6,548 matches
-
doilea, negativ (predarea, procesul, răstignirea, împrăștierea și disperarea apostolilor). Iuda este singurul de partea Ierusalimului. De altfel, o altă etimologie, propusă de Schwarz, este „omul din Ierusalim”. În Targumim, așadar mai târziu, keriotha e folosit adesea cu sensul de „Ierusalim”. Trădare, trădare, dar s-o știm și noi! Traducerile românești folosesc sistematic verbele „a vinde” și „a trăda” pentru echivalarea verbului grecesc paradidomi, verb ce denumește fapta lui Iuda în Noul Testament. În Mt. 10,4, Iuda apare ca ho kai paradous
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
negativ (predarea, procesul, răstignirea, împrăștierea și disperarea apostolilor). Iuda este singurul de partea Ierusalimului. De altfel, o altă etimologie, propusă de Schwarz, este „omul din Ierusalim”. În Targumim, așadar mai târziu, keriotha e folosit adesea cu sensul de „Ierusalim”. Trădare, trădare, dar s-o știm și noi! Traducerile românești folosesc sistematic verbele „a vinde” și „a trăda” pentru echivalarea verbului grecesc paradidomi, verb ce denumește fapta lui Iuda în Noul Testament. În Mt. 10,4, Iuda apare ca ho kai paradous auton
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fi amintită de Luca abia în capitolul 1 din Faptele apostolilor. Voi cita fragmentul la locul potrivit. Dușmănia atinge apogeul în Evanghelia după Ioan, unde Iuda este diabolizat, făcut praf, executat fără nici o urmă de toleranță și înțelegere. Teologizarea temei trădării merge mână în mână cu această campanie de efectivă diabolizare. Pentru Ioan, Isus știa din capul locului că unul dintre apostoli Îl va trimite la moarte (6,64-71). El face mărturisirea după o predică ținută în sinagoga din Cafarnaum despre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
termenului consacrat pentru pocăință, metanoein. Iuda se îngrijorează aflând că Isus a fost condamnat. Prin urmare, gestul său se cuvine reinterpretat. El L-a predat pe Isus autorităților nu ca să fie ucis (mobilul adevărat ne scapă: e „marea taină a trădării”). Moartea nu intrase în calculele ucenicului. Imediat după ce află de condamnare, el înapoiază banii primiți arhiereilor și bătrânilor, dovadă limpede că se dezice de fapta sa, care între timp căpătase cu totul alte dimensiuni. Mai mult, aruncarea banilor în templu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
profund religioase. În primul rând, cum se explică participarea lui Iuda la Cina de Taină, mai precis la prima liturghie din istoria Bisericii? Apoi, din ce cauză Iuda L-a predat pe Isus Sinedriului? În fine, de ce a fost necesară trădarea pentru economia mântuirii? Sunt interogații care-i vor obseda nu doar pe teologi de-a lungul secolelor, dar asupra cărora vor reveni și importanți scriitori, precum Papini, Borges, Mario Brelich etc. Secole de-a rândul, participarea lui Iuda la Cina
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
actualizare și prefigurare în același timp a Împărăției lui Dumnezeu, pentru simplul motiv că ea nu poate fi nicicum maculată. Iuda se întinează pe sine însuși, neînțelegând dimensiunea deopotrivă mesianică și mistică a Cinei. El nu înțelege că moartea sau trădarea nu mai reprezintă piedici în fața mântuirii după ce ai gustat din Împărăția lui Cristos. Iuda încarnează umanul, preaumanul reducționist al vieții pământești. Ajungem în felul acesta la a doua interogație: motivul pentru care a hotărât să-L predea Sinedriului pe Isus
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
are un anumit sens pentru creștini, acesta nu poate fi decât unul teologic - mai precis, cristologic. Viața lui Isus pe pământ este viața Fiului pe pământ. Toate evenimentele cuprinse în desfășurarea ei sunt penetrate de o intenție divină, atotcuprinzătoare, inclusiv trădarea lui Iuda. Ajungem, cu aceasta, la a treia chestiune invocată: de ce a fost necesară trădarea în economia mântuirii? Consider că avem de-a face cu una dintre cele mai teribile și serioase „aporii teologice” creștine, fapt pentru care am lansat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cristologic. Viața lui Isus pe pământ este viața Fiului pe pământ. Toate evenimentele cuprinse în desfășurarea ei sunt penetrate de o intenție divină, atotcuprinzătoare, inclusiv trădarea lui Iuda. Ajungem, cu aceasta, la a treia chestiune invocată: de ce a fost necesară trădarea în economia mântuirii? Consider că avem de-a face cu una dintre cele mai teribile și serioase „aporii teologice” creștine, fapt pentru care am lansat o anchetă printre cunoscătorii Noului Testament din mai multe țări și confesiuni. Majoritatea destinatarilor mei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
John Breck, care a îndrăznit să meargă ceva mai departe, analiza sa trimițând în chip straniu la teoria borgesiană din „Trei versiuni ale lui Iuda”, despre care voi aminti la sfârșit. Iată fragmentul din scrisoarea lui John Breck 44: De ce trădarea lui Iuda este un element necesar în economia mântuirii? Din ce-am reușit eu să înțeleg, studiind mărturiile biblice prin lentila tradiției liturgice și dogmatice ortodoxe, aș putea încerca un răspuns în felul următor. Kenoza Fiului, elaborată în Fil. 2
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
unirea cu Tatăl, prin încarnare, prin „moartea pe cruce” până la înălțare, este esențială pentru ca toți cei încorporați în viața Lui prin botez și credință să se împărtășească dintr-Însul în slava Sa (Rom. 6). De ce însă acest lucru presupune și trădarea? Economia aceasta continuă practica sacrificială iudaică: Isus este „jertfa cea adevărată” oferită pentru mântuirea lumii. Din această perspectivă, sacrificială, nevoia trădării din partea lui Iuda devine clară. Isus își asumă natura căzută omenească, restaurând-o, aducând-o la „desăvârșirea” originară. Dar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
botez și credință să se împărtășească dintr-Însul în slava Sa (Rom. 6). De ce însă acest lucru presupune și trădarea? Economia aceasta continuă practica sacrificială iudaică: Isus este „jertfa cea adevărată” oferită pentru mântuirea lumii. Din această perspectivă, sacrificială, nevoia trădării din partea lui Iuda devine clară. Isus își asumă natura căzută omenească, restaurând-o, aducând-o la „desăvârșirea” originară. Dar economia divină nu s-a realizat complet numai prin întrupare; a trebuit să se împlinească prin patimile, moartea și învierea Celui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
noi ceea ce este El”, a trebuit ca „El să se facă ceea ce suntem noi” în felul cel mai deplin cu putință, asumându-și aspectele cele mai întunecoase ale vieții omenești. Faptul implică nu doar suferința fizică și emoțională, ci și trădarea omenească. Într-adevăr, trădarea este un simbol pentru cel mai josnic act pe care noi îl putem săvârși față de altă persoană (de aceea adulterul a fost văzut dintotdeauna ca fiind păcatul cel mai grav într-o căsătorie: el trădează încrederea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a trebuit ca „El să se facă ceea ce suntem noi” în felul cel mai deplin cu putință, asumându-și aspectele cele mai întunecoase ale vieții omenești. Faptul implică nu doar suferința fizică și emoțională, ci și trădarea omenească. Într-adevăr, trădarea este un simbol pentru cel mai josnic act pe care noi îl putem săvârși față de altă persoană (de aceea adulterul a fost văzut dintotdeauna ca fiind păcatul cel mai grav într-o căsătorie: el trădează încrederea și, prin aceasta, subminează
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
văzut dintotdeauna ca fiind păcatul cel mai grav într-o căsătorie: el trădează încrederea și, prin aceasta, subminează o relație ca nici un alt păcat). Pentru a-și asuma totalitatea vieții și suferinței omenești, Isus a trebuit să-și asume și trădarea. Numai astfel kenoza Lui se putea „desăvârși”, îndurând suferința și calvarul nu doar al torturilor fizice, dar și pe acela provocat de trădarea de către unul dintre ucenicii Săi. Origen, apocrife, Legenda aurea Părinții Bisericii îl consideră pe Iuda, aproape în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
păcat). Pentru a-și asuma totalitatea vieții și suferinței omenești, Isus a trebuit să-și asume și trădarea. Numai astfel kenoza Lui se putea „desăvârși”, îndurând suferința și calvarul nu doar al torturilor fizice, dar și pe acela provocat de trădarea de către unul dintre ucenicii Săi. Origen, apocrife, Legenda aurea Părinții Bisericii îl consideră pe Iuda, aproape în bloc, un trădător mânat de pofta de arginți, condamnat la focul Gheenei 45. Dar fapta pentru care nu-l pot ierta nu este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de către unul dintre ucenicii Săi. Origen, apocrife, Legenda aurea Părinții Bisericii îl consideră pe Iuda, aproape în bloc, un trădător mânat de pofta de arginți, condamnat la focul Gheenei 45. Dar fapta pentru care nu-l pot ierta nu este trădarea pur și simplu, ci trădarea din necredință și mai ales sinuciderea 46. Iuda Îl dă pe Isus în mâinile arhiereilor întrucât nu-L recunoaște ca Mesia, ca Fiu al lui Dumnezeu. El procedează așadar ca marea masă a evreilor, „trădători
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Origen, apocrife, Legenda aurea Părinții Bisericii îl consideră pe Iuda, aproape în bloc, un trădător mânat de pofta de arginți, condamnat la focul Gheenei 45. Dar fapta pentru care nu-l pot ierta nu este trădarea pur și simplu, ci trădarea din necredință și mai ales sinuciderea 46. Iuda Îl dă pe Isus în mâinile arhiereilor întrucât nu-L recunoaște ca Mesia, ca Fiu al lui Dumnezeu. El procedează așadar ca marea masă a evreilor, „trădători ai lui Isus”. Ura față de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a evreilor, „trădători ai lui Isus”. Ura față de Iuda se transformă încetul cu încetul în ură față de iudaism și față de poporul iudeu, vinovat de „deicid”. Antiiudaismul religios practicat de o serie de Părinți face din Iuda un simbol, iar din trădarea lui personală, simptomul unei trădări naționale. Silogismul „Iuda este iudeu; Iuda este trădător; așadar iudeii sunt trădători” va domina, cu puține excepții, polemica creștinism versus iudaism aproape o mie opt sute de ani47. Cel mai celebru text în acest sens îi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Isus”. Ura față de Iuda se transformă încetul cu încetul în ură față de iudaism și față de poporul iudeu, vinovat de „deicid”. Antiiudaismul religios practicat de o serie de Părinți face din Iuda un simbol, iar din trădarea lui personală, simptomul unei trădări naționale. Silogismul „Iuda este iudeu; Iuda este trădător; așadar iudeii sunt trădători” va domina, cu puține excepții, polemica creștinism versus iudaism aproape o mie opt sute de ani47. Cel mai celebru text în acest sens îi aparține lui Ioan Gură de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Mare, cândva la sfârșitul secolului al IV-lea (anul nu se poate preciza)48. * Origen constituie o fericită excepție și în materie de „iudalogie”49. Celsus, în vestitul său Discurs adevărat, printre alte acuze împotriva creștinismului, se oprește și la trădarea lui Iuda. Dacă Isus, spune Celsus, era Fiul lui Dumnezeu și dacă învățătura lui dumnezeiască a schimbat sufletele celor din jur, făcându-le mai bune și mai curate, atunci cum se explică faptul că tocmai unul dintre apostolii săi L-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
complicate, după cum reiese dintr-o lectură atentă a Noului Testament. În primul rând, trebuie remarcat faptul că Origen folosește sistematic verbul prodidonai, „a trăda, a vinde”, iar nu paradidonai, „a preda”. Pentru el, așadar, fapta lui Iuda se definește ca trădare, fără nici o ambiguitate. Totuși, spune Origen, Iuda n-a fost nici trădătorul brut, cum îl vede Celsus, nici discipolul fidel, ca și ceilalți apostoli. Iuda este „călduțul”, omul de la mijloc, omul indecis, omul intervalului, al spațiului dintre semiafirmare și seminegare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cele propovăduite de Isus” (II,11). În fine, la acuzația lui Celsus cum că nici un general sau întemeietor de școală n-a fost trădat de soldații sau elevii săi, așa cum s-a întâmplat cu Isus, Origen invocă drept contraargument principal trădarea lui Platon de către Aristotel. Iuda n-a petrecut decât trei ani în preajma Învățătorului său, în vreme ce Aristotel a frecventat douăzeci de ani Academia platoniciană. Chestiunile care-l frământă pe Origen sunt următoarele: Iuda a fost rău din primul moment al vieții
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Diavolul îl prinde pe Iuda neprotejat de „scutul credinței”. Pavel spune în Ef. 6,16: „În toate luați scutul credinței cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău”. Origen pleacă de la versetul paulinic pentru a dezghioca misterul trădării lui Iuda. Diavolul țintește în inima ucenicului când acesta bâjbâie între credință și necredință. Scena hotărâtoare se petrece la Cină: Isus îi oferă „bucata de pâine”, dar Iuda o refuză, spune Origen. Prin acest refuz al darului special făcut de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
propriul judecător, gest de orgoliu impardonabil. Origen nu face nici o aluzie la soarta postumă a ucenicului pierdut, nu vorbește nici despre condamnarea lui, nici despre o posibilă salvare. El spune doar că Iuda a avut șansa mântuirii in extremis, după trădare, dar că a luat, pentru a doua oară, decizia greșită. Isus știa ce urma să se întâmple cu ucenicul său? Firește, răspunde Origen, dar încercările Lui de a-l îndepărta sau păzi de Satana au fost sistematic refuzate. Când și-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
social sau politic, nu e o dramoletă cu un hoț avar și un stăpân naiv, ci o veritabilă dramă cosmică, avându-i ca protagoniști pe Isus și pe Satana. Origen reia, prelungește și adâncește în chip genial intuiția evanghelistului Luca. Trădarea constituie a patra ispită a diavolului, cea mai teribilă, pentru că începe cu o răstignire, dar și cea mai zdrobită, pentru că sfârșește cu învierea. Cât este vina lui Iuda, cât este vina diavolului? Cât se datorează liberului arbitru și cât posedării
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]