1,062 matches
-
creației: oricine putea avea acces la ziarul care conținea, obligatoriu, și fragmente dintr-un roman. Se cunosc efectele acestor împrejurări asupra structurii romanului de secol nouăsprezece: impunerea unei modalități narative episodice în egală măsură flexibilă și rigidă, respectarea strictă a temporalității, atenția sporită la logica expunerii și, pe cât posibil, evitarea unui stil parantetic. E de mirare că, sub astfel de constrângeri, autorii nu au neglijat analiza psihologică și n-au abandonat grija pentru detaliu, metaforă ori chiar parabolă. Mai mult, s-
Moda continuărilor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3708_a_5033]
-
le lasă suspendate într-un simplu enunț, ci le argumentează, citind (și neforțând nimic) în perspectiva lor. În cazul unor eseuri precum Emil Botta: căderea din spectacol se caută, cel mai adesea, "contribuțiile originale"; iată-le, măcar în parte. Pervertirea temporalității în opera poetului, un vizual care nu crede în puterea privirii, cu o atitudine "predilect oximoronică"; Emil Botta este, pentru Carmelia Leonte, un poet al stridențelor, prizonier al propriului sistem de oglinzi, care trăiește/scrie un "lirism circular", acordând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
la reacțiile pe care le produce, îndrăgostită de sine. Ceea ce rezultă este un joc în care cele două părți își dispută prioritatea și bucuria manifestării: sărbătoare și simulacru, inocență și viclenie, echilibru și disperare. Este o tentativă de recuperare a temporalității, o aventură sortită eșecului. Timpul, ca un ceasornic capricios, își dereglează acele și pornește à rebours, dar mișcarea în sens invers nu duce la un timp câștigat, ci la unul consumat. De aici apariția terifiantă a unor sinucigași care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
degete. Ca apa mării. Timpul subiectiv, interior se confundă cu timpul mecanic. Petru Comarnescu explica acest fenomen cu ajutorul perspectivei inverse, extrapolând o categorie a artelor plastice în analiza poeziei 14. Am putea considera acest procedeu stilistic unul de pervertire a temporalității, generată de sentimentul absurdului. În Aventura (I), de pildă, poetul încearcă să se sustragă timpului. Dar, tocmai prin experiențe ratate, îl densifică. Și reușește acest fapt într-o măsură neverosimilă. Timpul devine spațiu: Ceasuri agonice trec peste pădure, Fagii somnoroși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de timp care, de fapt, nu sunt în vecinătate limitrofă: Tatăl meu a uitat că e mort, uite-l cum stă pâlpâind ca făclia la căpătâiul fiului, la țărmii de iaz opalin. (Glasul) Sfârșitul poemului este o exacerbare a sentimentului temporalității: Și mă zdrobește al meu tată, îmbrățișându-mă. Îmbrățișarea tatălui care, printr-o ciudată amnezie, a uitat că e mort, reprezintă imagistic pervertirea temporalității despre care vorbeam. Deja a fost pusă în evidență una dintre obsesiile poetului: moartea prin spânzurare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
la căpătâiul fiului, la țărmii de iaz opalin. (Glasul) Sfârșitul poemului este o exacerbare a sentimentului temporalității: Și mă zdrobește al meu tată, îmbrățișându-mă. Îmbrățișarea tatălui care, printr-o ciudată amnezie, a uitat că e mort, reprezintă imagistic pervertirea temporalității despre care vorbeam. Deja a fost pusă în evidență una dintre obsesiile poetului: moartea prin spânzurare, metaforă a verticalității care devine aici o imagine a căderii, a păcatului, diversiune care vrea să mascheze o nostalgie imposibil de exprimat, o ridicare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ei... S-a trezit din vis, plângând încet-încet, cu suspine. Ceasul arăta orele patru și treizeci de minute... dimineața. Afară, zorile își făceau loc să vină... Se crăpa de ziuă. O geană palidă de soare se ivi în zare. Intre temporalitate și veșnicie De Sf. Cuvioasă Paraschiva, în ajun... Iașii, Moldova întreagă se pregătea să-și prăznuiască Ocrotitoarea și Protectoarea ei. În curtea Mitropoliei, încă din ajun, înțesată de pelerini veniți din toate colțurile țării, nu aveai unde să arunci un
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
situează elevii; • Evaluare formativă, care însoțește întregul parcurs didactic, organizând verificări sistematice în rândul tuturor elevilor din toată materia; • Evaluarea sumativă, care se realizează de obicei, la sfârșitul unei perioade mai lungi de instruire; Strategiile de evaluare urmăresc: scopul, principiul temporalității, obiectul, funcțiile, modalitățile de realizare, avantajele, dezavantajele și notarea. Diferențierea curriculumului se referă atât la activitatea de predare -învățare cât și la cea de evaluare care trebuie selectată după criteriul maturizării intelectuale și a ritmului individual de lucru și nu
Evaluarea ? considerente generale by Otilia Rusu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84359_a_85684]
-
revitalizare, cu intenția de a muzeifica prin socializare, prin păstrarea vie, cu depășirea muralității muzeale, cu supunerea trecutului istoric la norme moderne. Se manifestă prin crearea de locuri patrimoniale În speranța construirii unei identități, prin introducrea În țesătura urbană a temporalității și singularității. Apare astfel Întrebarea pe bună dreptate legată de posibilitatea trăirii patrimoniului și consumării lui În același timp.
Caleidoscop by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91742_a_93370]
-
poate ajunge la 50 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 38. 39. . orice alt nod“. Destule elemente, așadar, ce distanțează acest tip de labirint de celelalte două amintite mai sus. Să reținem că un asemenea labirint manifestă deja o formă de temporalitate. Este dinamic, se modifică întruna și face loc unor conexiuni contradictorii. Se poate reface continuu și complet („structura lui ar fi întotdeauna diferită de cea care era cu o clipă mai devreme, iar de fiecare dată lam putea parcurge urmând
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Ibidem, p. 45.</ref>. Ceea ce deja a fost ia naștere în această clipă: dacă în aceste propoziții își face loc vreun sens, logica noncontradicției nu lar putea recunoaște în nici un fel. Atunci când survine cu adevărat, repetarea modifică întregul flux al temporalității. Reface trecutul în lumina celor vii toare și nicidecum ca simplu trecut. Omul descoperă astfel valoarea imensă a clipei. Amintirea - ca și repetarea - nu mai este o mișcare către cele dinapoi, ci către cele care urmează să fie. Nu am
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Ființa-întru-Lume -, sau să se supună unor clișee prestabilite, automatic, devenind anonim. Doar înțelegerea morții, ca eludare a tuturor posibilităților, ca neantizare a existenței, determină persoana să confere sens și valoare unui lucru, de aceea viața autentică presupune simț al conștiinței-de-sine, temporalitate personală - ființa are un trecut, un prezent și un viitor interactive, ce re-creează perpetuu - istoricitate și destin - vezi eseul filosofic Ființă și timp.) Am putea identifica avatarii conștiinței-de-sine în piesa Iona, temporalitatea personală, în Paraclisierul, iar istoricitatea și destinul, în
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
-
de aceea viața autentică presupune simț al conștiinței-de-sine, temporalitate personală - ființa are un trecut, un prezent și un viitor interactive, ce re-creează perpetuu - istoricitate și destin - vezi eseul filosofic Ființă și timp.) Am putea identifica avatarii conștiinței-de-sine în piesa Iona, temporalitatea personală, în Paraclisierul, iar istoricitatea și destinul, în Matca. Textul piesei Iona. Tragedie în patru tablouri a fost publicat în revista „Luceafărul”,1968, cunoscând un adevărat periplu prin cenzura comunistă, care a interzis reprezentația la Teatrul Mic din București după
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
-
și prin imaginea ploii de toamnă, „ploaie a morții, fără început și fără sfârșit” (p. 283). Ducerea la extrem a acestor semnificații este exprimată prin imaginea dătătoare de neant interior și de neantizare a divinului, prin moartea apelor, implicit a temporalității și a Sensului: „Șipotul din pădure nu mai e bun, a putrezit toată apa și-a făcut viermi” (Cruciada..., p. 284, s.n., E.A.). Drumul pe apă delimitează dintr-o dublă perspectivă spațialitatea textului: drumul linear, orizontal, încercare a neinițiaților, sortită
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Elena Agachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1379]
-
timp - eroare frecventă la gânditori - stă în însăși o apreciere eronată: când este gândit conținutul noțiunii de timp, nu de timp este vorba, nu de succesiunea vertiginoasă a clipelor, ci de memorie. Nu timpul este gândit, ci mereu altceva decât temporalitatea ritmică a timpului: conținutul propriu a ceea ce este pus în sarcina timpului revine memoriei, conținutul a ceea ce este „reținut“, extras și sustras curgerii; adică nu timp găsim acolo, ci bucăți și porțiuni de memorie, densități și forme inteligibile ale memoriei
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
lui. În schimb, reflexivitatea are avantajul de a fi o propedeutică la eternitate, pentru că spiritul pe care-l trezește nu se recunoaște în elementul timp ca în propriul său mediu ("fericirea mea crește cu fiecare zi cu care îmbătrînesc..., căci temporalitatea nu este și nu va fi niciodată elementul spiritului, ci, într-un sens, al suferinței sale"). Interesant de văzut că în cultura europeană abolirea timpului e opera reflexivității și că spiritul este determinat esențial ca reflexivitate. După-amiază am discutat cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
întrebare: care ne este eternitatea? Noi abuzăm de cuvântul acesta, spune Gabi, când îl aplicăm de pe pozițiile finitudinii unei stări amenințate de finitudine (valorile create în câte o Atlantidă). Însă tipul acesta de a pune problema este hibrid, pentru că leagă temporalitatea de valorile absolute. Ea a dat naștere unui topos (timpul care devorează totul), care continuă să dizolve gândirea și experiența spirituală. Și indiferent de rafinările pe care le-a atins felul de a pune problema timpului, la Augustin sau la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cu "trecerea timpului" (obsesia lui Eliade). Imobilismul locului regăsit devine etalonul schimbării tale. E nevoie ca un lucru să fie în afara timpului, să-ți creeze iluzia că "te aștepta" zidit în chiar "clipa" părăsirii lui, pentru ca tu să percepi dezastrul temporalității tale. Mă aflu în fața acestei mese albe și rotunde "exact ca acum șase ani", dar cuvântul "exact" privește numai inerția mesei, în vreme ce ființa mea scăldată în timp percepe diferența pe care o instituie distanța dintre "atunci" și "acum". Nimic din
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
o suspendare. Tot ce se petrece în tine nu se mai poate raporta la nimic, fiindcă nu se îndreaptă nicăieri, ci se epuizează în finalitatea internă a actului. Devii cu atât mai esențial, cu cât răpești "istoriei" tale caracterul de temporalitate. Privirile spre cer n-au dată, iar viața în ea însăși e mai puțin localizabilă decât neantul. În dorul după absolut există puritatea unui vag, care trebuie să ne lecuiască de infecțiile temporale și să ne servească de prototip al
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se ușura de teama neînțelesului. Mistica este suprema expresie a gândirii paradoxale. Înșiși sfinții au folosit acest instrument al indeterminației spre a "preciza" indescifrabilul divin. Senzații eterice ale Timpului în care vidul își surâde lui însuși... Melancolia - nimb vaporos al Temporalității. Existența demoniacă ridică fiece clipă la demnitatea de eveniment. Acțiunea - moarte a spiritului - emană dintr-un principiu satanic, încît luptăm în măsura în care avem ceva de ispășit. Mai mult decât orice, activitatea politică e o ispășire inconștientă. Sensibilitatea față de timp pleacă din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
poate fi așezată în rândul bolilor, ea fiind un leșin... vertical. Cazi în direcția propriei singurătăți. Nopțile albe - singurele negre - te fac un adevărat scafandru al Timpului. Cobori, cobori spre lipsa lui de fund... Scufundarea muzicală și nedefinită spre rădăcinile temporalității rămâne o voluptate neîmplinită, fiindcă nu putem atinge marginile timpului decât sărind din el. Saltul acesta ni-l face însă exterior; îi percepem marginile, dar nu în experiența lui. Suspendarea îl transformă în irealitate și-i răpește sugestia de infinit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
n-o întîlnim la femei, care, nerezistând niciodată sufletului lor, se tălăzuiesc într-o melancolie imediată. Nevoia de un timp pur, curățit de devenire, și care să nu fie eternitate.... O subțiere eterică a "trecerii", o creștere în sine a temporalității, un timp fără "curgere"... Extaz delicat al mobilității, plenitudine temporală în afară de clipe... A te scufunda într-un timp lipsit de dimensiuni și de o calitate atât de aeriană, că inima noastră-l poate întoarce înapoi, el nefiind pătat de ireversibil
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
noastră-l poate întoarce înapoi, el nefiind pătat de ireversibil și nici atins de irevocabil... ... Încep să bănuiesc felul în care el s-a insinuat în Paradis. Cine n-are organ pentru eternitate o concepe ca o altă formă a temporalității, încît alcătuiește imaginea unui timp ce curge în afară de sine sau a unui timp vertical. Icoana temporală a eternității ar fi atunci o curgere în sus, o acumulare verticală de clipe, care stăvilesc lunecarea dinamică, deplasarea orizontală spre moarte. Suspendarea timpului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sus, o acumulare verticală de clipe, care stăvilesc lunecarea dinamică, deplasarea orizontală spre moarte. Suspendarea timpului introduce o dimensiune verticală, dar numai atâta vreme cât durează actul acestei suspendări. Odată consumat, eternitatea neagă timpul, constituind o ordine ireductibilă. Schimbarea direcției naturale, violentarea temporalității din accesul la veșnicie ne arată cum orice act de înfrîngere a vieții implică și o siluire a timpului. Dimensiunea verticală a suspendării este o perversiune a simțului temporal, căci eternitatea n-ar fi accesibilă fără depravarea și vicierea acestuia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
beția infinitei deveniri, pe când eternitatea este luciditatea devenirii. Când, în curgerea lucrurilor, ne scoatem capul nemulțumiți și ne trezim răzvrătiți din beția ființării, încercarea de evadare ne împinge spre negarea timpului. Decât, eternitatea ne obligă la o continuă comparație cu temporalitatea, ceea ce nu se mai întîmplă în suspendarea radicală din experiența neantului, care "este" neutralitate atât față de timp, cât și de veșnicie, neutralitate față de "orice". Eternitatea ar putea fi treapta finală a timpului, precum neantul sublimarea ultimă a eternității. Curios cum
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]