7,897 matches
-
studioului de filme de animație ctitorit de cunoscutul desenator, și 500 de ilustrații, precum și un DVD cu unele dintre filmele sale. Printre personajele celebre datorate lui Toonder se numără Tom Puss (Tom Poes în original, un joc de cuvinte între substantivul pisică și numele unei prăjituri) și Sir Oliver B. Bumble (Bommel în original). Deși creatorul belgian de benzi desenate Hergé (Tintin) inventase deja bulele de dialog, Toonder a rămas fidel textului apărut sub ilustrație și unui stil literar elaborat, parodic
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4413_a_5738]
-
bazează pe metonimia conținător - conținut (capul e un echivalent pentru minte). Pentru un observator din afară, neatent, diferența dintre cele două expresii - a fi cu cap și a fi cu capu’ - ar părea minoră și nesemnificativă (constând doar în articularea substantivului); de fapt, structurile și semnificațiile lor sunt extrem de diferite. A fi cu capu’ e o construcție specifică oralității; de aceea, substantivul apare aproape obligatoriu în forma caracteristică rostirii (fără pronunțarea consoanei finale a formei articulate); varianta a fi cu capul
A fi cu capu’... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4673_a_5998]
-
expresii - a fi cu cap și a fi cu capu’ - ar părea minoră și nesemnificativă (constând doar în articularea substantivului); de fapt, structurile și semnificațiile lor sunt extrem de diferite. A fi cu capu’ e o construcție specifică oralității; de aceea, substantivul apare aproape obligatoriu în forma caracteristică rostirii (fără pronunțarea consoanei finale a formei articulate); varianta a fi cu capul e rară și destul de nefirească. Consemnările în scris sunt numeroase în stilul oral al internetului: „lumea e cu capu dacă crede
A fi cu capu’... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4673_a_5998]
-
Dan C. Mihăilescu „impresionism istorico-literar”. Chiar sintagma din titlu ne oferă, în acest sens, un indiciu. Ce altceva este „caligrafia plăcerii” dacă nu, în primul rând, o caracterizare a eseismului lui Dan C. Mihăilescu însuși? Frazele luxuriante ale acestuia, cu substantive neapărat determinate hâtru („falsă boierie cu accente de plebeianism nastratinesc și cabotinism ludic asumat”), cu enumerări a căror ambiție pare să fie aceea de a depăși suflul unei lecturi cu voce tare („nicăieri în corespondența autorilor noștri nu mai există
Om cu noroc by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4542_a_5867]
-
lenea e conotată exclusiv negativ. Leneșul nu e bun decât de spânzurătoare. Există și o altă concepție despre lene. Tot una de clasă. În literatură a intrat sub numele unui personaj din romanul rusesc, și anume Oblomov. A devenit un substantiv comun, oblomovism, tot așa de celebru precum donquișotism sau bovarism. Oblomov e un nobil dintr-o gubernie îndepărtată a Rusiei secolului XIX, care își petrece viața nefăcând nimic. Lenea lui nu e înnăscută ca a săracului din Creangă, altfel spus
Povestea unui om leneș by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4378_a_5703]
-
păstrat de obicei ca atare, ca denumire de produs de patiserie; are însă și adaptarea gofră (A.M. Gal, Dicționar gastronomic explicativ, 2003, reprodus de dexonline.ro), mai puțin cunoscută decât familia sa lexicală (a gofra, gofrat, gofraj). Dicționarele care înregistrează substantivul napolitană (uneori în același articol cu adjectivul napolitan, ca în Noul dicționar universal, 2006) indică un etimon francez: napolitaine. În DEX (și în Dicționarul explicativ ilustrat, DEXI, 2007), explicația etimologică este o trimitere la sintagma ștrancheț napolitaine. Numai că, în
Napolitane by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5769_a_7094]
-
fi evitată prin simpla consultare a dicționarelor curente, în care sensul românescului translator este bine delimitat. În DEX, inclusiv în ultima ediție, din 2009, translatorul-persoană este definit ca „traducător oficial atașat unui for diplomatic, administrativ sau judecătoresc; interpret”, iar translatorul-obiect (substantiv neutru) este descris ca „transformator electric instalat pe liniile de telecomunicații (interurbane)”. Între timp, cel de-al doilea uz s-a extins mult, termenul referinduse curent la programele de traducere automată; cele mai multe apariții ale termenului românesc, în internet, au această
Traducător și translator by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5784_a_7109]
-
mai noi (NDU 2006, DEXI 2007). În Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic (DOOM 2005) apare și o specializare suplimentară, prin accent; de fapt, o radicalizare a unei variații existente deja în uz și recunoscute parțial de vechea ediție a DOOM: substantivul masculin, care se referă la persoane, este accentuat pe silaba penultimă (translátor), iar substantivul neutru pe silaba finală (translatór). Dicționarele românești curente indică o dublă etimologie pentru translator: sursa franceză (translateur) este precedată de cea latină (translator). În Dicționarul limbii
Traducător și translator by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5784_a_7109]
-
apare și o specializare suplimentară, prin accent; de fapt, o radicalizare a unei variații existente deja în uz și recunoscute parțial de vechea ediție a DOOM: substantivul masculin, care se referă la persoane, este accentuat pe silaba penultimă (translátor), iar substantivul neutru pe silaba finală (translatór). Dicționarele românești curente indică o dublă etimologie pentru translator: sursa franceză (translateur) este precedată de cea latină (translator). În Dicționarul limbii române (DLR, Tomul XI, partea a 3-a, Litera T, tocăna - twist, 1983), românescul
Traducător și translator by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5784_a_7109]
-
martoră nepieritoare a gloriei noastre trecute.” (Amintiri dintr-o călătorie, I). Nimic nu lipsește - nici figurile tocite prin uz, mai ales sub forma personificărilor și a metaforelor, nici pitorescul relativ al lexicului, nici epitetele așezate în pereche aproape lîngă fiecare substantiv; singura reușită - fraza molatecă și cadențată, degajînd o armonie de natură pur sintactică, în ciuda banalităților cuprinse în ea. Referirea la Ștefan cel Mare din finalul paragrafului este la rîndul ei simptomatică; Hogaș ține să-i arate cititorului că este nu
Provincialul singuratic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5855_a_7180]
-
un român (neinfluențat prea tare de limba literară) întrebuințează una sau alte din aceste două vorbe, îi poți cunoaște locul de origine” (1976, p. 209). În dicționarul turc-englez/englezturc Redhouse 1998, ca termen curent pentru pisică, în turca actuală, apare substantivul kedi, dar este înregistrat și pisi, denumire a animalului „în limbajul copiilor”, despre care se spune că este folosit și ca interjecție de chemare. Mai multe studii și dicționare ale limbilor turcice (Kurtuluș Öztopçu, Dictionary of the Turkic languages, 1996
Despre pisică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5874_a_7199]
-
Miscelanea”). Nemesis era, la greci, zeița răzbunării. Pedepsind crimele, ea ținea dreapta cumpănă între faptă și răsplată, între fericire și nefericire, sancționa orgoliul, prezumția că omul ar putea depăși condiția care i-a fost hărăzită. Pluralul (nemeses) se aplica doar substantivului comun nemesis care însemna justiție divină cu referire la echilibrul obligatoriu între șansă și neșansă. Punerea celor patru cărți sub unul și același semn al destinului este, la prima vedere, forțată. Ce au comun afară de dimensiunile reduse (în comparație cu aproape toate
O Nemesis, patru Nemeses by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5881_a_7206]
-
acestei opțiuni lexicografice: pronostic are cel mai mare număr de apariții, mai ales în legătură cu pariurile, cu previziunile asupra unor competiții sportive sau electorale, în vreme ce prognostic apare aproape exclusiv în context medical. Pronostic și prognostic au origine comună, în limba greacă: substantivul prognostikon și adjectivul prognostikos au trecut în latină ca prognosticum și prognosticus; ca termeni culți, savanți, au fost preluați de franceză (pronostic, pronostique) și de multe alte limbi europene. Până să apară noua ediție din DOOM, dicționarele noastre moderne indicau
Pronostíc și prognóstic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5522_a_6847]
-
1700, verbul a prognostici („Să nu prognosticiască de aceale reale”, Foletul novel). În Dicționarul limbii române al lui Laurian și Massim forma recomandată este (firesc pentru o operă de orientare latinistă) prognostic, adjectiv („semne prognostice”), dar „luat mai vârtos ca substantiv” („prognosticele mele se adeveresc”), alături de care descoperim o întreagă familie lexicală: substantivele prognostică, prognose și prognosticaț iune, verbul a prognostica, adjectivele prognosticat și prognosticatoriu. În opoziție cu tradiția academică și latinistă, dicționarul român-francez al lui Damé (1893) propunea doar forma
Pronostíc și prognóstic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5522_a_6847]
-
În Dicționarul limbii române al lui Laurian și Massim forma recomandată este (firesc pentru o operă de orientare latinistă) prognostic, adjectiv („semne prognostice”), dar „luat mai vârtos ca substantiv” („prognosticele mele se adeveresc”), alături de care descoperim o întreagă familie lexicală: substantivele prognostică, prognose și prognosticaț iune, verbul a prognostica, adjectivele prognosticat și prognosticatoriu. În opoziție cu tradiția academică și latinistă, dicționarul român-francez al lui Damé (1893) propunea doar forma pronostic (din fr. pronostic). Concurența dintre forme a continuat și în secolul
Pronostíc și prognóstic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5522_a_6847]
-
în Dicționaru limbii românești (1939), respingea net franțuzismul. Oscilația a existat și în alte limbi: în engleză, varianta impusă este cea etimologizantă, mai apropiată de greacă și de latină. Și în franceză, dincolo de specializarea grafică actuală între adjectivul pronostique și substantivul pronostic, a existat, până târziu, o ezitare între formele (simplificate fonetic) cu n și cele (etimologizante) cu gn. Forma prognóstic reflectă așadar o etimologie multiplă și o istorie îndelungată și indică mai clar legătura etimologică cu prognoză și paralelismul cu
Pronostíc și prognóstic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5522_a_6847]
-
aceeași valoare citită individual sau într-o frază, fiecare cuvânt este dăltuit până la epuizare, un travaliu aproape tăcut care nu scapă ochiului nimănui. Înțelegi că acolo unde se află acel verb nu ar putea sta altul, unde se află acel substantiv nu mai e loc pentru nici un altul.“ Tiago Sousa Garcia * O moșie prosperă, condusă cu mână forte de un patriarh temut de toți, dar neiubit de nimeni, un conac cu ziduri solide, care vor fi măcinate însă de singurătate, de
António Lobo Antunes - Arhipelagul insomniei () [Corola-journal/Journalistic/5672_a_6997]
-
doctorat ș.a., prenumele lui G. Călinescu este ortografiat „Gheorghe”. De aici, concluzia, d-lui Vârgolici: revenirea la grafia originară! Numindu-l „Gheorghe” , prenume comun în mediile agrare și pastorale, Maria Vișan, instinctiv, își hărăzise fiul muncii cârnpului . Strâns legat de substantivul grecesc „georgós”, „Gheorghe” are sensul de „țăran, agricultor, lucrător al pământului.” Sub înrâurirea modelelor apusene, în veacul al XIX-lea, „Gheorghe” s-a transbordat în „Giorgiu” , după latinescul „Giorgius”. Datori Școlii Ardelene, modernizarea a fost mai accentuată în Transilvania, unde
Strigăt în pustiu by Ion Bălu () [Corola-journal/Journalistic/5692_a_7017]
-
identității dintre semnificat și semnificant), poetul se dedă cu folos tuturor sciziunilor ce-i ies în cale, uitându-i pe Saussure și pe ceilalți semiologi, oferindu-și comedii de anvergură, furios pe toate abstracțiunile cărora, uneori, le atârnă câte un substantiv cât toate zilele, așa, să le facă să simtă și ele gravitația. Impresionantă la Ion Mureșan este tocmai această furie a concretizării, atribut al naturilor poetice remarcabile, în funcție de care nici o realitate nu se poate expune razelor imaginarului decât odată cu un
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
Rodica Zafiu Se știe că substantivul panică are ca sursă primară un adjectiv, de origine grecească, derivat de la numele zeului Pan (Panikós), devenit în franceză panique și pătruns apoi în alte limbi. Cele mai vechi atestări ale cuvântului panic(ă) în română, cuprinse în Dicționarul limbii
A se panica by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5811_a_7136]
-
genul: înfricoșare panică (I. Văcărescu), spaimă panică (Gh. Asachi, N. Bălcescu), teroare panică (I. Negulici) etc. Dicționarul indică o etimologie dublă a cuvântului românesc: din neogreacă și din franceză. În secolul al XX-lea, cuvântul a circulat aproape exclusiv ca substantiv feminin, adesea cu o notă ironic depreciativă, determinată de natura irațională a stării psihologice („spaimă subită și violentă, în general neîntemeiată și având de obicei caracter colectiv”, DLR). Conotația ironică, produsă și de abuzul hiperbolic în stilul jurnalistic, e bine
A se panica by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5811_a_7136]
-
flu.ro). E mai puțin probabil ca această construcție (fără se) să reprezinte o revenire la modelul dominant din franceză (paniquer). Mai curând este vorba de un nou efect al traducerilor grăbite de articole din engleză. Dicționarele englezești consemnează, alături de substantivul și adjectivul panic (împrumut din franceză), și verbul to panic, folosit cu ambele sensuri - „a produce panică” și „a fi cuprins de panică”. A panica ar putea fi și rezultatul unei evoluții interne, cu nesiguranțe și oscilații similare altor perechi
A se panica by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5811_a_7136]
-
exprimării nongramaticalizate a superlativului: prin intonație și lungiri de sunete (urââââât!), prin simplă repetiție (urât-urât!) sau prin construcții sintactice speciale, bazate pe substantivizare (o urâțenie de...), substantivizare și repetare prin genitiv (urâțenia urâțeniilor), combinarea cu un adverb expresiv provenit din substantiv (urât foc), cu diferite adverbe sau locuțiuni adverbiale de intensitate (urât din cale-afară), cu propoziția consecutivă (urât de nu se mai poate!) etc. Din aceeași categorie de mijloace stilistice face parte sintagma, lexicalizată prin uz, cel mai cel (cu femininul
„Cel mai cel“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5829_a_7154]
-
abstract, foarte general, de tipul „perfect”, „ideal”. Adjectivul este folosit ca atare în predicație - „Dintre păsări, struțul este «cel mai cel» când este vorba de greutate” (calificativ.ro); „Camera mea e cea mai cea!” (sibiul.ro) -, dar și pe lângă un substantiv: „Cel mai cel revelion de până acum a fost cel petrecut în Atena” (utv.ro). Mai mult, adjectivul se poate substantiviza (de fapt, datorită demonstrativului pe care îl are în componență, se pronominalizează): „Cu toții avem de învățat de la cel mai
„Cel mai cel“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5829_a_7154]
-
forma adverbială personale: „Eu personale nu am nici o pricină cu nici unul”; în dicționarul român-francez al lui Damé (1893), utilizarea adverbială (corespunzând fr. personnellement) e ilustrată de exemplul „Personal nu-l cunosc”. Valori similare aveau în epocă și unele construcții cu substantivul persoană; în dicționarul lui Laurian și Massim (1876) sunt înregistrate formulele „persoana mea = eu însumi”; „e el în persoană”; „a merge în persoană” etc. Componenta pleonastică a construcțiilor este subliniată ironic prin dublarea cu un cvasi-sinonim, în formula colocvială propriu
Eu personal... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5578_a_6903]