1,275 matches
-
fel de a judeca lucrurile... Cine s-ar fi gândit? Și totuși așa stau lucrurile. Un fel de a gândi și de a spune care face ordine - și mare e dezordinea! Aproape numai dezordine, mai peste tot. Piesele lui dezvăluie solitudinea funciară a omului? Nu, deloc, solitudinea e bună, e o valoare, numai în singurătate omul poate fi cu adevărat nu numai el însuși, dar și cu adevărat împreună cu ceilalți... Rinocerii - cei incapabili de solitudine. Să numească, să descrie o experiență
O evidență luminoasă by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/10092_a_11417]
-
s-ar fi gândit? Și totuși așa stau lucrurile. Un fel de a gândi și de a spune care face ordine - și mare e dezordinea! Aproape numai dezordine, mai peste tot. Piesele lui dezvăluie solitudinea funciară a omului? Nu, deloc, solitudinea e bună, e o valoare, numai în singurătate omul poate fi cu adevărat nu numai el însuși, dar și cu adevărat împreună cu ceilalți... Rinocerii - cei incapabili de solitudine. Să numească, să descrie o experiență importantă... Da' una recentă... "Acum câteva
O evidență luminoasă by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/10092_a_11417]
-
mai peste tot. Piesele lui dezvăluie solitudinea funciară a omului? Nu, deloc, solitudinea e bună, e o valoare, numai în singurătate omul poate fi cu adevărat nu numai el însuși, dar și cu adevărat împreună cu ceilalți... Rinocerii - cei incapabili de solitudine. Să numească, să descrie o experiență importantă... Da' una recentă... "Acum câteva luni am fost bolnav. Când m-au operat, înainte de injecția de anestezie, mi-am zis că poate voi muri, dar nu resimțeam nici o teamă". Întrerup citatul - revelator lucru
O evidență luminoasă by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/10092_a_11417]
-
retragerii în sine, a recluziunii în imaginarul propriei ființări, a retranșării în limitele făpturii proprii. Singurătatea își pune, așadar, pecetea pe versul acesta translucid și agonic, iluminat de palorile thanatosului și tentat, în aceeași măsură, de puritatea și candoarea adolescentine. Solitudinea nu este, însă, pur și simplu, renunțare absolută la racordul cu lumea, ci, mai degrabă, tentativă de limpezire a unui relief interior dominat de afectivitate. Laurențiu Ulici are dreptate în acest sens, atunci când notează că "un demon al singurătății, ahtiat
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
gura mea se lasă spre trista-ți răsuflare". Iubirea și moartea sunt astfel teme care se contaminează reciproc, în tradiție romantică; erosul capătă reflexe ale tanatosului, iar trăirea își anexează spațiile incerte, cu o geografie fluctuantă, ale visului și ale solitudinii afective. Viața și moartea, de altfel, par să nu mai fie realități atât de ireconciliabile, dimpotrivă, spațiile pe care le ocupă se întrepătrund. Într-o lume a alienării, a sensurilor dezafectate și a reificării progresive, chiar sentimentul morții pare să
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
morală a acestora, perspectiva nu se modifică esențial. Obiectul, sursa, reperul, sau oricum am vrea să-i mai spunem, părăsește orice context, își pierde orice memorie, își abolește orice funcțiune episodică, se desubstanțializează pînă la limita arhetipului, și devine, prin solitudine și prin monumentalitate, o axă a lumii, o realitate unică și desăvîrșită. Fie că este cuțit, secure, căuc, căldărușă sau lingură, și trebuie observată fascinația lui Mitroi pentru formele umile, fără mitologii înalte, dar cu o profundă rezonanță afectivă și
Un apel la memorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12651_a_13976]
-
dă și titlul cărții, cuprinde șapte poeme, antologic fiind cel din urmă, o adevărată ars poetica a paradoxului sub zodia căruia ființează poetul proiectat dincoace și dincolo de istorie. Este neșansa asumată a scribului de a fi cutia de rezonanță a solitudinii "în inversul propriei existențe". Nu putem încheia aceste scurte impresii fară să amintim elegia "Trist de tristețea cuvintelor". Cartea este depoziția unui poet cu voce arhaică, alexandrină despre sine și strategiile de rezistență și ascundere "în trecut", în numele poeziei. Lamento
Dor de a cuprinde sfera by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/8232_a_9557]
-
trăiește, precum puțini, sărbătoarea teatrului. Arta monologului și a interviului derivă din bucuria de a fi împreună, în scenă. Într-o lume pe care ne-o putem alege". Însuși Ovidiu Cotruș confirmă o atare latură a ființei sale, ce, ocolind solitudinea, se simte bine exclusiv oglindită în Celălalt: "A fi fericit înseamnă a te bucura de propria ta valoare. Pentru aceasta e nevoie însă ca valoarea ta să fie recunoscută, ca altcineva să depună mărturie despre noi... Trebuie deci să ne
Dialogurile lui Ovidiu Cotruș by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16096_a_17421]
-
e manifestă, sub forma clasică a încăpățânării, în toate volumele mai noi ale poetului, mult dincolo (dincoace) de etapa maturizării și consacrării. Publicistica lui, adesea ațoasă și înfierbântată, și poezia, ilustrată pe cât de abundent, pe atât de pregnant, reconfirmă o solitudine orgolioasă, de care scriitorul suferă numai pe jumătate. Un obraz plânge, dar celălalt râde fiindcă poetul e singur și nefericit, în cadrul ostil ori indiferent al societății, în mijlocul regrupat și relocat al semenilor săi. Din această izolare și înșurubare în propria
Fiți pe aproape by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7704_a_9029]
-
căci, în definitiv, poezia a devenit (la Stamatu și la alții) o meditație asupra ei înseși. E o sterilitate acceptată ca normală, ca atitudine lirică. H. Stamatu e un elegiac și Memnon e un sugestiv poem al tristeții și al solitudinii, într-o cadență monotonă, tocmai de aceea nimerită." (pag. 766) Asocierea, implicită și ea, e cât se poate de fertilă. Intertextul soluționează, în Istorie, nevoia de tramă narativă. (va urma)
Câteva fire epice (IV) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7423_a_8748]
-
breloc! Și-am rămas captiv în sine-mi ca un veșted penitent, în caverna nopții albe hărăzit să mă sufoc. A plecat privighetoarea, panaceul meu de tril! Și-am rămas, fără de dânsa, mai suspect ca un intrus; Mai pocit de solitudini, mai năuc, mai inutil; Mai cu toance-n plâns de dorul feei care mi s-a dus. Se balanseazî lumea pe-o osie nîucî Se balansează lumea pe-o osie năucă Și landul isihiei necât ni se arată, Părând că
Gheorghe Azap by Gheorghe Azap () [Corola-journal/Imaginative/10091_a_11416]
-
un important scriitor, a cărui creație studiază o intensă suprafață socială și atinge uneori profunzimi tulburătoare. Mihai Șora sublinia prețuirea pe care o are pentru opera sa. Mi-a spus de asemeni că fusese frapat de cât de etanșă era solitudinea în care se ferecase, încă din tinerețe, cel căruia mai toți îi spunem Solo." Cronicarul este individual și totodată colectiv. În numele întregii redacții a României literare, el îi urează lui B. Elvin, proaspătul octogenar, ani mulți și luminoși. Din gândirea
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9221_a_10546]
-
morală a acestora, perspectiva nu se modifică esențial. Obiectul, sursa, reperul, sau oricum am vrea să-i mai spunem, părăsește orice context, își pierde orice memorie, își abolește orice funcțiune episodică, se desubstanțializează pînă la limita arhetipului și devine, prin solitudine și prin monumentalitate, o axă a lumii, o realitate unică și desăvîrșită. Fie că este cuțit, secure, căuc, căldărușă sau lingură, și aici trebuie observată fascinația lui Mitroi pentru formele umile, fără mitologii înalte, dar cu o profundă rezonanță afectivă
Florin Mitroi (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10082_a_11407]
-
care "vorbesc fără să știe", nisipuri, nori, spume și pietre - sunt convocate să deseneze cadrul unor reflecții rămase cumva suspendate, deschise ele însele spre zarea nesfârșită. Mai ales în Soare de noapte, motivele recurente sunt chiar cele ale tăcerii, absenței, solitudinii, numelui și fără-de-numelui, luminii în care se pierde totul. Sub aceste semne ale aproape-nimicului stau, însă, straturi de viață secretă, tensiuni ale așteptării, reverii ale apropierii de celălalt, tăcerile sunt dense de voci dizolvate, de cuvinte subînțelese. Între peisaj și
Un poet francez in România by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12537_a_13862]
-
vecinătăților, depărtărilor, interferențelor, al participării vizând contopirea, al conservării unui spațiu al contemplării luminoase. Și al unor stări de spirit ce se împart, într-o expresivă ambiguitate, între sentimentul precarității și al trăiniciei lucrurilor, al consistenței și evanescenței lor, al solitudinii și nevoii omenești de comunicare și comuniune. Publicul românesc francofon, încă îndeajuns de numeros, ar putea găsi la el acasă, în ambele cărți semnalate aci, locuri de întâlnire privilegiată cu poezia autentică.
Un poet francez in România by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12537_a_13862]
-
de piatră migratoare,/ un surâs cusut pe buze/ și sub sprâncenele grele// un cuvânt zburător/ spus abia numai/ pe jumătate, frate// adevărat/ că sunt/ un înger de tot// dar vitreg! Îndemnul din titlu este o invitație de a vorbi împotriva solitudinii și a morții, în primul rând a marilor săi prieteni Nichita, Pituț, Sorescu, Flora. Puslojio susține în fond un spectacol orfic, protagonist fiind chiar limbajul poetic: "Astăzi am tăcut cel mai frumos / în toată viața mea...// O tăcere pe de
De la Adam citire by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8070_a_9395]
-
nu e aici doar o potențare a biografiei, ci o cale de acces în misterele fundamentale ale existenței și, implicit, ale Creației. Poezia lui Cezar Baltag este una turmentată de întrebări și de idei, obsedată de rosturile lumii și de solitudinea esențială a omului. O poezie de aspect teleologic, încă vagă și puțin convingătoare la începuturi, dar crescând în acuitate existențială pe măsura descoperirii sau regăsirii de sine a poetului însuși”. Titlul Ochii tăcerii pare o invitație adresată cititorului să scruteze
Profil Cezar Baltag by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13366_a_14691]
-
său precum iubirea, repede consumată, față de soția care l-a părăsit pe fondul unei existențe lipsite. Depresiv de fel, trăiește singuratic Încercând să Își găsească locul În viață prin cafenele și prin băutură, nefiind atras de nimic altceva decât de solitudine, fără ca viața să Îi ofere un trai satisfăcător În ciuda studiilor sau a vârstei. Astfel plănuiește să se sinucidă, dar neavând suficient curaj, angajează un asasin plătit să „rezolve”, printr-o crimă ce ar trebui să rămână nerezolvată, propria moarte. Pentru
ALECART, nr. 11 by Tudor Berbinschi () [Corola-journal/Science/91729_a_92885]
-
ne vine să ne întrebăm retoric. Altfel nu ne explicăm cum poezii semnalate de noi ca “uitate” de I. D. Bălan în edițiile sale, la care făceam trimitere direct într-o notă din cartea noastră Octavian Goga între colectivitate și solitudine (ed.Dacia, 1981), au continuat să fie ignorate. Ne referim la grupajul de Cântece din frunză, apărute în “Tribuna” nr.55-58 din 1903, ca și de alte poezii apărute în calendare, în care I.D. Bălan nu s-a ostenit să
Ediție Goga la “Univers Enciclopedic” by Mircea Popa () [Corola-journal/Imaginative/13419_a_14744]
-
râs tăcut (ironia discretă a pasajului nu poate trece neobservată). De multe ori vom constata cu surprindere că, dincolo de desfășurările ironice de procedee în procedee, dincolo de măștile extravagante și de tonul zeflemitor al multor poeme se desfășoară spațiile ample ale solitudinii, ca preludiu melancolic al morții și al uitării. Farmecul straniu al multor pagini provine tocmai din concilierea acestor două tendințe, din recursul la o tonalitate dublă, ca și cum livrescul, intertextualitatea, ironia, ar urmări - paradoxal - să dea o nouă consistență "textului lumii
Poezia lui Mircea Ivănescu by Catrinel Popa () [Corola-journal/Imaginative/10105_a_11430]
-
desfășura într-o cetate dintre fiordurile norvegiene, atacată de mongoli. Șeherezada avea să fie sora reginei Guinever, urmând să i-l fure pe regele Arthur, firește, momindu-l cu povești cavalerești, și să-l exileze pe Lancelot care, însă, în solitudinea să avea să descopere Graalul. Doar pe Romeo și Julieta i-am conservat într-un acvariu cu formol, exact așa cum fuseseră, poate fiindcă în ceea ce-i privește orice metamorfoza ar fi fost de prisos. Cum femeile-papusi erau neinstruite, puteam să
Casa cu papusi by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/14776_a_16101]
-
Privesc până când ochii mi se aburesc cu vedenii și amintiri, pregătiți s-o admire în cortegiu pe dantelata mea Hortense fluturându-și din auto pălăria cu pene albe. Acum, spre seară, simt nevoia să sintetizez anul scurs. Un an de solitudine, în fond, fiindcă desprinderea mea nu s-a produs - nici de Marica, de frâul ei, nici de ambiția exoterică, dans laquelle je suis mon propre ennemi. Pe de altă parte, continui să cultiv introspecțiile și retrospecțiile - sufletul și trecutul meu
Primăvara pe Pod by Ion Iovan () [Corola-journal/Imaginative/8733_a_10058]
-
satură. Dacă rostul creației este acela de-a transforma daimonul în înger, Vasile Lovinescu a făcut aceasta tot timpul vieții sale. A aparținut generației ’27 și aceasta putea să fie un mare sprijin pentru el. Dar a ales de timpuriu solitudinea. Aceasta nu înseamnă că nu a vrut să facă o publicistică vehementă. Aceasta nu înseamnă că nu a citit și a răscitit, conștient de faptul că spiritul nu are cum să-l îndepărteze de cărți. Activitatea sa de colaborator al
Misterul lui Vasile Lovinescu by Dan Stanca () [Corola-journal/Journalistic/3714_a_5039]
-
care, matematic, ar fi trebuită să existe par de-a dreptul ridicole. Puntea putea foarte bine să nu fi fost publicat niciodată. Nu este vorba despre "amânarea literaturii" cum credea Laurențiu Ulici - jurnalul ca o modalitate neliniștită de a întârzia solitudinea fatală a scriiturii, în accepția lui Maurice Blanchot - ci tocmai despre atingerea punctului de unde căutarea literaturii n-ar fi posibilă decât dacă ar fi fost deja găsită. "Încercarea scriitorului" este însăși reușita lui Teofil, iar cartea pe care o visa
Reușita scriitorului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15489_a_16814]
-
procesiune mistică. După cum bietele sperietori de ciori, atît de banale și de anonime în orizonturile agrariene, au devenit dintr-o dată figuri tragice, rudimente ale unei mitologii abisale și personaje care-și trăiesc, sub imensa anvelopă a cerului, nesfîrșita tristețe a solitudinii. Întîlnind lumea halucinantă și copleșitoare a cîmpiei, Corneliu Ratcu nu s-a lăsat sedus de anecdotica ei diurnă, ci a încercat, de multe ori cu prețul unei insistențe utopice și cu un sentiment al zădărniciei, să citească în profunzimile ei
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]