1,314 matches
-
fugit la o cîrciumă să continue sărbătorirea revenirii din putredul capitalism... Alt fapt eminamente comic s-a petrecut în teatrul frate al Timișoarei (cel german), chiar în vremea în care eu îmi luam, în mod neinspirat, transferul. Urma să sosească terifiantul juriu al "Cîntării României" (festival așa-zis al muncii și creației libere). Din juriu, de obicei, făceau parte doi-trei critici fără "bube-n cap" și doi-trei culturnici vigilenți. Ce-i unea? Dorința de-a se plimba prin țară și de-
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
curînd, va fi rugat să părăsească (ca-n fiecare seară!), mai devreme localul acceptă. Colocviul părea că se continuă blajin, deși trecuse ușor de miezul nopții. Ghinionul tuturor părților însă avea să capete, curînd, concretețea unui cățeluș alb, flocos, deloc terifiant, un fel de bidinea cinetică, surdinizat lătrătoare, care, ca orice cîine cu intuiție, nu-l suferea pe musafir, hămăindu-l. Venerabilul poet, a băut liniștit o sticlă, a cerut să fie destupată încă una, apoi, pe la orele 2-3 din noapte
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
trăirea concretă, vie, a sentimentului culpabilității "fatale" definesc personajele principale ale romanelor Pădurea spînzuraților și Ciuleandra. Diferită în privința spațiilor ficționale, narațiunea rebreniană opune, în aparență, lumea profund străină, fatal terorizantă, a cîmpului de luptă, denotat și delimitat simbolic de stîlpii terifianți ai supliciului prin spînzurare camerei semipenitenciare a sanatoriului privat, unde personajul se află tot în așteptarea unei sentințe, medicale de astă dată, una care să absolve o vinovăție criminală prin deducerea tulburării mintale a pacientului. Crima și pedeapsa străjuiesc, în
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
îi răsună cîntecul ordonanței atît de limpede, de parcă ar fi cîntat sub fereastră. Atunci, spăimîntat, deschise iar ochii." Metafora rebreniană definește în chip figurat agresiunea unui subconștient pe cale să răstoarne siguranța rațională. Autorul o preferă, se vede, pentru sugestia ei terifiantă, primară. "Atacul" păsărilor gînduri apare și în alte contexte: " Acuma îl rodeau remușcări. Simțea împrejur întrebări fîlfîind cu aripi negre și nu îndrăznea să le privească." Similitudinea cu spaima ucigașului Puiu Faranga, care deslușește, în Ciuleandra, încă din primele clipe
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
acolo, privind minunea dumnezeiască...Cînd se întoarse la loc, păru schimbat la față. Pe obrajii albi, ochii albaștri erau ca două izvoare de lumină. -Măicuță, am văzut pe Dumnezeu! murmură copilul cu însuflețire..." (s. n.) Ușor de remarcat apar aspectul dublu, terifiant și fascinant al sacralității revelate, cum și asocierea infinitei blîndeți cu atributele materne. Revelația crucii, transportul luminos al credinciosului, adorarea vie a divinității, prezența consonantă a mamei fac parte, concomitent și inexprimat, din semnificația identificării timpurii cu simbolurile traseului christic
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
o sentință mult timp nerostită. Romanul său s-a scris de la primele pagini. În transferul hipnotic, aproape, al luminii din ochii omului "de sub ștreang", are loc, simbolic, anticipator și inexorabil, o identificare de destin. Tot un transfer, un contact vizual terifiant și fascinant totodată, se săvîrșise în clipa revelației. Ochii copilului s-au umplut atunci de "o lucire stranie, bolnavă". Punînd stăpînire hipnotică pe conștiința personajului, fluidul luminos al privirii devine crucial în cele două momente cheie ale romanului, reiterate în
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
că imaginea condamnatului se formează la propriu pe retina interioară a lui Bologa. O asumare a perspectivei (în această temporară vision avec) se arată limpede în aceste avalanșe ale impresiilor individuale ale personajului. Văzute de aproape, detaliile morții lente, clipele terifiante pentru privitor ale spînzurării lui Svoboda fascinează și pietrifică, precum privirea Meduzei. Deși "înfricoșat" și "întărîtat", Bologa se lasă cotropit de o înțelegere "închisă", de dincolo de el, sens față de care, cel puțin în aceste momente de oroare vizuală, gîndirea personajului
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
rememorate, ale trădării celor trei tovarăși de arme cu care plănuise să dezerteze), din dragostea pentru familie, în numele căreia săvîrșește toate actele dezonorante, trădarea și sperjurul. Ca o reverberație, în povestire, a momentului inițial al execuției prin spînzurare, Klapka emite discursul terifiant axat pe imaginarul barbar al pedepsei, care împînzește gîndul eroului. "Pădurea spînzuraților", reflectată cu spaimă nedisimulată în relatarea cehului, devine laitmotivul romanului. Situarea lui Apostol Bologa între cele patru voci ale ofițerilor, care expun tot atîtea atitudini posibile, dezvăluie forma
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
năprasnică împotriva luminii care îl îmbrățișa fără voia lui." Aceeași fascinație dublată de teroare, pe care Aposol le-a mai resimțit, îngemănate, în momentele cheie ale istoriei lui, se exprimă direct aici. Nu este de mirare, de aceea, că momentele terifiante ale "îmbrățișării", semănînd cu un rapt, se curmă într-o veritabilă contopire extatică: "Dezmierdarea razelor tremurătoare începea să i se pară dulce ca o sărutare de fecioară îndrăgostită, amețindu-l, încît nici bubuiturile nu le mai auzea. În neștire, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
paralizează deopotrivă pe hangiul Stavrache, pe Leiba Zibal, pe Leonida...? Un revenant, un mort viu (ca fratele farsor ce revine cu o surpriză pregătită din timp: scrisoarea decretîndu-l mort e ...plastografie), un "strigoi în întunerec", luat în litera manifestării lui, terifiante pentru ascultător, sau un... "goi" amenințător de cu vreme (Gheorghe). Iminența confruntării între protagonist și temutul agresor mal ... entendu, neauzit cum trebuie, cere o rapidă înțelegere. Comică devine în jocul consorților insomniaci, care caută explicația, neîntîrziat, în gazetă și citesc
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
romantic, având înclinații spre "lirismul luciferic". Heruvimul arghezian, bolnav, a căzut în țărână (Heruvim bolnav), teroarea existențială domină în haosul apocaliptic de sfârșit de lume (Duhovnicească), aspirația spre absolut este condiția tragică a omului (Între două nopți). Având o imagine terifiantă despre moarte, poetul suferă din cauza absenței divinității, este copleșit de solitudine, știe că nu va primi răspuns. Divinitatea argheziană își pierde atributele sacre, Arghezi fiind un poet nereligios, al făpturii, al creatului, mai degrabă decât al transcendenței. TEMELE PSALMILOR. a
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
gând/ Spre locuințele lacustre". Uneori, sunetul tălăngii se asociază ploii care provoacă nevroze (Plouă), ninsoarea se împreună cu ploaia, copiii sunt galbeni și bolnavi: Și toamna și iarna/ Coboară amândouă/ Și plouă și ninge - / Și ninge și plouă" (Moină). Universul este terifiant, căldura toridă din iulie provoacă descompunere și nevroze: "E miros de cadavre iubito/ Și azi chiar sânul tău e mai lăsat" (Cuptor). Contopirea meteorologică este o formă a angoasei existențiale (Negru). Fiind dominat de o frică sublimă, universul bacovian este
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de nerespectare a promisiunilor date: „iar de nu voi fi următor celor mai sus zise, atunci să mă pedepseas că cum va fi mai rău“. În zapis, vinovatul este pus să me mo re ze nu numai angajamentul, ci și terifianta pedeapsă ce i s-ar cuveni și de care nu va scapă dacă va recidiva. Ea este scrisă, citită și recitită în fața soborului și în au zul inculpaților pentru a le aduce aminte că doar indulgența nețărmurită a mitropolitului i-
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
mai dispun de resurse pentru dialogul necesar în asemenea circumstanțe și totdeauna. Fără dialog, justa măsură în aprecierea situației nu poate exista, suspiciunile se înmulțesc, neîncrederea se instalează între părți, buna judecată se întunecă. Cum să nu te gândești la terifianta imagine din tabloul lui Goya? Opinia, II (26 martie 1990) p. 1, 2 PRO MEMORIA Ne-a fost dat să regăsim ritmul lumii la un ceas de solstițiu, care era totodată și unul crepuscular, de inevitabilă scadență a regimului adus
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
nici un precedent românesc, care stă, indiscutabil, sub semnul alunecării insinuante, demonice înspre o moarte care nu dovedește practic nimic. Căci în Glissando totul curge, într-adevăr, conform principiului enunțat, discret, de protagonist ("Lucrurile alunecă, domnule Ordeanu!"), totul glisează între realul terifiant și oniricul nu mai puțin coșmaresc, între o viață asfixianta și o moarte egal sufocanta, în sfârșit, între o istorie agonica și o alta, identic deliranta. Dintre comentatorii recenți ai filmului, doar Cristian Tudor Popescu a observat, destul de exact, finalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
dar și neajunsurile ar fi cumplite, incomparabil mai crunte decât cele omenești"8. Atât Nietzsche, cât și Cioran sunt maeștri în arta de a gândi împotriva lor înșiși, la fel ca Dostoievski. Eternă reîntoarcere a identicului, văzută ca un adevăr terifiant, ca o teribilă fatalitate, o "reîntoarcere mecanică a Aceluiași, roată implacabila a Destinului, care ne obligă să retrăim în veci fiecare clipă, fără putință de a schimba absolut nimic"9, are ca soluție a scăpa de teama de ea; supraomul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Râul domnește acolo, jos, în măruntaiele pământului. Râul, în văzul tuturor, mai putin Fernando, care are curajul să înfrunte adevărul, guvernează lumea. Obsesia lui Sábato pentru "omul concret" are ca finalitate Tunelul, român dostoievskian despre singurătate, neliniști, comunicare și ironii terifiante. Metafizica speranței pe care o propune Sábato nu exclude, ci chiar presupune cum remarcă hispanistul român Paul Alexandru Georgescu o exuberanta demonologie. În soteriologia lui Sábato, râul constituie marele și obsedantul obstacol, forța misterioasă care degradează și distruge. Aceasta nu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
care înrăutățesc situația celor mai favorizați membri ai societății, ci și acele egalizări care ar înrăutăți situația tuturor, inclusiv a celor mai defavorizați. În orice caz, așa cum a evidențiat Parfit, un egalitarian este nevoit să accepte ca drepte inclusiv situații terifiante, de vreme ce, conform egalitarianismului "orice inegalitate este rea. Este rău, de exemplu, că unii oameni au capacitatea de a vedea, în vreme ce alții sunt orbi. Prin urmare, conform egalitarianismului, am fi întemeiați să luăm, dacă am putea, câte un ochi de la cei
Dreptate distributivă şi sănătate în filosofia contemporană by Loredana Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/1416_a_2658]
-
inima strategiei frontiste nu a făcut niciodată parte din dispozitivul stalinist, decît în măsura în care a putut fi pus în serviciul apărării URSS-ului, niciodată în sine. Frontul popular a eșuat în obiectivul său strategic: războiul a avut loc, și dezlănțuirea sa terifiantă a învins fascismul cu prețul a milioane de morți; nici o alianță nu a unificat în mod voluntar socialiștii și comuniștii. Dar strategia frontului popular a îndeplinit o funcție, fără îndoială în mod involuntar, în privința strategiei Internaționalei, și a ideologiei comuniste
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
AUTOELEVARE VANITOASĂ ADICĂ MOTIV DE DECĂDERE ÎN ACEEAȘI MĂSURĂ ÎN CARE ELIBERAREA ESTE CĂUTATĂ ÎN SATISFACȚIA ÎNȘELĂTOARE OFERITĂ DE TENDINȚA SPRE REFULARE. Cu toate acestea, elevația rămîne scopul esențial al procesului evolutiv. Declinul nu este decît un accident. Consecința lui terifiantă îi oferă șansa de a redeveni motivul unui efort intensificat în scopul realizării elevației evolutive. Trăsătura cea mai caracteristică a decadenței succesive a culturilor nu este distrugerea spectacular manifestă a bazei culturale perimate. Trăsătura ei esențială este faptul ca îmbătrânirea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
mai rare, cu cît nivelul ei evolutiv este mai ridicat în privința ingeniozității tehnice. Ea dovedește de ce este în stare spiritul uman dacă este dirijat metodic. Dimpotrivă, utilizarea greșită a invențiilor tehnice realizate de ștințele exacte nu dovedește oare în mod terifiant daunele provocate de științele despre viată, devenite inexacte din cauza abandonării problemei esnțiale funcționarea motivantă intimă -, care a constituit tema preștiinței mitice? Ca și faptul că epoca premitică a trebuit să-și piardă naivitatea căutării motivelor în obiectele din mediul înconjurător
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
și înfricoșător, și imanent divinității. Dacă un individ trăiește o asemenea stare numinoasă care transcende Imago Dei, eul nu mai poate cenzura conținutul inconștientului și irumpe în personalitatea conștientă rațională. Iată cât de plauzibilă ne apare acum fascinația și impresia terifiantă de care sunt cuprinși deopotrivă Ladima, Fred, și chiar cititorii, la lectura articolului teratologic! Acesta posedă "calitatea numinoasă" și, din acest considerent, sunt zdruncinate din temelii convingerile ortodoxe ale poetului. Numinozitatea textului, imbricată peste deziluziile iubirii, îl împing inevitabil spre
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
picior în baroc, par mai apropiate de neliniștile sufletului modern. Ca de pildă, setea de absolut, ambiguitatea angelo-demonismului, dileme tip natură-civilizație, orașul tehnologic-abolirea ecosistemelor, viziunea științific-materialistă/metafizică, războiul între sexe, uzurparea rolurilor și tulburarea codurilor, totul în cheia unor profeții terifiante. Calvino rămâne același mare stilist al narațiunii aforistice, gotice, al unor moralități ce privesc în ochi civilizația secolului XX, tot mai amenințată în rațiunea și prosperitatea ei de haosul primordial. Calvino nu uită să acrediteze rolul Nebunului, Scamatorului, Poetului de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
romanului împărat. Scrisoarea, nicicând expediată, nicicând primită, este unul din numeroasele eșantioane stilistice cu care operează autorul. Este un produs ecumenic, o sinteză de voci intermitente diacronic și sincronic, având în prim-plan estetica uluirii, a fabulosului feeric, grotesc sau terifiant, chiar dacă delirant și vizibil artificios. Baudolino însuși persiflează, când și când, exagerarea. Soarta scrisorii, un text promoțional, e să devină, ca și romanul postmodern, o versiune multiplă. Și o enciclopedie de voluptăți verbale și imagistice ce fac să i se
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
care au avut parte în lagăr, el, părinții, consângenii săi din Austria și din Europa Centrală. Antologice consemnări oferă autorul despre isteria antisemită, batjocorirea și vânătoarea evreilor din Graz și alte orașe din Austria și Germania, ce vor culmina cu terifianta noapte de cristal (10 noiembrie 1938), când sunt incendiate și vandalizate aproape 200 de sinagogi, mii de locuințe și prăvălii ale evreilor, arestate și deportate peste 20 000 de persoane. Era începutul unui "nesfârșit genocid". Lucid și nepatetic sunt povestite
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]