981 matches
-
consolidat suficient Jianzhoul, astfel încât să fie în măsură să se proclame Khan (Lider/Conducător) al Marelui Jin cu referire la dinastia precedentă Jin (1115-1234) jurchenă. Doi ani mai tarziu, Nurhaci proclama Cele Șapte Plângeri, si in mod deschis renunța la suzeranitatea față de Dinastia Ming, în scopul de a finaliza unificarea acestor triburi Jurchen, inca aliate cu împăratul Ming. După o serie de lupte victorioase, el a mutat capitala de la Hetu Ăla la orașele capturate ale dinastiei Ming în Provincia Peninsula Liaodong
Dinastia Qing () [Corola-website/Science/313238_a_314567]
-
Stefano și a redus teritoriul statului bulgar. A fost creat astfel Principatul autonom al Bulgariei, care se întindea între Dunăre și lanțul muntos Stara Planina, capitala medievală Veliko Tărnovo devenind capitala noului stat și incluzând și Sofia. se află sub suzeranitatea nominală a Imperiului Otoman, dar era condus de un principe ales de o adunare a reprezentanților bulgari, alegerea fiindu-i aprobată de marile puteri. Reprezentanții marilor puteri au insistat ca principele să nu poată fi un rus, dar până în cele
Principatul Bulgariei () [Corola-website/Science/313344_a_314673]
-
asupra unor foste teritorii din Asia Mică. De aceea, preluând o practică occidentală, familiară cruciaților, el a cerut conducătorilor de oști să depună jurământ de vasalitate în fața sa, iar în viitoarele teritorii cucerite să i se recunoască, lui și urmașilor, suzeranitatea. Pretențiile împăratului, de altfel îndreptățite, au fost întâmpinate de cruciați cu vii proteste căci fiecare, pornind în cruciadă, sperase să devină propriul său suzeran, un senior independent în posesia unei adevărate feude a soarelui. Cu mijloacele proprii diplomații bizantine (flatarea
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
toți locuitorii. Înlăturarea bisericii de la Constantinopol, detestată de armeni și sirieni, și libertatea credinței erau măsuri menite să asigure popularitatea lui Boemund . Când împăratul Alexis, în cele din urmă, înștiințat de cele petrecute la Antiohia, a încercat să-și impună suzeranitatea, prin Raymond de Saint Gilles, Boemund a ieșit învingător. Cu această victorie a doua etapă a primei cruciade se încheia, ea marcând și începutul laicizării cruciadei. După constituirea primelor state feudale cruciate, un număr mare de nobili au renunțat la
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
împăratul cu voința de fier, educat în spiritul școlii de la Bologna, se credea continuatorul împăraților romani, iar pentru acest crez se luptase timp de 32 de ani ca să se împună în Europa și reușise. Danemarca, Boemia, Ungaria, Polonia îi recunoscuseră suzeranitatea, nobilimea burgundă i se închinase, însuși papa Alexandru al III-lea, care-l îngenunchiase pe regele Angliei Henric al II-lea, fusese nevoit, după îndelungi lupte, să încheie cu îndărătnicul Barbarossa un compromis (1176) și să-i recunoască drepturile în
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
perspectiva istorică pe termen lung, apariția statului independent grec a marcat unul dintre cele mai importante evenimente, care au dus în cele din urmă la disoluția Imperiului Otoman. Pentru prima oară în istoria Imperiului Otoman, un popor creștin aflat sub suzeranitatea otomană și-a cucerit independența, care a fost recunoscută de toate statele europene. Dacă, până în acel moment, numai națiunile numeroase, precum cea britanică, franceză sau germană, erau considerate demne să se bucure de dreptul la autodeterminare, revoluția grecilor a legitimat
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
a fost responsabil pentru Shiring Mercia și estul Danelaw. În 918, toți danezii din sudul Humberului i s-au supus. Până la sfârșitul domniei sale, nordicii, scoțienii și galezii l-au recunoscut ca pe "tată și domn al țării'. Această recunoaștere de suzeranitate a lui Eduard în Scoția a condus la pretențiile succesorilor săi de suzeranitate asupra acelui teritoriu. Eduard a reorganizat Biserica din Wessex, a creat noi episcopii la Ramsbury și Sonning, Țara Galilor și Crediton. În ciuda acestui fapt, există puține indicii că
Eduard cel Bătrân () [Corola-website/Science/323884_a_325213]
-
din sudul Humberului i s-au supus. Până la sfârșitul domniei sale, nordicii, scoțienii și galezii l-au recunoscut ca pe "tată și domn al țării'. Această recunoaștere de suzeranitate a lui Eduard în Scoția a condus la pretențiile succesorilor săi de suzeranitate asupra acelui teritoriu. Eduard a reorganizat Biserica din Wessex, a creat noi episcopii la Ramsbury și Sonning, Țara Galilor și Crediton. În ciuda acestui fapt, există puține indicii că Eduard a fost o persoană religioasă. A murit conducând o armată împotriva unei
Eduard cel Bătrân () [Corola-website/Science/323884_a_325213]
-
a fost prezentat guvernului otoman condus de Comitetul pentru Uniune și Progres (CUP), în noaptea de 26 spre 27 septembrie. Prin intermediul austriac, otomanii au răspuns cu propunerea de a transfera controlul Libiei fără război, cu menținerea unui oficial otoman sub suzeranitatea italiană. Această sugestie a fost comparabilă cu situația din Egipt, care era sub suzeranitatea otomană formală, dar era controlat efectiv de către Regatul Unit. Giolitti a refuzat, iar războiul a fost declarat pe 29 septembrie 1911. După retragerea armatei otomane, italienii
Războiul Italo-Turc () [Corola-website/Science/324000_a_325329]
-
noaptea de 26 spre 27 septembrie. Prin intermediul austriac, otomanii au răspuns cu propunerea de a transfera controlul Libiei fără război, cu menținerea unui oficial otoman sub suzeranitatea italiană. Această sugestie a fost comparabilă cu situația din Egipt, care era sub suzeranitatea otomană formală, dar era controlat efectiv de către Regatul Unit. Giolitti a refuzat, iar războiul a fost declarat pe 29 septembrie 1911. După retragerea armatei otomane, italienii și-au extins cu ușurință controlul asupra țării, ocupând Tripolitana de Est, Ghadames, Djebel
Războiul Italo-Turc () [Corola-website/Science/324000_a_325329]
-
de la Berlin. Era clar, însă, pentru Marile Puteri că unirea dintre Principatul Bulgariei și Rumelia Orientală este una permanentă, care nu va mai fi dizolvată. Republica Tămrăș și regiunea Kărgeali au reintrat în componența Imperiului Otoman. Provincia a rămas sub suzeranitate otomană până când Bulgaria a devenit "de jure" stat independent în 1908. 6 septembrie, Ziua Unirii, este sărbătoare națională în Bulgaria. Conform tratatului de la Berlin, Rumelia Orientală urma să rămână sub jurisdicția politică și militară a Imperiului Otoman, cu o semnificativă
Rumelia Orientală () [Corola-website/Science/319434_a_320763]
-
început după moartea hatmanului Bogdan Hmelnițki. Hmelnițki a reușit să elibereze țara după secole de dominație poloneză, printr-un adevărat război de eliberare națională. Este adevărat că, în fața puternicilor săi vecini (Rzeczpospolita și Hanatul Crimeii), el a ales să accepte suzeranitatea Țaratului Rusiei. Dacă Bogdan Hmelnițki a fost un lider influent și carismatic, dar el nu a reușit să creeze o regulă de succesiune clară, cei care i-au urmat în fruntea statului ucrainean neavând calitățile necesare. Bogdan Hmelnițki a dorit
Ruina (istorie) () [Corola-website/Science/319491_a_320820]
-
manifesta un conflict dintre masa de cazaci săraci și grupul cazacilor bogați, care aspirau la un statut nobiliar. În acest conflict, amenințare poloneză s-a făcut tot timpul simțită, magnații dorindu-și să reintre în posesia moșiilor confiscate. Trecerea sub suzeranitatea rusă a făcut să apară un nou conflict, cel dintre autocrația țarilor și dorința de libertate a cazacilor. Aflat la frontiera de sud a statului căzăcesc, Hanatul Crimeii era interesat de comerțul cu sclavi răpiți din Ucraina și Rusia. Otomanii
Ruina (istorie) () [Corola-website/Science/319491_a_320820]
-
au preferat să nu se implice într-un conflict de partea ucrainenilor. Istoria acestei perioade este complexă și a fost influențată de anumiți factori precum: Hmelnițki a inițiat revolta sa, bazându-se pe alianța cu Hanatul Crimeii. După ce a acceptat suzeranitatea Țaratului Rusiei în 1654 prin semnarea Tratatului de la Periaslav, a izbucnit războiul ruso-polonez din 1654 - 1667, iar tătarii crimeeni au renunțat la alianța cu cazacii, reluând raidurile de jaf. În ultimii ani de viață, Hmelnințki a încercat să se îndepărteze
Ruina (istorie) () [Corola-website/Science/319491_a_320820]
-
către o alianță cu otomanii, ceea ce a dus la izbucnirea unui război polono-cazaco-tătar (1666 - 1671). În toamna anului 1667, forțele turco-cazace au invadat Galiția și l-au obligat pe regele Poloniei să acorde ucrainenilor o autonomie sporită. Doroșenko a acceptat suzeranitatea otomană, care îi lăsa o mare marjă de manevră și a invadat Ucraina răsăriteană, unde l-a îndepărtat pe hatmanul rival, Ivan Briuhovețki. În 1668, Doroșenko s-a autoproclamat hatman al Ucrainei unite. Împotriva lui s-au ridicat atât tătarii
Ruina (istorie) () [Corola-website/Science/319491_a_320820]
-
creștină în Balcanii contropiți de turci. Două porți, Pile și Ploce, reprezentau unica legătură cu uscatul și apărau orașul de invazia dușmanilor. Veneția, Ungaria și Imperiul Otoman nu au constituit o piedică în calea îmbogățirii orașului pe urma comerțului, în ciuda suzeranității formale pe care fiecare a deținut-o la un moment dat asupra acestuia. Guvernul orașului Raguza era liberal în vederi și acținue: a abolit sclavia în 1418 și a devenit primul stat care a recunoscut independența nou-formatei țări, Statele Unite ale
Dubrovnik () [Corola-website/Science/297242_a_298571]
-
bine determinat, și anume instaurarea monarhiei absolute și ereditare în Moldova, împotriva anarhiei feudale a boierilor. După numai un an de domnie (1710 - 1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc, dar n-a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce armata rusească și contingentele moldovenești au fost înconjurate de uriașa armată a marelui vizir Mehmed Pașa (Baltaci) și au fost înfrânte de turci în Bătălia de la Stănilești - ținutul Fălciu pe Prut, neputându-se întoarce în Moldova, s-a
Dimitrie Cantemir () [Corola-website/Science/297283_a_298612]
-
milioane. Fenician la origine (numit "Ziz": floare), fortăreață cartagineză în perioada grecească ("Panormos": port peste tot), orașul a fost cucerit de romani în timpul primului război punic (245 î.Hr.). Asediat și cucerit de Genseric, Odoacru și Teodoric, s-a aflat sub suzeranitatea Bizanțului din 535 până la cucerirea sa de către arabi în 831. Capitală de emirat (948), comparabilă cu cele mai mari orașe ale lumii musulmane, a trecut la normanzi în 1072, apoi sub suabi (1194). În timpul domniei lui Frederic al II-lea
Palermo () [Corola-website/Science/297314_a_298643]
-
oferi protecție. Kogălniceanu a luat la cunoștință și și-a exprimat speranța că Franța îi va susține țară în momentul decisiv. Discursul său din 9 mai 1877 din fața Parlamentului a arătat că guvernul român consideră că țara a renunțat la suzeranitatea otomană. A doua zi, Parlamentul a votat declarația de independență, pe care principele Carol a acceptat-o. În anul care a urmat, Kogălniceanu a depus eforturi pentru a obtine recunoașterea independenței de către toate statele europene și a afirmat că politicile
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
și de William Henry Waddington, ministrul de externe al Franței. Presiuni suplimentare au venit și din partea lui Otto von Bismarck, cancelarul Imperiului German. Rezultatul a stârnit controverse în România, unde schimbul a fost considerat nedrept, unele voci cerând chiar acceptarea suzeranității otomane pentru a răsturna situația. În paralel, Rusia a cerut ca România să-i acorde drept nelimitat de trecere a armatelor prin Dobrogea de Nord, dar România și alte state europene s-au opus. La acel moment, în urma intervenției lui
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
s-au înființat două ducate—Ducatul Panoniei și Ducatul Dalmației, conduse de Ljudevit Posavski și de Borna, așa cum atestă cronicile lui Einhard începând cu anul 818. Înregistrarea reprezintă primul document despre pământurile croate, state vasale ale Franciei la acea vreme. Suzeranitatea francă a luat sfârșit în timpul domniei lui Mislav două decenii mai târziu. Conform lui Constantin al VII-lea, creștinarea croaților a început în secolul al VII-lea, dar afirmația este contestată și în general creștinarea este asociată cu secolul al
Croația () [Corola-website/Science/297268_a_298597]
-
bine armatele și au creat un corp de elită format din creștini balcanici islamizati-Ienicerii. Baiazid „Fulgerul” a declanșat o campanie rapidă de cucerire în Balcani. Raidurile din Șerbia și sudul Albaniei i-a forțat pe cei mai multi principi locali să accepte suzeranitatea otomană. În 1391 a asediat Constantinopolul. La cererea împăratului Bizantin,Manuel al II-lea Paleologul, o nouă cruciada a fost organizată pentru a-l înfrânge pe Baiazid. În 1393,a subjugat definitiv Bulgaria și a anexat Tesalia, iar Ducatul Atenei
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
1391 a asediat Constantinopolul. La cererea împăratului Bizantin,Manuel al II-lea Paleologul, o nouă cruciada a fost organizată pentru a-l înfrânge pe Baiazid. În 1393,a subjugat definitiv Bulgaria și a anexat Tesalia, iar Ducatul Atenei a acceptat suzeranitatea otomană de îndată ce armatele sultanului au ajuns la granița statului. Ofensiva lui Baiazid în spațiul balcanic este urmată de Bătălia de la Rovine din 1395 . Oastea otomană nu reușește să cucerească Țară Românească, fiind învinsă de Mircea cel Bătrân. Deși Baiazid nu
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
în țările Europei de vest. Sultanul era monarh absolut, cel puțin din punct de vedere oficial. Dinastia a fost numită de cele mai multe ori Osmanli sau Casă Osman. Primii conducători otomani s-au numit pe ei înșiși "bei", de aceea acceptând suzeranitatea sultanatului Selgiucid și a succesorului acestuia, sultanatul Ilhanat. Murad I a fost primul otoman care s-a proclamat "sultan" (rege). După cucerirea Constantinopolelui în 1453, statul a devenit un mare imperiu, Mehmed al II-lea fiind proclamat împărat sau padișah
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
fost proclamat și Calif al Islamului, Imperiul Otoman fiind de la această dată până în 1922 un Califat - stat islamic. Sultanul avea numeroase titluri, așa cum erau Suveranul Casei Osman, Sultan al Sultanilor, Han al Hanilor, Calif - cea ce îi dădea dreptul de suzeranitate asupra tuturor conducătorilor musulmani din întreaga lume, iar din 1517 până la dispariția statului otoman, si Credincios și Succesor al Profetului Stăpânului Universului, etc. Deși statul otoman a fost reorganizat de mai multe ori, mai multe structuri au rămas neschimbate de-
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]