1,558 matches
-
pe care Julius le deschidea. După cum ai să vezi, una dintre ele este din partea legatului Valerius, iar cealaltă, din partea fratelui meu. Îți cer să te aliezi cu Otho, noul împărat, împotriva lui Vitellius. În colibă intră o femeie cu o torță în mână. Se apropie de Julius. — Acum. — Așteaptă, zise Valerius, privind-o rugător. — Noi avem anumite ritualuri. În noaptea asta e lună plină, iar acum luna a ajuns chiar deasupra frasinului. Nu putem aștepta, Valerius. Julius se ridică. — Stai aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o îngrop în locul unde s-a născut. — O să-ți dau cenușa ei. Va trebui să faci o călătorie lungă ca s-o îngropi. Velunda s-a născut în apropiere de Augusta Rauricorum, la granița de răsărit a Galliei. Julius luă torța din mâna femeii și ieși împreună cu aceasta. Lurr îl urmă. Valerius își sprijini brațele pe genunchi și își așeză capul pe ele, să nu vadă flăcările care acum se ridicau, înalte, dincolo de prag. Vreme de două nopți, luna străluci puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
curse de cai. Zgomotul copitelor trezește forțele ascunse ale Naturii, datorită cărora câmpiile noastre vor fi mănoase. Iar acum... Auzi lătrăturile acelea? Sunt vulpi. După tradiție, la idele lui aprilie sunt prinse cu zecile și li se leagă de cozi torțe aprinse, pentru a se respecta riturile vechi ce apără câmpurile și viile de calamități. Acum vulpile aleargă în arenă... Antonius își ascunse fața în mâini. Revăzu chipul lui Vitellius. Îl revăzu pe Salix, ucis. Îl văzu pe Valerius prins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Florius. „Marcus are să învingă“, se gândi. Își dori ca Florius să fie grațiat. — E rândul vostru, anunță cineva. Veniți după mine! Unduindu-și tunica cu dungi albastre pe fond ocru, bărbatul intră pe un coridor luminat de flacăra tremurătoare a torțelor, atât de lung încât părea că nu se mai sfârșește. Se opri în fața unui zid și dispăru, de parcă ar fi intrat în pământ. Valerius se aplecă și îl văzu coborând pe o scară abruptă ce ducea sub pământ. — E drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ideal era siguranța Imperiului, grav amenințată de Vitellius. Vitellius învinsese. Era adevărat că Vespasianus fusese ales împărat în Africa, dar Orientul nu era oare prea departe? La capătul pieței era o masă lungă, pe care servitorii se grăbeau să pună torțe pentru a lumina adunarea. Din Pretoriu ieșiră, unul după altul, Cornelius Fuscus, Arrius Varus și Vedius Aquila, comandantul Legiunii a treisprezecea, care se așeză încruntat. Printre soldați înaintă încet și solemn Tampius Flavianus, legatul întregii Pannonii, pe care soldații îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
țineți arma în mână, nu vă simțiți umiliți că a trebuit să construiți cu mâinile voastre două arene în care au loc rușinoasele munera ale lui Vitellius? Tăcu. Nimeni nu observase că se lăsase noaptea. Servitorii care trebuiau să aprindă torțele stăteau nemișcați, privindu-l pe Antonius, a cărui siluetă părea gigantică în întuneric. Legatul mergea înainte și înapoi, de la masa comandanților la grupul soldaților. Pașii lui răsunau ciudat, cu un ritm constant, ce părea să cheme din adâncurile pământului sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu arma în mână. Fantomele însângerate se strânseră în jurul castrului și se apropiară de comandanți și de soldații adunați sub cerul pe care mulți îl găseau asemănător cu bolțile templelor lui Mithra. La un semn al lui Antonius, servitorii aprinseră torțele, care nu alungară însă fantasmele războinicilor venite parcă din lumea de dincolo. Vă temeți că sunteți singuri? Credeți că doar voi îl urâți pe Vitellius? Eu însumi am trimis mesaje în Britannia, la oamenii din Legiunea a paisprezecea care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din Hispania, Classica Auditrix, al cărei curaj îl cunoaștem cu toții? Cât despre trupele din Maesia, abia așteaptă să ne vină în ajutor, și sunt formate din oameni tineri, puternici. De ce să-l mai așteptăm pe Mucianus? Antonius tăcu. În lumina torțelor, soldații îi putură vedea privirea temerară, scânteietoare și fură impresionați de hotărârea de pe chipul lui. Pe pământ, umbra lui Antonius se lungea și apoi se scurta, într-un fel de dans războinic. — Cine a mai auzit ca lupul să fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pentru mărfuri, printre chemările prostituatelor, strigătele copiilor, certurile bețivilor, insultele soldaților aroganți care se plimbau, ciorovăielile negustorilor ambulanți care își disputau un loc unde să-și vândă gogoșile sau apa și oțetul. Trecu în goană prin locurile unde se vindeau torțe și lămpi, suluri de papirus și pergament, prin fața depozitului de condimente aduse de la arabi, de unde răzbătea mirosul îmbătător al piperului și ghimbirului. Nu se opri în fața capelelor votive ale cultelor noi sau vechi, în fața sanctuarelor în care oamenii depuneau flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Erau mulți, pentru că erau zile de sărbătoare și din satele din jur venise o groază de lume. Antonius ordonă să se dea foc caselor din apropierea zidurilor, iar pe acoperișurile celorlalte îi instală pe soldații lui, înarmați cu bârne, țigle și torțe. Trecea în galop de la o legiune la alta, continuând să lupte. Părea invulnerabil, căci săgețile dușmane treceau pe lângă el fără să-l atingă. Pe când ridica un pilum spre ziduri, simți o durere cumplită în umărul drept. Simți sângele curgându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
soldații lui adunându-se și croindu-și drum prin mulțime. Veneau din ce în ce mai mulți. Asemenea unui râu ce se revarsă, invadară străzile, ridicând în aer lăncile, săbiile și pumnalele și strigându-i numele, de parcă ar fi fost zeul războiului. Toți aveau torțe în mâini. Trecură în fugă pe lângă templele din Forurile Imperiale și ajunseră la poalele Capitolium-ului. Aici îi înfruntară pe soldații prefectului Flavius Sabinus, înaintând sub ploaia de pietre și țigle pe care aceștia le smulgeau din porticurile aflate de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe lângă templele din Forurile Imperiale și ajunseră la poalele Capitolium-ului. Aici îi înfruntară pe soldații prefectului Flavius Sabinus, înaintând sub ploaia de pietre și țigle pe care aceștia le smulgeau din porticurile aflate de-a lungul colinei. Vitellienii își aruncară torțele, și porțile principale ale Capitolium-ului luară foc. Nu reușiră însă să intre, deoarece, din ordinul lui Flavius Sabinus, apărătorii dărâmaseră statuile ce împodobeau sălile și le îngrămădiseră la porți, pentru ca dușmanii să nu poată intra. Vitellienii atacară atunci alte intrări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să se salveze. — Buni de nimic! șuieră disprețuitor și ieși din gheretă. Se strădui să nu șchiopăteze, deoarece lumea știa că împăratul era înalt, gras și șchiop. Se amestecă printre oamenii care dăduseră năvală în grădină. Unii dintre ei purtau torțe aprinse, ce străluceau în întuneric. Vitellius se îndreptă grăbit spre ieșire. — El e! strigă un glas puternic. Valerius, aflat în mulțime, îl văzuse pe bărbatul uriaș care își acoperea chipul cu un colț al mantiei negre. — El e! strigă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să câștige bunăvoința poporului. Cineva îi sfâșie veșmintele. Vitellius rămase gol în fața mulțimii. Mulți râseră de fața sa roșie din pricina băuturii, de pântecele revărsat, de piciorul bolnav, din cauza căruia șchiopăta, de trupul enorm și flasc luminat de flacăra tremurătoare a torțelor. Ca la un semn, mulțimea amuți și se dădu în lături. Își făcu apariția Valerius. — Orpheus... Numele acela trecu din gură în gură. Murmurul mulțimii părea un oftat de ușurare ce se ridica spre cerul întunecat al Romei. — Orpheus! Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să se facă dreptate toți cei ce credeau în pax romana, cei ajunși în mizerie din cauza războiului civil, cei ce luptaseră și își dăduseră viața pentru idealurile vechilor tradiții. Privi în jur. Oamenii tăceau. Le văzu chipurile crispate, luminate de torțe. Printre soldații călare, ale căror siluete se decupau pe cerul înnorat, îl recunoscu pe Antonius și i se păru că simte focul privirii sale ațintite asupra lui. Își dădu repede seama că fratele său era rănit. Strânse sabia cu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o scoase repede. Pe când Vitellius se prăbușea, norii se risipiră și stelele nopții de decembrie străluciră peste Gemoniae, peste împăratul ucis și gladiatorul - marele gladiator - al cărui nume avea să intre în istorie. Vântul se înteți, făcând să tremure flăcările torțelor, îndoind crengile copacilor și ducând cu sine umbrele însângerate ale celor omorâți din porunca lui Vitellius. — Orpheus a salvat Roma! strigă deodată cineva. A salvat Imperiul! Oamenii izbucniră în ovații. Valerius se simți invadat de o senzație amețitoare de libertate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
periculoase, la ce trebuiau să fie atenți, ce întâmplare neaștepată putea să apară? Nu erau în siguranță. Și, în plus, trebuiau să fie atenți la maimuțe. Ce vor face în continuare? La cel mai mic foșnet în noapte, luminau cu torțe strălucitoare copacii; deseori, Sampath se trezea din cauza sclipirii unei lumini de căutare. Ce bine ar fi dac-ar adormi paznicii ăștia în post, așa cum știu numai paznicii, se gândea Sampath. Dar nu, grupul acesta era o brigadă de insomniaci, neobosiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
salonașul mansardat, de formă piramidală, cu ferestrele, adâncite spre interior. Prin toboganele astea de ardezie puteai inspecta starea vremii, care devenea iar variabilă, soarele, tot o pată de rugină și ieșit din formă, licărind, apoi stingându-se brusc, aidoma unei torțe ude. Selina și-a pus un șorț vârându-și părul sub o șapcă de baseball și s-a apucat, aferată, să-și pună la bătaie toată priceperea ei muierească, în timp ce jos Mandy și Debby încercau pe rând să mă amuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
omul Braic avea temerile sale. Trezindu-se Înconjurat de beznă cu chibritul aprins În mână, el se repezea la geam, Încercând să deschidă oberlihtul și Înțepenea acolo. Dincolo de geam Îl privea un alt om de paie Braic, Înarmat cu o torță sau cu un felinar. Omul Braic se apropia de geam, se apropia și celălalt. Frica lui creștea. Iar mâinile se transformau În niște cărbuni aprinși. Văzând aceste imagini, omul Braic intra În panică. Și atunci, spărgând sticla, Încerca să pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
profesor...”. „Clio Chips. Hot peperony. Extra tasty” și „Tlasi CANABBIS. Exotic Incense Stics... SARATHY PERFUME WORKS.... 200 Sticks. Made in India...” Noimann transformase havuzul Într-un altar Închinat lui Buddha... Prin urmare, folosise și bețigașe parfumate. Poate aprinsese lumânărele și torțe sau comandase un foc de artificii, creând din această „ieșire” a sa o sărbătoare de neuitat. În timp ce sta Întins În havuz ca un nabab, fumându-și trabucul, mesenii Îl cinsteau, ridicând paharele În sănătatea lui. Cardul EuroLine fusese un „pește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
înec argumentele așternute persuasiv în asprul arzător al avalanșelor de altădată. Bagajul bântuitelor banchize îmbină gămăliile capriciilor și clocotesc de speranță; dangătul viu perceput în inevitabilele iubiri mă amețește îmi descalță efectul poveștilor fără adresă în împunsături de floretă. Înăbușim torța mânuitorilor de cuvinte, ne-avântăm țipând legenda manuscrisului în ruine, colonizăm mosoare fumegânde alternând dezmierdările. Sub acoperiș, în colțul casei, se sărută două turturele.
Carapacea by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83725_a_85050]
-
să scape din primejdia în care se afla și s-o ducă în Franța. Roland, care nu bănuia că dragostea ei pentru Rinaldo era ceea ce o împingea să facă aceasta, s-a învoit cu bucurie și a pregătit fuga. Lăsând torțele aprinse în fortăreață, ei au plecat în puterea nopții, trecând, fără ca cineva să-i simtă, prin tabăra inamicului. După numeroase peripeții au ajuns la marginea mării și s-au îmbarcat pe o corabie care mergea spre Franța. Vasul a ajuns
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
nu poate fi alungat prin alt întuneric, ci numai prin lumina pe care o aduce sufletul viteazului plin de caracter și de onoare.”(Corneliu Z. Codreanu) Destinul nostru, al legionarului, este acela de a readuce pe tot românul la această torță! Să nu ne ascundem fruntea între palme! Pentru ce se cultivă și azi ura, ilegalitatea și tirania împotriva Mișcării Legionare? Nu s-a învățat nimic din dezastrul lumii de ieri? Distrugerea legionarismului înseamnă distrugerea surselor de continuitate ale neamului în
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
fruntea între palme! Pentru ce se cultivă și azi ura, ilegalitatea și tirania împotriva Mișcării Legionare? Nu s-a învățat nimic din dezastrul lumii de ieri? Distrugerea legionarismului înseamnă distrugerea surselor de continuitate ale neamului în istorie. Legiunea e o torță aprinsă în orgia zilelor noastre. Legiunea mobilizează și călăuzește pe om în războiul veșnic cu răul din noi înșine. Sângele nostru nu poate fi uitat, mormintele noastre, mii, nu pot fi acoperite cu minciuni și fărădelegi. Au încercat acest lucru
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
spirituale, au apărat credința în Hristos. Lupta aprigă s-a dat între a fi sau a nu mai fi român și creștin. Călcând cu pași de foc pe urmele strămoșilor, dușmanul le-a doborât doar trupul. Credința le-a fost torță pe drumul mântuirii și nu i-a părăsit până la mormânt. Ei au murit, legionarii lui Iisus. Nemuritoarea lor moarte de martiri vădește adâncul credinței legionarului. Iubirea de Neam și de Hristos. Ea va călăuzi pururi pașii celor dornici să trăiască
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]