3,733 matches
-
să-i fac. Mama gemea și își rotea capul dintr-o parte într-alta. Tanti Mae începuse să plângă. Probabil o trezise zgomotul, fiindcă tot părul îi atârna peste față în dezordine și printre lacrimi îi vedeam ochii adormiți și surprinși. — Trebuie să chemi un doctor, David, asta-i tot. Eu nu știu ce să-i fac. Începuse să plângă și mai tare și asta mă înspăimânta. Dar poți să mă ajuți s-o mut de-aici, tanti Mae, dup-aia pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
la școală. Mă întrebam ce o să creadă oamenii dacă ar afla că cineva m-a lovit, cu atât mai mult o fată. O să creadă cele mai nerușinate lucruri, așa cum fac ei de obicei. Sau poate or să fie și ei surprinși, pentru că și ei mă știau ca un copil liniștit, care lucrează la drogherie și trăiește cu mătușa și cu mama lui sus pe deal, care are grijă de mama lui și ascultă radioul cu ea în fiecare seară. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
în loc de metrii cubi de apă. Nu vorbeam, doar stăteam jos, pasând un joint din mână în mână ca și cum ne-am fi jucat jocul cu cartoful fierbinte sub influența drogurilor. L-am zărit pe Ajay, stând în dreptul ferestrei; părea preocupat. Eram surprinsă că nu dansează; era genul lui de muzică. Am simțit apoi cum cineva mă bate pe umăr. —Claire! Se lăsase în jos lângă mine. Hai în cealaltă cameră, mi-a spus la ureche, nu se aude nimic aici. Vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
aspră și pătrunzătoare. Sunt de acord cu tine, a spus ferm, nu mi-o închipui pe Lee împiedicându-se beată la o petrecere, undeva afară, la două noaptea sau când s-a întâmplat. E de-a dreptul ridicol și sunt surprinsă că cineva poate crede asta. Dar sunt încă nelămurită, a adăugat ea, nu înțeleg ce cauți aici. Până la urmă ai fost la poliție, nu-i așa? Le-ai spus ce mi-ai spus și mie, și să sperăm că măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
brusc cu fața la mine. Din reflex a întrebat: De unde ai știut? L-am prins pe picior greșit și și-a pierdut din calm. Era clar că nu așa își plănuise să decurgă conversația. începea să-mi placă. — Pentru că ai fost foarte surprins când ți-am spus că Ajay și Vicky au avut grijă de Claire. Era cu siguranță ultimul lucru la care te gândeai. Cred că mai degrabă ai fi vrut să vorbim despre ce a zis Claire duminică despre tine. Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
crezi tu că a început totul, am spus tăios. Walter a răspuns simplu: — Cred că totul a început când Catherine a întâlnit-o pe Lee Jackson. Au durat minute bune de liniște, timp în care am reflectat. Nu eram deloc surprinsă. Catherine Hammond era genul de femeie după care să-ți pierzi capul, care ar fi fost în stare să seducă chiar și pe cineva cu calmul lui Lee. în fața ochilor mi s-au dezlegat deodată multe întrebări. Dar unde intervenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
omul de afaceri la suprafață, dar de fapt nu este așa. Deloc. Așa că atunci când ea începe să piardă controlul, vezi tu, el se panichează. Crede că ar putea pierde totul. —Și ce e cu Laura Archer? Walter era cu adevărat surprins. —Doamna Archer? Lucrează pentru el la bancă. —Știu, am spus nerăbdătoare, dar ce legătură are ea cu toate astea? Părea nedumerit. Nu știu. Nici nu știam. Whisky-ul i se urcase de-a binelea la cap. Ochii începuseră să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
La naiba: nu îmi dădusem seama că locuiește cu Johnny. Ei, poate era încă la lucru. Oricum, am apăsat soneria. După câteva momente ușa de la intrare s-a deschis și Harriet a apărut în fața mea. —A, bună, Sam, a spus, surprinsă că mă vede. Nu arăta prea bine. Sub ochi avea cearcăne negre și tenul ei părea obosit, avea o nuanță nesănătoasă, pământie. Nu era deloc machiată, iar părul ei, strâns cu un elastic la spate, nu avea pic de strălucire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
să mă strecoare afară ca ea să nu mă vadă- Sam, ești bine? Mă uitam la ea și nu îmi venea să cred. — Vrei să spui că Paul Perry te-a băgat în povestea cu tablourile furate?! Era și ea surprinsă. —Bineînțeles. Tu cine credeai că e? M-am hotărât să nu răspund. —Ai de gând să le spui lui Shelley și lui Judith? m-a întrebat Harriet nervoasă. Nici nu-și pusese problema că pot să mă duc la poliție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mult ca de obicei. Numai telefonul era insensibil, ca și cum ar fi aparținut unui alt ordin existențial. Feifel îl privea mereu ca pe un colac de salvare. Într-adevăr, târziu, către miezul nopții, telefonul începu să țârâie insistent. Feifel ridică receptorul surprins. - Daaa! Era sora lui, Hanna, din Tel Aviv. Știa deja că Rita îl părăsise. - Feifel, ascultă, îți amintești de Olga Davidovici? Sigur că-și amintea de micuța Olga, fusese ca o fiică pentru el. Se căsătorise cu un aviator și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
era ușor să ții minte sutele de figuranți care-i trecuseră prin fața ochilor de-a lungul anilor. Cu toate că tatăl Ninei nu era în toane bune - se vedea după felul în care își ridica și lăsa ochelarii, privindu-l pe Dudu surprins -, până la urmă schiță un zâmbet ușor care-i lumină toată fața. Din motive necunoscute, un pitic îi trezea mereu simpatia. Încurajat de zâmbetul spontan, Dudu scoase un pachet de țigări și-l servi pe domnul Fischer. După aceea aprinse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
îngrozitoare, acesta bâlbâi două vorbe după care ieși, speriat. - Barosane, împrumută-mă și pe mine cu vreo zece milioane, îl rugă el ceva mai târziu pe unul dintre colegii săi, Marius Belvedere. - Bătrâne, n-am, îl minți acesta din urmă, surprins în timp ce tocmai cumpăra o ladă întreagă de bere de la parterul magazinului. Chiar azi bag întreținerea, că sunt în urmă de vreo patru luni. - Am înțeles, murmură Abdulah, privindu-l pe Marcel în timp ce fugea cu berile în spinare. Ceva mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
vocea tinerei Aurora. Nu-mi venea să cred. Mie îmi vorbise. - Poftim? - Dinulescu parcă ai zis că te numești, nu? insistă ea plină de o bunăvoință nefirească, ce îl uimi până și pe Euripide. Ba chiar și Maro tresări, total surprins. Luca Dinulescu, nu? - Exact, am încuviințat eu mirat. - Dumneata ce crezi despre textul acesta? Am privit-o chiar în ochi. Să mint nu prea îmi stătea în fire. Dacă mă enervam, deveneam de obicei violent. Ce să fac atunci? Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să mă pronunț. Am înțeles, dar o ipoteză tot trebuie să avem. Nu-i așa? Și, avem? Păi, eu așa cred. Ia spune! Care e ipoteza ta? Domnule inspector, eu cred că mergem într-o direcție greșită. Cristi îl privi surprins. Nu avem ce căuta sus, în parchet! explică Pohoață. Dacă vrem să-l găsim pe Costi, atunci ar trebui să cercetăm zona dinspre oraș. Da? Și de ce mă rog? Din moment ce camionul se opri aici, șoferul nu avea ce să caute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Nu se putea apropia prea mult, pentru că de jur împrejur malul era acoperit cu mâl moale. Am lucrat ieri la șteamp, explică țiganul cel bătrân, n-a apucat să se usuce. Da' de Rândunel al nostru ce știți, dom' șef? Surprins, Cristi se întoarse brusc spre cel ce vorbise. Nu observase că zlătarii ieșiseră din apă și acum se aflau la doi pași în spatele lor. Unul dintre ei, un țigan înalt și subțire, cu plete negre și mustața subțire îl privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu mai stătu pe gânduri, ieși de după copac și se proțăpi în mijlocul drumului. Acolo însă nu se găsea Vasilică. Un bărbat în vârstă, cu barbă albă și stufoasă stătea sprijinit într-un toiag care aducea mai mult cu o bâtă. Surprins, Toma se opri în fața moșnea gului. Cine ești și ce faci dumneata aici? îl întrebă el, măsurându-l din cap până în picioare. Bătrânul părea a avea mult peste șaptezeci de ani. Părul îi crescuse în plete până deasupra umerilor, unindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
caute cât mai multe probe care să-l ducă mai aproape de autor. Și el, singurul care înțelegea situația, ce făcea? Pierdea vremea cu povești fantastice. Nu s-a întâmplat nimic astă noapte, rosti dintr-o dată Moș Calistrat. De unde știi? întrebă surprins Toma. Am fost acolo. Vâlva n-a mai răpit pe nimeni, îi explică el calm și firesc, ca și cum ar fi stat de vorbă cu prietenii la un pahar. Lasă-mă dracului, în pace, cu duhul tău! se enervă polițistul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ajunsese pe malul celălalt. Simți un fior rece care îi cobora pe șira spinării de cum pusese piciorul dincolo, iar sub tălpi parcă pământul fremăta ușor. Calistrat îl aștepta cercetându-l atent. Simți și tu? întrebă el văzându-l că tresare surprins. Cristi dădu din cap afirmativ. Nu se așteptase la așa ceva, inițial crezuse că este vorba de un mic seism pentru că tremurul încetase și acum nu mai simțea vibrația aceea. E bestia, spuse bătrânul, ne-a simțit. Se răsuci apoi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai lungi și că poate simți podeaua camerei cu ajutorul palmelor. Dintr-o dată, camera nu mai era deloc scufundată în semiîntuneric. O lumină gălbuie părea că izbucnește din lucrurile din jur. Vedea o mulțime de detalii care până atunci îi scăpaseră. Surprins, se întoarse spre Calistrat. Bătrânul rămăsese nemiș cat cu mâinile ridicate și privirile pierdute în gol. Avea gura întredeschisă, ca și cum ar fi vrut să spună ceva dar se oprise la jumătatea cuvântului. Trupul îi era înconjurat de o irizație cafeniu-gălbuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
bătrânului, ridicându-i capul și lovindu-l ușor peste obraji. Calistrat! îl strigă Toma, zgâlțâindu-l ușor. Ei, Moș Calistrat, s-a terminat, bestia a plecat, revino-ți! No, nu-i nevoie să strigi, șopti bătrânul, nu sunt surd, Cristi. Surprins, inspectorul era cât pe ce să-i scape capul de pe brațe. Ochii moșului erau larg deschiși, privindu-l lung. Însă nu asta îl nedumerise. Pentru prima dată Calistrat îi spusese pe nume, în sfârșit, acel enervant "băiete" dispăruse. Stai liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Maria, Cristian îl trăsese pe tata socru în grădina din spatele casei. Calistrat, unde este Moș Calistrat? întrebase el de cum rămăseseră singuri. Calistrat? Ce treabă ai cu el? Abia ați ajuns și tu mă întrebi de ciudatul acela? se arătase Pop surprins. Nu te supăra! încercă Cristian să o dreagă. Chiar vreau să-l văd pe moșneag. I-am adus ceva de la Iași și vreau să ajung repede la el, să-i dau cadoul. Nu mai rabdă pentru că se strică dacă-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu avea nimic de a face cu zeii, nu se petrecu nimic. Desigur că nici Cristian nu se așteptase în mod serios la un răspuns dar dacă atunci s-ar fi întâmplat ceva, orice, nu s-ar fi arătat deloc surprins. Se întoarse pe călcâie și porni încet la vale spre casă. 27 După ce Boris Godunov părăsi încăperea, Vlad Mihailovici se lăsă să cadă pe scaunul din spatele biroului. Își strânse hârtiile împrăștiate din față, așezându-le una peste alta într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
izvor, ca-ntr-un cîntec popular. Fata asta nu e alta decît - ați ghicit desigur - aceea care va deveni mama mea. Mi-ar veni greu să vă relatez, din ce mi-aduc aminte, cum era acolo totul atît de bine surprins și ilustrat - de la ziua În care s-a mers la pețit, pînă la nunta după datină, prilej cu care s-a desfășurat o Întreagă producție folclorică, care Însemna de fapt o parte din viața lor - Întrucît totul ar părea sărăcăcios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Că D.M. se apucase să deseneze În clipa În care În el se făcea simțit primul simptom al cancerului. Deci desenarea obsesivă a motivelor florale coincidea cu evoluția bolii. CÎnd i-am arătat doctorului Petrović desenul, mi-a confirmat, vizibil surprins, că sarcomul din pîntecele tatălui meu arătase Întocmai. Și că eflorescența durase ani de zile. LEGENDA ADORMIȚILOR Rămaseră În grotă trei sute de ani la care se mai adăugară nouă Coranul, XVIII, 25 1. Zăceau cu fața-n sus pe velința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
toate lucrurile și cum cădeau cărțile în noroi. Mai târziu, un an-doi, un activist de partid cu ceva glogorie în cap, l-a întrebat pe tata ce s-a întâmplat cu inventarul curții lui Vasilică Rosetti. Activistul s-a arătat surprins că tata n-a intervenit să salveze biblioteca, dar, atunci, în condițiile date, ai fi fost acuzat că aperi valorile claselor exploatatoare și puteai sta multișor la închisoare (minimul, dacă n-ai făcut nimic, era 3 ani!) Vasilică Rosetti n-
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]