933 matches
-
se târăsc pe pământul sterp iar tu rămâi imortalizat pe peliculă nemuririi. Pe acest loc s-a ridicat un templu pentru cel ce a fost prea bun cu noi toti - un omagiu pentru cel ce trăiește printre noi. Cuvintele par sticloase și reci, dar numai tu le poți Înțelege... ,,Și cât de sublim ar fi fost!” Mereu alături de tine cu gândul și sufletul” Rosina ,,...Să scriu că ai fost cel mai bun dintre cei buni, În toate privințele? Să scriu că
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
atrași de bolta plină cu vrăbii. Fântâna dintre arborii vieții își tace izvorul ascultând susurul străbunilor din adâncurile subterane. Pe buze rămâne gustul tristeții, sarabanda imaginilor însoțitoare se pierde și ea printre copacii răvășiți. Cuvintele se izbesc suferind de colțurile sticloase ale stâncii. Unde-i veșnicia? E doar în piatra timpului fără de timp. Veșnicia lui, încă simțindu-se om, e doar în slăbiciunea clipei atinse de-o stea. În urmă, amprentele de gheară temerară a păsării din paradis. 48 România poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
mai fost câinele albastru și dragonul prietenos și spectacolul de marionete în care animalele interacționau sugestiv și eu îi citeam Cățelușul curios dintr-un CD-rom, iar cartea mi se părea rece și stearpă, ilustrațiile zgâindu-se la noi cu luciul sticlos al monitorului de calculator. Totul mi se părea vag ireal. Fusesem distribuit în rolul de tată și soț - de protector -, dar îndoielile mele erau uriașe. Însă mă mâna un țel superior. Tindeam involuntar spre ceva. Am abordat un ton mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
dreapta, în dreptul unui câmp pe o porțiune pustie a autostrăzii. Cerul era împărțit în două jumătăți: o parte era de un albastru arctic intens fiind încet-încet înghițită de o pătură groasă de nori negri. Pomii erau din ce în ce mai desfrunziți. Câmpul era sticlos cu rouă. Am deschis portbagajul. Scriitorul mi-a atras atenția asupra puloverului în care învelisem păpușa. Puloverul Polo roșu fusese sfâșiat pe durata celor douăzeci de minute cât îmi luase din Elsinore Lane până la câmpul din dreptul autostrăzii. Ridicând-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
E important, bine? Nu trebuie să-mi dai nume, nimic în genul ăsta. Relația ta a căpătat-o de la un lanț de magazine sau altcineva, sau îmi spui? - Nu l-am întrebat de unde a căpătat-o. Îmi puteam imagina expresia sticloasă de pe fața lui Pete după cum a spus asta: Pur și simplu mi-a adus-o. Bun. Am inspirat profund. Ne îndreptam undeva. Relația era un bărbat. - Cum arăta tipul? Țineam strâns volanul în anticiparea răspunsului lui Pete. - Cum arăta? întrebă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
rupt uși...vroia ceva... Cineva a observat că îmi pierdusem suflul. În acel moment unul dintre ofițeri a ieșit din casă cu Victor. Polițistul ținea câinele de zgardă conducând animalul spre grupul de pe gazon. Victor gâfâia și avea o expresie sticloasă. Exista un consens și o tăcere conspirativă. Am identificat-o și ceva s-a dezlănțuit în sinea mea. Am început să dau târcoale. Lanternele îl cercetau pe câinele care de-abia își putea ține ochii deschiși. Victor se întinse pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fetală, scuturat de friguri, pe pardoseala de marmură din hol. Câinele zâmbitor care alergase atât de bucuros spre mine doar cu câteva minute mai devreme, nu mai exista. Scâncea. Când m-a auzit apropiindu-mă și-a ridicat ochii triști, sticloși, continuând să tremure. - Victor? am șoptit. Câinele îmi linse mâna când m-am aplecat să-l mângâi. Sunetul limbii lui lingând pielea uscată a mâinii mele a fost brusc acoperit de zgomotele ude care proveneau din spatele câinelui. Victor vomită fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cu numele Teodorovici. A murit în 1992, la 70 de ani. NAE NICULESCU Mă întâlnesc cu doctorul Nae Niculescu de câte ori privesc pe geam, de la masa unde lucrez, către Spitalul de copii. Dimineața, edificiul este o oglindă a soarelui; printre flăcările sticloase citesc un mesaj pe care îl trimite, luminos, întemeietorul acestui mare spital, care a fost Nae Niculescu, în întuneric; prin dreptunghiurile ferestrelor ample, mi se pare că Nae privește viața, pe care a iubit-o mult și care i-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
cu copii ce înotau în lung și-n lat pentru a prinde fel de fel de pești: crap, șalău, caras și roșioară. Mare grozăvie am pătimit când am dat nas în nas cu ditamai somnul cu mustăți lungi și corp sticlos. Am fugit mâncând pământul și astfel mi-am astâmpărat nestăvilita poftă de a da târcoale Siretului. Apoi treceam râul și mergeam în pădurea Mustea ca să culegem ciuperci din movilele de gunoi adunate pe mal și bureți din adâncurile pădurilor. Când
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
și galbene, cu gust de mentă și de ber ga mot; corăbioarele fragede de se topeau În gură; zaharache, figurini grotești din zahăr colorat și Înfipte pe băț; sau merele și perele fierte În zahăr și lucind, În cămașa lor sticloasă, Înfipte de asemenea pe băț; sau bigi-bigi, roșu ca focul, tare moale, ca un cârnat din făină cu zahăr și miez de nucă, Înșirat pe sforicele lungi; sau pistilul acrișor din pulpă de caisă, Întins ca o piele de drac
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
se preface, de cum o iau în mână, în praf și mi se scurge printre degete. Simt că mă cuprinde un soi de turbare... 19 noiembrie 1955 Singurătatea e ca o mlaștină care mă înghite treptat, treptat, dar iremediabil. Un nămol sticlos, străveziu: oamenii trec pe lângă mine, se agită, râd, vorbesc... Eu văd totul, nimic nu mi-e ascuns, văd mai mult decât știu ei înșiși despre ei și despre viața lor, dar nu pot comunica cu dânșii! Toate legăturile sunt tăiate
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
tineri sau bătrâni, morți în plină stradă, și trecătorii pășind indiferent pe lângă ei. și am văzut cortegiile de mare pompă ale unor funeralii de stat, cu sicriul deschis purtat de camioane îmbrăcate în catifea, și mulțimea de gură-cască cu ochii sticloși. În privirile lor se citea un amestec de scârbă înăbușită în fața pompei risipite pe-un porc de câine mort, dar și de invidie nestăpânită, de regret că ei înșiși nu vor avea parte de o înmormântare atât de aleasă. Firește
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
văzului carnea. Bășicuțe de spuzeală se târau încolo și-ncoace, respirând și plesnind. Mă uitam la carnea aceea cu luciu brun ca la un film peisagistic la televizorul în culori: un soare pâclos și roca de miel locuită de jivine sticloase. Gazda a deschis ușa de sticlă, spunând în timp ce întorcea bucățile de carne de pe o parte pe alta: „Păi, Canetti e și el din România“. Am spus: „Ăla-i din Bulgaria“. A spus: „Așa-i, mereu încurc țările astea, dar capitalele
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de a fi colorate exclusiv în negru. Pentru a contrabalansa efuziunile și declarațiile amo roase din finalul textului de mai nainte, iată un altul, despre aceeași chestiune, scris într-o perioadă în care umorile mi se transformaseră din apoase în sticloase. Ideea este că, deși de fiecare dată am fost cît se poate de sincer, nici una din atitudini nu trebuie luată prea mult în serios. În fond, sînt atît de puține lucruri pe care le putem lua cu adevărat în serios
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
plantele de lotus, nu pricep de ce se Îngrozesc brusc și pleacă grăbiți cei mai mulți dintre corăbierii coborîți pe țărmul lor; pe buzele Înverzite de sucul de lotus atîrnă un zîmbet blînd și absent, iar ochii ațintiți spre larg sînt arizi și sticloși, străini de orice suferință și bucurie pentru că nu mai știu să compare și au uitat ce urmează... Aproape toate prezicerile oracolelor grecești s-au Împlinit, paradoxal, datorită Încercărilor celor În cauză de a le evita. Un lotofag n-ar fi
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
valurile. Tot n-am altceva mai bun de făcut. Și În timp ce un val după altul se sfărîmă la țărm, amintirile cele mai diverse ies la suprafață. CÎndva, În adolescență, mă miram că În proverbele latine Fortuna are totdeauna un obraz sticlos, insensibil și fragil. Nenorocul era exprimat de romani infinit mai frumos: o femeie Întinsă pe o corabie fără catarge și fără cîrmă, ale cărei pînze au fost sfîșiate de violența vînturilor. Și astăzi cred la fel. Învăluit de monotonia mării
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Închid ochii În fața mării. Aș putea evoca aici o grădină sălbăticită de țipetele cocoșilor În amiază și de merii care au crescut Între timp torențial asfixiind iarba caldă și plină de soare... o curte unde un măr bătrîn cu fructe sticloase și acrișoare a rămas martor fidel al timpului cînd am făcut și eu parte dintre zeii ce se jucau În țărînă fără să se Întrebe ce este fericirea, dar trăind-o.. Însă nimeni nu mi-ar reda și sufletul de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
decedat demult) invocată printr-un efort de voință; acesta este unul dintre cele mai curajoase gesturi pe care le poate face spiritul uman. Nu este vorba nici de așa-numitele muscae volitantes - umbre aruncate pe celula retinală de o umoare sticloasă, care se văd ca niște fire transparente plutind prin câmpul vizual. Poate că mai aproape de mirajele hipnogogice, la care mă gândesc, este pata de culoare, șocul de postimagine, cu care lampa pe care abia ai stins-o rănește bezna palpebrală
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
unde se refugiase Tamara, Încât armata Încetase să existe când eu În sfârșit m-am hotărât. În martie 1919, Roșii au pătruns În nordul Crimeii și a Început o grabnică evacuare a grupurilor antibolșevice prin diferite porturi. Pe o mare sticloasă, În golful Sevastopolului, sub rafalele sălbatice ale mitralierelor de pe țărm (trupele bolșevice tocmai capturaseră portul), familia mea și cu mine am pornit spre Constantinopole și Pireu pe un mic vas grecesc, nu prea grozav, numit Nadejda ( Speranța) care transporta fructe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
parcursul lecturii jalnica și Înfricoșătoarea lui grosime. Mai era tânărul poet În care confrații invidioși nu puteau să nu vadă o tulburătoare licărire de geniu la fel de evidentă ca dungile unui sconcs; ținându-se drept pe scenă, cu ochii palizi și sticloși, neavând În mâini nimic pentru a-l ancora de această lume, Își azvârlea capul spre spate și Își recita poezia plasmodiind curgător și Îngrozitor de enervant, iar la sfârșit se oprea brusc, trântind ușa În nas ultimului vers și așteptând aplauzele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Străinul se apropie încet, cu pași șovăitori... Pare a fi un oștean; nu prea mare de stat, cu tunica udă, cu capul gol, peste frunte, peste pletele blonde e legat cu o fașă murdară, pătrunsă de sânge, bărbos, cu ochi sticloși, arși, mijiți de nesomn și oboseală... Străinul pășește încet, șchiopătând, târșind ușor laba piciorului stâng înfășurată în cârpe legate cu sfoară; la cingătoare atârnă o spadă mare cu garda în cruce. Se oprește la mijloc, cu picioarele depărtate... Îi... îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
un loc pe noptieră Pentru o stea și pentru un brad pitic, Dar îmi curgea din piept oțet și fiere. Colindătorii n-au cântat nimic. În ciuda rănilor, eram frumos Și către cer mi-am îndreptat o mână. Luceafărul mă străpungea, sticlos. * Răsfoind ziarele, mi-am amintit că, undeva, Camus spunea că istoricii vor putea defini pe omul zilelor noastre ca "desfrânat și cititor de ziare". * Dar personajele care apar neinvitate și îmi strică "Jurnalul", transformându-l într-o altă poveste, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
la liceul Laurian, filozofia, profesorul Ghiță Mărgărit intervenea fulminant pentru ca, în hohotele sălii, să pună punctul pe „i”. Îl cunoșteam doar din vedere. Odată, aflându-se într-o stare de echilibru precar, l-am zărit așteptând pe trotuar cu ochi sticloși. Portretul pe care Lucian Raicu i-l face(Lucian Raicu, Nicolae Labiș, editura Eminescu, 1977, p. 21-23. ) este exact. „Romanul oricât de succint al formației lui Labiș, spune L. R., nu poate ignora ce a însemnat pentru adolescentul «lacom și
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
așa că ea stă Înaintea unei enigme. Știința expresiei figurii a Întrecut-o și În cazul acesta. Cu toate că ilustrația pentru noi nu este făcută conform scopului, totuși se observă fruntea tare boltită, care trădează o presiune mare spre ochi. Aceștia apar sticloși. Băiatul nu se bucură, deci, de o digestie normală. El are o Încărcare anterioară și laterală destul de puternică, ceea ce, bine Înțeles că, pe ilustrație, nu este de recunoscut, creierul este așadar pentru vârstă cu mult prea dezvoltat. 3. Unde să
Știința expresiei figurii sau Manualul unei noi diagnoze pentru cunoașterea stărilor de boală Întocmit pe baza cercetărilor și descoperirilor proprii de Louis Kuhne by Louis Kuhne () [Corola-publishinghouse/Science/842_a_1737]
-
imposibilă Pântecele: atârnă În jos, umplut cu materii străine Brațele și picioarele: groase dar țepene și nu se Îndoiesc. Copilul a fost nutrit artificial cu lapte sterilizat. Încărcare laterală Înfățișare: normală Capul: sus prea lat Fruntea: ieșită În afară Ochii: sticloși Nasul: normal Gura: normală
Știința expresiei figurii sau Manualul unei noi diagnoze pentru cunoașterea stărilor de boală Întocmit pe baza cercetărilor și descoperirilor proprii de Louis Kuhne by Louis Kuhne () [Corola-publishinghouse/Science/842_a_1737]