul acestei Împrejurări: nici nu merită, de fapt, să facă vreun efort de adaptare la această lume a superficialității! Din când În când, Drieu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
presimțită a cititorului Îl va obliga pe autorul de jurnal să pună o surdină fantasmelor sale debordante. Intră În acest sentiment complex și teama de ridicol, și pudoarea, și acel dram de luciditate (Béatrice Didier Îl numește „pesimism”) iscate de solitudinea permanentă, sau de scurtă durată, În care autorul de jurnale intime se plasează de bunăvoie. Construindu-și autoportretul, scriitorul va avea grijă să ofere măcar senzația obiectivității, dacă nu certitudinea acesteia. Abundența citatelor În care identifică reflectări și păreri ale
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pentru că autoportretul este suma unor fragmente diseminate pe o perioadă lungă de timp) și apoi prin obligarea cititorului de a reconstitui, la lectură, adevăratele dimensiuni ale autoportretului. Deschiderea spre viitor Existând inițial ca o formă scrisă a persoanei Întâi, a solitudinii și a refuzului comunității, jurnalul intim sfârșește ca o modalitate privilegiată a comunicării. Mai mult, el nu poate exista În afara complicității creatoare a cititorului, aflat În situația, doar aparent comodă, de a propune, aproape discreționar, modelele de lectură. Cealaltă ambiție
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de „biografiile” lui Cicero, de scrisorile către Atticus, de „consolațiile” lui Augustin și Boetius) deschid drumul unei modalități literare cu totul noi. Nu ne aflăm, Însă, decât În prima fază a unei evoluții. Nefrecventarea agorei nu Înseamnă neapărat retragerea În solitudine. Singurătatea din care ia naștere jurnalul intim e singurătatea eului aflat fără apărare În fața lumii. Apare e un fel de a zice: primele scrieri sunt și primele infirmări ale dogmei. În Franța, În secolul al cincisprezecelea, pe lângă nesfârșitele oscilări la
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
un jurnalist preprogramat, ¨preot¨ al limbii de lemn și stilului formular * la un jurnalist tentat de hiperbolă, patetism, excese. Încercînd să diagnosticăm maladiile presei posttotalitare, am putea utiliza termenul creat de Lucien Sfez tautism (tautologie și autism sau redundanță și solitudine). Cea de-a doua maladie ar fi paranoia eșecului (multe editoriale utilizează toată rețeaua metaforică a ruinei, bolii, distrugerii combinată cu o singură dimensiune temporală trecutul). Schizofrenia comunismului definită de Havel ca ¨a gîndi negru și a vorbi alb¨ devine
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
individualism negativ care lasă prea puțin loc formelor colective. Această diminuare a efortului colectiv de afirmare a clasei contribuie de altfel la diminuarea existenței sale reale. O categorie precum cea a "exclușilor" confirmă această dezagregare de clasă și trimite la solitudinea individualismului negativ. În timp ce, pe de altă parte, burghezul se manifestă, mai clar ca niciodată, în calitatea sa de clasă dominantă. În aceste schițe de analiză a evoluției raporturilor de clasă în societatea franceză transpare nevoia de a lua în considerare
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]