1,630 matches
-
o poziție similară la Universitatea din Breslau (azi Vročlav) și ulterior la Universitatea din Leipzig. El este primul care utilizează metoda de criotomie a preparatelor proaspete, pentru colorare și examinare microscopică. Cu aceste tehnici el descrie, printre altele, terminațiile nervoase din așa-numitele „arii Cohnheim“ și se plasează într-o poziție de pionier al teoriei inflamației, cu idei unanim acceptate și în prezent. Cercetările sale în domeniul patologiei circulatorii și a cauzei embolismului sunt considerate ca deschizătoare de noi
Oncogeneza virală by Petre Calistru, Radu Iftimovici, Ileana Constantinescu, Petre-Adrian Muțiu () [Corola-publishinghouse/Science/91991_a_92486]
-
remarcă alternanța domenii hidrofilice și hidro fo bice, precum și diferența dintre cele două capete: NH2=hidrofobic și COOH=hidrofilic; în registrul inferior se observă situsurile de glucozidare în porțiunea extra celulară, buclele intracelulare și intracelulare, precum și o ramură hidrofilă cu terminație COOH, pe care se află câteva situsuri unde se produce fosforilarea receptorilor activați de ligand. De asemenea, receptorii sunt permanent cuplați cu diferite canale ionice care traversează membrana celulară. Această aranjare (fig. 2-19) sugerează că receptorii sunt implicați și într-
Oncogeneza virală by Petre Calistru, Radu Iftimovici, Ileana Constantinescu, Petre-Adrian Muțiu () [Corola-publishinghouse/Science/91991_a_92486]
-
anterior și care treptat sînt uitate. În această perspectivă, formulări precum "datorită amuțirii sunetelor finale limba latină tîrzie a recurs la prepoziții pentru a reda valorile cazuale" se dovedesc a fi incorecte, fiindcă, de fapt, au apărut condițiile renunțării la terminații (care reprezentau desinențele ce marcau cazurile) numai atunci cînd același conținut, exprimat sintetic prin desinențe, se putea reda și cu ajutorul prepozițiilor împreună cu o formă unică a substantivului. Exprimarea analitică a funcțiilor, recurgînd la prepoziții, este mai relevantă și, de aceea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fiindcă păstrează, în mai mare măsură, elementul latin, aproape de forma lui originară. În același timp, italiana se distinge însă printr-o trăsătură proprie, aceea că aproape toate cuvintele se termină în vocală și numai unele împrumuturi (puține la număr) admit terminații consonantice. Un număr restrîns de substantive au păstrat plurale neutre în -a, alături de cele în -i de masculin plural, cu diferențe semantice. Formele de genitiv-dativ ale pronumelui personal de persoana a treia (lui, lei, loro) pot fi folosite și la
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
care se regăsesc și în limba portugheză. Unul dintre fenomenele importante pe care le-a cunoscut această limbă este neutralizarea opoziției dintre vocalele finale, care au dispărut sau au trecut la -e (astăzi nepronunțat) după grupurile consonantice, iar datorită nepro-nunțării terminațiilor, majoritatea substantivelor se rostesc la fel la singular și la plural, iar majoritatea adjectivelor se rostesc la fel la masculin și la feminin. Sub aspect morfologic, franceza este limba romanică cu cea mai dezvoltată flexiune analitică. Pînă în secolul al
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
indicativ prezent. Dar, forma redusă (și conjunctă) s era prea puțin relevantă în comunicare și, de aceea, în latina orientală, forma analogică *sintunt de la conjunctiv, persoana a treia plural, timpul prezent, a fost preluată la indicativ, iar sintunt, prin pierderea terminației, a devenit sint. Folosirea formelor conjunctivului la indicativ s-a produs, de altfel, și în alte situații, încît mai mult ca perfectul indicativ românesc este urmașul mai mult ca perfectului conjunctiv din latină. Urmînd modelul omonimiei din cazul lui s
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de latină sînt franceza și provensala, care au o singură clasă de substantive (la fel ca engleza în cadrul limbilor germanice) și nu mai păstrează nimic din clasificarea latinească în declinări. Spaniola și portugheza au două clase de substantive, una cu terminații vocalice la singular și alta cu singularul terminat în consoană, la prima realizîndu-se pluralul cu -s, iar la cealaltă cu -es (cu cîteva excepții). Substantivele terminate în vocală se distribuie în două grupe de bază, una cu desinența -a, care
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fost favorizată mai ales de factori ce țin de transformările fonetice ale cuvintelor, căci un neutru de declinarea a doua, precum brachium "braț" avea puține deosebiri în flexiune în raport cu un substantiv masculin de aceeași declinare (precum annus), încît, atunci cînd terminațiile -m și -s nu s-au mai pronunțat, aceste deosebiri au dispărut la singular. Condițiile renunțării la pronunțarea unor astfel de desinențe nu au pornit însă din zona marcării diferențelor de gen, ci din zona marcării cazului, care a devenit
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
prezența acestuia, vorbitorul subînțelegîndu-l: lat. hibernum (tempus) > rom. iarnă, it. inverno, fr. hiver, sp. invierno, pg. inverno; lat. diurnum (tempus) > fr. jour, prov. jorn, it. giorno. În latina clasică, adjectivele realizau, după forma lor trei clase: 1) adjective cu trei terminații, cîte una pentru fiecare dintre cele trei genuri (bonus, -a, -um sau miser, -a, -um), 2) adjective cu două terminații, una pentru masculin și feminin și alta pentru neutru (tristis, -e) și 3) adjective cu o singură terminație pentru toate
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fr. jour, prov. jorn, it. giorno. În latina clasică, adjectivele realizau, după forma lor trei clase: 1) adjective cu trei terminații, cîte una pentru fiecare dintre cele trei genuri (bonus, -a, -um sau miser, -a, -um), 2) adjective cu două terminații, una pentru masculin și feminin și alta pentru neutru (tristis, -e) și 3) adjective cu o singură terminație pentru toate genurile (prudens). Tipul adjectival bonus a devenit însă treptat atractiv și pentru adjectivele de tipul miser și tristis, care au
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cu trei terminații, cîte una pentru fiecare dintre cele trei genuri (bonus, -a, -um sau miser, -a, -um), 2) adjective cu două terminații, una pentru masculin și feminin și alta pentru neutru (tristis, -e) și 3) adjective cu o singură terminație pentru toate genurile (prudens). Tipul adjectival bonus a devenit însă treptat atractiv și pentru adjectivele de tipul miser și tristis, care au ajuns la conformația paradigmatică miserus, -a, -um, tristus, -a, -um. Formele adjectivale aveau o repartizare proprie în raport cu cele
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
o repartizare proprie în raport cu cele trei declinări ale substantivelor din latina populară tîrzie, încît femininul bona urma declinarea întîi (la fel cu casa), masculinul bonus și neutrul bonum urmau declinarea a doua (precum annus și pomum), iar adjectivele cu două terminații și cele cu o terminație urmau declinarea a treia (ca avis, mare, serpens). Prin dispariția genului neutru, adjectivele cu trei terminații au rămas cu două (bous, -a), iar cele cu două numai cu una (grandis, care a devenit grande). Dintre
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
trei declinări ale substantivelor din latina populară tîrzie, încît femininul bona urma declinarea întîi (la fel cu casa), masculinul bonus și neutrul bonum urmau declinarea a doua (precum annus și pomum), iar adjectivele cu două terminații și cele cu o terminație urmau declinarea a treia (ca avis, mare, serpens). Prin dispariția genului neutru, adjectivele cu trei terminații au rămas cu două (bous, -a), iar cele cu două numai cu una (grandis, care a devenit grande). Dintre limbile romanice, italiana și româna
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cu casa), masculinul bonus și neutrul bonum urmau declinarea a doua (precum annus și pomum), iar adjectivele cu două terminații și cele cu o terminație urmau declinarea a treia (ca avis, mare, serpens). Prin dispariția genului neutru, adjectivele cu trei terminații au rămas cu două (bous, -a), iar cele cu două numai cu una (grandis, care a devenit grande). Dintre limbile romanice, italiana și româna au rămas mai aproape de latină, păstrînd la prima clasă de adjective două forme, în italiană una
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
conservă o formă specială pentru genitiv-dativ singular feminin, iar în unele cazuri cunoaște și unele alternanțe fonetice (la fel ca la declinarea adjectivală tare din limbile germanice): des-deasă-deși-dese, frumos-frumoși-frumoasă-frumoase. În mod similar, spaniola și portugheza au unele adjective cu două terminații, cîte una pentru fiecare din genuri, și altele cu o singură terminație. Adjectivele din franceză și din provensală au cîte o formă pentru fiecare gen, femininul deosebindu-se de masculin prin desinența -e în franceză (fac excepție cele care se
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cunoaște și unele alternanțe fonetice (la fel ca la declinarea adjectivală tare din limbile germanice): des-deasă-deși-dese, frumos-frumoși-frumoasă-frumoase. În mod similar, spaniola și portugheza au unele adjective cu două terminații, cîte una pentru fiecare din genuri, și altele cu o singură terminație. Adjectivele din franceză și din provensală au cîte o formă pentru fiecare gen, femininul deosebindu-se de masculin prin desinența -e în franceză (fac excepție cele care se termină în -e la masculin) și prin desinența -o în provensală. Împreună cu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
asupra alteia pe baza unor forme asemănătoare sau identice, ar fi dispărut conjugarea a doua care avea verbe mai puține. De altfel, în catalană, s-a produs pierderea conjugării a doua, iar verbele poartă accentul pe temă, iar nu pe terminație. Cel mai bine s-a păstrat modul de repartizare a verbelor din conjugările latinești în limbile română și italiană, fapt care se poate constata chiar numai cu ajutorul infinitivului: lat. cantare > rom. cînta(re), it. cantare; lat. videre > rom. vedea(re
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
la plural, dativul feminin și neutru cu -n), existînd numeroase cazuri de sincretism. Articolul însă are desinențe cazuale mai nu-meroase și la fel adjectivul cînd urmează declinarea tare și, nefiind precedat de un articol sau de un adjectiv pronominal cu terminațiile articolului hotărît, ajunge în situația de a reda cazul. În asemenea condiții, germana are suficiente mijloace sintetice (desinențiale) pentru a indica funcțiile, fără a recurge la procedee analitice, reprezentînd o situație deosebită în raport cu celelalte limbi germanice importante. Deseori, în germană
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pl. schöne Tage/Frauen/Kinder), și, de aceea, adjectivul determinant preia desinențele ce marchează cazul și se acordă în gen și număr. Declinarea slabă se manifestă atunci cînd adjectivul este precedat de articolul hotărît (sau de un adjectiv pronominal cu terminațiile acestui articol) purtător al unor mărci de caz, gen și număr, încît formele adjectivului au o relevanță mai redusă: der schöne Tag, die schöne Frau, das schöne Kind, pl. die schönen Tage/Frauen/Kindern. De data aceasta acordul în gen
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
același grup verbe cu un comportament flexionar și funcțional foarte diferit, precum conjugarea a treia din limba franceză. Verbele din limbile germanice sînt clasificate în două grupe principale, una a verbelor slabe, care au la preterit și la participiu trecut terminații (sufixale) determinate, și una a verbelor tari, care nu au asemenea terminații și prezintă alternanțe fonetice (ablaut). La acestea se adaugă o grupă a verbelor neregulate, întîlnite și în limbile romanice, care au radicali diferiți la cele trei forme de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
conjugarea a treia din limba franceză. Verbele din limbile germanice sînt clasificate în două grupe principale, una a verbelor slabe, care au la preterit și la participiu trecut terminații (sufixale) determinate, și una a verbelor tari, care nu au asemenea terminații și prezintă alternanțe fonetice (ablaut). La acestea se adaugă o grupă a verbelor neregulate, întîlnite și în limbile romanice, care au radicali diferiți la cele trei forme de bază (infiniv prezent, preterit și participiu trecut). Situația nu este însă unitară
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
adaptarea împrumuturilor s-a putut realiza fără modificări în sistemul desinențelor. În limbile germanice însă, împrumuturile din latină au venit uneori și cu desinențe noi, deși sistemul lor morfologic nu a fost afectat, fiindcă, lipsind în general determinările interne pentru terminații (între care se cuprind și desinențele), nici nu s-a modificat și nici nu s-au produs restructurări în morfologie. Aspectul principal care apropie limbile romanice și cele germanice din perspectiva receptării elementelor neologice din latină privește tipul de elemente
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
iar uneori și în structurile sintactice, elaborate și complicate, pe care le-au adoptat limbile europene în perioada umanismului și barocului. Foarte multe dintre cuvintele care denumesc abstracțiuni în latină sînt substantive postverbale de declinarea a III-a imparasilabică cu terminația -(t)io / -(t)ionis (conditio condi-tionis, regio regionis etc.) și ele au fost introduse în mai mare sau în mai mică măsură în toate limbile literare europene, iar, prin influența limbilor literare asupra celor populare, multe au ajuns și la
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
rogatione(m)). În celelalte limbi romanice, modelul cuvintelor moștenite a fost hotărîtor și, de aceea, împrumuturile au fost adaptate după forma lor. Ca atare, în franceză adaptarea este în -(t)ion, fiindcă într-un cuvînt moștenit precum raison se întîlnește terminația -on, iar lipsa acțiunii legilor de evoluție în cazul împrumuturilor face să se conserve în neologisme și -(t)iodin latină. La fel stau lucrurile în cazul limbilor italiană, spaniolă și portugheză, la aceasta din urmă aplicîndu-se analogic modificarea finalelor latinești
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
germanice, situația este mai simplă, căci lipsa stratului latin și definitivarea mai tîrzie a aspectului literar le-a făcut să preia modelul limbilor romanice, îndeosebi al francezei. De aceea, în germană, în engleză, în norvegiană, în daneză și în suedeză terminația grafică este -(t)ion, însă în pronunție există particularizări de la o limbă la alta. Limba neerlandeză prezintă o situație aparte, deoarece urmează deseori, la fel ca în cazul formei scurte din română, nominativul latin, de unde rezultă natie [΄nasi:] și religie
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]