3,383 matches
-
tot ne-am aventurat în explorare. Deh, eram copii neștiutori... Bătrânul mai trase un fum, după care, ca și cum s-ar fi îngrețoșat brusc, aruncă pe jos țigara, strivind-o sub talpă. Nu-ți poți închipui ce bătaie am luat de la taică-meu într-o seară, când m-am întors acasă. Nu știu cum aflase de isprava noastră. Eu nu-i spusesem nimic iar ceilalți băieți s-au jurat că nici ei nu au făcut-o, pentru că fiecare dintre noi fusese pedepsit în seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din editură, și probabil din Întreaga Barcelonă, care citea romanele lui Carax. Nuria suferă de o slăbiciune pentru cauzele pierdute. De mică aduna animăluțe de pe stradă și le aducea acasă. Cu timpul, a Început să adopte romancieri blestemați, poate pentru că taică-su Încercase să devină romancier și nu izbutise niciodată. — Se pare că o cunoașteți foarte bine. Isaac Își vîntură zîmbetul de drăcușor șchiop. — Mai bine decît crede ea. E fiica mea. Mă Înghițiră tăcerea și Îndoiala. Cu cît mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Atunci, s-ar putea ca, atunci cînd s-a Întors la Barcelona, Carax să se fi simțit tentat să se ducă s-o vadă pe fiica dumneavoastră Nuria, dacă erau oarecum prieteni, cu toate că el nu era În termeni buni cu taică-su? Isaac rîse amar. Probabil că nu sînt cel mai puțin indicat să știu așa ceva. La urma urmei, sînt tatăl ei. Știu că o dată, prin ’32 sau ’33, Nuria a călătorit la Paris pentru afaceri de-ale lui Cabestany și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
precum Simone de Beauvoir. Într-una din zilele astea poate o să aflu că am devenit bunic. De mai mulți ani lucrează acasă, ca traducătoare din franceză și din italiană. Adevărul e că nu știu de unde-a scos talentul ăsta. De la taică-său e limpede că nu. Hai să-ți scriu adresa ei, deși nu știu dacă e o idee bună să-i spui că vii din partea mea. Isaac mîzgăli ceva pe colțul unui ziar vechi și Îmi Întinse hîrtiuța. — Vă mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
niciodată. Îl fascinau invențiile extravagante și mașinăriile, iar În curînd am descoperit că făcea autopsii pe tot soiul de mecanisme, de la gramofoane la mașini de calculat, pentru a le desluși secretele. CÎnd nu era cu mine sau nu lucra pentru taică-su, Tomás Își petrecea majoritatea timpului Închis În camera lui, construind artefacte de neînțeles. Tot ceea ce Îi prisosea În inteligență Îi lipsea În simț practic. Interesul lui pentru lumea reală se concentra În aspecte precum sincronizarea semafoarelor de pe Gran Vía
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
se bucură, În cazul său, clientelismul, nepotismul, bișnița și bîrfa ca jalon intrinsec de conduită etică, argumenta el. E pură biologie. — Iată că s-o schimba. — Ce mojic mai ești și dumneata uneori, Daniel. Tomás moștenise Înfățișarea de dur de la taică-său, un prosper administrator de terenuri care avea un birou pe strada Pelayo, lîngă magazinele El Siglo. Domnul Aguilar aparținea acelei spițe de minți privilegiate care au Întotdeauna dreptate. Bărbat cu convingeri profunde, era sigur, printre altele, că fiul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
-i preschimbe feciorul Într-un bărbat de ispravă. Tomás avea o soră cu un an mai mare ca noi, Beatriz. Ei Îi datoram prietenia noastră, Întrucît, dacă n-aș fi văzut-o În acea după-amiază de demult, de mînă cu taică-su, așteptînd sfîrșitul orelor și nu m-aș fi hotărît să fac o glumă de un teribil prost-gust pe seama ei, prietenul meu nu s-ar fi năpustit niciodată asupră-mi să mă cotonogească, iar eu n-aș fi avut niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
prost-gust pe seama ei, prietenul meu nu s-ar fi năpustit niciodată asupră-mi să mă cotonogească, iar eu n-aș fi avut niciodată curaj să vorbesc cu el. Bea Aguilar era portretul viu al maică-sii, comoara neprețuită a lui taică-su. Cu părul roșu și palidă cum nu se mai poate, o vedeam mereu Înveșmîntată În rochii costisitoare din mătase sau din lînă subțire. Avea o talie de manechin și umbla țeapănă ca un băț, plină de sine și crezîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de sine și crezîndu-se prințesa propriului său basm. Avea ochii de un albastru verzui, Însă ea insista că erau de culoare „smarald și safir“. Cu toate că petrecuse o grămadă de ani la tereziene, ori poate tocmai din acest motiv, atunci cînd taică-su nu era pe fază, ea bea anason În pahare Înalte, etala ciorapi de mătase Perla Gris și se machia precum vampele din filme, care tulburau somnul prietenului meu Fermín. Eu n-o puteam Înghiți deloc, iar ea răspundea sincerei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
n-am vorbit serios. — Eu Încă mai aștept să vă cereți scuze. Velázquez rîse cu poftă și Îmi luă pachetul din mînă. — Mi se pare că sînt În plus, zise el deschizînd pachetul. Ha, grozav. Ascultă, Daniel, spune-i lui taică-tu că tot caut un volum cu titlul Matamoros: scrisori de tinerețe din Ceuta, de Francisco Franco Bahamonde, cu prefață și note de Pemán. — E ca și făcut. Vă dăm un răspuns În două săptămîni. — Mă bizui pe cuvîntul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
că nu spune niciodată nimic. Dacă Însă Într-o bună zi are să i se năzare să deschidă gura, au să se prăbușească pereții. El te prețuiește mult, știi? Am ridicat din umeri, coborîndu-mi privirea. — Vorbește mereu de tine, și de taică-tău, și de librărie, și de prietenul acela care lucrează cu voi, despre care Tomás zice că e un geniu nedescoperit. Uneori pare să creadă că voi sînteți mai curînd familia lui adevărată decît aceea pe care o are acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
culoare. — Mi-ați putea spune cine e fata de lîngă el? — Cine Întreabă? — Iertați-mă, numele meu e Daniel Sempere. Încerc să aflu ceva despre domnul Carax, despre Julián. Julián s-a dus la Paris, cam prin ’18 sau ’19. Taică-su voia să-l bage În armată, știți? Cred că maică-sa l-a luat cu ea ca să-l scape, sărăcuțul. Aici a rămas numai domnul Fortuny, la ultimul cat. — Știți dacă Julián s-a mai Întors vreodată la Barcelona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Paris. — Poftim? — Zic că Julián a dat ortul popii. La Paris. La puțin timp după ce-a ajuns acolo. Mai bine s-ar fi băgat În armată. — Pot să vă Întreb de unde știți asta? — Cum de unde? Fiindcă mi-a zis taică-su. Am Încuviințat Încet din cap. — Înțeleg. V-a spus de ce a murit? — Bătrînul nu dădea prea multe amănunte, adevăru-i. Într-o zi, la puțin după ce-a plecat Julián, a venit o scrisoare pentru el, iar cînd l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Încuviințat Încet din cap. — Înțeleg. V-a spus de ce a murit? — Bătrînul nu dădea prea multe amănunte, adevăru-i. Într-o zi, la puțin după ce-a plecat Julián, a venit o scrisoare pentru el, iar cînd l-am Întrebat pe taică-su, mi-a zis că fiu-su murise și că, dacă mai venea ceva pentru el, să arunc. De ce faceți mutra asta? — Domnul Fortuny v-a mințit. Julián n-a murit În 1919. — Ce spuneți? Julián a trăit la Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și i-am zîmbit portăresei. — Ați văzut? Întrebă ea, nerăbdătoare să iasă din locul acela. — Aproape, am zis. Mai Înainte mi-ați spus că, la puțin timp după ce Julián a plecat la Paris, a venit o scrisoare pentru el, Însă taică-su v-a spus s-o aruncați... Portăreasa șovăi o clipă, apoi Încuviință. — Scrisoarea am pus-o În sertarul de la comoda din antreu. Dacă cumva franțuzoica s-o Întoarce Într-o zi. O fi tot acolo... Ne-am apropiat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
nu mai apucase să le picteze În viață, susținea el, din pricină că era obligat să-i tot picteze pe debilii mintali din familia regală. Ca să nu lipsească nimic, lui Sophie, poate pentru a-și omorî singurătatea și a-și aminti de taică-su, i se năzări să-i dea lecții de pian. Julián, care adora muzica, pictura și toate materiile lipsite de folos și de cîștig În societatea omenească, Învăță repede elementele de armonie și hotărî că ar prefera să-și inventeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
față de pictură și de Velázquez, Însă speranțele inițiale ale pălărierului au fost de scurtă durată. Julián Își abandona visele despre Prado pentru un alt viciu, cu mult mai pernicios. Descoperise biblioteca de pe strada Carmen și folosea orice răgaz pe care taică-su i-l acorda la magazin pentru a da fuga la sanctuarul cărților și a devora tomuri Întregi de romane, de poezie și de istorie. Cu o zi Înainte să Împlinească treisprezece ani, anunță că voia să i se spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
-mi imaginez ce-ar fi gîndit tatăl lui Tomás Aguilar În privința perspectivei ca fiul său să accepte o slujbă În prăvălia lui don Federico, poponarul oficial al cartierului. — Am să-l Întreb. — Firește, Daniel. Am pe-aici deșteptătorul adus de taică-tu acum două săptămîni. Nu știu ce i-a făcut, dar mai bine și-ar cumpăra unul nou decît să-l mai repare. Mi-am amintit cum uneori, În nopțile de vară Înăbușitoare, tatei i se năzărea să iasă să doarmă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
piață. Am observat-o pe Îndelete. Nuria Monfort era o femeie mai mult decît atrăgătoare, cu trăsături sculptate ca pentru prezentatoarele de modă și pentru portretele foto de studio, căreia tinerețea părea să-i scape prin privire. Avea ceva din taică-su În talia fragilă și parcă pictată. Am presupus că avea În jur de patruzeci și ceva de ani, ghidîndu-mă, În cele din urmă, după firele de păr argintiu și după liniile ce-i șifonau chipul care, Într-o lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Tatăl dumneavoastră mi-a dat adresa cu ceva timp În urmă și mi-a spus că mi-ați putea vorbi despre Julián Carax. La auzul acestor cuvinte, expresia de visare se risipi de pe chipul ei. Am intuit că menționarea lui taică-su nu fusese o mișcare nimerită. — Ce anume doriți? mă Întrebă ea bănuitoare. Am simțit că, dacă nu Îi cîștigam Încrederea chiar În clipa aceea, aveam să ratez ocazia. Singura carte pe care o puteam juca era să spun adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
V-a vorbit Julián vreodată despre amintirile acelea, despre anii petrecuți la Barcelona? — Foarte puțin. În săptămîna cît am stat acasă la el, la Paris, mi-a povestit cîte ceva despre familia lui. Maică-sa era franțuzoaică, profesoară de muzică. Taică-su ținea un magazin de pălării, sau cam așa ceva. Știu că era un om foarte religios, foarte strict. — V-a explicat Julián ce fel de relații avea cu el? — Știu că se aveau foarte prost. Era boală lungă. De fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
om foarte religios, foarte strict. — V-a explicat Julián ce fel de relații avea cu el? — Știu că se aveau foarte prost. Era boală lungă. De fapt, motivul pentru care Julián a plecat la Paris a fost ca să evite ca taică-su să-l vîre În armată. Maică-sa Îi promisese că, Înainte să se Întîmple acest lucru, avea să-l ducă departe de omul acela. — Omul acela era tatăl său. Nuria Monfort zîmbi. Făcea asta numai printr-o ușoară insinuare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
lui Julián și-i spunea că era rodul păcatului, că moștenise firea slabă și mizerabilă a maică-sii și că avea să fie un nenorocit toată viața, un ratat În orice și-ar fi propus... — Julián Îi purta ranchiună lui taică-su? — Timpul răcește lucrurile astea. Nu mi s-a părut niciodată că Julián l-ar fi urît. Poate că ar fi fost mai bine așa. Impresia mea e că Își pierduse complet respectul față de pălărier ca urmare a bîlciului repetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
În inimă. Avea asupra lui o carte, un exemplar din Umbra vîntului, și pașaportul. Ștampila arăta că trecuse granița cu Franța În urmă cu o lună. Unde fusese În tot acest timp, nimeni nu știe. Poliția l-a contactat pe taică-su, Însă acesta a refuzat să se ocupe de cadavru, pretextînd că el nu avea nici un copil. După ce au trecut două zile fără ca nimeni să reclame cadavrul, a fost Înmormîntat Într-o groapă comună, În cimitirul de la Montjüic. N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
era un om înțelept. Ce-a făcut? am întrebat-o. — M-a stâlcit în bătaie și apoi m-a pus să mă mărit cu căpitanul Johnson. N-am avut nimic împotrivă. Era, bineînțeles, mai în vârstă, dar destul de chipeș. Tiaré (taică-său îi dăduse numele florii aceleia albe, parfumate, despre care se spune că dacă ai mirosit-o o dată te va atrage întotdeauna înapoi în Tahiti până la sfârșitul vieții, oricât de departe vei rătăci) - Tiaré și-l amintea perfect pe Strickland
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]