1,250 matches
-
ca în cazul vocabulei sinistra - stînga -, care provine din sine dextera - fără dreapta -, expresie a cărei contragere duce la sinixtera și apoi sinistra). Supuse unui proces de sclerozare perpetuă, limbile moderne își subțiază semnificația prin aceea că-și pierd memoria tîlcului concret pe care l-au avut odată, vorbitorii făcînd uz de expresii cărora nu le mai știu istoria. Iar un cuvînt fără istorie e o noțiune abstractă, biată mărgea inertă pe care o pui să stea morfologic într-un șir
Filonul Etimologiilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2558_a_3883]
-
fapt, e vorba de produsul tipic al unui poet. Poetul se recunoaște precum un militar după mers, chiar dacă e înveșmîntat civil. Mai... poetic, Rilke afirma că nu poate fi conceput un singur gest al acestuia care să nu aibă un tîlc creator, că pînă și o ciornă a sa se încadrează în operă: "Nu va exista nimic în afară de el (artistul-zeu)... Dacă face un gest, el va crea, el va proiecta în infinit o sumedenie de milioane de lumi". Admițînd, cu mai
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
Dan Lungu, Sorin Stoica și Bogdan Suceavă pot fi aduși în discuție. Din păcate, Blazare pierde prin comparație cu fiecare dintre scrierile acestora: nu are problematica existențială limpede și tragi-comicul din Circul nostru vă prezintă : , nici ingeniozitatea, minimalismul plin de tâlc și decupajul cinematografic din Ce se știe despre ursul panda, nici mizerul dur însă emoționant din Cheta la flegmă, nu recuperează nici savoarea povestirii faptului mărunt și a cotidianului din O limbă comună sau Dincolo de frontiere și nu are nici
Un roman cu loseri ratat by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11853_a_13178]
-
sunt. Sunt într-adevăr? De fapt sunt leneș la scris. Poate nici nu e lene, poate e doar crispare în fața scrisului. Dar e și lene, ce mai încoace și încolo." ( p. 321) Fiecare însemnare din acest jurnal are un mic tâlc, o revelație a ei, funcționează ca o proză. Bine ar fi dacă Gabriel Dimisianu ne-ar face într-o zi surpriza publicării unui jurnal întreg. Oameni și cărți este depoziția lui Gabriel Dimisianu despre ultima jumătate de secol din istoria
Martorul necesar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7933_a_9258]
-
ce-i altceva decît el). Se simte despărțit de ceva, e despicat - si intuiește puterea (divinitatea) că un întreg, ca o mare unitate impermeabila și perfectă care se îndestulează pe șine. Tot ce gîndește coerent și tot ce făptuiește cu tîlc omul, din clipă în care devine conștient de poziția lui în Cosmos, este îndreptat către un singur țel: suprimarea acestei despărțiri, refacerea unității primordiale, retragerea în tot (fie că acest tot este conceput că o putere impersonala, ca un Dumnezeu
Ideea de geniu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17443_a_18768]
-
castele" sau anticele "capiști năruite, cu stâlpi tiviți cu iederi" (și "mușchi verde"); nu însă, pe cât cred, în sine, adică pentru ele înseși, ca vreun Hubert Robert al poeziei, - el nefiind un simplu "ruinist". Căci, între altele, ceea ce are un tâlc anume,-n ocurență, e că ruinele acestea sunt, mai cu seamă, "chipuri și icoane", imagini ale sufletului însuși și/sau, conform faimoasei definiții a peisajului, după Amiel, niște subiective "étatșsț d'âme". Ele, de altfel, se răsfrâng, mai totdeauna, în
"Ale turnurilor umbre..." by Șerban Foarță () [Corola-journal/Journalistic/8215_a_9540]
-
pe sub pămînt/ Iar fluturii vor isbucni prin țărînă/ Incendiu de parfum" (Scrum). Aromele, anathymiasis, cu care credea Heraclit că se îmbată sufletele celor petrecuți/ transformați, sînt ceea ce rămîne din această lume a desfacerii. Ascultînd, vinovat, eretic, de vraja al cărui tîlc nimeni nu l-a învățat.
Vraja interzisă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7005_a_8330]
-
toți nasturii, căruia din punct de vedere al osaturii nu i se poate reproșa absolut nimic. Capitolele încep mai totdeauna cu propoziții scurte și lesne de înțeles, care lămuresc subiectul principal, și se încheie elegant, când cu unele versuri cu tâlc, când cu o concluzie limpede. Structura impecabilă face ca textul să capete pe alocuri accente de autoreferențialitate, de exemplu capitolul Despre aluzia prin cuvânt fiind în același timp o meditație despre modul în care îndrăgostiții comunică discret, și despre felul
Despre dragoste și răgaz by Mihai Răzvan Năstase () [Corola-journal/Journalistic/3402_a_4727]
-
cadă într-un fel de capcană fatală. El vine însă cu o îndoială, cu o precauție, mărturisind în final interdicția: "Numai după ce am rătăcit multă vreme pe străzi și mi-am venit în fire, mi s-a părut că înțeleg tâlcul acestei uluitoare întâmplări. Dar n-am îndrăznit să-l mărturisesc nimănui, și nici în această povestire nu îl voi destăinui. Viața mea și așa a fost îndestul de încercată în urma tainelor pe care d-na Zerlendi m-a îndemnat să
Puterea de seducție a ficțiunii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12306_a_13631]
-
chemat în ajutor, zeitate de pădure, din cele pe care poți să le tragi de barbă e, totuși, să nu uităm, fratele morții. În figura lui, de moșneag cumsecade, aducînd însă în odaie frisonul unei înfricoșătoare eredități, se strînge tot tîlcul poveștii. Nimic din ce crezi că-i de-al locului și liniștitor nu-i de-adevăr. A doua zi, totul pare o glumă. Vicleniile iernii... Singura mărturie e trupul chircit al melcului, măsura vinovăției făcutului - nu altfel pățește oul ieșit
După iarnă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8922_a_10247]
-
Călinescu un carton cu următoarea întrebare versificată: "Călinescu, vreau să fiu / Proletarul cel dintîi! / Să pun în picior opincă / Și să strig cîte-o lozincă! / Spune-mi ce ar fi mai bine / Ca s-anunț vreme ce vine?!" și semnează, cu tîlc, "Gaettany". Călinescu îi răspunde imediat, aderînd la dispoziția ludică a lui Rosetti : "Orice-ai pune în picioare/ Ești o floare, ești o floare, / Nu poți fi un Ics sau Zet, / Fiind de veacuri un Rozet!". Semnează, la rîndu-i, "Bietul Ioanide
Februarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/11994_a_13319]
-
umorul său, cinic uneori, patima față de teatru și de valori, alintul plin de farmec și de paradoxuri, prietenia lui specială vor dispărea. Își vor topi contururile din lumea asta. Obsesiile(obsesia perfecțiunii) și îndoielile unui mare artist, poveștile lui cu tîlc au fost lecții de teatru, de viață. Piese mari, în mîna lui, își recăpătau sensurile majore, semnificațiile relevante. Ca printr-o vrajă, el îndepărta surplusurile, efectele ieftine și îi ajuta pe actori să se curețe de manierisme, să se purifice
In memoriam Vlad Mugur: Toate drumurile duc la München by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15988_a_17313]
-
celui care ar fi putut fi străbunicul scriitorului - Stein... Pentru mine faptul că am descoperit numele săpat aici este mai important decît a avea certitudinea că el a aparținut unui membru al familiei mele, mi-a spus Barry la plecare. Tîlcul l-am găsit în chiar ultimul capitol al Tatălui Fantomă: Am realizat cu multă vreme în urmă că dacă aș fi forțat să aleg între revelație și mister, aș opta pentru mister. Dezvăluirile ajută prea puțin: nu fac altceva decît
În căutarea tatălui pierdut by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13223_a_14548]
-
un talger pentru celălalt, indecisa între priorități. Cînd se intersectează planurile ele nu ating de multe ori o concordie. Mă feresc s-o lezez cîtuși de puțin, îngaim doar o rezervă, îmi îngădui să mă separ pe un segment de tîlcul pe care il împrumuta Ana Blandiana termenului de datorie. Îmi pare rău că în conciliabulele noastre sub semnul comprehensiunii și unității de vederi n-am exprimat mai deschis și aceste rețineri. În societatea modernă din ce in ce mai permeabila la proliferarea semnificațiilor, nimbul
Ana Blandiana - o schită de portret by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/18087_a_19412]
-
și din acutele ce condimentează dialogul lor, nici din ce cîntă, nici din dramatismul tristeții lor. Am rămas, ani buni, cu senzații. Tot felul de senzații nedecantate, amestecate cu un fabulos ce se mișca straniu în subconștientul meu. Cu un tîlc pe care nu l-am putut descifra decît tîrziu. Un tîlc despre viață și despre moarte, despre iubire, despre dor. Cu sentimentul că tot spațiul este dominat de alte reguli, că este încărcat de mister, de magie, de taine multiple
Prizonierat și alienare by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9549_a_10874]
-
nici din dramatismul tristeții lor. Am rămas, ani buni, cu senzații. Tot felul de senzații nedecantate, amestecate cu un fabulos ce se mișca straniu în subconștientul meu. Cu un tîlc pe care nu l-am putut descifra decît tîrziu. Un tîlc despre viață și despre moarte, despre iubire, despre dor. Cu sentimentul că tot spațiul este dominat de alte reguli, că este încărcat de mister, de magie, de taine multiple. Cu cît experiența mea personală a prins cheag, cu atît dialogul
Prizonierat și alienare by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9549_a_10874]
-
să-l înțeleg. Am fost inițiată cu tact și mi s-au deschis, rînd pe rînd, ca într-un ritual minunat, ferestre, uși, inimi ca să pot intra. De atunci, m-am dus mereu acolo ca să găsesc și să redefinesc, just, tîlcul vieții mele. M-am întors de fiecare dată acolo, terapeutic, ca să reușesc să așez lumea mea interioară în balanță. Ca să echilibrez devierile, agresiunea, alienarea din societatea modernă, post-modernă, post-post-modernă, atinsă de patologic, care înclină talgerul de partea unei anormalități parșive
Prizonierat și alienare by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9549_a_10874]
-
piept, plînsul și rîsul zilelor și nopților, duioșia liniilor curbe și moi ale dealurilor, fermitatea întinsului și mirosul năucitor al fînului. Felul în care regizorul Mihai Măniuțiu a exploatat, constant de-a lungul timpului, în spectacolele sale ritmurile, poezia cîntecelor, tîlcul lumii de acolo, filosofia ritualurilor și a vieții, felul în care a amplasat, de pildă, povestea Electrei în mijlocul unei lumi arhetipale, într-un sat maramureșean în care se poate povesti despre același tip de tensiune ca în cetatea Greciei antice
Prizonierat și alienare by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9549_a_10874]
-
nu e atît un roman, cît o parabolă în chip de lungă narațiune stil Viețile Sfinților, Savu Pantofaru fiind un caz mistic. Mai concesiv, Pompiliu Constantinescu găsea aici o povestire filosofica în genul romanelor lui Anatole France și Voltaire, cu tîlc de toleranță religioasă. Șerban Cioculescu, în cronică să din Adevărul, observă: "Savu e creștinul primitiv, reintegrat formulei sale firești printr-un canon care nu-i diformează ființă, ci o aduce la expresia ei naturală. Mai puțin individual, așadar, Savu este
Romanele lui Galaction by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17986_a_19311]
-
frăție creștineasca, în tradiția evanghelica". Cu toate întorsăturile de frază, se vede, din aceste observații, că românul este, estetic, ca român, aproape un eșec. Tot implantat în formula moralismului religios pur e și Doctorul Taifun, românul din 1933, din care tîlcul evanghelic nu lipsește nici aici. Dr. Bobîrcă (alias dr. Taifun), somitate medicală în cardiologie, om de o urîțenie expresiva neîntrecuta, s-a îndrăgostit de o pacientă, cu care - se pare - a conceput și un copil. Soțul femeii iubite ar elibera
Romanele lui Galaction by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17986_a_19311]
-
o carte de joc, ascunsă pe jumătate în manșetă, prin care o poetă își ia, în fața lumii, revanșa. În căderea penetului multicolor e, dacă știi s-o cauți, frumusețea deschiderii. Despre ea stă mărturie emblema lui René, cocoșul de munte, "tîlcul" numelui său. Pe el, poate, îl visează soția, ca pe o "pasăre cu capișon negru, alb și albastru, pe care o țineam strîns în mînă, ascultîndu-i bătăile inimii." El e străinul, atît de cunoscut totuși, căruia nu-i poate vedea
Străinul din vis by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11973_a_13298]
-
niște povestioare cu "șopârle" ori cu "ascunsul după vișin". Vor fi fost și acestea, după cum vor fi fost și destule derapaje, lașități, conformisme, compromisuri, minciuni, vânzări. Numai că tot acest mozaic al prețurilor mărunte (care, of, se plătesc astăzi) acoperă tâlcul, atât cât a mai rămas din el, al prețurilor-prețioase, al prețurilor-inițieri. Ele sunt cele care au condus la operă, nu numai în sensul estetic, ci și în sensul general antropologic, acela de manifestare a vocației fundamental umane pentru construcție și
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
rugăciunile din Puntea, toată opera lui este un program, perfect conștientizat, de dezamorsare a gândirii tragice. În sistemul semiotic al epocii, "poantele" lui Sorescu erau puncte de lumină, legende cu final schimbat, demitizări benigne ale condiționărilor fatale. Așadar, morala, noima, tâlcul. Tâlcurile lui Blaga redescoperite și ele (ne amintim: Blaga a fost pus atunci în valoare ca "poet al luminii"), erau tâlcurile rădăcinilor mitice, tâlcurile anilor șaizeci au fost tâlcuri ale individualizării, curajului și speranței. Așa a fost depășită isteria partinică
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
din Puntea, toată opera lui este un program, perfect conștientizat, de dezamorsare a gândirii tragice. În sistemul semiotic al epocii, "poantele" lui Sorescu erau puncte de lumină, legende cu final schimbat, demitizări benigne ale condiționărilor fatale. Așadar, morala, noima, tâlcul. Tâlcurile lui Blaga redescoperite și ele (ne amintim: Blaga a fost pus atunci în valoare ca "poet al luminii"), erau tâlcurile rădăcinilor mitice, tâlcurile anilor șaizeci au fost tâlcuri ale individualizării, curajului și speranței. Așa a fost depășită isteria partinică a
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
poantele" lui Sorescu erau puncte de lumină, legende cu final schimbat, demitizări benigne ale condiționărilor fatale. Așadar, morala, noima, tâlcul. Tâlcurile lui Blaga redescoperite și ele (ne amintim: Blaga a fost pus atunci în valoare ca "poet al luminii"), erau tâlcurile rădăcinilor mitice, tâlcurile anilor șaizeci au fost tâlcuri ale individualizării, curajului și speranței. Așa a fost depășită isteria partinică a "originii sănătoase", prin asumarea unei istorii literare, cu oglinzile ei dintre trecut și viitor. Erau, desigur, și alte lumini, luminile
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]