2,342 matches
-
puțin pentru o vreme, trupele care ar fi trecut munții și ar fi atacat teritoriul apărat. Denumirea slavă Bran este dublată de toponimul Poarta, cum se numește unul dintre satele comunei Bran, și, poate, triplată de numele Predeluț (< predeal, „trecătoare“ + sufixul diminutival -uț) al unui alt sat component al comunei. Păstrarea și folosirea paralelă demonstrează că numele romînesc a fost tradus ca Bran, nefiind înțeles, iar predeluț, preluat din slavă (predeal), apoi romînizat și diminutivat, a devenit un termen specializat, care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
radicalul hipocoristic Brî, extras din antropo nimele Bratoslav, Bratislav, Braislav, Bratoliub), a cărui bază se regăsește în numele de persoane Bráșić, Brașina (care este și toponim). Un astfel de antroponim poate fi dedus și din toponimul romînesc din județul Suceava, Brașca. Sufixul slav -ov atașat unui antroponim este frecvent în toponimia romînească. Pornind de la cea mai veche atestare a Brașovului, P. Binder crede că s-ar putea face o corelație formală cu numele vechi al rîului din apropiere, Barasu, Boroșu, Brassou (actualmente
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Teiul Breazului (și alte toponime cu aceeași structură), Brezești, Brezilă, Brezoiu, Brezoiasa, Culmea Brezoilor (și alte toponime cu aceeași structură), Brezoń (cu ń păstrat nepalatalizat total în Banat). Brezău este o adaptare fonetică romînească a unui slav Brezov (format cu sufixul ov). Tot de la acoperirea cu mesteceni au fost toponimizate: Mireșul (< nireș < magh. nyires, „mestecăniș“), Mireși, Mirșid, Năruja, Nerejul, Niriș, Miragiul, Mireașa, Sigmir (< magh. szépnyir, „mesteacăn frumos“), Mireul, Miroasa, Miroși, Mirul (deformate prin etimologie populară), Măstacănul, Măstăcănoasa, Mesteacănu, Valea Mesteacănului (și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Măierău, deformat prin etimologie populară), Aninișul, Aninoasa, Arinișul, Ilfovăț (îl< jalsa, jelsa „arin“), Agîrbiciul, Aghireș (< magh. egeres, „pădurice de arini“), Arțarul, Cleanov (sl. klĕnov, „de arțar“), Brazi, Brădești, Smida (< smidă, „loc cu pădure tînără“), Cărpiniș, Gabrovița (< sl. gabrov, „de carpen“ + sufixul -ița), Gherțeniș (magh. gyertyàn, „carpen“); Căliniș, Cătiniș, Cireși, Cornu, Cornetul, Cornișor (< cornișor, „un arbore numit și brădișor, ploșnicar“), Cornu, Cornățel, Dranov (< sl. dren, „corn“), Drencova, Drincea, Făget, Bucov, (< sl. buc, „stejar“), Bucovăț, Bichiș (< magh. bükkös, „făget“), Frăsinei, Isnovăț (cf. bg
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cu toponimele. Bucovina Este numele provinciei istorice din nord-estul Romîniei și al unui deal din Obcina Feredeului. Dealurile din apropierea Cîmpulungului Moldovenesc sunt, de altfel, numite împreună Obcinile Bucovinei. Toponimul are la bază apelativul slav buk, „fag“, la care se adaugă sufixul compus -ovina < ov + ina, rezultînd bucovina, „pădure de fag“ (așa cum confirmă ucr. bukovyna, „pădure de fag, făget“). Cunoscînd originea numelui provinciei, un grup de tineri bucovineni, între care Ciprian Porumbescu, au înființat o societate culturală numită, cu un termen apropiat
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
aceeași familie: ceh. Bukovets, srb. Bučije, Bucov, ucr. Bukóv, Bukova, Bučyna, Bukovynka, Podbukovina, ceh Bučina, Bukovyna, gr. Bukovina. În Romînia multe toponime sunt formate de la apelativul romînesc fag: Fagi, Fagul, Trei Fagi, Valea cu Fagi, Făget, Făgă raș (diminutiv, cu sufixul -aș, al apelativului *făgar, „făget“), Făgat, Făgețelul, Făgulețul. Altele provin de la apelative maghiare din aceeași rădăcină semantică: Bichiș (< bükkös, „făget“), Bicsandru (< magh. bükszád, „gura unei văi cu fagi“), Habic (< magh. hétbükk, „șapte fagi“). Există și toponime săsești care trimit la
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Țara Romînească și Moldova, apoi a Romîniei Unite), economic, cultural, politic, social și diplomatic etc., ci și din punct de vedere onomastic, întrucît numele său este constituit lingvistic după formula de structurare toponimică cea mai uzitată în onomasticonul romînesc (cu sufixul -escu în cazul numelor de familie și cu același sufix la plural -ești în cazul numelor de locuri). Este suficient să arătăm că acest model se regăsește în structura a peste 2700 de nume de localități (din totalul de 11
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
politic, social și diplomatic etc., ci și din punct de vedere onomastic, întrucît numele său este constituit lingvistic după formula de structurare toponimică cea mai uzitată în onomasticonul romînesc (cu sufixul -escu în cazul numelor de familie și cu același sufix la plural -ești în cazul numelor de locuri). Este suficient să arătăm că acest model se regăsește în structura a peste 2700 de nume de localități (din totalul de 11 000, deci cam un sfert) a peste 120 de nume
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
toponime minore, derivate și compuse). Important este că originea tuturor acestor nume de locuri este romînească, deoarece, indiferent de originea sau de etimologia bazei (sau a radicalului), limba în care este format numele de loc este cea căreia îi aparține sufixul. București a luat naștere, așadar, în urma toponimizării unui nume de grup (bucurești) prin conversiune. Deși nu mai face parte din etimologia directă, singura necesară în algoritmul etimologic aplicat toponimelor, vom preciza că, la rîndul său, acest nume de grup este
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
vom preciza că, la rîndul său, acest nume de grup este format dintr-un nume de persoană, Bucur, întemeietorul așezării purtînd acest nume (prima atestare a toponimului datează din anul 1459), păstor, stăpîn al terenului sau conducător, potrivit legendei, și sufixul -escu (care forma, la origine, genitive, iar apoi adjective arătînd posesia, apartenența, afinitatea etc., fiind deci foarte potrivit pentru a desemna dependența locului de persoana în cauză). Bucur este format dintr-un străvechi apelativ romînesc de origine dacică, reconstituit prin
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cel al văii Karasu pe care se află Cernavodă), care însă nu poate justifica apariția, inclusiv în maghiară, la inițială, a secvenței cra, și evoluția su > ș (iar identificarea cu Feketeviz, „apa neagră“, s-a dovedit greșită); un hipocoristic Cras + sufixul diminutival -ș, -aș (neatestat, din păcate). Interesant este că încă nu au fost implicate în ecuația etimologică toponimele Carasa (colină în Cîmpia Jijiei și sat în județul Botoșani), Caraslău (afluent de stînga al Oituzului), Carastelic (afluent al Crasnei și sat
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Arad), Copalnic și Copalnic-Mănăștur (județul Maramureș) ș.a. Etimonul este magh. Kápolna, „capelă“ (< lat. ecleziastic capella, „biserică mică, izolată“), intrat și în graiurile ardelenești ca apelativ, căpîlnă, și ca nume de familie, Căpîlnă și Căpîlnaș (unii îl consideră derivat de la căpîlnă + sufixul -aș, avînd sensul de „enoriaș“, alții cred că înseamnă „preot, cape lan“). Acesta din urmă stă la baza toponimului omonim menționat în județul Arad. Toponimele Căpleni (județul Satu Mare), Coplean (județul Cluj) sunt formate de la apelative sau antroponime cu sensul originar
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
al pîrîului Cîmpea, aflat în apropierea municipiului, și un cartier al acestuia aflat lîngă pîrîiaș). Lîngă Cîmpina se află satul Poiana Cîmpina. O localitate Cîmpineanca din județul Prahova ar fi putut fi formată de la un antroponim provenit prin derivare (cu sufixul -eancă sau sufixeleeanu + -că) de la Cîmpina (a se ține cont că un fruntaș al revoluției de la 1848, mare boier, se numea Ion Cîmpineanu), antroponim atestat la 1536 sub forma Kompina. Proveniența slavă veche a toponimului Cîmpina (< v. sl. kopina, „mărăciniș
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Cerna, în primul rînd slavă la origine (specimenele formate în romînă de la apelativele menționate trebuie dovedite, dat fiind sensul lor restrîns onomasiologic). Cernat poate avea la bază sl. Cernatŭ, dar ar putea să fie și o formație romînească (dat fiind sufixul -at), poate intermediată de antroponimie (a se vedea numele de persoane Cernat, Cernești, Cernătești). Cernavrusca este o formație neoslavă, lipovenească (poate un diminutiv sinonim cu Cernișoara). Cernele este un plural de la cerneală („humă de culoare închisă folosită pentru spoitul pereților
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Cernica este diminutivul unui apelativ romînesc ori un antroponim (atestat, în cazul mănăstirii din Ilfov); Cernicari este un derivat romînesc (însemnînd „cei care se ocupă cu găsirea și întrebuințarea lutului folosit pentru spoirea pereților“); Cernitul este format în romînește cu sufixul romînesc -it (după modelul Negrita); Cernaia pare mai degrabă format în slavă, pentru că sufixul -aia este slav (în acest caz, Negraia s-a putut forma după model slav); Cernu este ori o formație slavă desprinsă de lîngă un determinant masculin
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Ilfov); Cernicari este un derivat romînesc (însemnînd „cei care se ocupă cu găsirea și întrebuințarea lutului folosit pentru spoirea pereților“); Cernitul este format în romînește cu sufixul romînesc -it (după modelul Negrita); Cernaia pare mai degrabă format în slavă, pentru că sufixul -aia este slav (în acest caz, Negraia s-a putut forma după model slav); Cernu este ori o formație slavă desprinsă de lîngă un determinant masculin, ori un nume slav de bărbat, iar Cernuc, un diminutiv de la un antroponim slav
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
au preluat și l-au adaptat fiecare propriului model fonetic. De altfel, I. Pătruț, a identificat un hipocoristic romînesc existent și în prezent, Cluj (comparabil cu srb. Klușici, rus. Klușin, pol. Kluch etc.), format după modelul împrumutat de la slavi, cu sufixul -j (prezent și în Borja, Dîlja, Dîrja, Dolj, Horja, Perja) de la radicalul Clu(extras din secvența medială a unor nume mai lungi, cum e de exemplu Micluș). Covurlui Numele, în această formă simplă, fără termeni determinați sau determinanți, nu apare
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
numeroase antroponime (de ordinul sutelor), terminate în -ui care nu sunt cunoscute și ca toponime (Albui, Bălăui, Babui, Brelui, Bulbui, Bumbui, Bărbui, Căui, Chizbui, Cătălui, Cacui, Enui, Gugui, Găgui, Giurcui, Gogui, Măcui, Rădui, Predui, Lăzărui, Negrui etc.), ceea ce arată că sufixul este măcar și antroponimic, dacă nu în primul rînd antroponimic. E drept că aproape jumătate dintre acestea au corespondente cu finalul în -oi (Alboi, Bărboi, Băroi, Bicoi, Nicoi, Căloi, Mărcoi, Bădoi, Vlădoi, Buhoi, Mănoi, Hițoi, Săvoi, Bîrzoi, Pîrvoi, Cîrstoi etc.
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
antroponimic. E drept că aproape jumătate dintre acestea au corespondente cu finalul în -oi (Alboi, Bărboi, Băroi, Bicoi, Nicoi, Căloi, Mărcoi, Bădoi, Vlădoi, Buhoi, Mănoi, Hițoi, Săvoi, Bîrzoi, Pîrvoi, Cîrstoi etc.) Se pare că -ui și -lui sunt, de fapt, sufixe diferite, chiar dacă pot fi întîlnite variante probabil contaminate (Văsui-Vaslui, Bărui- Bîrlui, Bohui-Bahlui, Țugui-Țuglui). Dr. Moldovanu crede chiar că sufixul toponimic de origine turcică era doar -lui, paronimul avînd altă sorginte. Unanimitatea existentă pentru o bună perioadă în legătură cu identitatea pseudosufixului (rezultat
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Căloi, Mărcoi, Bădoi, Vlădoi, Buhoi, Mănoi, Hițoi, Săvoi, Bîrzoi, Pîrvoi, Cîrstoi etc.) Se pare că -ui și -lui sunt, de fapt, sufixe diferite, chiar dacă pot fi întîlnite variante probabil contaminate (Văsui-Vaslui, Bărui- Bîrlui, Bohui-Bahlui, Țugui-Țuglui). Dr. Moldovanu crede chiar că sufixul toponimic de origine turcică era doar -lui, paronimul avînd altă sorginte. Unanimitatea existentă pentru o bună perioadă în legătură cu identitatea pseudosufixului (rezultat din formantul turcic) a făcut ca analiza radicalului să nu mai pară importantă. În cazul lui Covurlui, ca și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
În cazul lui Covurlui, ca și a alte cîteva, s-au propus anumite radicale, dar restul, majoritatea, sunt obscure etimologic, poate pentru că sunt, de fapt, hipocoristice extrase din bazele antroponimice din care au fost „prescurtate“. Emil Suciu neagă existența unui sufix -ui, -oi în limbile turcice (în care, de fapt, nu era sufix, ci cuvînt autosemantic, cu sens de sine stătător, ceea ce face ca, uneori, în compuse să stea pe prima poziție: Ui, Uiu, Uielga), chiar dacă e așezat, de obicei, pe
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
anumite radicale, dar restul, majoritatea, sunt obscure etimologic, poate pentru că sunt, de fapt, hipocoristice extrase din bazele antroponimice din care au fost „prescurtate“. Emil Suciu neagă existența unui sufix -ui, -oi în limbile turcice (în care, de fapt, nu era sufix, ci cuvînt autosemantic, cu sens de sine stătător, ceea ce face ca, uneori, în compuse să stea pe prima poziție: Ui, Uiu, Uielga), chiar dacă e așezat, de obicei, pe poziția secundă (Cara-oi, Kîzîl-oi, Kok-oi, Mangîșoi, Munții Altai, Kotui, Kokui, Nemui
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
origini, genealogii și etimoane diverse, încadrîndu-se într-adevăr în cîteva tipuri: formații turcice (în cazul în care poate fi „reconstituit“ radicalul: Covurlui), formații romînești de la toponime (dacă baza e atestată, cu precizarea că ar putea exista și variante feminine ale sufixului: Amărăzuia -uia), formații romînești de la antroponime (dacă baza e atestată sau poate fi reconstituită prin analogii cu alte nume: Bănăgui), formații romînești apelative (cu baza atestată sau reconstituită: Cetățuia, Albui), și, bineînțeles, variante rezultate din contaminări, suprapuneri, etimologii populare, dubluri
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
fi, la origine, după Iorgu Iordan, sinonim cu Nucetul, fiind la bază turcicul (peceneg sau cuman) koz, „nuc“. Omonimele, prea numeroase pentru a avea toate o bază turcică, ar putea porni de la sl. koza „capră“, căruia i s-a adăugat sufixul -je (care derivă adjective posesive din substantive) și desinența -a, putînd fi inițial un compus de tipul „muntele Caprei“, după modelul Cravia (sl. < Kravia „al vacii“, Orlea (< orlja, „al vulturului“). În favoarea etimologiei slave pledează și existența în Grecia a unui
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
indirect (prin diminutivul său, Dîmbovicioara), Peștera Dîmbovicioarei. Toponimul are o etimologie slavă unanim recunoscută, sl. dǔbǔvica. De altfel el este atestat de mai multe ori, începînd din secolul al XV-lea sub forma Dobovica, „(valea) cu stejari“, (< sl. dǔb, „stejar“ + sufixul toponimic -ovica), o nazal evoluînd la î, potrivit reflexului bulgăresc al elementelor vechi slave. Există în Oltenia și două toponime Dîmbova (un pîrîu și un sat), care provin dintr-un sl. dǔbova (< dǔb „stejar“ + sufixul toponimic -ov). Dîmbovița nu poate
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]