1,669 matches
-
plachete de versuri - Steaua inimii (1939), Umbra unei melancolii (1946), Alfabetul sângelui (1946), Jocuri în filigran (1947) - corespund în general orientării avangardiste a grupării „unu”, în editura căreia au și apărut câteva dintre cărțile sale, marcate în special de tehnicile suprarealiste. Cuvintele cheie ale acestei poezii sunt „mirific”, „reverie”, „somn”, „imponderabil”, creând o atmosferă de dematerializare și fluidizare a percepțiilor și trăirilor, topite într-un imagism frenetic, dar aleator și nebulos. Acest tratament oarecum experimental al stării lirice este continuat la
DOBRIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286801_a_288130]
-
Ștefan Baciu, și „Înșir’te mărgărite”, editată de I. G. Dumitriu - ambele în Brazilia -, „Ethos” și „Limite” (Paris), „Revista scriitorilor români” și „Apoziția” (München), „Destin” (Madrid), „Mele” (Honolulu) ș.a. Autor de proză absurdă, C. utilizează cu originalitate tehnica și procedeele suprarealiste. Apropierea de Urmuz, impus în literatura română cu câțiva ani mai înainte, este evidentă, dar inventivitatea verbală, asociațiile surprinzătoare, verva și umorul fac din C. un scriitor original, cu identitate proprie. El dezvoltă tehnica urmuziană prin fantezia verbală, „inspirată de
CUGLER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286562_a_287891]
-
lirismului cenzurat. Ironiei i se adaugă o sobrietate mimată. Prospețimea acestei poezii vine din amestecul dintre „realul cel mai palpabil cu imaginarul cel mai nesăbuit” (Val Condurache), cum ar fi în Peisaj cu pasăre și electroni sau în acest vers suprarealist: „La început a căzut din cer o găină”. În fine, demitizările au gustul unor amare victorii, disimulând nostalgia unui imposibil clasicism, a cărui plenitudine pierdută își găsește expresia paradoxală în Sfera cu raze inegale. Universul prozelor din Dincolo de geamanduri poate
CONSTANTINESCU-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286380_a_287709]
-
periodicele de mai scurtă durată și mai consecventă atitudine de frondă, stilul constructivist apare în alianță și chiar fuziune cu moduri ale altor curente de avangardă, în special cu cel al al futurismului, dar și cu cel expresionist, dadaist sau suprarealist. Orientarea specific constructivistă se exprimă în desentimentalizarea comunicării poetice, obținută prin intelectualizare, prin dezinteriorizare, prin captarea de priveliști ale existenței obiective, mai cu seamă urbane, prin profesarea, în consecință, a poeziei-reportaj, menită să procure nu emoții, ci senzații. Refuzând atât
CONSTRUCTIVISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286389_a_287718]
-
antipatern din rațiuni de ostilitate față de mica burghezie, devorator de Malraux, Popa Nan, Sărindar și Camus. C. are mult din caragialianul Mitică, pe care știe să-l acomodeze cu stalinismul și ceaușismul. Personajul prozelor „ficționarului” vede lumea ca un colaj suprarealist în culori de melodramă, dar nu fără distanțare autoironică. El își constată ridicolul avântului revoluționar de tinerețe, dar nu-l persiflează și nu-l tratează corosiv: nereușite sunt, aici, dorlotate, privirea se strecoară prin găurile țesăturii biografice și extrage invariabil
COSASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286433_a_287762]
-
angajarea în problemele timpului” și amendând „impresia greșită a unora”, cum că „acești poeți [ai Cenaclului de Luni] sunt frivoli în ironie, superficiali și negativiști”. Prozaismul și fronda caustică, invazia obiectuală într-un citadinism alienant și fermecător deopotrivă, apoi clișeele suprarealiste, apetitul pentru mecanisme, spiritul publicitar, strălucirile cibernetice, manifestările „psihedelice” ca în textele Beatles-ilor, rockul, poza erotică dezabuzată, euforiile alcoolice, deprecierea lumii-kitsch, robotizarea atitudinală, alintările eului narcisiac, autoipostaziindu-se efervescent ca înger damnat, exaltarea ereziei și sensibilitatea ultragiată - sunt notele dominante ale
COSOVEI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286439_a_287768]
-
pregnantă specificitate), dar și o tânguire simplă după un acasă niciodată înstrăinat. Se simte acum și o înclinare spre retorism, ce diminuează tendința de ermetizare. Mai ales în „poemele amare” din Ystud, unda vagă de alunecare spre tentațiile despletirii experienței suprarealiste, ce-l determina pe Mircea Zaciu să-l revendice din ultimul val al acesteia în lirica românească a deceniului ’40-’50, se pierde pe parcurs într-o stabilitate cristalină, de esență neoclasică. Poetul trece filonul metafizic al cântării sale (trădează
CIORANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286267_a_287596]
-
demult în adierea cețoasă de la orizont. Escapada aceea fără țel ne era indispensabilă. În spatele meu, simțeam aproape fizic umbra unei mici piețe moscovite... Am ajuns în cele din urmă la un terasament de cale ferată. Șinele lui marcau un hotar suprarealist în nemărginirea aceea fără nici un alt reper decât soarele și cerul. Curios, de cealaltă parte a căii ferate, peisajul s-a schimbat. A trebuit să ocolim câteva văgăuni, falii gigantice cu interiorul nisipos, apoi să coborâm într-o vale. Brusc
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
rotund. Minijupa i se mula pe partea de sus a coapselor foarte pline. Tocurile ascuțite ale pantofilor albi de lac îi făceau mersul puțin încordat. Îmbrăcămintea la modă, machiajul și mersul sacadat dădeau apariției sale pe strada pustie un aer suprarealist. Dar mai ales preaplinul carnal, aproape bestial, al trupului, al mișcărilor sale! În după-amiaza aceea de căldură mută. În orășelul acela ațipit. De ce? În ce scop? Nu m-am putut stăpâni să nu arunc o privire furișă înapoi: da, pulpele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
autodefinește - în zodia acelei „generații ieșite în lume sub semnele cumplite ale războiului, dar purtând cu sine și pentru toți o poezie curată și dreaptă”. Este poezia din anii imediat postbelici, temperată în raport cu excesele experimentelor avangardiste și cu delirurile imagistice suprarealiste, ale căror sechele teribiliste se mai percep totuși în dicție. Poemele din prima lui plachetă, Ora 25 (1946; distinsă în manuscris cu Premiul pentru poezie „Ion Minulescu”) se deschid cu o imagine insolită, generatoare, la rândul ei, de alte jerbe
LUNGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287925_a_289254]
-
Oferta”. Proza publicată de M. - Eu, meseria de călău și melancolica regină (1997), Felipe și Margherita (2000), Casa Verdi (2001), Măcelul cămătarilor (2002) -, precar sangvinizată epic, poate fi descrisă ca un flux discursiv, fărâmițat, influențat de neaderența logică în regim suprarealist, cultivând bizareria și neevitând prolixitatea, chiar pe spații mici. SCRIERI: Starea de grație, București, 1971; Călătorie în natură, București, 1973; Pământ sub zăpadă, București, 1976; O piatră albă pe o piatră neagră, București, 1978; Floarea care merge, București, 1983; Îngerul
MALAMEN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287967_a_289296]
-
1996 M. publică în „România literară” Un manifest postmodernist, unde schițează conceptul de textualism mediatic. Acesta corespunde unei noi sensibilități culturale. Noua sensibilitate „se manifestă printr-un textualism mediatic ce reunește, în tabloul virtual al romanului postmodern, sinesteziile simboliste, onirismul suprarealist și fantasmele pop-art. Textualismul mediatic folosește în proză mijloacele artei cibernetice (imagerie virtuală, simulări tridimensionale, ilustrație fractală, jocuri interactive, compresie digitală etc., uneori prin intermediul unei colaborări directe cu computerul, ca în cazul prozei electronice e-fiction), pentru a recompune universul într-
MANOLESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287988_a_289317]
-
arsură”. Poeta se identifică firesc cu o mitologică întrupare chineză: „Dragon am fost, fantastic și rar”. Metafora ironică închipuie o lume a fragmentelor dezarticulate, spre a sugera absurdul civilizației contemporane, corsete, capete de păpuși, măști de bufon compunând un colaj suprarealist alegoric. Magia pietrei (1995) se organizează în jurul mineralului ca simbol al eternității condensate. Piatra clădește temple, nu neapărat reale concrete, ziduri cu „crăpături”, „morminte”, „răni”, „scuturi”, pătrunzând în simbolul istoriei înseși. Astfel, umbra tatălui priveghează templul de sub o lespede mortuară
MARCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288005_a_289334]
-
Sașa Pană. Medicul poet și animator al grupului de la „unu” îl vizita des la Roman și, cu ocazia acestor întâlniri „lângă patul marelui suferind”, fixându-se cuprinsul plachetei, se vor fi reformulat și unele versuri, ceea ce ar explica vaga amprentă suprarealistă a celor douăzeci și cinci de poeme. Primii comentatori nu trec neobservate lipsa de coeziune și unele „reziduuri din poezia lui Sașa Pană” (Tiberiu Iliescu), identificând totuși sensibilitatea inedită din poeme ca Rugă nouă și Baladă („Din cântecul lumii nimic nu rămâne
MANOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
de cel profan. De o atenție specială beneficiază destinul curentelor, ce devin rând pe rând repere de înseriere formală a operelor. Eliberat de algoritmul istoricist, M. își permite să adopte tehnica anacronismului, făcând, când este cazul, naveta între Arghezi, Barbu, suprarealiști și textele medievale, romanul pașoptist și Cristian Teodorescu, Camil Petrescu, Mircea Eliade și Gh. Sion. Acest mod de tratare implică o reformă valorică - un proces de recanonizare, care declasează anumite texte (O samă de cuvinte, Istoria românilor supt Mihai-Vodă Viteazul
MANOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
mi pare rău, regizat de Jon Gostin și difuzat în 1992. Poziția lui I. în cadrul generației ’80 se definește încă de la cea dintâi carte, Cântece de trecut strada, apărută în 1981 (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor): histrionism suav, alunecări suprarealiste în prezența unei neobosite combustii afective. În versurile lui nimic nu se spune calm, „la rece”, totul este văzut ca ultimă zi, ca șansă supremă de bufonadă ludico-tragică, îmbătare de plăcerea jocului de-a viața: „Mai funcționează / șurubul / pinionul /și
IARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287489_a_288818]
-
înregimentării politice primele cărți ale lui I., Pastel handicapat și Autoportret cu foxterrier (1980), nu au putut apărea la o editură de stat, tipărirea lor fiind susținută financiar de autor. Textele, scrise în maniera story-poemului, conțin viziuni carnavalești, de sorginte suprarealistă sau expresionistă, personaje alegorice și onirice, precum și numeroase teme, motive și simboluri la care poetul revine obsesiv: labirintul și spațiile de trecere (ușa, fereastra, coridorul, tunelul, pragul, rama), jocul de lumini și umbre, instrumentele optice de percepere și de focalizare
ILIESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287525_a_288854]
-
ministrul de Interne de la Budapesta, diverse depoziții și note informative. Aceste texte, transcrise cu italice, pentru a delimita discursul auctorial de relatările unor naratori întâmplători, mimează și subminează stilul juridic-administrativ, dar și neorealismul optzecist, printr-o implozie de poezie aproape suprarealistă. SCRIERI: Desiștea, București, 1990; Desiștea II, București, 1996; Ariel, București, 1997; Povestiri din Medio Monte, București, 2000; Casa din Piața Gorky, Baia Mare, 2001; Vacek, Cluj-Napoca, 2002; Medio Monte, Cluj-Napoca, 2003. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, O nouă generație. Promoția ’90, LCF
ILEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287511_a_288840]
-
un articol-program intitulat Suprarealism și integralism, în care respinge suprarealismul în numele noii arte care trebuie să fie „constructivismul integral”, rezultat al interferenței artelor moderne: „poezie, muzică, arhitectură, dans, toate merg înlănțuite integral spre o gamă definitivă și înaltă”; în locul dezagregării suprarealiste, se propune „ordinea de esență instructivă, clasică, integrală”, integrarea în civilizația urbană modernă. Un precursor al modelului integralist pare să fie rusul N.C. Mihailovski (A. Nour, Un precursor integralist). Eterna problemă a luptei dintre vechi și nou în artă este
INTEGRAL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287566_a_288895]
-
romantice”. „Feminin” în plan doctrinar, asemenea expresionismului, suprarealismul nu e în realizările de artă decât „o neschimbată repetare a cercetărilor dadaiste”, cel căruia își „datorește mascat sistemul” fiind Tristan Tzara. În consecință, principiul integraliștilor va fi: „Nu dezagregarea bolnavă romantică suprarealistă, ci ordinea sinteză, ordinea esență constructivă, clasică, integrală.” Premisa unui asemenea program este urbanismul. „Trăim definitiv sub zodie citadină”, proclamă articolul-program al revistei „Integral”. Urbanismul implică „Inteligență-filtru. Luciditate-surpriză. Ritm-viteză.” Tehnica de comunicare scriptică devine jurnalismul, întrucât el „a intuit sensul
INTEGRALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287567_a_288896]
-
în „Luceafărul” (1961), dar renunță să mai publice în presă, primul volum de versuri, După-amiaza unei clipe, apărându-i după un deceniu și jumătate, în 1976, urmat în 1979 de Rezervație naturală. Critica a văzut în poezia lui I. „masca suprarealistă” (Costin Tuchilă), echivalând prin această formulă aparenta arbitrarietate a decupării și juxtapunerii imaginilor: „Limpede mă gândesc la aur / panoramez ușor în cele patru / laturi adânci: coajă de fluturi / varul pereților, / spulberă vântul semințe, /foi de geografie; peronul pârjolește noaptea. / Vibrează
IOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287614_a_288943]
-
nerimat, adesea discursiv în chip insidios, derutant prin inadecvarea formulărilor la conținut: banalul apare în alianță cu insolitul, prozaicul cu poeticul uneori sublim, realul cu oniricul și fabulosul livresc. Reminiscențe de simbolism decadent sunt încorporate într-o imagistică de tip suprarealist, pătrunsă de spiritul expresionismului. Modurile poetice mai ușor identificabile sunt evazionismul fantezist, profesat cu deosebit răsunet în epocă de Constant Tonegaru, și ironismul lui Geo Dumitrescu, temperat prin exprimarea constantă a palpitului propriu-zis afectiv. Într-un poem reprezentativ, Studiu la
LITUON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287836_a_289165]
-
vorbit mai mult În șoaptă. Am vorbit cu secretara, care a refuzat să-mi dea vreun detaliu referitor la rezultatul investigației la telefon. Așa că, la ora unsprezece dimineața, iată-mă din nou În West Ruislip. Toată povestea mi se pare suprarealistă. Trebuia ca acțiunea să fie anulată. Trebuia ca ei să nu găsească nimic. — Doamnă Brandon. Ridic privirea, simțindu-mă ca un pacient Înaintea unei operații. Iată-l și pe Dave Sharpness, cu un ton mai lugubru ca niciodată. — Vreți să
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
tăcere lungă și știu că Luke Încă e acolo, așteptînd. Însă apoi, după un timp, aud ușa deschizîndu-se și Închizîndu-se, și zgomotul stins al pașilor lui Îndepărtîndu-se pe coridor. Abia peste zece minute Îmi ridic capul din pernă. Mă simt suprarealist, Într-un soi de ceață, de parcă m-aș afla În toiul unui vis. Nu-mi vine să cred că toate astea se Întîmplă cu adevărat. SÎnt gravidă În luna a opta, Luke are o aventură cu obstetriciana mea, iar căsnicia
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
dicteul automat și de colajul avangardist, ilogicul asocierilor verbale, lipsa de coerență, paroxismul îl apropie pe G. de Lautréamont, de expresioniști și de suprarealiști. Scenariile sale grav-onirice, încărcate de materialitate, de forță vizuală eruptivă par întrupări verbale ale unor tablouri suprarealiste de Dalí. Sensul lor se pierde însă într-un labirint de simboluri ambigue, cu trimiteri evidente la Apocalipsa Sfântului Ioan. Vidarea ori ocultarea semnificației sunt „metodele” proprii scrierii (și receptării) discursului poetic apocaliptic, care pare să-și revendice retorica profețiilor
GEORGESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287220_a_288549]