2,893 matches
-
hegemonie, în care au fost înglobate, în diferite grade de dependență, statele și popoarele cucerite. Aria de dominație directă a Hoardei în Europa de est, la începuturile ei, secolul al XIII-lea, cuprindea bazinul Volgăi, adică teritoriul hanatului Bulgaria Mare, desființat apoi, stepa nord-pontică și teritoriile dintre Marea Neagră și Marea Caspică. Spre apus, mai mult nominal, dominația Hoardei de Aur se întindea până la gurile Dunării. Misionarul franciscan Guillaume de Rubruck, care a pătruns în Imperiul mongol, în 1253-1254, identifica aria de dominație mongolă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Soarelui, iar fiecare căpetenie cunoaște marginile pășunilor sale". Istoricul Victor Spinei subliniază că soarta teritoriilor ocupate de mongoli, în campania din 1236-1242, a fost diferită, în funcție de considerentele economice și militare ale statului mongol. Cele mai afectate de invazie au fost stepele nord-pontice, situate între Marea Neagră și Marea Caspică, cunoscute sub numele de Deșt-i Kâpciak, unde și-au stabilit sălașele triburile nomade ale mongolilor și unde a luat naștere Hoarda de Aur. Aceste teritorii îi atrăgeau pe cuceritori deoarece erau asemănătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Aur. Aceste teritorii îi atrăgeau pe cuceritori deoarece erau asemănătoare, ca relief, climă și vegetație, cu ținuturile lor de origine și ofereau condiții optime pentru traiul nomad, bazat pe creșterea animalelor în turmă, ocupație tradițională a neamurilor mongole. Populația din stepele nord-pontice, mai ales cumanii dar și alte neamuri turce, la venirea noilor cuceritori, fie a fost exterminată, fie s-a refugiat în alte ținuturi sau s-a supus mongolilor. O mare parte a cumanilor au fost masacrați de cuceritori sau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mai vechi ale campaniei lui Batu, doar în 1285, tătarii năvălesc "a doua oară" în regiunile ungare. Trebuie spus că pădurile ce acopereau Carpații răsăriteni și lupta românilor, sașilor, secuilor, care apărau trecătorile munților, îi descurajau pe mongoli, oameni ai stepei, să năvălească în Ungaria. Prima acțiune militară amplă spre Europa centrală, după marea invazie din 1241-1242, a avut loc în 1259, când armata emirului Burundai a invadat Polonia, străbătând mai întâi Haliciul. Mongolii au silit pe ruși, cumani și alte
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
conducerea Hoardei de Aur, ca urmare a disensiunilor dintre ambițiosul emir Nogai și hanul Toqtai, care au dus la conflicte armate directe între cei doi. Aceste ciocniri militare nu s-au desfășurat în nordul Dunării, ci mult spre răsărit, în stepele nord-pontice. Într-o primă luptă, pe râul Ias, hanul Toqtai a fost înfrânt și el s-a refugiat dincolo de Don, fără a fi urmărit, în a. H. 697 (oct. 1297-oct. 1298). Apoi, între cei doi s-a dat o nouă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mărfurilor-descoperirea la Păcuiul lui Soare a unei ceramici specifice centrelor controlate de Hoardă în sudul Moldovei, din prima jumătate a secolului al XIV-lea, este grăitoare în acest sens. Grupurile de mongoli stabilite în Dobrogea, susținute uneori de cele din stepele nord-pontice, se amestecau în conflictele dintre regii sud-dunăreni sau intrau ca mercenari în armata țarilor bulgari și organizau invazii în Bizanț. Prin participarea la acțiunile militare ale bulgarilor, mongolii s-au implicat în evenimentele din sudul Dunării. În 1323, ei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au ajuns până în spațiul est-carpatic, chiar dacă locuiau în răsăritul Europei, precum alanii, care au deținut un loc important în armatele emirului Nogai și a fiului său, Joga, care i-au adus în regiunile dunărene, dar grupuri etnice alane sălășluiau în stepele nord-pontice și înainte de 1241. Populațiile iraniene pătrunse în teritoriile est-carpatice apar în izvoare sub numele de alani și iasi. Prezența temporară a alanilor în nordul Dunării este indubitabilă, populațiile iraniene medievale au toponime în teritoriile est-carpatice. Iași ar proveni de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Europei dislocate de mongoli se pare că s-au numărat și mordvini, neam fino-ugric, un sat Mordvina, azi dispărut, lângă Rezina, atestat într-un act din 1437. Totuși, comparativ cu localnicii (autohtonii), alogenii dintre Carpați și Nistru erau puțini. Cu excepția stepei Bugeacului, unde sălășluiau crescătorii de animale mongoli, amestecați cu rămășițe ale cumanilor, și a unor centre urbane cu populația eterogenă etnică, teritoriul Moldovei era locuit preponderent de români. Concentrările demografice la est de Carpați (Moldova) se aflau la curbura Carpaților
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
materializat mai întâi în sfera bisericească. În urma unei infiltrări și acțiuni misionare reușite, papalitatea a decis să înființeze o episcopie în teritoriile sud-est carpatice (de la curbura Carpaților), smulse în prealabil dominației cumane. Convertirea la creștinism a unor căpetenii cumane din stepa nord-pontică, stimulată de succesele militare ale cavalerilor teutoni, după 1211, și de irupția tătarilor în răsărit, după 1223, l-a determinat pe papa Grigore IX să răspundă favorabil, în 1227, la solicitarea arhiepiscopului de Esztergom de a-l învesti ca
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
acest cadru nu era altul decât Regatul Cumaniei, realitate politică ce își face apariția în titulatura regilor Ungariei, la câțiva ani după înființarea episcopiei de pe Milcov. Regatul Cumaniei cuprindea o suprafață întinsă, în principiu, teritoriile stăpânite anterior de cumani în stepa nord-pontică, titlul de "rex Cumaniae" înscris în titulatura regilor Ungariei se referea, de fapt, la teritoriile sudși est-carpatice efectiv dominate de aceștia. Dominația regalității ungare în teritoriile transcarpatice a fost asigurată (materializată) prin centrele fortificate preluate de la teutoni și altele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în regat, statutul ei a fost progresiv erodat, iar aderenții au fost eliminați din viața politică.29 Tătarii "își retraseră valul tot așa de iute cum îl aruncaseră" (Iorga) și, în primăvara lui 1242, și-au retras principalele forțe în stepa nord-pontică. Regele Bela IV, revenit în țară după retragerea tătarilor, a reluat politica lui Andrei II în răsărit: fixarea Severinului ca punct de plecare pentru o nouă ofensivă la Dunăre și în Balcani. Dar banul și episcopul instituiți aici nu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
știre (informație) despre comerțul venețian în Cumania datează din 1206, la Soldaia-oraș comercial al grecilor din Trebizonda. Faptul politic care a dat un mare avânt comerțului italian pe Marea Neagră a fost invazia mongolă din 1241. Stăpânirea mongolă a unificat drumul stepelor de la Dunărea de Jos până în China, sub o singură conducere, ceea ce a permis negustorilor, în schimbul unei vămi, să pătrundă, să cumpere mărfurile aduse de caravanele din Extremul Orient, mai ales mătăsuri, și să vândă produsele din Europa. După 1204, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și armeni, moldoveni și polonezi. Moldova era o regiune de tranzit între coloniile genoveze de la Marea Neagră și orașele din Polonia și Germania. Negoțul practicat la Marea Neagră de italieni era legat și de drumul îndepărtat al caravanelor din Orient, sosite din stepe, de unde proveneau mătasea chinezească și aromatele, în timp ce mărfurile locale schimbate erau peștele sărat, pieile, ceara, mierea, sarea, grânele, iar italienii aduceau din țara lor stofele. În concluzie, se pune o întrebare însemnată: comerțul genovez (italian) din secolele XIII-XIV, de la gurile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unui contemporan, document vrednic de încredere. Ducele vlah, întâlnit de misionarul franciscan pe drumul hanului tătăresc, venise pentru a lua (primi) iarlâcul de confirmare și a plăti tributul stabilit de stăpânitorii turanici. Prin urmare, cine era acest voievod din marginea stepei, care s-a închinat împreună cu voievozii ruteni hanului tătăresc? Poate fi un voievod al "valahilor" (românillor) din sudul Poloniei (Galiția), la nord de Carpați, dar și un voievod din partea de nord a viitoarei Moldove. Mici formațiuni existau aici încă din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
instituția "vitejilor". Izvoarele menționează contribuția "vitejilor", a păturii conducătoare din Maramureș la identitatea statului românesc de la est de Carpați. Apariția unui stat românesc în regiunile est-carpatice era rezultatul unui îndelungat proces de dezvoltare social-economică, în condițiile dominației populațiilor migratoare, de stepă, în special a cumanilor și mongolilor. Extinderea schimburilor comerciale, favorizată de apariția târgurilor și orașelor, intensul comerț de tranzit au asigurat premisele economice ce au impulsionat efortul de unificare politică a teritoriilor est-carpatice. Portulanul lui Angelino Dulcert din 1339 notează
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lucrărilor Curs de folclor moldovenesc (1965) și Creația populară. Curs teoretic de folclor românesc din Basarabia, Transnistria și Bucovina (1991). A participat la alcătuirea volumelor de folclor pe zone: Folclor din Bugeac (1982), Folclor din Nordul Moldovei (1983), Folclor din stepa Bălților (1986) și a îngrijit ediții din scrierile lui Eminescu, C. Stamati-Ciurea, Veronica Micle. SCRIERI: Creația lui Eminescu și basmul, Chișinău, 1960; Aspecte ale artei eminesciene, Chișinău, 1966; Elemente de poetică (limbaj, versificație, specii), Chișinău, 1970; Versul moldovenesc (de la origini
CURUCI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286607_a_287936]
-
și imaginea „falsului gol”, nu e, în ordinea imaginarului, o distanță prea mare. Saltul înapoi, spre Pascal (spre „spațiul imensității copleșitoare, terifiante”) este justificat, afectiv, de imaginea dinainte. Filosoful cunoaște sentimentul de anxietate cosmică, precum modestul Iegorușca, băiețelul orfan din Stepa lui Cehov. Afectiv, ei stau alături. Eminescu, Goethe, Pascal, Cehov nu merg într-o ordine comparativă. Însă C. nu studiază relațiile dintre texte, nu-l preocupă natura stilului, nici chiar aceea a imaginarului, nu face, pe scurt, comparatism literar. El
CRISTEA-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286504_a_287833]
-
eternitate, „singur și nemernic” (Psalm). Alături, disperarea muritorului de a nu afla așezare și odihnă: „Unde ne ducem? Cine ne primește? În poarta cui să cerem crezământ?/ Hai, calule, hai, câine, pământește,/ Să batem, frânți, cu pumnii în pământ” (Două stepe). Demiurgic, A. poate afirma accesul la Spirit prin artă: „Port în mine semnul, ca o chezășie,/ Că am leacul mare-al morții tuturor.” Odată cu astfel de acorduri titaniene, el are, însă, o dragoste și o tandrețe franciscană pentru ceea ce, cu
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
cuvinte din această limbă pe care mama o numea glumind - „limba ta strămaternă”. Într-o zi am dat de o fotografie pe care n-ar fi trebuit să o văd... Îmi petreceam vacanța la bunica, în orașul acela de la marginea stepei rusești, în care nimerise după război. Era într-un amurg de vară cald și leneș, care îneca odăile într-o lumină liliachie. Lumina aceea puțin cam ireală se așternea pe fotografiile pe care le cercetam în fața unei ferestre deschise. Erau
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
totdeauna. Ca îndrăgostiții din cântec? Dragostea și moartea alcătuiau un amestec ciudat în mintea mea crudă. Iar frumusețea melancolică a melodiei nu făcea decât să-mi sporească tulburarea. Dragostea, moartea, frumusețea... Și cerul acela de seară, vântul, mireasma aceea de stepă, pe care, datorită cântecului, o simțeam de parcă viața mea începuse în clipa aceea. A doua amintire nu putea fi datată, atât era de îndepărtată. Nici măcar nu era un «eu» precis în nebulozitatea ei. Doar senzația intensă de lumină, mirosul înțepător
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ani. Alergând prin fața mamei sale, fetița se oprise brusc și exclamase: „O poșetă!” Și, după mai bine de jumătate de secol, vocea ei limpede a răsunat, ca un ecou stins, într-un oraș pierdut în inima nemărginirii rusești, sub soarele stepei. În poșeta aceea din piele de porc și cu plăcuțe de email albastru pe închizătoare își păstra bunica mea colecția de pietre de odinioară. Poșeta aceea veche marca una dintre primele amintiri ale bunicii, iar pentru noi, geneza lumii minunate
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
familie nu avea, poate, acces. Dincolo de datele și anecdotele legendei noastre familiale, vedeam ivindu-se viața în deplina ei frumusețe dureroasă. Seara, ne-am alăturat bunicii în balconașul apartamentului ei. Împodobit cu flori, balconul părea atârnat deasupra aburului cald din stepă. Un soare de aramă încinsă a atins linia orizontului, rămânând o clipă nehotărât, apoi s-a scufundat repede. Pe cer au fremătat primele stele. Miresme puternice, pătrunzătoare au urcat până la noi o dată cu briza de seară. Tăceam. Cât timp a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
În zare am deslușit sclipirea aceea stinsă - ar fi zis că erau paietele unor valuri mici pe suprafața unui râu. Neîncrezători, am scrutat întunericul care se revărsa pe balconul nostru zburător. Da, o întindere de apă întunecată scânteia în adâncurile stepei, urca, răspândea prospețimea aprigă a ploilor năprasnice. Pânza ei părea să se limpezească treptat într-o lumină mată de iarnă. Vedeam acum ieșind din mareea aceea fantastică conglomeratele negre ale clădirilor, turlele catedralelor, stâlpii felinarelor - un oraș întreg! Uriaș, armonios
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
colecționeze decupând din ziare acele reflexe efemere ale realității. Cu timpul, credea el probabil, aveau să capete cu totul alt relief, ca obiectele de argint colorate de patina veacurilor. Într-una din serile de vară îmbibate de răsuflarea înmiresmată a stepei, ne-a smuls din visare replica unui trecător de sub balconul nostru. - Ba nu, jur că au spus la radio: a ieșit în spațiu! Și o altă voce, neîncrezătoare, răspundea îndepărtându-se: - Crezi că-s prost sau ce? „A ieșit...” Dar
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de temut, cu spărgătoarele de gheață atomice care spintecau Polul Nord, cu uzinele lui care, în curând, aveau să producă mai mult oțel decât toate țările din lume laolaltă, cu holdele lui de grâu care unduiau de la Marea Neagră până la Pacific... Cu stepa aceea fără de hotar. Și, în balconul nostru, o franțuzoaică ne vorbea despre barca ce străbătea un oraș mare, inundat, și acosta la zidul unei clădiri... Am tresărit încercând să înțelegem unde eram. Aici? Acolo? În urechile noastre se stingea șoapta
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]