6,493 matches
-
autocarul rămas gol după dezertarea În masă a turiștilor, parcat regulamentar la punct fix, la doi pași de Opéra Garnier În Rue La Fayette, o negresă din Place Pigalle, l,85m Înălțime, din care numai picioarele măsurau 1,70 m. Strigătele ei precum și spasmele repetate ale autocarului cu aer condiționat au atras atenția poliției care a așteptat politicoasă ca totul să se sfârșească cu bine Înainte de a „cola” o amendă cu felicitări domnului Răzvan Tambour, În franceză. 26. Așa a ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ani? Cred că aș arăta ca un decembrist În drum spre Siberia. Sau ca un troțkist reciclat bântuind prin birturi și cafenele și recitând versuri din Lautréamont sau citind pagini din Sade În care o ureche formată ar auzi și strigătele tale. De admirație, cum altfel? Atmosfera era acum destinsă, convivială, Înlesnind astfel drumul Iolandei spre sticla de Martell din rezerva lui Szántó, bine ascunsă În dulăpiorul din perete, de o hartă veche a orașului. Din concertul lui Chopin se auzeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Istoria Artelor. Violeta Începu să râdă. Grațian nici măcar nu tresări. Părea chiar preocupat de soarta primului său film. Violeta continua să râdă În speranța că va atrage În acest fel atenția asupra ei. Abia când râsul său se apropie de strigăt sau de rugă, privirea ironică a lui Grațian se opri asupra ei. Violeta avea ochii Întredeschiși. Se arăta și se ascundea. Cum fac și farurile mașinilor noaptea În „faza de Întâlnire”. O privire care spunea mai mult decât ea Însăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
a vorbit În engleză doar pentru el. N-a Înțeles mai nimic din ce-i spunea ea la ureche, În afară de oh, yes și fuck me, pentru care nu-i trebuia un dicționar. Erau cuvinte din basic English. Apoi mai erau strigătele, aceleași În toate limbile pământului și reacțiile cutanate. Trupul lui Janis era sensibil ca o bandeletă de turnesol: când albastră În mediu bazic, când roșie În mediu acid. Seara Îi găsea tot În pat, unul lângă altul, umezi și catifelați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nici măcar nu trebuia să țină ochii mereu deschiși, pentru că nu dădeau greș niciodată. O apăsare ușoară a mânilor, o balansare lentă a capului ei pe pernă Într-o parte și alta, un zâmbet nicicând vizibil În alte Împrejurări sau un strigăt Înăbușit, o arcuire neașteptată a corpului ei urmată de o Înceată destindere, ca o tentativă de zbor mereu amânată, erau tot atâtea semne că drumul ales era cel bun. Ea a zis că Îi este sete. El i-a Întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pânza de decor și să deschidem geamurile. De rest s-au ocupat oamenii domnului Brândușă. 40. Prin geamurile Înalte ale sufrageriei năvăli aerul Înghețat al zilei de 1 ianuarie, sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare. Din când În când, se auzeau strigăte răgușite, vorbe răzlețe și scârțâitul neîntrerupt al zăpezii sub pașii petrecăreților care se Întorceau la casele lor, tehui, doborâți de oboseală. Urmau câteva ore de somn, apoi totul de la capăt. Și tot așa până la Sfântul Ioan Botezătorul. Pe lângă bucurii, sărbătorile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
popor de matematicieni nomazi și, parțial, de poeți sedentari, care se adună o dată pe an În jurul porcului de Crăciun, mirați și Înfricoșați În același timp ca troienii În jurul darului blestemat al aheilor. În urechile lor răsună de fiecare dată același strigăt de mercato: Un porc! Regatul meu pentru un porc! Prelegerea aceasta zglobie, dezinhibată, frivolă aproape, atât de diferită de vechile sale discursuri și dări de seamă mobilizatoare și autocritice, la care se adăuga și drumul până acolo, Îl slei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
barbă și-i auzeam pașii mișcându-se în jurul lămpii. Atât de departe. Cât e de frumos, câtă simplitate. Ce mare și ce adânc. Peste profunzimi atât de mari. Lucrurile pe care le-am. Lucrurile pe care le-am... Scoase un strigăt ascuțit și înspăimântător. Am crezut că a căzut în genunchi, dar nu era așa - piciorul lui stâng fusese tras prin podeaua din dale albe și negre până la coapsă. Pardoseala rămăsese solidă și reală sub restul corpului său - mâinile și coatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
M-am întrebat din nou, în treacăt, dacă rafturile erau adânci sau dacă pereții înșiși erau făcuți din cărți. Am pus cartea înapoi de unde o scosesem. Trecuseră doar câteva minute de când îmi reluasem mersul pe coridor, când am auzit niște strigăte. Scout. Nu erau strigăte de teamă, ci de furie, prea departe de mine ca să deslușesc cvintele. Am ascultat. Fidorous țipa ceva ca răspuns. Apoi din nou Scout. O ceartă care se întețea undeva în față. Am încremenit în loc, năuc. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nou, în treacăt, dacă rafturile erau adânci sau dacă pereții înșiși erau făcuți din cărți. Am pus cartea înapoi de unde o scosesem. Trecuseră doar câteva minute de când îmi reluasem mersul pe coridor, când am auzit niște strigăte. Scout. Nu erau strigăte de teamă, ci de furie, prea departe de mine ca să deslușesc cvintele. Am ascultat. Fidorous țipa ceva ca răspuns. Apoi din nou Scout. O ceartă care se întețea undeva în față. Am încremenit în loc, năuc. Nu, ajunge pentru seara asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
care se zbăteau, expuse, atârnând deasupra abisurilor întunecate și o groază rece îmi strânse stomacul. Un val mă lovi, în gura deschisă îmi intră apă rece, sărată, sălcie, și-am dat din picioare și am tușit și am tușit. Un strigăt în spatele meu: — Eric. M-am întors pe loc, dând din mâini. O barcă tresălta pe valuri, o barcă de pescuit măricică, puțin cam bătută de vremi. Pe punte stăteau două siluete, una cu păr cărunt și fluturând din mână, cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
a repezit să ia urma Conservatorului refugiat. Gara de Nord era, în 4 aprilie, '44, iadul pe pămînt. Nu știu cum a reușit Etta să-l oprească să nu alerge la trenul de Lugoj. Poate cînd a văzut că, panicată, înnebunită de aglomerație, de strigăte, mă ținea cu capul în jos. S-au întors la hotel Opera, pe strada Cîmpineanu, în urlet de sirene și s-au adăpostit în subsol. Trenul de Lugoj a fost făcut pulbere. Intoarse-n sus de explozie, șinele alcătuiau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ajutat să urce pe sfori și s-au ridicat. Citeam, dincolo de zidul de frunză și floare-albastră, înalt de cinci metri. Nu mă vedeam din stradă; nu mă vedeam pe nicăieri. Mă mișcam pe muchia dintre viață și cărți‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡. Și-n strigătul vînzătorului ambulant de lapte descifram un "Hai la caaarte!" Spre dimineață, mobila gemea, în special bătrînul secretaire. În vena vineție de pe mijlocul oglinzii (nu-i crăpată, e doar foarte veche) deslușeam o literă. O altfel de literă decît vreuna din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
să se retragă. Lumea devenise o mlaștină uriașă fără oameni sau animale, doar cu soarele și luna pe cer. Iar eu, împărțit în două, mă căutam și mă strigam în disperare, rătăcind printre munți și văi. Deodată, am dat un strigăt de bucurie și recunoaștere în același timp. Mi-am văzut umbra proiectată și răsfrântă peste muntele din fața mea. Am alergat ca un nebun în întâmpinarea ei, în speranța că-mi voi regăsi jumătatea. Dar pe măsură ce mă apropiam, umbra se plia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
sigură că nu se înșală. Din nou Damiel. Despre bolile sufletului Peste câteva luni, îl întâlnește din nou pe Damiel. Ea nu mai arăta bine, figura ei părea fără vârstă, devenise o mască a neliniștii și a disperării, ca un strigăt al cărui ecou răzbate dincolo de timp. Nu. Nu-mi merge bine! răspunde ea. Mai precis îmi merge chiar foarte rău. Mi s-au dat, fără echivoc, trei luni de trăi, am primit aproximativ același răspuns din mai multe părți. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nimic, ea înainta fără să bage de seamă spadele de dinți ce se țeseau în jurul ei. Și ochii ei larg deschiși nu priveau decât zarea cum se apropie, nu se încrucișau cu privirile piezișe ale rechinilor cu ochii albaștri. Până când strigătul meu mut sau surd, pe care nu l-am putut percepe pentru că spaima mi-a paralizat fie coardele vocale, fie auzul, a făcut-o să întoarcă capul. Și atunci privirea ei s-a întâlnit cu cea a armatelor de rechini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cu ochiul lor lucitor și metalic, fixând-o din adâncul străveziu și transparent al mării. Mii de spade o fulgerau din gurile deschise ale rechinilor, mii de priviri albastre o tăiau lateral cu laserele lor scrutătoare. Și atunci, dintr-odată, strigătul acela al meu, neeliberat sau neauzit, năprasnic ca un cataclism, îmi rezona în piept să-l spargă, prelungindu-se în țipătul ei de spaimă. Întârziat, ca un ecou, amplificat de ape, suprapus peste strigătul meu mut, îl resimțeam în coșul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
lor scrutătoare. Și atunci, dintr-odată, strigătul acela al meu, neeliberat sau neauzit, năprasnic ca un cataclism, îmi rezona în piept să-l spargă, prelungindu-se în țipătul ei de spaimă. Întârziat, ca un ecou, amplificat de ape, suprapus peste strigătul meu mut, îl resimțeam în coșul pieptului ca pe o sfâșiere insuportabilă. Și-atunci, pentru a-mi controla spaima, strigătul meu descătușat s-a dezlănțuit, a penetrat perdeaua de ceață ce învăluia plaja, a umplut cerul și marea. Și, deopotrivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
piept să-l spargă, prelungindu-se în țipătul ei de spaimă. Întârziat, ca un ecou, amplificat de ape, suprapus peste strigătul meu mut, îl resimțeam în coșul pieptului ca pe o sfâșiere insuportabilă. Și-atunci, pentru a-mi controla spaima, strigătul meu descătușat s-a dezlănțuit, a penetrat perdeaua de ceață ce învăluia plaja, a umplut cerul și marea. Și, deopotrivă, privirile uimite ale costumelor de epocă de pe plaja suspendată deasupra mării și ochiul albastru al armatei de rechini s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de chibrituri sau doar caut locul unde mă așteaptă mama. E o căldură insuportabilă și o lumină orbitoare. Mi se face alb în fața ochilor, nu mai văd nimic, nu știu ce să fac. Nu-mi rămâne decât să mă trezesc. Nașterea Un strigăt ascuțit îmi sparge visul, urmat de un plâns nevralgic. Deschid ochii. Deasupra mea o lampă albă, orbitoare, în formă de farfurie zburătoare. Nu-mi simt trupul de la jumătate în jos, sunt tăiată în două de un paravan ce-mi desparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
conștientizare. Simți că... privirea nu-i mai era tulbure, limpezimea îi dădu încredere, încrederea se combină cu o curiozitate fără margini. O foame de a ști, o dorință care ieși din găoacea muțeniei întunecate pe țărmul inundat de lumină a strigătului de a cunoaște. Nu superficial, ca-n răsfoirea mecanică a unei cărți, ci în filigran, aprofundând, răsturnând, nereconstruind, nerăstălmăcind, negând, inventând, închegând fiecare pas, hotărâre, abordare, șlefuite și așezate cu grijă, în creuzetul amestecurilor de imagini care aveau să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
îndărătnic utilitatea, găleata cu tăciuni de pe vremea basmelor pentru caii năzdrăvani, potcoave, seturi desperecheate de cuțite, cu sau fără mâner, săbii pentru prinți sau pentru zmei, lănci pentru turniruri, o bucată dintr-un meteorit, câteva tropote de cai pursânge, un strigăt nedeslușit de luptă, care putea să însemne fie victorie, fie deznădejde, un scâncet înfundat (de băiat, după insistența monotonă în aceeași octavă), o tentativă de cântec al unui greier anchilozat într-o noapte de vară, epopeea înflăcăratei iubiri dar numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
boaba de strugure, uscatul zemuiește ca mustul, e sângele subțire, albicios, al iederii de care mă agăț, de ce mă lovești, nu tu mă lovești, Mamă, mă lovește vântul și iedera, frunzele uscate pe gura mea inundată de sânge, înecată de strigăte, oprite în gâtlej, pe trahee, în plămânii care cer aer, deschid gura și înghit aer, așa cum peștii înghit aerul-apă, branhiile mele sunt pline de sânge, scuip pe frunzele uscate, sângele care rămâne lucios pe paleta gălbuie a frunzelor de castan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Î n jur era un gol electronic. Susurul era un spațiu care curgea. Nu știa dacă era în centrul energetic al lui sau la periferie. Ea însăși devenise un susur. Și gălăgia gunoierilor care nu se vedeau și vorbeau limba strigătului. Urme de silabe înglobate într-o monosilabă uriașă, limba gălăgiei. Bombardamentele erau din toate părțile, muniția sunetelor onomatopeice se împrăștia ca alicele, care, la rândul lor, pocneau scuipând miliarde de vocale, sufixe, interjecții, puncte, formând fumul gros, mascatura luptătorilor ninja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
la rândul lor, pocneau scuipând miliarde de vocale, sufixe, interjecții, puncte, formând fumul gros, mascatura luptătorilor ninja nevăzuți, emițătorilor de cuvinte, cuprinzând cuvinte cu nucleu, electroni, protoni, neutroni. Structura moleculară avea trasee precise. Formarea masei moleculare și atomice închegate din strigăte, din chinul rostirii lor, din transpirația asamblării, șlefuirii, desăvârșirii lor în strigăt total cu destinul final de a fi încasat, însușit, apoi azvârlit într-o formă nouă, un extrasenzorial măsluit cu dimensiune nouă, Urletul gunoierilor. Urletul avea program bine determinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]