860 matches
-
alături, sunt din nou împreună, nu provine oare din fericita întâlnire dintre harul sculptorului și „realitatea” unei fantome lăuntrice, întâlnire realizată prin intermediul a două personaje deschise în egală măsură spațiilor alterității? Impresia de viață adevărată, de prezență vie a grupului statuar nu o are însă oricine; o au doar cei capabili să înfrunte fantomele, cei care au trăit experiența mării și au simțit fascinația ei, cei care mai cred încă în existența și în forța de dominație a strigoilor. Ultima piesă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
antic evocat în Actorul și supramarioneta 2 sau acei colossos de care e obsedată viziunea lui Craig în Despre arta teatrului, o viziune populată de statui. Într-adevăr, pentru a defini arta teatrului, Craig nu încetează să se refere la statuarul primitiv al anticilor idoli sacri care nu aveau nimic mimetic: statuarul egiptean, statuarul etrusc, statuarul din templele Orientului, forme de piatră înăuntrul cărora stăteau ferecate nebănuite și puternice forțe. La acest statuar apelează Craig atunci când încearcă să definească esența supramarionetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
care e obsedată viziunea lui Craig în Despre arta teatrului, o viziune populată de statui. Într-adevăr, pentru a defini arta teatrului, Craig nu încetează să se refere la statuarul primitiv al anticilor idoli sacri care nu aveau nimic mimetic: statuarul egiptean, statuarul etrusc, statuarul din templele Orientului, forme de piatră înăuntrul cărora stăteau ferecate nebănuite și puternice forțe. La acest statuar apelează Craig atunci când încearcă să definească esența supramarionetei. Supramarioneta și idolul antic sunt, pentru Craig, unul și același lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
obsedată viziunea lui Craig în Despre arta teatrului, o viziune populată de statui. Într-adevăr, pentru a defini arta teatrului, Craig nu încetează să se refere la statuarul primitiv al anticilor idoli sacri care nu aveau nimic mimetic: statuarul egiptean, statuarul etrusc, statuarul din templele Orientului, forme de piatră înăuntrul cărora stăteau ferecate nebănuite și puternice forțe. La acest statuar apelează Craig atunci când încearcă să definească esența supramarionetei. Supramarioneta și idolul antic sunt, pentru Craig, unul și același lucru; ne-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
lui Craig în Despre arta teatrului, o viziune populată de statui. Într-adevăr, pentru a defini arta teatrului, Craig nu încetează să se refere la statuarul primitiv al anticilor idoli sacri care nu aveau nimic mimetic: statuarul egiptean, statuarul etrusc, statuarul din templele Orientului, forme de piatră înăuntrul cărora stăteau ferecate nebănuite și puternice forțe. La acest statuar apelează Craig atunci când încearcă să definească esența supramarionetei. Supramarioneta și idolul antic sunt, pentru Craig, unul și același lucru; ne-o dovedește, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
teatrului, Craig nu încetează să se refere la statuarul primitiv al anticilor idoli sacri care nu aveau nimic mimetic: statuarul egiptean, statuarul etrusc, statuarul din templele Orientului, forme de piatră înăuntrul cărora stăteau ferecate nebănuite și puternice forțe. La acest statuar apelează Craig atunci când încearcă să definească esența supramarionetei. Supramarioneta și idolul antic sunt, pentru Craig, unul și același lucru; ne-o dovedește, poate mai mult decât oricare alt text, eseul intitulat „Un teatru durabil”3. Referindu-se la Orient în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
puterea omului de a deveni zeu, dă naștere atâtor idoli - frumoși, nimic de zis -, dar ce altceva sunt idolii, dacă nu niște supramarionete?”. Țara actorilor capabili să smulgă din rădăcină slăbiciunile trupului lor este și țara statuilor. De altfel, perfecțiunea statuarului îi dă lui Craig o idee mai exactă despre actorul dorit de el într-un teatru al viitorului, deoarece, „în caz că acesta nu va fi în stare să se ridice la nivelul anticilor orientali, nu ne va mai rămâne decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
emblemă a spiritului care insuflă viață materiei: „Masca este singurul intermediar în reproducerea fidelă a expresiei sufletului cu ajutorul expresiei trăsăturilor...”. Numai travaliul actoricesc ce-și propune ca ideal performanța supramarionetei și a măștii va putea, după modelul gurilor deschise din statuarul egiptean, să deschidă și el un drum, o cale de acces pentru cuvântul venit de altundeva, din necunoscut, dintr-un „dincolo de lume”. Încrederea și refuzul iluzoriei asemănări A-i da ca țintă actorului apropierea de virtuțile supramarionetei și ale măștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ce vor ieși la lumină desprinzându-se din strânsoarea pietrei, aidoma fantomei ce răzbate din mormânt dând la o parte dalele acoperitoare ori aidoma fantomei ce vine să însuflețească statuia. Teatrul și păgânismul pietrelor vii Ca și Craig, Artaud plasează statuarul în centrul discursului său, un statuar în care piatra se contopește cu umbra, la fel ca în colossos-ul lui Vernant sau ca în statuile lui Michel Serres. El pare chiar să-și amintească de faptul că, înainte de a fi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
-se din strânsoarea pietrei, aidoma fantomei ce răzbate din mormânt dând la o parte dalele acoperitoare ori aidoma fantomei ce vine să însuflețească statuia. Teatrul și păgânismul pietrelor vii Ca și Craig, Artaud plasează statuarul în centrul discursului său, un statuar în care piatra se contopește cu umbra, la fel ca în colossos-ul lui Vernant sau ca în statuile lui Michel Serres. El pare chiar să-și amintească de faptul că, înainte de a fi o reprezentare mimetică, statuia a fost aniconică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ornamentelor, corpul viu dispare, iar mâna „visează” - ea nu mai poate decât să schițeze „un gest vag, amintind de fâlfâitul unei aripi”. Genet preia astfel, tratându-l într-o manieră proprie, paradoxul teatrului no: corpul-fantomă este, în același timp, corp statuar, înveșmântat, învăluit, acoperit. Iar somptuozitatea acestui corp-statuie trimite neîndoielnic la ideea de moarte. Genet își dorește costume de ceremonie și pentru personajele din Paravanele - o spune în Scrisori către Roger Blin -, costume cerute de gravitatea paradei ce precede îngroparea cadavrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
face să meargă, pășind rar... Cine este această statuie? Warda înaintând spre moarte sau Warda întorcându-se din moarte? Este, în orice caz, Warda - figură totemică a actorului, Warda care, asemenea statuilor lui Giacometti, înscrie în spațiul teatral acest corp statuar ce pare că se apropie și, în același timp, se depărtează de moarte. Căci, pentru Genet, actorul este purtătorul unei alterități. Corp-materie și corp-fantomă, el se află întotdeauna „pe buza prăpastiei dintre viață și moarte”. Iluzia teatrală sau aparențele luate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
accident. Nesperat de curat. Îl intriga doar liniștea neclintită a celor doi. Nu fugeau, nu se crispau, nu strigau. Își duse iarăși luneta la ochiul neacoperit. Se aștepta să-i vadă împietriți de groază. Dar ei arătau ca un grup statuar dintr-o grădină, într-o zi liniștită de vară. Zâmbeau. Curentul de aer stârnit de înaintarea hergheliei tulbura deja ninsoarea care cădea peste ei. Încă o clipă... Încă... Ultimul lucru pe care mai apucă să-l vadă călărețul fu profilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
oferea la investitură și se retrăgea la mazilirea domnilor. Îl întrebă pe Babic. Răspunsul veni prompt și sec: ― Amândoi sunt necruțători. Un răspuns pe măsura emițătorului. Babic nu purta barbă și avea părul de pe cap complet ras. Dincolo de imobilismul lui statuar, Marioritza nu reuși să descifreze nimic altceva. Totuși, o intuiție de moment o avertiză că el se referise și la prinț. Râse, apoi aruncă provocarea: ― Și eu! Între timp, în sala mare de la parterul casei se adunaseră aproape toți participanții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
aștepta. Pagini întregi din opera vicontelui François-René de Chateaubriand, scriitor și amant visat, deopotrivă adorați cândva, în adolescență. Și mintea Toinettei nu înceta să le reconstituie... cu oarecare aproximație, desigur. Ah, această formă sveltă, această frumusețe grecească, de la care arta statuară și-ar putea lua tiparul... Acest rafinament al drapajului exterior... Această imaculată marmură a Galateei... Acest surâs plin de versurile nerostite ale lui Vergiliu...Un singur lucru ar putea încununa toate aceste calități... Ah, divină Toinette, primește toată iubirea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Ea le reproșează, printre altele, că nu știu să le fie recunoscători femeilor care îi sărută nu numai pe gură, ci și în alte... locuri ale corpului: „Femeia care-ți face cadou săruturi delicate în zone catifelate ale trupului tău statuar nu mai beneficiază de sărutul tău pe buze, chiar dacă savurezi fiorul, o consideri maculată, deși este logic că ține la igiena perfectă a cuplului.“ „Ideea“ este reluată în diferite formulări, de unde reiese că o obsedează pe Gabriela Zăvălaș Anghel: „Dacă
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
piață cu sens giratoriu În jurul unei fântâni perfect circulare, atât de vaste, Încât chipurile trecătorilor de pe partea opusă nu puteau fi distinse. În centrul fântânii erau arteziene din mijlocul cărora se Înălța vertiginos o enormă coloană care susținea un grup statuar reprezentând un băiat și o fată ținându-se de mână. Pretutindeni erau grupuri de soldați, pe jos ori În camioane, discutând calm Între ei sau fu mând. Adam și Din au trecut pe lângă un grup de vreo șase, care păzeau
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
mâna stângă, i-o sărută și zise: să trăiești mulți ani, măicuță dragă! Cealaltă mână a Inei se afla în mâna lui Mihăiță, care rosti aceleași cuvinte; apoi se lipiră amândoi de mama lor formând un tot, ca un grup statuar. Alex, impresionat de scena ce i se înfățișa, vizibil marcat, trecu în bucătărie sub pretextul că în paharul său ar mai trebui puțină șampanie, dar de fapt căută de zor un prosop să-și șteargă lacrimile. Ina plângea, plângeau și
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
se rotească lent, În jurul celeilalte Mașe, care stătea În mijlocul grajdului, cu găletuța Între genunchi și mâinile În poală. De fapt, și Mașa-Mașa, și Evlampia se roteau la rându-le, dar Într-un ritm mai lent, aproape imperceptibil, ca un grup statuar bizar, legănându-se În lumina cleioasă. Cele două rândunici suspendate-n aer dădeau și ele din aripioare deasupra coarnelor Evlampiei, dar aproape că nu se mișcau din loc. Trupul Mașei-Mașa plutea În amorțire, conservându-se În aerul bolnav ce avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Însuși ciucit Într-o poziție ciudată, Încolăcit de patru perechi de picioare, două de bărbat, două de femeie... Apoi din nou „filmul” se rupse... După care, venită parcă din neant, răbufnea o altă scenă. Cele trei trupuri constituiau un grup statuar Înlănțuit Într-o poziție neverosimilă. Capul lui Satanovski se vedea deasupra, la mijloc și dedesubt. Dedesubt un cap mai mare, cu ochii ieșiți aproape din orbite, la mijloc un cap mai mic, iar În vârful piramidei doar un țâmburuc, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
din fața mea și-a terminat spectacolul. Parcă am visat, deși în mintea mea se preumblă lecturi, convorbiri cu prietenii, meditații, adică o mare ficțiune declanșată de spațiul australian. Mă îndrept spre colecția de obiecte totemice, ele îmi amintesc de grupul statuar din Muzeul de la Sighet dedicat închisorilor comuniste. Trec prin expoziția de pictură aborigenă. Desene dense, complicate, fiecare tablou înfățișează o poveste, culori de argilă și de seve naturale, toate nuanțele de bej, alb compact, negru, roșu. Aceste desene îmi aduc
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Víctor Goti, căruia-i mulțumesc pentru osteneală. M. de U. I Când apăru în poarta casei sale, Augusto întinse brațul drept, cu palma în jos și deschisă, și, îndreptându-și ochii spre cer, rămase o clipă încremenit în această atitudine statuară și augustă. Nu însemna că lua în stăpânire lumea exterioară, ci că observa dacă plouă. Și când primi pe partea dorsală a mâinii răcoarea burniței lente, încruntă din sprâncene. Dar nu pentru că l-ar fi deranjat ploaia aceea măruntă, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
prin acrobațiile după-amiezelor lungite în noapte, până în zori. Rareori, însoțea vreo pițipoancă în curs de dezvoltare. Un paj chel și volubil, întreținând alertețea, mulțumit cu surâsul pisicuței, înviorat de briza fustelor lungi și plisate. Un sezon întreg se dedicase, totuși, statuarei soții a maiorului! Studia cicatricea de la sprinceana sotului sau a sotiei? Se împrietenise și cu mustăciosul artilerist, ieșeau în trei, parcă pentru a oficializa scandaloasa legătură pe care localnicii o urmăreau cu invidie și revoltă. Anatol Dominic Vancea Voinov numit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de pedeapsă nu există, Autorule de foiletoane cu parfum de eseu! Ai să vezi! Și m-am văzut pe mine. Eram tot în centrul vechi al Brăilei. În stânga, teatrul, în față muzeul, în dreapta Hotelul Traian, în spate Bisericuța Monument. Grupul statuar, ceasul cu vopseaua scorojită și limbile înghețate la ora lui Chagall, 1154. Și părculețul s-a umplut de lume, lume în carne și oase din timpul de acum, în care eu respiram cu Mioara Alimentară ambianța transfigurată a spațiului-timp. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
știe unde Își poate gâsi hrana, nu mai poată să zboare. Constat la el ceea ce toată lumea știe: cum se degradează făpturile În captivitate. Un pui minuscul de rață sălbatică a Încremenit În mijlocul ochiului minuscul, verde, de apă. Aproape de mal, grupul statuar al cerbului Încolțit de câini. Cerbul Îngenuncheat, Încolțit de câinii care i se urcă, lătrând, pe coapse, pe spinare, pe gât, colții lor de piatră Înfipți, pentru totdeauna, În carnea lui de piatră, coroana grea atingând cu rămurișul ei Încâlcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]