762 matches
-
tradiție preluată de Martianus Capella de la Virgilius care nume insula "Inarime" sau "Arime". De către greci a fost numită "Pithekoūsai (Πιθηκοῦσαι)", denumire care este folosită mai apoi și de latini sub forma Pithecusa. Etimologia este încă disputată, cert este ca și toponimia latină și cea greacă pot duce către un cuvant ce înseamnă „maimuță” ("arimos" în etrusca și "πίθηκος, píthēkos" în greacă veche), fapt ce ne poate duce cu gândul că insula ar fi fost în vechime habitatul unei specii de maimuțe
Insula Ischia () [Corola-website/Science/329625_a_330954]
-
și 23°41ʹ45ʺ longitudine estică, învecinându-se la nord cu localitățile Dănești și Bontăieni, la est cu Șurdești, la sud cu localitatea Făurești, iar la vest cu localitățile Cărpiniș și Șindrești. Deși atestată documentar la 1411, prin descoperirile arheologice și toponimiile locurilor, cu deplin temei se poate fixa data întemeierii localității cel mai devreme la 1350. Actuala denumire a satului apare în documente la anul 1776, sub forma maghiarizată Czetetzel sau Czurkafalu (satul lui Țura, numele de familie dominant și azi
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Cetățele () [Corola-website/Science/330805_a_332134]
-
țăranilor sub Carol I”. Ștefan Furtună a devenit nume de stradă în anii 1950 în mai multe orașe din România Populară - București, Timișoara, Brăila, Cluj-Napoca, Turda etc., sau de piață (Piața Ștefan Furtună în Sinaia, județul Prahova), răspândirea largă în toponimia urbană fiind elocventă în ceea ce privește însemnătatea dată personajului. Andrei Pippidi consideră drept generală și indubitabilă notorietatea acestui personaj: „Chiar dacă n-ați citit "«Nepoții Gornistului»", ați auzit de Ștefan Furtună, pe care mitologia comunistă îl consacrase erou în 1877 și în 1907
Ștefan Furtună () [Corola-website/Science/330834_a_332163]
-
cartografic fin permit găsirea, cu ușurință, a urmelor drumurilor uitate, prin semnele lor vizibile, în parcele sau în hotarele comunelor.</br> Rectiniaritatea traseului unui drum, prezența satelor, succedând vechile villae romanae („ferme agricole”), le oferă cercetătorilor, deseori, o primă indicație. Toponimia este o sursă de informații deosebit de importantă. Toponimul francez "le chemin de César", sau corespondentul său spaniol "el camino de César" indică faptul că în Antichitate era un drum roman. Alte toponime spaniole ca "el camino de hierro", "la vía
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
de volume. Remarcăm în acest context antologia "Limba română este patria mea" (studii, comunicări, documente, ediția I, 1996, 344 p., 6.000 ex. și ediția a II-a revăzută și adăugită, Chișinău, 2007, 352 p.); "Contribuția Basarabiei la cultura românească. Toponimie și identitate națională" de Eugen Holban (1997, 234 p.); "Limba română. Cuvinte și imagini" (1997, 228 p.) și "Limba română. Limbă, literatură, civilizație" (1997, 212 p.), ambele volume semnate de prof. Valeriu Rusu (Franța); "Cetăți de pe Nistru. Hotin, Soroca, Tighina
Alexandru Bantoș () [Corola-website/Science/330951_a_332280]
-
sunt numai circa 100 în lexicul francez actual (vezi exemple în Lexicul limbii franceze, Substratul galic). În afară de acestea mai sunt probabil și altele, dar etimologia lor nu este lămurită. Din limba galilor s-au păstrat și unele sufixe lexicale. În toponimie un astfel de sufix este "-acon" care a devenit în galo-romană "-acum" și a dat în franceză terminațiile de toponime cu variantele grafice "-ey", "-ay", "-é" și "-y". Influența galică asupra evoluției fonetice a latinei vorbite în Galia nu este
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
au fost un mare trib roman Celtic, care a trăit în regiunea coastei Atlanticului de Nord în vechea Hispanie, din secolul al IV-lea î.Hr până la sfârșitul secolului I î.Hr. O analiză detaliată a toponimiei în vechea Cantabria prezintă un element Celtic puternic, împreună cu un element "Para-Celtic" (amândouă fiind Indo-Europene) și infirmă ideea prezenței pre-indo-europenilor sau bascilor substianțiali în această regiune. Acest lucru confirmă ideea anterioară a lui Jürgen Untermann care consideră a fi cea
Cantabrii () [Corola-website/Science/331900_a_333229]
-
de-a doua la "„ceasul turcesc”". În locul gol rămas în colțul din dreapta sus se află roza vânturilor, cu direcția nord. Harta lui Cantemir dovedește o amplă cunoaștere a teritoriului Moldovei. Elementele de relief, hidrografie și vegetație, localitățile, limitele administrative și toponimia atestă completa originalitate a lucrării, care nu ar fi putut fi asigurată decât prin contactul nemijlocit cu realitatea din teren și mai puțin prin preluarea unor elemene din documentele cartografice existente pe atunci. Munții sunt reprezentați prin movile, iar pădurile
Harta Moldovei - Dimitrie Cantemir () [Corola-website/Science/332579_a_333908]
-
bobac în Botoșani și Cluj. Denumirea sa de bobac sau baibac este un împrumut din turco-tătară. ul sau marmota de stepă este rudă apropiată a marmotei alpine, după cum dovedește și observația milenară a țăranului român, atent cunoscător al fiecărei viețuitoare. Toponimia a păstrat la rândul sau o serie de dovezi ale prezenței acestui animal în fauna României, dovezi concretizate prin denumiri de sate precum "Țarina Baibacilor", "Baibaci", "Baibaraci", "Bibaraceasca", "La Baibaci", "Gura Baibaciului" etc. . Prezența bobacului sau a baibacului în diferite
Bobac () [Corola-website/Science/333707_a_335036]
-
limbi romanice nu coincide cu cel al Imperiului Roman. Au fost pierdute pentru romanitate mai multe zone (Panonia, Dalmația, Tracia, Grecia, Moesiile, Britania, Germania, Africa de Nord). Acestea poartă numele de "Romania submersa" ("scufundată") și mai păstrează uneori forme ale romanității în toponimie și vocabular. Limbile romanice sunt vorbite, constant, în Europa de Sud-Vest și Vest, în țări precum Franța, Belgia, Spania, Portugalia, Andorra, Italia, Elveția, dar și în România, Republica Moldova, în unele regiuni ale Serbiei, Macedoniei și Greciei. Există, de asemenea, o
Limbile Europei () [Corola-website/Science/336659_a_337988]
-
Universitatea îi va recunoaște meritele mai târziu, numindu-l asistent la sfârșitul anului 1961 și apoi, cu puțin timp înainte de moarte, profesor auxiliar de limba și cultura română la Facultatea de Litere. Participă la mai multe congrese internaționale (Congresul de Toponimie și Antroponimie, Bruxelles, 1949; Congresul Ovidianum, Sulmona, 1959; Colocviul Eminescu, Veneția, 1964; Congresul de Studii Mediteraneene, Malta, 1969). Victor Buescu a debutat cu articole rebusistice în 1929, publicând primele sale studii de specialitate în anul 1934 în "Revista clasică" (1934
Victor Buescu () [Corola-website/Science/337122_a_338451]
-
istoric al epocii, evidențiind erori cu privire la delimitările geo-politice precum și detaliile stilistice caracteristice reprezentării artistice. Excelența Sa a menționat că harta Homann este una dintre ultimele hărți empirice cu privire la Basarabia istorică, fiind marcată de o anume „naivitate” și cu multe erori în ceea ce privește toponimia și amplasarea localităților pe hartă. Lucru firesc, în opinia ambasadorului, fiindcă aflându-se de peste două secole sub turci și tătari, Basarabia era un teritoriu aproape inaccesibil pentru călătorii străini. Populația majoritară era musulmană, orășelele - împânzite de moschei, iar stepele Basarabiei
Ambasadorul Republicii Moldova a prezentat harta Moldovei și Basarabiei de la 1769 la Muzeul Național al Hărții și Cărților Vechi by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105651_a_106943]