10,586 matches
-
monturile transpirate ale palmelor de coapse. După ce se mai obișnui, desluși în umbrele pomilor adierea vântului în crengi. Prinse să soarbă cu nările dilatate mirosurile grele, dospite-n beznă; mirosurile acelea de paragină, de ziduri coșcovite și de vreme hapsână strecurată în crăpăturile pământului, în țărâna ce-i scrâșnea strivită sub tălpile bocancilor. Cu senzația că pașii ei trezesc glasurile grădinii și picioarele ei încălțate în bocancii omului ei se auzeau departe, unde o fi fost, ajungând ca o chemare până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
spre el, aplecat într-o parte, legănându-și capul alb, înconjurat de un roi de muște, ca un nimb. Păzea, puștiule. Unde naiba te duci? E razie în oraș! Fii atent! Mulțumesc! îi spuse Miluță și-o luă la fugă. Strecurându-se prin locuri dosnice, fugi până în apropierea pieței din fața depoului, unde se uneau toate drumurile ce duceau și ieșeau din oraș. Piața și depoul, cu intrările și ieșirile, erau păzite de jandarmi. Văzu doi agenți aprinzându-și țigările și intrând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Foarte bine! Du-te! Bine, dar singur... Cum să intru? Du-te cu Irina! Păi da. La asta mă gândeam... De frate-tu nu ți-e dor? Ce-ntrebare! Mi-e dor și de el. Bine, atunci fii cuminte! Te strecori tu cumva. Te distrezi și-mi faci și mie-un serviciu. Duci plicul acesta și-l dai prefectului. Aha! Asta era! Își dădu capul pe spate și-o privi jignit, furios și-nveselit totodată: Va să zică... ăsta-i secretul! De asta... Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-i secretul! De asta... Mama bănuia, dânsa ceva, săraca, dar nu știa... Du-te dracului! Măgarule! izbucni Cerboaica și-i întoarse spatele rupând-o la fugă îndărăt. "Bine. Prea bine" își spuse Miluță și păși, hotărât, înainte. CAPITOLUL 4 Se strecură pe la bisericuță, prin spatele haznalei, prin spărtura din gardul liceului. Se agăță de burlanul ruginit și-ncepu să se cațere ca mâțele. Inima-i bătea cu putere. Nu simțea nici urmă de frică. Numai grijă să nu fie zărit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mușcau vârtos, nesățios, ca din miezul însuși, mustos și picant, al vieții. O tristețe de moarte-l doborî, căci viața aceea nu era a lui. A lui rămânea numai ușița îngustă ca un capac de raclă, pe unde se putea strecura în caz de nevoie, în noaptea de fum, în noaptea sărbătorită de strigătul morții, prin care cumnată-sa se plimbă ca o regină detronată. Se înclină peste balconul căptușit cu pânze de păianjen și privi în jos, ca la cinematograf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să-i ațină calea. Unul înalt, cu mustață de prepelicar, întinse brațele s-o prindă, dar ea se feri, zvâcnind umărul, cu-o expresie de mirare încremenită pe chip și, fără să se uite la nimeni ca și cum s-ar fi strecurat printre bușteni, printr-un teren mlăștinos, atentă să nu alunece și să se strivească de buturugile ieșite în cale -, se rezemă de tejghea să-și tragă răsuflarea și așeză farfuria aburindă lângă teancul de ziare din fața Invalidului. Poftă bună! Mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Sunteți niște neciopliți! Știe toată lumea, babornița-i cu ochii pe mătăluță. Ei, ușor, ușurel, nici chiar așa! protestă Invalidul. Te rog să accepți să bei un păhărel cu noi. Unul singur. Numai unul, se rugară în cor. Dădu să se strecoare pe lângă ei, să plece, dar se simți înghesuită din toate părțile, apucată de mâini, izbită de răsuflările fierbinți și nesuferite. Lăsați-mă-n pace că mă supăr, îi înfruntă, zbătându-se să scape. Vă arunc în stradă pe toți. Idioților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
o perie. Se uită la toți fără să-i vadă, cu chipul neclintit, cu ochii limpezi, albă de furie și indignare. Brusc, parcă s-ar fi dezlănțuit în ea un vârtej care-o luă pe sus, începu să danseze. Dansa strecurându-se printre mese și privea prin culoarul ce se deschidea în fața sa cum bătrâna sta în ușă și-o urmărea. Obrazul ei stăpânit și uscat, cu crețuri mărunte în jurul ochilor, și ochii ei clipind mărunt, de uimire și încântare, aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Deștept. Hai, copăcel. Vino să-ți plătim, coană Profirița! strigă el, bătând cu pumnu-n masă. Patroana veni. Ne-ai văzut, coană Profiriță? De-o lună nu mai dă nimeni pe la mine, de unde să vă văd? se văicări coana Profirița, și strecură grămăjoara de bani în sân. Așa, așa! râse mecanicul, ridicându-se. Dădu ultima picătură pe gât. Atunci, noi ne-am dus. Și dacă la noapte nu ne mai vezi pe-aici, să știi că se schimbă lumea. CAPITOLUL 7 Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
foste colege de liceu, fata unui agramat negustor de pește. Fără s-o recunoască, fata îi întindea o cană mare, cazonă, de ceai. Întoarse umărul și lăsă fața în jos, mulțumind. Hai, mamă! Hai, odată! strigă, înțelegând că bătrâna a strecurat felia de pâine în traistă și se îndeasă să mai primească una. Primul impuls fu să arunce cana și s-o rupă la fugă, să dispară de-acolo, dar așa ceva ar fi stârnit indignarea generală. Foamea, care-i scormonea măruntaiele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
o visterie. Totul era chestie "de iuțeală", cum spunea badea Ghiță, și de nebăgare de seamă. Cocârjat, cu lada de chei franceze în brațe, n-auzea decât pașii lor în urechi și gâtlejul lui, ca o locomotivă sub presiune. Se strecură prin gard. Ascultă. Nu se-auzea nimic. Aruncă, icnind, lădița. Se-ndreptă să răsufle. Ce-o zvârli așa! îl luă la rost Ghiță Todireanu. Stătea aplecat lângă stiva de zgură și scotea o așchie din palmă. Cămașa aruncată neglijent pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
erau ascuțite, tremurate, înăbușite de bătăile de pumni în pereții vagonului... Fugea și-și ciulea întruna urechile năucit de vocile acelea îndepărtate, rămânând mereu parcă îndepărtate și de horcăielile apropiate ale câinilor. Încetini fuga, să asculte mai bine, apoi se strecură grăbit și atent prin rambleurile înalte. Peste față și mâini, frunze reci, aspre și zimțate. La lumina reflectorului, umbre de oameni și câini. Fragmente de mâini și picioare pâlpâind uriașe. Nu deslușea clar petele întunecate desfăcute din celelalte vălmășaguri, înnodate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
izbucniri de tuse se ușură pe nesimțite, ca și cum pământul ar fi acoperit-o pe încetul, și cum dormea, și-ntinerea prin somn, sau numai căpăta acea seninătate leneșă, uitată din tinerețe, înainte de-a simți cum răceala și oboseala îi strecoară o cenușă rece în oase și-n întreaga ei alcătuire, i se păru că aude liniștea ca un val căzând peste lume. Însuși pământul se liniștea și se făcea ușor-ușurel, ca și cum ar fi adormit odată cu ea. Toate zgomotele și hurducăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
care-i întindea pe sfoară ca pe ardeii roșii, săltându-i în lada din pod; coarne dulci-acrișoare și măcieșe din care făcea ceaiuri și vin; coacăze pentru dulcețuri, ca și frunze de măcieș pentru înăcrit borșul; zmeură și mure brumate, strecurate de sub nasul ursului Tudor, pentru siropuri și dulcețuri. Câte și mai câte! Avea o cămară ca-n povești! Mere murate, mânătărci, chitoarce; slănină de proc mistreț și cârnați de urs; păstrăvi marinați și borcane cu oțet de mere; putini cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
fost indicate în coloana 6 în exemplul dat. Ceea ce este foarte important este corelarea din registru: TOTAL SUME ACTIV = TOTAL SUME PASIV 63.514.016 = 63.514.016 În situația în care nu există această corelare înseamnă că s-au strecurat erori de înregistrare care trebuie depistate - acest registru fiind unul de evidență dar și de control. 13. “Registrul inventar” 14-1-2<footnote A se vedea ANEXA nr. 16 footnote> Se întocmește: la începutul activității, la sfârșitul exercițiului financiar sau la încetarea
GHIDUL CET??EANULUI by Corneliu MORO?ANU, Drago?-Paul IONI??, Romeo ZAMISNICU, Valentina BI??, Bogdan SERBINA [Corola-publishinghouse/Administrative/84372_a_85697]
-
și uneori atât de greu de înțeles. Categoric, nu poate fi planificată, vine când te aștepți cel mai puțin. Nu te întreabă ce faci, câți ani ai și, mai ales, nu te întreabă DACĂ a găsit momentul potrivit! Ți se strecoară tiptil, cu pași de pisică, în suflet, ori te lovește brusc, așa, ca un fulger, în moalele capului. Ba nu, drept în inimă. Îți inundă sufletul treptat, dar sigur, ca un râu ce tocmai și-a ieșit din matcă. Fiecare
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
la marginea patului și întinse mâna spre măsuță, căutându-și ochelarii. Erau la locul lor, unde îi lăsase cu o seară în urmă. Fără să aprindă lumina, se îndreptă spre bucătărie și puse ibricul pe foc. Prin fereastra întredeschisă se strecurau zgomotele orașului care începea să se trezească. Un taxi frână în fața scării. Inima i se opri o secundă. Nu, nu, asta se întâmpla acum aproape un an. Și totuși parcă Ea era acolo, coborând din mașină cu o geantă mică
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
se opri o secundă. Nu, nu, asta se întâmpla acum aproape un an. Și totuși parcă Ea era acolo, coborând din mașină cu o geantă mică în mână, puțin dezorientată. Ea era acolo, o simțea în spatele lui, cuprinzându-l și strecurându-i-se în brațe, ca o pisică. Îl privea cu ochii ei mari, fără spună nimic, doar lipindu-și obrazul cald de pieptul lui, ori înălțându-se pe ușor pe vârfuri, în căutarea așteptatului sărut. Blestemată să fii, cu ochii
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
prin ușa întredeschisă. Copiii au plecat, încărcați cu fructe și dulciuri. S-a făcut târziu și somnul reușește să o învingă și pe ea, nu doar pe Lucia. Nu ar vrea să piardă momentul în care, în odaie, se va strecura Moșul... Nu vrea să adoarmă. Nu vrea să piardă, nu vrea, nu... L-a pierdut! Dar sub brad, stau două cutii mari, învelite în hârtie roșie. Pe una dintre ele scrie, cu litere de șchioapă: Mia. Se repede, dă hârtia
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
în direcția indicată, lacrimile îi jucau deja în colțul ochilor. Frigul devenise parcă din ce în ce mai pătrunzător, aproape că nu-și mai simțea obrajii și degetele i se lipiseră de fotografia pe care nu o mai pusese la loc, în geantă. Se strecură prin spatele capelei, uitându-se cu atenție în stânga și dreapta ei. - Dați-mi și mie de-o bucată de pâine, să fie primit, domniță! În fața ei apăruse brusc un bătrân, gârbovit, slab, cu ochii pierduți în orbite, ca-n hău
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Lumea devine temniță, spital" Nocturnă). Altarul cerului se prăbușește peste poet, conștiința lui este terorizată de surpări apocaliptice. Natura dușmană provoacă o prăbușire în microcosmos. Poetul nu-și găsește refugiul decât în sine: În mine însumi să încerc a mă strecura, a mă insinua în gol. (Aproape novembre) Dar în sine nu-i decât un gol, o temniță fără ieșire. Trupul, capul devin spații de claustrare: Și boiul meu pământiu și elixirul ochilor mei și aceste coaste-garduri cu parii smulși ( Umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
evident, se înmulțesc imaginile și, deci, posibilitățile de interiorizare: Și caii aceia năprasnici oglinzile praf le-au făcut. (Oglinzile) Aceste posibilități multiple, paroxistice, duc la perceperea divinității drept o imagine la în-ceput puțin veridică, improbabilă, cameleonică, dar care se limpezește, strecurată prin oglinzi: În apa oglinzilor, Doamne, Cameleone, spală-te, îneacă-te, limpezit, strecurat ca un aur preacurat. (Iluzoria) Prezența incredibilă, neașteptată, induce ideea existenței ochiului lui Dumnezeu lipit de fereastra lumii. Totul este irizat, estompat, poate și dintr-o imensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
oglinzile praf le-au făcut. (Oglinzile) Aceste posibilități multiple, paroxistice, duc la perceperea divinității drept o imagine la în-ceput puțin veridică, improbabilă, cameleonică, dar care se limpezește, strecurată prin oglinzi: În apa oglinzilor, Doamne, Cameleone, spală-te, îneacă-te, limpezit, strecurat ca un aur preacurat. (Iluzoria) Prezența incredibilă, neașteptată, induce ideea existenței ochiului lui Dumnezeu lipit de fereastra lumii. Totul este irizat, estompat, poate și dintr-o imensă discreție. Atingerea privirii de imaginea din oglindă este neapărat inițiatică, dar numai pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
cu gândul la tema dublului, la numărul 2, cel care induce absență de sine, disperată luptă de autoafirmare, de recâștigare a prezenței. Cum să faci față realității când concretul devine atât de impalpabil, încât îți scapă printre degete și se strecoară sub ochii tăi în oglindă? Cum să mai ai încredere în realitatea propriei existențe? Cum să crezi când ești atât de conștient de mimetismul în care te afli? Imaginea care își imită creatorul nu este el însuși, nu atinge, oricât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
învinuite de păcat, de pământul uitat cu soarele îmbrățișat. Singurătatea îmi sună în urechi ca un clopot și mă asurzește de tot. În fiecare colț se mișcă ceva, în afară de ființa mea și nu o pot vedea, oricâtă lumină s-ar strecura pe sub ușă. Pe balcon zâmbesc florile și scrisorile din cutia de lemn, stă ca un semn, demn, rămas inutil lângă calculator prevestind că mușcata românească a urcat cu mult, peste creste! Celelalte au rămas mici, roase de furnici. Ca praful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]