1,162 matches
-
ei. Elena Drăgănescu în locuința ei somptuoasă, dar prea nouă. Hallipa, cel care lucrase pămîntul și purtase cizme trainice de lut, acum cernut prin sita orașului, cutreiera cu picioare de argilă în căutarea casei de închiriat." Casa apare explicit ca topos în această viziune conclusivă, "corală", a romanului Fecioarele despletite. Tot atîtea promisiuni pentru romanele următoare, care creează "foyere" ale narațiunii, spații cu potențialitate narativă prin instalarea matrimonială a prințului Maxențiu, ca nou locuitor al palatului "de marmoră albă", în casa
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
scena despărțirii dintîi. Că modelul a "gestat", că are o istorie anterioară construcției personajului din cel de-al doilea roman o demonstrează atît avantextul, cît și motivele din Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război. În rezumat, argumentele identificării toposului Dama cu camelii pleacă de la straturile cele mai adînci ale scrisului, de la încercările de roman, însemnări și exerciții de compoziție; trec prin variantele de atelier ale unei nuvele neterminate, Contesa bolnavă; se reflectă în poziția explicită a naratorilor față de subiectul
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
notorietate în underground-ul romanului proustian, care... rescrie (potrivit unui studiu recent) motive ale operei Carmen de Bizet, pe libretul unor celebri, în epocă, scenariști, al căror spirit este...disprețuit de personajele lui Proust. "Argumentele apropierii în profunzime a operei de toposul Dama cu camelii (într-un fel de intertextualitate abisală, care o depășește pe aceea voită, exersată de scriitor) se organizează în mai multe nivele ale "coerenței". Dacă am putea vorbi de structura obsedantă, cum a făcut Charles Mauron vorbind despre
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
aceasta, ca să-l simțim zeu, creator de lumi. (...) E prea realist, ca să întrebuințăm un cuvînt care exprimă acest deficit și, într-un anume sens, despăgubirea de acest deficit." (Creație și analiză) Păstrînd ceea ce este... de păstrat, argumentul apare drept un topos al discursului lui Ibrăileanu. Firește că, integrat concepției și poziției sale care privilegiază o tendință în opera literară, motivul vorbește și despre această ideologie. Altminteri, tema reprezentării are actualitate teoretică: "Lumea din opera de artă este reprezentarea (și chiar "voința
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
acum. Parcă noaptea și liniștea dimprejur au pus o stavilă neliniștilor, sunt detașat de relitate, ca și cînd bătrîn m-aș gîndi la întîmplări vechi, cu melancolie, dar fără zbucium" s.n.(1) Ca și cînd n-ar fi viața-mi..., topos eminescian strecurat o dată cu...titlul poemului. Golul de viață dimprejur, cerc necesar introspecției, apare ca impus de un ritual. Proustian, s-ar spune, aducînd cu retragerea între pereții ce opresc tumultul zgomotos al cotidianului, ai camerei căptușite cu plută. Aventura nocturnă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
iubită, un nod care nu se desface. (8) "Intermitențele inimii" răsună, în romanele lui Anton Holban, cu ecou proustian. Printre apropierile declarate, se găsește motivul ce va conferi o structură romanului postum Jocurile Daniei ("iubita ta la telefon", reține Holban toposul), apărut în volumul pe care îl avem deschis la partea a II-a, cap. I: Albertine au téléphone. Dinspre zilele și nopțile suferinței claustrate vin asocieri: la Balbec, tot la marginea mării, personajul lui Proust trăiește devastator un timp care
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
caz' grozav") tema apariției unui candidat în privința supremației, date aici de singura, paradoxală, "calitate" palpabilă, unica autoriate: boala. "Panteră era peste noapte detronat. Altul îi lua locul, cu o boală nouă și mult mai rară..." Literatura azilului descrie totdeauna un topos: spațiul unei simili-lumi, guvernate de legi proprii și de reflectarea minuțioasă, graduală, a raporturilor între azilanți, între membrii comunității. Spitalul, groapa gunoaielor, mai tîrziu ocna oferă în romanul voiculescian viziunea stratificării în același mod a unei lumi care și-a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
omului în-ființat într-un loc anume și în timpul amintirii acelui loc (cel mai adesea, casa de demult, a părinților și bunicilor, cu jocurile și jucăriile pline de hazul și farmecul copilăresc, cum le spune Ion Creangă în "Amintirile" sale), un topos sau, altfel, axis mundi, se năruie, fiind înlocuită cu vîrsta de fier a unei copilării fără copilărie; copilul lui Creangă din universul mirific al Humuleștilor, cel al lui Marin Preda, învățînd lecția împărțirii unei pîini cu ai săi, într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
exterioriza în privința comuniunii cu natura, credința în obiceiuri străvechi, cucernicia față de divinitate. La vânătoare căuta bourul cel alb (un animal fabulos) și un schivnic retras într-o peșteră. În opera lui Sadoveanu, Ceahlăul este "Muntele cel Mare", iar peștera este toposul tainicului, locul unde se putea medita. La Sărbătoarea hramului Mănăstirii Neamț, domnitorul apare "călare pe cal alb", într-o măreție monumentală, impresionând: "o femeie naște de emoție slobozind din măruntaiele ei un prunc". Apropiat de oamenii simpli, Ștefan cel Mare
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
definit de Durand ca "neîncetatul schimb care există... între pulsiunile subiective și asimilatoare și somațiile obiective ce emană din mediul cosmic și social" și pe care-l numește și "imaginar" considerat drept "un segment" al "magistralei" mișcări a materiei, un "topos" al "saltului de la biologic la social"80. Conform teoriei lui Durand, imaginarul se situează între ,,pulsiunile subiective și somațiile obiective", astfel încât se poate "pleca în descrierea lui fie de la natura psihologică, fie de la cultură"81. Punctul de plecare al demonstrației
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
ale vieții naratorului, stabilind în acest fel implicarea temporalității în crearea realului. Rolul lor este acela de a marca trecerile sau locurile succesive ale ființei care se autoanalizează și se cunoaște pe sine odata cu percepția pozitivă sau negativă a toposului. În cazul lui Blecher, toate aceste variante de caverne, prăpăstii și scobituri se configurează din aspirația eului de a umple un gol interior, dintr-o tânjire după starea de echilibru a eternității, aspirația în fapt de a avea o altă
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
în absolut ("căci am văzut idei"). Inadecvarea imaginarului la un spațiu bine definit se poate demonstra în următoarea secvență: "Altădată mă adânceam în cercetarea motivelor, cum ai căuta izvorul apei neregulat subterane într-o grotă."42 Spațiu-boltă, spațializator nespațializat și topos arhaic securizant, grota (care închide izvorul) devine proiecție a unei Geneze în stare latentă, macrocosm care tinde a se transforma în microcosmos. Prin vetustul imanent grotei, se pune din nou în evidență imaginarul camilpetrescian, acesta cu inflexiuni mitice (să-i
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ea este prea redusă intelectual pentru a intui în Ladima calități asemănătoare cu cele ale lui Andrei, iar bibliotecile, departe de a-l ilumina pe poet, îi conturbă o dată în plus convingerile. În opera lui Camil Petrescu, Biblioteca este deopotrivă topos latent al marilor confruntări și dileme, ca și topos al binelui și adevărului, care ar trebui să precumpănească în viață. Pentru Gelu Ruscanu, un asemenea spațiu al spiritului se transformă într-un panaceu sui-generis menit să-l consoleze după ce a
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Ladima calități asemănătoare cu cele ale lui Andrei, iar bibliotecile, departe de a-l ilumina pe poet, îi conturbă o dată în plus convingerile. În opera lui Camil Petrescu, Biblioteca este deopotrivă topos latent al marilor confruntări și dileme, ca și topos al binelui și adevărului, care ar trebui să precumpănească în viață. Pentru Gelu Ruscanu, un asemenea spațiu al spiritului se transformă într-un panaceu sui-generis menit să-l consoleze după ce a aflat motivele reale care l-au împins pe tatăl
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
sus, atent e." //67 Ca text ermetic, strofa atrage atenția prin câteva simboluri criptice. În primul rând, adjectivul posesiv tău este ortografiat cu majusculă, ceea ce, împreună cu substantivul determinat, conotează chiar prezența sacră a lui Dumnezeu. Personificată, mlaștina este aici un topos ambiguu, receptacul al durerii, dar și generator de suferințe. Ambiguitatea e confirmată de adevărul că mlaștina îmbină două elemente primordiale: pământul și apa. Prin contopire, ele creează, în opinia lui Gaston Bachelard, schema esențializată a materialității: "De aceea vom acorda
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cu care Fred Vasilescu privește o casă căreia i s-a smuls acoperișul o face pe Maria Vodă Căpușan să se gândească la Ochiul lui Siva și în contextul romanului european, la un alt parvenit Rastignac: ("Inedită formulare a unui topos, descins poate din străvechea privire divină ce pătrunde pretutindeni, prezentă în mai toate mitologiile lumii, cel de-al treilea ochi al lui Siva, ochiul înțelepciunii la budiști, ce atinge perfecțiunea prin clarviziune, sau privirea ce urmărește pretutindeni vina lui Cain
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
i-o adresează d-nei T. Întreaga noastră fundamentare teoretică aplicată pe texte, cu referire la rolul și raporturile dintre persona și Anima, confirmă amorul-vanitate al autorului și, abia în planul imaginarului, al eroilor săi. Opera lui Camil Petrescu stă sub toposul cartezian al lui larvatus prodeo (înaintez mascat) în ideea de a nu-și trăda emotivitatea în fața spectatorilor, actorii își ascund fața după o mască; la fel procedez și eu (filozof, scriitor, politician etc.), înaintez mascat când ies pe scena lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ca panaceu al bizarei tulburări mintale. În aceeași logică a faptelor, nuanțăm o altă reprezentare, cea a femeii iubite, dar care nu știe că este iubită. Atât Dulcineea del Toboso cât și d-na T. s-ar încadra perfect în toposul "nu știe că nu știe." Asocierea se susține și din perspectiva unei aserțiuni aparținând lui Miguel de Unamuno: "Și după asta caută domnița pe care s-o îndrăgească. Și imaginea Aldonzăi Lorenzo, țăranca tânără și foarte chipeșă de care el
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
feudalismului, rămăsese structurată pe jocul violenței sacralizate.202 Nu acest aspect este avut în vedere, însă, în Hamlet. Eventual, doar prin prisma deznodământului și a piesei în piesă, adică a asumării măștii, se poate detecta un mise en abyme al topos-ului Carnavalului, moment în care libertatea și excesul forțează Adevărul să iasă la lumină.203 Încercând să contureze o schiță a fenomenologiei inteligenței, autorul Doctrinei substanței consideră că Shakespeare, aidoma lui Goethe, Leonardo da Vinci și Michelangelo, s-ar încadra
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
De aceea, pentru prinț "...vremurile-s scoase din țâțâni". Însă oribilul asasinat din incipitul piesei deschide perspectiva unor reinvestiri biblice. Fostul rege obișnuia să se odihnească în grădina castelului din Elsinore, iar asasinatul săvârșit de fratele său, Claudius, întinează acest topos mirific. Arhetipul Grădinii paradisiace devastate e concludent, mai ales că varianta oficializată a cauzei morții o constituie mușcătura șarpelui malefic. Există o inadecvare între locul acțiunii și instrumentul morții în sensul că, într-o țară ca Danemarca, mereu bântuită de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
oripilante și dezavuate public de tânăra generație, e greu să nu convii, odată cu Nicolae Steinhardt, că a descifra sufletul eminescian echivalează cu o "citire" a propriului suflet; lumea miturilor sale e chiar spațiul pe care (și) tu îl locuiești. Acest topos comun, greu de obiectivat, s-a clădit în timp prin formulări panegirice și identitare de genul "poetul național român" sau "expresia integrală a sufletului românesc", ajungându-se, astfel, la conturarea unui mit cultural de tip Eminescu. Se cuvine, însă, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
pe care și-o asumă astăzi omul modern, pentru a ne explica o asemenea reacție de respingere. Cu toții tindem să devenim cât mai puternici, să ne dominăm destinele hărăzite, cu prețul desacralizării. A noastre și a lumii în care locuim. Toposul sacru se definește prin opoziție cu cel profan. Însă, omul nu poate scăpa de "fatalitatea" originii sale divine, oricât de sofisticată și evoluată ar fi devenit viața pe care o duce. Într-un mod paradoxal, conceptul de inconștient devine pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
creșterea nemăsurată a statuii sale însuflețite, îi scrie pe frunte cuvântul "moarte", el își suprimă cele două personae: Ladima și Fred. Rămâne D-na T., Anima și creanga lui de aur, mărturie a unei iubiri exemplare ce stă sub semnul toposului "n-a fost să fie". Un alt aspect donquijotesc comun pentru Ladima și Eminescu este inaderența la realitate, lipsa lor de pragmatism, pe care poetul național le invocă tot în confesiunile intime: "Tu trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
generează un pol opus în operă: setea de absolut, nostalgia infinitului, spațiul cosmic fabulos în care deopotrivă Poetul (în Scrisoarea I) ca și cuplul Demiurgos Hyperion se simt în plenitudinea lor sufletească și spirituală. Dezavuarea a tot ce înseamnă finitudine, topos în care speța umană se complace este conotată metaforic în Scrisoarea I: "Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul". Versul devine chiar o transpunere poetică a destinului uman și al spațiului ce-i este
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cu o modalitate preponderent utilizată în artele plastice. Oricum, existențele din "dosarul" lui Camil Petrescu nu pot justifica temeinic, în modalitatea noastră de interpretare, o separație între "spațiul interior" (corpus-ul narativ) și "spațiul exterior" (galeria de personaje "convocate")353. Toposul uzitat pentru a face referire la doamna T. este acela al "nișei", semn interpretativ al singularității și funcției speciale căreia îi este menită. Aidoma altor topoi "ușa", "fereastra", "arcada" "nișa" se manifestă ca un hiatus într-un plan, într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]