2,070 matches
-
femeie convingătoare, zâmbește el. Acum du-te, am treabă. Geraldine aleargă la Jemima, care vorbește la telefon, și fără altă introducere, îi pune fotografia în față. ― Iertați-mă, îi spun eu interlocutorului, pentru că Geraldine țopăie lângă masa mea și se strâmbă la mine. Vă pot suna eu mai târziu? Pun telefonul în furcă și iau hârtia pe care Geraldine mi-o tot flutură în față. ― Și? spun eu. Nu vreau să folosesc poza vreunui model dintr-o revistă, ți-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
vine la masa mea. Dacă n-aș ști, aș putea crede că a și setat ceasul. ― Bine, bine, râd eu, ridicând telefonul. Îl sun. Formez numărul fără să mă gândesc prea bine ce fac, râzând doar către Geraldine, care se strâmbă la mine și dispare după birou. ― B-Fit Gym, spune clar o voce americană, de la celălalt capăt al firului. Bună dimineața, cum vă putem ajuta? ― Bună dimineața, spun eu, întrebându-mă deodată ce naiba fac. Aș putea vorbi cu Brad, vă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
nu știe ce să mai zică, dar Ben e cel care umple primul tăcerea. ― Vino și tu dacă vrei. ― Mi-ar plăcea la nebunie! exclamă ea, răsuflând ușurată. Unde e? În timp ce scrie adresa, Lisa îi sare în față, gesticulând și strâmbându-se. ― E în regulă dacă o aduc și pe prietena mea, Lisa? întreabă Sophie în cele din urmă, în silă. ― Sigur, răspunde Ben, gândindu-se că la naiba, o să fie prea distrat ca să observe ceva. ― Minunat. Ne vedem mâine-seară. Bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
s-a purtat atât de frumos cu mine, că am impresia că am început să mă îndrăgostesc de el, și ne-am petrecut cam toate nopțile împreună. Am ridicat o sprânceană. ― Nu așa, mi-a zâmbit ea, înainte să se strâmbe. Deși acum îmi doresc s-o fi făcut, la naiba, că n-aș fi fost acum aici dacă am fi făcut-o. ― Hopa, asta e problema? ― Sună atât de superficial, nu? Adică uită-te și tu la mine, aveam un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
adresăm Sfinției Sale Papa. Se scrie așa: „Cu smerenie vă sărutăm picioarele.” — Să scriem că Stăpânul îi sărută picioarele Papei? — Așa se obișnuiește, zise misionarul cu voce puternică și neînduplecată. Înalții oficiali își ridicară capetele supărați, iar chipul seniorului Shiraishi se strâmbă într-un zâmbet amar. În ce privește trimiterea unor padren pe domeniile Stăpânului, atacă mai departe misionarul, încurajat de slăbiciunea de o clipă apărută pe chipul seniorului Shiraishi, vă rog smerit să scrieți „numai preoți franciscani”. Altfel, ordinul nostru nu va putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
le auzea de la spanioli și le spunea și lor că la „căpitan” se zice capitan, la „punte”, cubierta, iar la „pânză”, vela. — Bine, dar chiar și senior Matsuki, zise Nishi roșu în obraji, stă printre negustori și învață... Tanaka se strâmbă a lehamite. Fiind cel mai în vârstă dintre toți, se temea ca nu cumva demnitatea lor de soli japonezi să fie câtuși de puțin știrbită. De aceea, se străduia ca în fața străinilor să nu se arate deloc uimit de feluritele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și pe urmă vorbești ca un mucos. Cum dracu’ crezi c-o să se termine treaba asta? Nick nu-i răspunse. Ad se ridică-n picioare. — Îți zic eu cum o să se termine, jeg fricos din Chicago ce ești. O să-ți strâmb un pic fața. Ai priceput? Nick se dădu Înapoi. Micuțul se Îndrepta spre el Încet, pășind cu toată talpa, punând piciorul stâng În față și trăgându-l pe dreptul după el. — Dă-n mine, zise, clătinându-și capul. Ia-ncearcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Ai Încredere. Și pe mine m-a reparat George acu’ câteva zile. Cârciumarul: Vă simțeați tare rău, locotenente. Știu eu ce face bine la stomac. [Al treilea soldat roman dă cana peste cap] Al treilea soldat roman: Isuse Hristoase! [Se strâmbă] Al doilea soldat: A, alarma aia falsă! Primul soldat: Nu știu ce să zic, a fost destul de bun azi. Al doilea soldat: De ce nu s-a dat jos de pe cruce, atunci? Primul soldat: N-a vrut să se dea jos. El nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
altul să se ducă, Să prindă mreană și cu știucă. el să-l aducă încărcat Și să arate cât e de bărbat. Aș vrea pe paznici ca să-i vezi Că au ochi tulburi și sunt verzi. Și seful lor ce strâmbă tot mereu din nas Pe baltă nu poți face nici un pas. O, Doamne, bine mai era-nainte: Aveam pește, aveam minte, Umblam pe baltă voinicel, Eram pescarul sprintenel. Dar astăzi nimeni nu mai sună Să dea semnalul, nici în glumă
Juvelnicul by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83196_a_84521]
-
Roxanne Înregistra pentru posteritate imagini artistice cu Dwight plimbându-se pe un drum pustiu. Wendy ochise niște copii fotogenici care aparțineau surorii soției bucătarului și era ocupată să le facă poze cu un aparat Nikon foarte scump, În timp ce Wyatt se strâmba la ei ca să-i facă să râdă. Bennie hașura umbrele pe desenul pe care-l făcuse după cârciuma chinezească unde mâncaseră, o clădire dărăpănată amplasată la intersecția unor drumuri care nu păreau să ducă nicăieri. Domnul Fred, șoferul autocarului, traversase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
bomboana sperând că Harry nu se va apuca să-i facă demonstrații de pasiune În fața fiicei sale. Între timp, Esmé tot arunca priviri piezișe spre Harry și mama ei care se țineau de mână. De data asta Însă nu mai strâmba din nas pentru că nu-l plăcea pe Harry. Devenise eroul ei. Dar ținutul de mână, indiferent cine o făcea, era jenant. Femeia aia, Wendy, se Întorsese și se uitase, observă Esmé, și prin urmare văzuse ce făceau mama ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Harry era britanic prin naștere - să-i ofere „un exclusiv“. Se va duce apoi la Channel Four și le va da pe la nas cu această firimitură, să-și facă și ei o idee despre ce va urma. Și dacă vor strâmba din nas, o să-și vândă materialul primei rețele de televiziune care-i va oferi o sumă frumoasă. Global News Network era o posibilitate, Însă nu prima lui alegere din cauză că prea cochetau cu latura josnică a jurnalismului, dar când venea vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Tăiați. Unii stau pe un buștean, alții se sprijină de el. Obiectivul se apropie de o umbrelă dată cu ulei, iar Roxanne strigă: —Hei! Umbrela se dă pe spate și de dedesubt apare Esmé cu cățelușul alb În brațe. Se strâmbă spre cameră. Tăiați. Ce e ăla? Un râu? Un hău? Cu siguranță o prăpastie adâncă, dar, deși obiectivul e Îndreptat spre fundul hăului, nici urmă de fund. Ți se face rău uitându-te În jos. Tăiați. Frânghii lungi traversează prăpastia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ochii deschiși? într-adevăr, respirația îi este regulată și sforăitoare, trupul îi e țeapăn și privirea oarbă. Sau mă vede prin somn, incluzându-mă fără voia mea printre personajele viselor lui meschine de mărire? Uite, parcă și gura îi e strâmbată de un rictus sarcastic de gardian de profesie, care-și păzește prețioasa-i pradă până și în somn. Nu, e insuportabil! Nu mă vede, căci are o privire ciudată, rece și tăioasă. Trebuia să-mi închipui, aspidă cum e, că
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de un an. Zic că ar fi un bătrân, străin de sat. L-au văzut la amiază pe dealuri, alungând norii cu o nuia de alun cu care a scos o broască din gura unui șarpe. Se tăvălea pe spate, strâmbându-se și boscorodind tot soiul de descântece. Cică l-au căutat peste tot; parcă l-a înghițit pământul. întreabă dacă nu cumva s-a aciuat la castel. Bătrânul aștepta să audă nu atât ce va răspunde graful, cât tonul pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
în labirintul măruntaielor ei îmbuibate, în căutarea victimelor. Când reuși să topească și să suprime timpul, apele înșelătoare ale oglinzii părură că freamătă și că prind viață. Fragmentate și disparate apăreau pentru o clipă, ca prin ceață, imagini cu copii strâmbându-se, colțuri de încăperi încărcate de mobile și draperii grele, pe care cu greu le recunoștea ca fiind din casa părintească, vreun bărbat privindu-și cu dezgust dinții gălbejiți sau trupul diform îngrășat și multe alte personaje, dintre care poate
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ne amuzam cu remarci hazlii pe care ni le aruncam unul altuia ca la pimpong. Doi muncitori lucrau de zor, fumând și astâmpărându-și din când în când setea cu o dușcă dintrun lichid maroniu, destul de neplăcut presupun, de vreme ce se strâmbau după fiecare înghițitură. Mihai, cel mai în vârstă dintre noi, care părea și cel mai serios, îi abordă politicos: - Domnilor, nu vă supărați, spuneține și nouă, mai avem mult până la Iași? Uitându-se la noi de parcă văzuseră niște extratereștri, unul
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
distrat atât de bine, că aproape nu-mi venea a crede scena de ieri. Irina e din nou neînsemnată. Ce-o fi făcând Ela? Vineri. Am suferit zilele acestea cea mai puternică emoție din viața mea, și asta din pricina Irinei. Strâmba, cu picioarele sucite, cu părul lațe, cu nasul cârn, cu rochia de 10 lei metru, cu locuința în mahalaua Dudeștilor, funcționară, mâine poate telegrafistă și viitoare soție de avocat mediocru de provincie, cu cunoștințe franceze de modistă, cu un sentimentalism
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
curajul acțiunii. Mintea mea nu se gândește decât la răzbunarea teribilă de la urmă, decât la vorba care ar putea fi definitivă. Ca un actor care se gândește în fața oglinzii la toate posibilitățile de a interpreta o scenă puternică, așa îmi strâmb gândul după o formă unică de pedeapsă. Neștiind întru cât va avea efectul dorit răutatea mea, imaginația mi se zbate în van. Cu vaga intenție de a o face să se reîntoarcă, îmi schimonosesc figura ca să-i arăt cât sunt
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
simți neputincios de a schimba cât de puțin mersul evenimentului. Și impresia că orice sforțare e vană. Cu ajutorul aței am mișcat paiața cum am vrut, în danțurile cele mai capricioase, și acum, ața rupîndu-se, paiața rămâne nemișcată, oricât m-aș strâmba, oricât aș întoarce în mână firul rupt sau oricâtă artă aș pune. 6 octombrie. Nu știu, poate neputința de a mă considera un altul în împrejurări și mai rele, sau poate că de multă vreme n-am avut prilejul unei
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
e oribil, ne-a înșelat negustorul". Nu-și schimbase singură părerea, ci fusese influențată de vreo cunoștință a cărei neînsemnătate era ridicol să influențeze pe Ioana. Și nici nu-i trebuise un argument. Fusese de ajuns ca acea cunoștință să strâmbe puțin din nas: Nu miroase frumos parfumul!" Și dacă dintre o mie de contradicții, uitate după ce mă supărau, păstram numai contradicția cu parfumul și făceam un simbol pentru ce era așa de des pretext de discuții, Ioana se enerva, găsea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
devenit la mine un tic. Apare cu ocazia întîmplărilor celor mai diferite și astfel o amestec printre chestiunile neînsemnate și-i micșorez gravitatea. Unii surâd când eu pornesc mereu aceleași obsesii, ca și cum aș da din cap tot timpul sau aș strâmba din ochi și din nas. Am impresia că nu mă interesează nimic altceva. Nici nu sunt capabil să variez tema, ci doar clamez același fior care mă străbate, ca și cum mi-aș fi pus mâna în foc, și țip, indiferent de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
așa de naivă în dragoste, pe rând deprimată și entuziastă, interesată de orice aș face eu, iubita mea, care, după ce citește cinci ceasuri în șir o carte grea, găsește extraordinar un spirit prost de al meu și râde dacă mă strîmb! Și corpul a fost profant? Când fiecare scenă era susținută cu o voință încordată și lăsa un gust amar, iar uneori un imens dezgust? Ce cunoaște el din corpul tău? Oricât l-ar fi examinat, oricât se va fi încercat
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
blestemând, își trecu palma peste obraz și o retrase murdară de sânge. O privi scurt cu coada ochiului, după care începu din nou să înainteze spre tânără. — Ei, gata acum! se răsti. O să fii a mea, oricum. Chipul Fredianei se strâmbă amenințător. — Vino! Vino aici! încearcă numai să te apropii, că... Cu o agilitate pe care nu ai fi bănuit-o la un om atât de corpolent, Rutger se azvârli înainte; o fentă la dreapta, ca și cum ar fi vrut să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era vorba de Flavia. îl simți pe tânărul ce stătea lângă ea dând înapoi un pas și, sufocat de oroare și de frică, murmurând cu o voce pierdută: — Oh! Dumnezeule mare! Fixând-o cu ochi metalici, ironici și pătrunzători, și strâmbându-și gura într-un zâmbet crud, barbarul lăsă coama femeii și îi arătă trupul chinuit, plin de pământ și de sânge, care căzuse, inert, descompus, pe marginea pavajului. — Flavia?... Tu cauți ea? o întrebă cu un accent aspru și gutural
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]