962 matches
-
sunt tot în pădurea spânzuraților, ca să îngrozească pe alții! ― În privința asta n-am nici o grijă, zise Bologa, cu încredere. Când ar fi să mă prindă, m-aș împușca și aș isprăvi repede!... În orice caz, eu n-am să mor spânzurat, asta ți-o garantez! ― Așa mi-au garantat și ei, prietene, dar împrejurările au fost mai puternice decât hotărârea lor... De aceea zic: ia seama, nu te juca cu norocul! Sunt mii și zeci de mii în situația ta și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
risca să fiu silit a te însoți în Ardeal!... Și asta nu se poate! ― Te ascult și tot nu pot crede că vorbești serios, murmură Klapka, acuma îngrijorat. Se vede că ți-ai pierdut mințile ori că umbli să mori spânzurat... Dar nu pricepi, omule, că, mai ales după întrevederea ta cu generalul, vei fi urmărit pas cu pas și că vei fi prins chiar în clipa când vei încerca să... ― Tocmai de aceea trebuie să plec la noapte! făcu Bologa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
gata de drum. Se uită împrejur în adăpostul tăcut, chibzuind ce anume să ia cu dânsul din ce avea aici. Șovăi puțin și nu mai luă nimic. Cel mult de revolver poate să aibă trebuință, să-l scape de pădurea spânzuraților... Porni spre ieșire, auzind pe Petre urîndu-i, ca de obicei: "Doamne-ajută, don' locotenent..." Se gândi să-i dea mâna, în semn de rămas bun, dar își continuă mersul fără să se oprească și fără să răspundă... Noaptea se umezise. Ploaia
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
murit fericit dacă i-ar fi cerut, precum dorința ochilor ei a căzut hotărâtoare în cumpăna îndoielilor lui când a fost vorba să plece la război. Iubirea ei trăia încă în clipa când i s-au sfredelit în inimă privirile spânzuratului, la Zirin, la a cărui moarte contribuise și dânsul cu un "da" foarte convins, și totuși n-a fost în stare să-i potolească zbuciumările, până ce a dobândit o credință nouă... "Sufletul are nevoie de o merinde veșnică, își zise
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
făcut știrile acestea. Apostol însă asculta liniștit, și în ochii lui pâlpâia blând numai milă și tristețe. Căpitanul continuă cu mai multă inimă: ― Și aici cu civilii... Ai zice c-a turbat generalul. Am văzut trecând spre Făget... Sunt trei spânzurați, la marginea șoselei, într-o pădurice... Mi-am adus aminte de pădurea spânzuraților... Până și calul meu s-a speriat și a pornit într-un galop nebun... Acuma, la întoarcere, nici n-am mai venit pe șosea, ci am luat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
numai milă și tristețe. Căpitanul continuă cu mai multă inimă: ― Și aici cu civilii... Ai zice c-a turbat generalul. Am văzut trecând spre Făget... Sunt trei spânzurați, la marginea șoselei, într-o pădurice... Mi-am adus aminte de pădurea spânzuraților... Până și calul meu s-a speriat și a pornit într-un galop nebun... Acuma, la întoarcere, nici n-am mai venit pe șosea, ci am luat-o pe linia drumului-de-fier, ca să nu mai văd grozăvia ceea... Și Curtea Marțială
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ca să nu mai văd grozăvia ceea... Și Curtea Marțială de-abia și-a început activitatea! Tocmai când să plec încoace, am auzit c-ar mai fi condamnat pe patru țărani... Un ceas a durat judecata și într-un ceas patru spînzurați! Căpitanul tăcu iar, așteptând parcă ceva. Ochii lui Bologa, înecați în lacrimi, îl priveau lung, fix, adânc. ― Dar tot la cartier, zise Klapka după o pauză, cu fața înseninată puțin, am aflat că vor să retragă pe toți soldații români
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o ridică mai sus, înainte. Sufletul întreg i se ghemui într-o așteptare chinuitoare. Dar când sosiră la cotitura a doua, îi fulgeră deodată prin creieri numele lui Klapka, de care se lega, ca o dantelă în jurul unui nasture, pădurea spânzuraților... Și numaidecât așteptarea se schimbă într-o groază cu mii de ghimpi, care-i înțepau inima din ce în ce mai dureros. Cotitura rămase în urmă. Șoseaua cobora într-o groapă largă, cu fundul de livezi și ogoare. În mijlocul gropii, ca un smoc de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
riglă. Braniștea nici nu se mai vedea. Înainte, la vreo doi kilometri, lucea turnul bisericii din Făget și, ceva mai aproape, roșea coperișul gării, care era chiar în marginea satului. Apostol se uita drept înainte, dar în ochii lui jucau spânzurații, numai spânzurații, din ce în ce mai mulți și mai mustrători... Apoi deodată, în mijlocul lor apăru iar fața plutonierului, cu zâmbetul supărător, ce-i descoperea dinții gălbui, cu o gaură neagră în gingia de jos, și iar auzi glasul enervat, care încerca să fie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nici nu se mai vedea. Înainte, la vreo doi kilometri, lucea turnul bisericii din Făget și, ceva mai aproape, roșea coperișul gării, care era chiar în marginea satului. Apostol se uita drept înainte, dar în ochii lui jucau spânzurații, numai spânzurații, din ce în ce mai mulți și mai mustrători... Apoi deodată, în mijlocul lor apăru iar fața plutonierului, cu zâmbetul supărător, ce-i descoperea dinții gălbui, cu o gaură neagră în gingia de jos, și iar auzi glasul enervat, care încerca să fie lingușitor: ― Cele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
corbii, pentru că pe aici sunt mulți corbi, foarte mulți... Noaptea le retragem, firește... noaptea nu umblă corbii. Întâi fusese ordonat să atârne numai trei zile, dar pe urmă excelența, având în vedere înmulțirea cazurilor criminale, a hotărât să rămâie acolo spânzurații, până la noi ordine... Bologa nu zărise santinelele și de-abia acuma băgase de seamă că plutonierul e știrb. Glasul i se părea cu totul străin și parcă ieșea dintr-un beci umed. Înțelegea fiece vorbă și se mira cum poate
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cenușii spre Apostol care, furios, țipă așa de ascuțit, că și șoferul se uită o clipă înapoi: ― Îngrozitor! ― Îngrozitor... am înțeles! făcu plutonierul speriat, fără zâmbet, întorcînd repede capul. Îndată ce rămase singur, în fața lui Apostol începu iară să răsară pădurea spânzuraților... Dar acuma părea că toți sunt la fel și în privirea tuturor strălucește aceeași însuflețire stranie, ademenitoare, ca și focul din ochii oamenilor care pornesc la asalt. Apostol se cutremură. "Același om, spânzurat de nenumărate ori, ca o protestare nesfîrșită
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de cumplit, de mustrător, parcă ar fi stat în fața lui Dumnezeu în ziua judecății de apoi. Simțământul straniu îl stăpâni numai o secundă, și totuși parcă îi deschise larg porțile adâncimilor nepătrunse, unde clocotesc explicațiile tuturor tainelor vieții. Apoi vedenia spânzuraților pieri brusc, și în inima lui Apostol coborî o liniște mare. Privirile lui îmbrățișau munții, și văile, și cerul... Prin răpăiala motorului furios auzea limpede zumzetul frunzelor tinere de fag și clinchetul sec al acelor de brazi din depărtare. Verdele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
oră fixă. Și era cald și toată căldura i se grămădea în inimă. Trecu pe lângă gara cu coperișul roșu și ieși din sat. Unde se încrucișează șoseaua cu calea ferată își aduse aminte că, la întoarcere, Klapka a ocolit pădurea spânzuraților. O luă printre șinele care luceau stins ca două săbii nesfârșit de lungi. Uneori se uita în stânga, dar ceața înghițea zarea, și întunericul împreuna cerul cu pământul. Se împiedica de traverse și gâfâia. Pe aici drumul părea mai greu. Când
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
înlocui azi?" Căută răspunsuri câtva timp. În gând îi bâjbâiau nume de ofițeri, fiecare cu grade și cu crâmpeie de amintiri, care de care mai neînsemnate. Apoi uită ce vrea cu ofițerii și-și aduse aminte de Ilona și de spânzurații de pe marginea șoselei, însă numai sub chipul unei păreri de rău ciudate: " Acuma nici nu vom trece pe dinaintea casei lor și pe Ilona nu voi vedea-o niciodată, dar trebuie să trecem negreșit printre spânzurații de care nu voi scăpa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aminte de Ilona și de spânzurații de pe marginea șoselei, însă numai sub chipul unei păreri de rău ciudate: " Acuma nici nu vom trece pe dinaintea casei lor și pe Ilona nu voi vedea-o niciodată, dar trebuie să trecem negreșit printre spânzurații de care nu voi scăpa pînă-i lumea lume!" Soarele frigea din spate. Munții își tremurau pădurile în mângâierile razelor. Lângă șoseaua pietroasă, pârâul alerga în vale cu clipiri argintii, ca un copil zburdalnic. Din căruța hodorogită baionetele pe arme se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Din căruța hodorogită baionetele pe arme se înălțau spre cer, amenințătoare. Lângă podul de peste gârlă, cotind în șoseaua cea mare, Apostol întoarse ochii în dreapta, căutând barem casa Ilo-nei. Dar Lunca era ascunsă după coastă. Apoi se apropiară de braniștea cu spânzurații. Apostol nu voia s-o mai vază, și totuși o văzu de îndată ce trecură de cotitura a doua... Plecă fruntea în fundul căruței, două scânduri printre care fugea șoseaua înapoi... Caii, obosiți, cum dădură de umbră, își înceteniră trapul, până ce căzură la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o mai vază, și totuși o văzu de îndată ce trecură de cotitura a doua... Plecă fruntea în fundul căruței, două scânduri printre care fugea șoseaua înapoi... Caii, obosiți, cum dădură de umbră, își înceteniră trapul, până ce căzură la pas. Când zări sublocotenentul spânzurații, nu-și mai putu stăpâni uimirea și chiar o bucurie, parc-ar fi descoperit o mare noutate. ― Uite, uite ce interesant! strigă privind cu atenție când în dreapta, când în stânga. Lasă la pas, băiete, așa, să vedem mai bine, că-i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
capul plecat și gâtul alb, lung și subțire, își aduse aminte, își curmă brusc veselia și, cuprins de rușine, se răsti la vizitiu: ― Dă-i drumul, dobitocule! Ce vrei, să ne apuce prânzul aici?... Sau n-ai mai văzut oameni spînzurați?... Dobitocule, dobitocule!... Apostol, cu ochii în fundul căruței, zări printre scânduri, pe șoseaua care fugea înapoi, un gătej strâmb, întocmai forma crengii de pe copacul cu spânzuratul singuratic, în stânga, îl cutremură o spaimă ciudată și, ca o rugăciune, începu să murmure din
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
drumul, dobitocule! Ce vrei, să ne apuce prânzul aici?... Sau n-ai mai văzut oameni spînzurați?... Dobitocule, dobitocule!... Apostol, cu ochii în fundul căruței, zări printre scânduri, pe șoseaua care fugea înapoi, un gătej strâmb, întocmai forma crengii de pe copacul cu spânzuratul singuratic, în stânga, îl cutremură o spaimă ciudată și, ca o rugăciune, începu să murmure din buze: ― Dumnezeu... Dumnezeu... Repetând același cuvânt cu nădejde fierbinte, i se coborî în suflet încrederea și-și zise, ridicând capul spre albastrul însorit al văzduhului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că eu azi la nouă trebuia să fiu la Curtea Marțială... ca judecător, firește... nu-i ridicol acuma?... Am mai fost o dată în Curtea Marțială... cu un caz foarte interesant... Un sublocotenent ceh, unul Svoboda... N-ai priceput?... Svoboda, ceh, spânzurat... Căruța hurduca atât de rău, că gândurile lui Apostol se încurcară. Își dădea seama și totuși continua cu încăpățînare să povestească sublocotenentului "cazuri" și să-i explice că intenția lui... Hurducările se întețeau și Apostol era nenorocit că vor sosi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dar inima îi tremura de frică și tulburare. Avea acuma intuiția că îl așteaptă ceva îngrozitor, ceva ce îi amenință însăși temelia ființei... Se opri în dosul ușii, cu ochii în gol, și deodată îi răsări creanga groasă din copacul spânzuratului singuratic, ca un braț care arată înainte, în viitor, o țintă hotărâtă... Îi veni să țipe, să se apere și anevoie izbuti să pornească de colo până colo, din ce în ce mai grăbit, frămîntîndu-și mâinile încrucișate la spate... Se silea să găsească o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și primul răspuns..." Klapka?... Poate că ar fi fost mai folositor un militar viteaz, ale cărui cuvinte să zguduie și să convingă sufletele militarilor din juriu... Klapka?... Cine știe dacă nu Klapka e pricina prăbușirii?! El a venit cu pădurea spânzuraților și i-a picurat în inimă îndoielile... Viața e un povârniș cu un capăt în cer și cu cellalt în neant. Omul trebuie să facă imense sforțări să stea în picioare, iar când a început prăvălirea, nimeni nu-i mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în plus“, îi spuseră primarului. Și se priviră cu subînțeles. Noaptea începea să se lase. Colonelul aruncă niște bușteni în șemineu, iar judecătorul o chemă pe Louisette. Fata veni cu capul plecat, tremurând toată. Credea că va fi interogată în legătură cu spânzuratul. Mierck o întrebă ce găsise de mâncare. Ea răspunse: — Trei cârnați, jumări, jambon, picioare de porc, o găină, ficat de vită, brânză de vacă și de capră. Chipul judecătorului se lumină: — Bine, foarte bine... spuse el salivând. Și dădu comanda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în noaptea când a avut accidentul, venea de la montaj (împreună cu Andrei Toncu, Otto, care trebuia să facă sound-designul filmului). Singura speranță e că, de acolo de unde sunt, se bucură. Să nu uităm nici că la Cannes a fost proiectat Pădurea spânzuraților în cadrul select al nou-înființatului World Cinema Foundation, și că filmul lui Liviu Ciulei se află pe prima listă a peliculelor de valoare care vor fi restaurate. (Din păcate, Arhiva Națională de Filme a „restaurat-o“ încă de la București pe Mariana
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]