82,996 matches
-
pe problematica albumului: cea mai nouă referință bibliografică în domeniu este volumul Cum să citim albumul de Sophie Van Der Linden, apărut anul acesta la Editura , Atelier du poisson soluble", care explorează cu instrumentele cunoscătorului bogăția de stiluri, diversitatea de tehnici, inventivitatea punerii în pagină și a narațiunilor, înlănțuirea paginilor, materialitatea cărții, specificitatea textului și a imaginii, relația dintre ele. Și nu e mirare că imaginea care domină cartea pentru copii - sub forma albumului, a benzii desenate, sau a unei mixturi
Alice, Peter Pan și Albă-ca-Zăpada by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10029_a_11354]
-
de 80% o preferau pe Alice. Pentru mine, care am ales ca temă de proiect ,Personajul fetiței - explorare a lumii și căutare de sine" în care Alice are un loc important, a fost o confirmare a actualității personajului. Abordînd toate tehnicile, tradiționale sau experimentale, ilustrînd toate tendințele artei contemporane, precum și toate stilurile genului expoziția arată cît de mari sînt posibilitățile de interpretare cu ajutorul imaginii a unor texte considerate uneori o literatură marginală. De altfel, organizatorii expoziției subliniază clar că în criteriile
Alice, Peter Pan și Albă-ca-Zăpada by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10029_a_11354]
-
1416 candidați (din 54 de țări de pe toate continentele) doar pe cele 48 care formează expoziția, au fost înlăturate mai întîi ilustrațiile care erau simple traduceri literale ale cuvintelor în imagini, au fost reținute și privilegiate cele care însemnau, dincolo de tehnică și compoziție o apropriere a textului, un univers propriu. Cum Alice are peste 140 de ani, iar Peter Pan a trecut și el de o sută, a contat mult și privirea înnoitoare a artistului mileniului trei care găsește sensuri noi
Alice, Peter Pan și Albă-ca-Zăpada by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10029_a_11354]
-
roșu o circumferință nesigură, sugerînd parcă un univers în mișcare și notează la capătul cel mai îndepărtat, în stînga, sus cu litere de mînă, Neverland. Mod esențializat de a ne prezenta celebra Insula a desfătărilor, cu efecte amintind cumva de tehnica xilogravurii. Abordările privilegiază fie personajul central într-o situație relevantă, fie o scenă cheie. Vedem astfel figurări multiple ale Alicei, cînd slabă, cînd grasă, cînd doar ca o siluetă, cînd cu alură cubistă, cînd arcimboldiană. Iepurele și zîmbetul motanului au
Alice, Peter Pan și Albă-ca-Zăpada by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10029_a_11354]
-
băiatul care nu voia să crească. Chiar dacă fiecare ilustrație este însoțită de fraza sau paragraful din text care a inspirat-o (pesemne o condiție impusă de juriu), multe din ilustrații debordează simpla secvență o povestirii și propun, cu mijloace și tehnici diferite, un univers straniu, uneori fantastic, uneori absurd, uneori naiv, suprarealist, cu accente tragice, comice sau ironice. Impresia generală pe care o lasă expoziția consacrată Alicei și lui Peter Pan, ca și de altfel cea anterioară, dedicată Scufiței Roșii, este
Alice, Peter Pan și Albă-ca-Zăpada by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10029_a_11354]
-
dar mereu prezent în natura obiectelor, dispare cu totul, mesajul estetic se resoarbe și el, pentru ca, finalmente, ambele să se transfere într-un cîmp de semnificații care părăsește simpla și convenționala codificare artistică. Agregarea de forme, substanțe, geometrii, tonuri, semne, tehnici etc., în spațiul căreia se afirmă puternic interesul pentru diversitate, dovedește, prin chiar construcția finală, care este expoziția însăși, că ideea fundamentală este mai curînd una din domeniul cosmogoniei decît al artei; anume afirmația că orice structură, unitară ca mecanism
Muzeul Florean, un bilanț la sfîrșitul lui 2006 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10027_a_11352]
-
două decenii interesul pentru basm pare a fi devenit terapeutic. Astfel se explică succesul cărților lui Michael Ende, sau al seriei Harry Potter (care revine la idei de morală tradițională, însă nu didactic, ci antrenant, prin îmbinare a vrăjitoriei cu tehnica de ultimă oră). Cunoscutul istoric literar și germanist Wolf Wucherpfennig (n. 1942), profesor la universitățile din Freiburg i.Br., Cincinnati, Gent, Göttingen ș.a., nu a rezistat nici el ispitei de a transpune tot ceea ce știe ca teoretician în basme scurte
Wolf Wucherpfennig - Basme moderne by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/10028_a_11353]
-
cruzimea îmblânzite de râs și de ironie (Andersen și Kafka fiind două dintre modelele la care face des referire). Modernitatea programatică a basmelor ține, în concepția autorului, tocmai de raportarea ambivalentă la realitate. I se adaugă, firește, aluziile la lumea tehnicii și la birocrația strâns legată de aceasta - o lume care trebuie îmblânzită prin chiar integrarea ei în poveste. Nu în ultimul rând, modern e spiritul ludic al autorului. De exemplu, în Fericirea (Das Glück), dictoanele ,citate" constituie o glumă: toate
Wolf Wucherpfennig - Basme moderne by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/10028_a_11353]
-
al XIX-lea, pe care o contempla, ștergea de praf și recataloga de fiecare dată. Vinerea se afla la parter. Dimineața făcea împreună cu unchiul cumpărături pentru toată săptămâna, iar după-masa gătea pentru tot restul săptămânii. Aici era totuși ajutată de tehnică, întrucât cei doi aveau aragaz și frigider cu gaz. Pe urmă, unchiului nu-i mai rămânea decât să încălzească mâncarea. Un cititor cu experiență s-ar așteapta acum să povestim despre vreo întrerupere a bine-reglementatului sistem, de pildă cam așa
Wolf Wucherpfennig - Basme moderne by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/10028_a_11353]
-
dintre cele mai frumoase și mai fascinante modalități de a omagia libertatea și diversitatea în spațiul, aparent restrictiv, al aceluiași motiv. În ultimii ani, interesul artistului s-a diversificat; în preocupările sale au început să intre și alte materiale și tehnici decît acelea consacrate ale picturii, cum ar fi tabla de metal și decupajul, iar referințele la lumea din jur, sau, mai curînd, la reacțiile pe care le generează această lume, au căpătat o expresie mai directă. Securea și Cuțitul, altădată
Florin Mitroi (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10082_a_11407]
-
scos la Editura Universității din Iași un Mic tratat de retorică, 2006. Numai acest tratat de l-ar avea deschis parlamentarul român, alături de laptop-ul atât de costisitor cu care își împarte "demnitatea", s-ar simți umilit de ignoranța asupra tehnicilor persuasiunii. Oricât de limitat și închis în interesele sale sau ale grupului ar fi, nu se poate să nu înțeleagă funcția pragmatică a discursului după parcurgerea unui singur capitol, întins pe treizeci de pagini. Titlul însuși ispitește prin formularea interogativă
Retorică și politică by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10093_a_11418]
-
său. Semnificația primului reper, anul 1968, se referă la aspectul pur muzical al schimbării de paradigmă conceptuală. Este vorba aici despre un cumul de lucrări în care se relevă diferența calitativa a unei gândiri musicale noi (implicate fiind, în special, tehnicile citatului și colajului, însă nu doar), care se impune drept o alteritate indiferență față de standardul cumulative al gândirii și practicilor musicale ale celei de a treia avangardă. Deși “plajă” cronologică a lucrărilor musicale este ceva mai extinsă - aproximativ între mijlocul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Ramaut-Chevassus (op. cît., pag. 21), de la figură lui Anton Webern, atunci sfârșitul acesteia devine evident prin relevarea tot mai pronunțată a interesului pentru muzica lui Gustav Mahler, însă nu atât pentru imaginea lui de compositor postromantic, cât prin interesul pentru tehnică citatului și interacțiunii pluristilistice utilizate în lucrările lui, desi cercetătoarea franceză scoate în evidență un alt aspect al acestui interes: “Fără a dori să facă din Mahler un postmodern, se poate vedea în figură lui, deoarece el era marcat de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Adès, Brahms).", Claus-Steffen Mahnkopf, Musical Modernity. From Classical Modernity up to the Second Modernity - Provisional Considerations, pag. 5-6, la adresa: http://www.searchnewmusic.org/Mahnkopf modernity.pdf. footnote> Conform lui Mahnkopf, compozitori că Ligeti (1923-2006, texturalism micropolifonic și pluralism de genuri și tehnici), Kagel (1931-2008, teatru instrumental), Rihm (n. 1952, Noua simplicitate și neoromantism), Schnittke (1934-1998, polistilistică) sau Adès (n. 1971, orientare moderată, detașata de "excesele" postmoderne) sunt compozitori postmoderni. Însă, chiar dacă spre deosebire de listă lui Kramer, una simptomatica, lista lui Mahnkopf deja oferă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ideea că cei menționați în lista nu ar putea să facă parte, contrar opiniei lui Mahnkopf, din aceeași orientare<footnote Deși aici drept exemplu ne poate servi imaginea etapelor parcurse, spre exemplu, de către George Rochberg care sunt trei: serialism riguros, tehnica citatului în maniera Ives și relevarea apetentei pentru neo-tonal. Este de remarcat faptul orientării înspre tehnică (postmodernă) a citarii pornind de la crezul aproape “ortodox” în valorile serialismului integral. Tot astfel se întâmplă și în cazul lui Karlheinz Stockhausen sau a
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
din aceeași orientare<footnote Deși aici drept exemplu ne poate servi imaginea etapelor parcurse, spre exemplu, de către George Rochberg care sunt trei: serialism riguros, tehnica citatului în maniera Ives și relevarea apetentei pentru neo-tonal. Este de remarcat faptul orientării înspre tehnică (postmodernă) a citarii pornind de la crezul aproape “ortodox” în valorile serialismului integral. Tot astfel se întâmplă și în cazul lui Karlheinz Stockhausen sau a lui Louis Andriessen, o următoare și ipotetica etapă reprezentând “revenirea” la gândirea tributara de substanță tonala
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
o lucrare reprezentativă a post-minimalismului, poate fi imaginata drept un raspuns postmodernist la modernismul unei lucrări precum "Le Marteau sans maître" (1954) de Pierre Boulez, un răspuns post-minimalist la o lucrare pan-serială. Însă lucrurile nu se opresc doar aici. Tehnică citarii și colajului, generalizarea tehnicii de pastișa include, însă, perioade stilistice de la care postmodernitatea nu și-ar putea revendică legitimitatea unei descendente evidente: impresionismul, romantismul, clasicismul, barocul, renașterea, precum și muzica Evului Mediu. În realitate, postmodernismul muzical în particular și postmodernitatea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
poate fi imaginata drept un raspuns postmodernist la modernismul unei lucrări precum "Le Marteau sans maître" (1954) de Pierre Boulez, un răspuns post-minimalist la o lucrare pan-serială. Însă lucrurile nu se opresc doar aici. Tehnică citarii și colajului, generalizarea tehnicii de pastișa include, însă, perioade stilistice de la care postmodernitatea nu și-ar putea revendică legitimitatea unei descendente evidente: impresionismul, romantismul, clasicismul, barocul, renașterea, precum și muzica Evului Mediu. În realitate, postmodernismul muzical în particular și postmodernitatea în general se prezintă în
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ansamblu de fragmente "răcite"ale modernității, suspendate într-un vid conceptual și fără nici o relaționare aparentă între ele. Astfel putem explica sensul și utilitatea celebrei sintagme "anything goes". Nu există nici o specificare impusă, de ordin formal sau stilistic, referitoare la tehnicile componistice "privilegiate" sau de prim-plan (spre exemplu, pan-serialismul în cadrul celei de a treia avangardă). Ne putem aminti că Schoenberg a avut nevoie de o solidă explicitare justificativa de ordin teoretic a propriei sale revoluții pentru a o putea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ale conștiinței și sensibilității postmoerne, un efect tardiv al unei cauze anterioare, mai precis, un "recul" față de o autentică tradiție, o a treia, a nostalgiei în muzică europeană. Anume prin practicarea intensă a acestei atitudini au fost elaborate mijloacele și tehnicile de absorbție și reiterare a trecutului muzical. Postmodernismul muzical moștenește această a treia tradiție, pe lângă primele două - tonala și atonala, însă fără coeficientul sentimentului. Astfel, prezentificarea prin stilizare și citatul implicat expresiv și structural, ambele, sunt reduse în postmodernism la
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
absorbție și reiterare a trecutului muzical. Postmodernismul muzical moștenește această a treia tradiție, pe lângă primele două - tonala și atonala, însă fără coeficientul sentimentului. Astfel, prezentificarea prin stilizare și citatul implicat expresiv și structural, ambele, sunt reduse în postmodernism la simplă "tehnică" a colajului și pastișei. footnote>, astfel încât ei nu citesc trecutul într-o cheie similară cu Brahms sau Reger, Ceaikovski, Stravinski, Orff, Prokofiev sau Hindemith. Chiar dacă putem constată existența unei determinante emoționale, aceasta ar putea fi recunoscută mai degrabă drept o
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Schnittke fenomenul compresiei stilistice ajunge în punctul culminant și final deopotrivă în întreaga istorie stilistica a muzicii occidentale, punând în balanță o legitimă interogație cu privire la utilitatea stilului și soarta acestuia în muzică generațiilor viitoare de muzicieni. Însă asumarea programatica a tehnicii polistilistice, dar și formularea, cu implicită identificare, sub egida unui determinativ de structură stilistica ridică o legitimă întrebare privind apartenența muzicii lui Schnittke la postmodernitate, mai ales în situația în care cazul curentului minimalist relevă într-un mod radical problemă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
stilistice ale celei de a treia avangarde. Drept exemplu relevant al acestei emergente poate servi, din nou, multcitata parte a treia din Sinfonia (1968) lui Luciano Berio. Putem constată emergentă unui proto-postmodernism deja în creația lui Charles Ives, prin implicarea tehnicii citatului, aceasta utilizată în special în Simfonia nr. 2 (1899-1902), precum și în Simfonia nr. 4 (1910-1916). Atrage atenția mixajul realizat în cea dintâi între citate din muzică populară americană și invocări ale muzicii clasice drept referenți servind muzica lui Brahms
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
stilul (ieșirea din tiparele stilistice), genul (implozia și hibridizarea tipologiilor de gen), formele (metisajul tipologiilor de forma), sistemele de organizare sonoră (invalidarea modelelor tradiționale de sisteme de organizare tonala și sintactica) și suspendarea accepțiunii tradiționale a sunetului muzical (prin diversificarea tehnicilor de sinteză sonoră). În realitate, însă, lucrurile nu se prezintă într-un mod atât de grav, deoarece în postmodernitate nu mai este aplicat tabularasismul eliminatoriu caracteristic mai degrabă atitudinii de tip modernist-avangardist. Cuvintele-cheie ale atitudinii postmoderne sunt (1) hiper-toleranța (blamata
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
eliminatoriu caracteristic mai degrabă atitudinii de tip modernist-avangardist. Cuvintele-cheie ale atitudinii postmoderne sunt (1) hiper-toleranța (blamata drept impuritate) în virtutea unei atitudini (2) recuperative (ridiculizata drept incapacitate de diferențiere) care nu presupun tăierea legăturilor cu trecutul, ci chiar formularea unor noi tehnici de asimilare a acestuia în imaginea unei (3) continuități generative. Astfel, putem constată coabitarea, cel puțin într-o primă perioadă de emergentă a postmodernismului muzical, a reprezentanților mai multor filoane tradiționale - neo-tonal (Dmitri Șostakovici, Benjamin Britten), neo-modal (Olivier Messiaen), atonal
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]