2,876 matches
-
ca două pietre de onix. Își plecase capul, Îndoindu-și voluptuos pe spate gâtul Împodobit cu o cascadă de cercuri subțiri din aur. Apoi Își mișcă umerii ca și când ar fi fost pe punctul să plece, agitându-și bustul și șoldurile splendide, până când Întregul trup prinse a i se ondula pe călcâiele subțiri, prinse și ele În cercuri de aur. Făcu o primă rotire, apoi o a doua și o a treia, În timp ce brațele se ridicau până la Înălțimea feței, În parodierea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
râului Arno și că aici există mai mulți Înțelepți decât În toată biblioteca din Alexandria? Dante deschise gura să spună ceva, dar fu de Îndată oprit de celălalt, care Își reluă vorba cu entuziasm. — Și apoi, cârciumile voastre... Cu adevărat splendide! Nu ca maghernițele sordide frecventate de concetățenii mei. Am văzut localul unuia pe nume Baldo, care are casă deschisă dincolo de zidurile vechi. Îl cunoști? Acolo se joacă, știi? Și sunt și femei frumoase. — Cecco, izbuti Dante să zică În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fi arătat fața. — Messer Durante! Te afli pe aici cu treburile dumitale oficiale? Întrebă Antonio. — Sau pe urmele asasinului? adăugă celălalt. — Și una și alta, fiind treaba mea de prior lupta Împotriva răului. — Ai șters-o deja din amintire pe splendida Antilia spre a urmări din nou enigma cvintuplă? Întrebă Antonio. În tonul său exista o perfidie subtilă, ca și când ar fi fost În continuare deranjat de favoarea pe care dansatoarea i-o rezervase. — Da, i-o reteză scurt Dante. Dar Întâlnirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
său trup: sunt venele prin care Îi curge bogăția, messer Durante. A le cunoaște Înseamnă a avea acces la acest sânge În mod neîngrădit, la adăpost de invidia rivalilor. Și apoi, cine știe, poate că forma lumii e Într-adevăr splendidă și Înfricoșătoare precum chipul lui Dumnezeu și, ca și acesta, trebuie Învăluită, ca să nu ne orbească. Probabil că ai dreptate, messer Flavio. Dar se spune că În clipa cea din urmă, Înainte să se prăvălească În tenebre, ochii condamnaților la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îți apreciez vinul, răspunse Dante fără să dea semne că ar vrea să ia loc. Vreau să vorbesc cu femeia care dansează În taverna ta. Baldo Își mângâia bărbia În timp ce Îl scruta cu viclenie. — Așadar, o vrei pe Antilia mea. Splendida Antilia. Subliniase cuvântul „splendida“ cu un accent lasciv. — A ta? Poetul nu se gândise niciodată că femeia putea fi o sclavă, capturată Într-una din bătăliile din Răsărit ori cumpărată. Pe de altă parte, legile creștinătății nu interziceau sclavia păgânilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dante fără să dea semne că ar vrea să ia loc. Vreau să vorbesc cu femeia care dansează În taverna ta. Baldo Își mângâia bărbia În timp ce Îl scruta cu viclenie. — Așadar, o vrei pe Antilia mea. Splendida Antilia. Subliniase cuvântul „splendida“ cu un accent lasciv. — A ta? Poetul nu se gândise niciodată că femeia putea fi o sclavă, capturată Într-una din bătăliile din Răsărit ori cumpărată. Pe de altă parte, legile creștinătății nu interziceau sclavia păgânilor. — Am spus „a mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
decât cu ale unei prostituate. Se spune că În stepele de la Răsărit trăiau niște triburi feroce de nomazi, ai căror regi și preoți erau femei de o frumusețe statuară și miraculoasă. Acestea erau Îngropate În morminte somptuoase, acoperite cu bijuterii splendide și cu semnele măreției lor, printre stoluri de curteni care erau jertfiți pentru ca ele să nu Înfrunte singure Întunericul și groaza călătoriei. Preotese care dialogau cu moartea, interogând-o după ce băuseră poțiuni stranii, chemând umbrele la adunare. Se Întrebă dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Paul Rivere’s ride, pe care am învățat-o pentru domnișoara Moore, care spunea că e singura poezie care-i plăcea din toate pe care le-a auzit. Aceasta era, însă, diferită de Paul Rivere’s ride. Era singurul lucru splendid pe care l-am auzit vreodată, mai ales o parte: “Apoi citește din prețiosul volum Poezia alegerii tale. Și împrumută rimei poetului, Frumusețea vocii tale. Și noaptea va fi plină de muzică, Și grijile care infestează ziua, Își vor împături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
noastre răsfățate de turuitul perfect al lui Stein. Dar când, după câteva fraze, colegul nostru se referea în treacăt la un detaliu neînsemnat din viața epocii despre care povestea, aveam impresia că-și ia avânt și că aruncă un trandafir splendid pe mormântul istoriei. După acest prim detaliu de viață, urma un al doilea, care cădea greu și izolat, ca o picătură de ploaie înaintea furtunii. Venea apoi și al treilea detaliu, urmat de altele care se adunau într-o ploaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
seară În urmă, două Rilke-uri și un eseu apocrif, atribuit lui Ortega, pe tema etapelor și a profunzimii sentimentului național, și i-am lăsat pe Fermín și pe tata adînciți În dezbaterea lor despre obiceiuri și cutume. Era o zi splendidă, cu un cer albastru de sărbătoare și cu o briză proaspătă ce mirosea a toamnă și a mare. Barcelona mea preferată a fost dintotdeauna cea din octombrie, cînd sufletul ei iese la plimbare și cînd devii mai Înțelept pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
întregime a președintelui republicii, pentru că întârziase aprobarea manifestului care, cu semnătura sa și spre edificarea morală a locuitorilor orașului, trebuia să fie aruncat din elicoptere. În timpul următoarelor trei zile după reuniunea consiliului de miniștri, bolta cerească se arătă lumii în splendida sa ținută făcută dintr-o singură bucată de albastru, o vreme calmă, fără pliuri, nici cusături, și mai ales fără vânt, perfectă pentru a arunca hârtii din aer și a le vedea coborând după aceea dansând dansul elfilor, până ce aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
orașul era pe moarte, dar casele aveau încă măreția din vremurile bune. În ele își duseseră viața calmă și prosperă negustorii bogați, care-și trimiteau mărfurile până în Indiile îndepărtate, iar în declinul lor decent își păstrau încă parfumul trecutului lor splendid. Te puteai plimba de-a lungul canalului până ajungeai la lanurile întinse și verzi unde se zărea ici-colo de câte o moară de vânt și pe care pășteau alene vaci negre și albe. M-am gândit că în decorul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
într-o copie executată de Stroeve personal la Roma. Toate erau expuse în așa fel încât să scoată cât mai mult în evidență efectul lor decorativ. Se mai găseau și o serie de tablouri de-ale lui Stroeve, în rame splendide. Întotdeauna Stroeve se mândrise cu gustul lui artistic. Nu-și pierduse niciodată aprecierea pentru atmosfera romantică a unui atelier de artist, și cu toate că acum această priveliște îi dădea un junghi în inimă, fără să se gândească ce face, schimbă puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Întrebă pe unul din soldați. Dar știa răspunsul dinainte. - Spre Maddalena, priorule. S-a Întins vorba că Fecioara se va arăta din nou azi. Trupul schingiuit al lui Bigarelli nu Încetase să-l urmărească. Și, În același timp, opera lui splendidă și Îngrozitoare, dacă era adevărat ceea ce i se povestise. Și apoi fața de ceară a statuii și curiosul său simulacru de viață. Rațiunea Îl Îndemna să caute vinovatul Între oaspeții de la han, evitând ambiguul tărâm al umbrelor care se manifestase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îi atinse obrazul cu degetele. Nu purta nici o mască. Trupul zvelt Îi era acoperit, până dincolo de talie, de o cascadă de păr alb care, inițial, crea impresia unei bătrâneți Înaintate. Dar era vorba, iarăși, de o iluzie. Era curgător și splendid, un torent de zăpadă demn de un Înger adolescent. Exista ceva nefiresc În acea frumusețe, simțea poetul, ceva ce putea pătrunde În suflet, legându-l cu lanțurile unei otrăvi subtile. Încerca aceeași stare de indispoziție care pusese stăpânire pe mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În urmă... - Maestre Matteo, nu-ți forța bătrânețea... Îl Întrerupse Manoello cu suficiență. Însă Dante Îl opri cu un gest imperios. - Unde? - Vedeți aceste contraforturi care se distribuie În muchiile zidurile exterioare, repetând la o scară redusă aceeași figură? Vedeți splendida perfecțiune a coroanei rezultate? continuă bătrânul, tot mai surescitat. Acest edificiu nu a fost gândit pentru firea umană, ci ca locaș al zeilor. Când Bigarelli... - Bigarelli? strigă Dante. El a... Dar celălalt părea să nu-l fi auzit. Își ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de neliniște. O senzație de dezechilibru moral, de senzualitate toropită se agita În sinea lui. Chipul fugar al Amarei, ușor umbrit, asemenea suprafeței unei luni Îndepărtate, Îl urmărea. Se Învârtea prin chilie, mângâind În minte trupul femeii, ale cărui forme splendide le Întrezărise În căruță, experimentând o Încordare ce nu izbutea să se concretizeze În cuvinte, cu toate că Încercase, În mai multe rânduri, să o transforme În versuri. Izbi cu putere În masa de scris. Durerea violentă din degete Îl trezi pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Își dădu drumul să cadă În scaunul din fața sa. În ochii mijiți ai lui Arrigo, lumina crepusculului redeștepta o neașteptată aparență de viață. Părea să fixeze cu detașare cupa din care băuse moartea. Abia acum observă Dante cât era de splendidă, fapt ce Îi scăpase În agitația momentului. Întunericul se Îndesea. Scoase amnarul din traistă și aprinse o lumânare de pe masă, apoi apropie cupa de flacără, spre a o privi mai bine. Era de aur, mare cât un pocal pentru liturghie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sus e grea de creion negru, fondul de obraz, rujul, scutură părul într-o parte și în alta, ca să pară neglijent-controlat. O ultimă privire, gâtul, sânii stau drepți, e o rochie cu decolteul adânc și i se văd bine țâțele splendide, de fecioară. Iese spre Neli, Tara este iarăși lângă ea, intră amândouă în grădina care așteaptă povești, scaunul ei gol, acum e ca pe scenă? — Așa, da, mai seamănă a spectacol. Acuma. Loredana aprinde o nouă țigară și-i comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Eu eram disperată, Cezarina îmi cânta mereu: Ce pula mea, ce pula mea!/ Nu înțeleg ăsta ce vrea. Ați văzut-o pe Căpșuna - Cezarina, e frumoasă ca un copil, ăsta e genul ei, femeie-copil, fragedă până târziu, are o gură splendidă, gura mea e formată pe pulă, zice ea toată ziua, v-a speriat și pe dumneavoastră de Paște, vă amintiți? — Mie nu-mi prea place doamna asta, Cezarina, mă iertați că vă spun, dar așa mi-am propus eu, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
despre trădare... — Ce-ai visat și-ai trădat?, tu, iubirea mea, nu trădezi, tu ești Maestrul meu, eu de la tine am învățat totul, nu se poate, ești aspru cu tine, prea aspru!, Loredana îi pune o mână pe țâțele ei splendide cu adevărat, tu nu trădezi, înțelegi? Și fetei i-a trecut toată oboseala. — Mi-am trădat idealurile. Ca în Brecht, îmi amintesc aproximativ niște versuri ale marelui Brecht, nici nu știu din ce poezie sunt: Munții mei i-au dărâmat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
urmă, o alăptam și-i cântam, știam un cântec de leagăn de la mama mea... (Imagine pe ecran, filmul e făcut de Cristi, amator deci; Emma alăptându-și copilul, e pe o canapea, are un bebe în brațe, scoate un sân splendid și alăptează. E ca o pietà...) Doamne, dac-o vedeați pe la doi ani pe dodoloața mea, o întreba Cristi despre Adam și Eva, cum zici tu c-a fost cu primii oameni pe pământ? (Imită glasul fetiței, într-o tensiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
fi întors... (Pe ecran se poate arăta scena, tipul are instalată pe computer o cameră de filmat, cei doi iubindu-se, el terminând prea repede, ea, jignită aproape, peste imagine, Emma comentează.) Îmi vorbea la ureche și avea o voce splendidă, știi că femeile iubesc cu urechile, iar bărbații cu ochii. Din nefericire, a fost un amor grăbit, îmi venea să strig: mă-mbrac și plec!, e prea rece cafeaua!, eu aș fi vrut tot tacâmul, precum la Cristi, dar băiatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cu mine? Pe fata aia, pe Tina, nu mai puteam s-o văd, nu mă mai descurcam, părea inocentă, îți băga câte un „Cum? Nu înțeleg...”, de ziceai că e o fetiță, inocența întruchipată, o și ajuta vocea, vocea era splendidă, pula mea! Când au stat de vorbă la Catedră, prima dată, că din vara aia a început s-o ducă la facultate, mi-a povestit secretara că au tot povestit acolo două ore, i-a și cronometrat, când au ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
te întrista, parcă ar fi ieșit din dorințele mele, era ca și cum ar fi făcut-o o rusoaică și un tătar, blondă și cu ochii în sus, ca la japoneze, subțire și foarte înaltă, cu gâtul lung ca de balerină, mâini splendide, parcă făcuse pian toată viața ei, picioarele prelungi, niște genunchi cam ascuțiți, încât nici nu îndrăzneam să-i mângâi, când îi îndoia, mi se strângea inima, mă tot întrebam dacă nu se rup, Doamne, dacă se rup, dacă plesnesc genunchii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]