980 matches
-
și eu, În felul meu, așa cum spuneam, cerului / marea-i singurătate.» Un carnaval În infern ― iată un titlu bizar! și pavoazat, Într-o oarecare măsură, cu beteală oximoronică, sugerând pe de o parte Jocul/Hazardul (carnavalul), iar pe de alta Tragicul (infernul), titlu ce ne amintește de Rimbaud cu-al său Un anotimp În infern ― nu este un corpus poetic detaliat, ci un poem cap- coadă, secvenționat strategic, În care se Încearcă, printre altele, și trasarea unei dimensiuni ludice a fatalității
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
colecție de eseuri, din care vândusem peste o sută de mii de exemplare. Le-am vorbit despre cum poți face un spectacol din viața ta, despre elementele dramatice care subzistă În viața oricărui om, despre plăceri, despre forța imaginativă a tragicului, despre cum pasul care te apropie de moarte te poate transforma, paradoxal, Într-o persoană plină de viață... Pe scurt, genul de nonsensuri pe care le spun eu de-obicei, dar presărate cu umor. Aa, dar nu face fața asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
serios, câți dintre noi îl suportă? Și e mult mai greu ca spaniolul mediu și suspicios să-și dea seama dacă ceva e rostit serios și totodată în glumă, adevărat și mucalit, din aceeași perspectivă. Don Miguel e preocupat de tragicul buf și nu doar o dată mi-a spus că n-ar vrea să moară înainte de a fi scris o bufonadă tragică sau o tragedie bufă, dar în care bufoneria sau grotescul și tragicul să fie nu doar amestecate sau juxtapuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
aceeași perspectivă. Don Miguel e preocupat de tragicul buf și nu doar o dată mi-a spus că n-ar vrea să moară înainte de a fi scris o bufonadă tragică sau o tragedie bufă, dar în care bufoneria sau grotescul și tragicul să fie nu doar amestecate sau juxtapuse, ci topite și contopite. Și după ce i-am atras atenția că așa ceva nu înseamnă decât cel mai dezlănțuit romantism, el mi-a răspuns: „Nu zic ba, dar nu rezolvi nimic dacă pui etichete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
conștiința ta? ce sunt acum eu în ea? ce s-a ales de ceea ce a fost?“ Asta e ceața, asta e rimanul, asta e legenda, viața eternă... Și asta e cuvântul creator, visător. Există o viziune radioasă a lui Leopardi, tragicul visător al plictisului, și anume Cântecul cocoșului-sălbatic, cocoș gigantic scos dintr-o perifrază targumică a Bibliei, cocoș care cântă revelația eternă și-i poftește pe muritori să se trezească. Și sfârșește așa: „Va veni o vreme când universul acesta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Istoria e legendă, o știm prea bine - e prea bine știut - și această legendă, această istorie mă devorează și când ea se va sfârși, mă voi sfârși odată cu ea și eu. Asta e o tragedie mai teribilă decât cea a tragicului Valentin din Pielea de sagriu. Și nu doar tragedia mea, ci cea a tuturor celor ce trăiesc în istorie, pentru ea și din ea, aceea a tuturor cetățenilor, adică a tuturor oamenilor - animale politice sau civile, cum ar spune Aristotel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
poetic viața omenească. Altitudinea cosmică a gândirii poetice hölderliniene merge până la a confunda pe Dumnezeu cu starea poetică; Această lume nu este atât de săracă încât să căutăm un zeu dincolo de ea". Pe de altă parte, la moderni, Hölderlin realizează tragicul cel mai pur, asemenea tragediei antice, rezumat în piesa Empedocle: "A fi singur și fără zei, iată moartea", iar în finalul straniului poem În albastru adorabil, reluând un gând al lui Heraclit: "A trăi este o moarte și moartea este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în Rugăciunea unui dac aruncă "blestem mișcării prime, al vieții primul colț" care a fost motivația de a pune în versuri, în jocul sublim al formelor prozodice cât mai perfecte atâta dispreț și disperare? Voința esteticului estompează gravitatea ideației, transformă tragicul în "bucuria" nu doar a unui joc pur semantic, ci a creației, adică a descoperirii unui adevăr neschimbător al vieții, al lumii. Poetul filtrează tot ce trăiește exaltare, deprimare, lumină, beznă prin taumaturgia poetică. El are, în raport cu omul comun, șansa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Eterna întoarcere. Ideea revenirii, a renașterii iterative de-a lungul veșniciei, este de origine indiană. Omul revine în aceeași formulă ontică, iar pentru Eminescu, în același spațiu și același timp. Dar dacă pentru Eminescu eterna întoarcere este forma supremă a tragicului, în sensul că omul, care confiscă întreaga posibilitate de a fi, totalitatea Ființei, este condamnat la reluarea sisifică a aceeași formule existențiale a durerii, a răului și a pieirii, Nietzsche aduce o inovație radicală acestui concept. Opera sa fiind un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
măsură, de "proporțiile divine"; au adoptat o viață gândită și petrecută în înțelepciune. Filozofia nu a rămas exclusivitatea unor pagini, așa cum va avea loc mai târziu, ci era reflexul vieții de fiecare zi. Prometeismul creator al propriei vieți, poietizarea, catharsisul tragicului existențial acesta era sensul răspuns la antisensul destinului, al moirei. Pentru Omar Khayyam jucărie a timpului, fum și cenușă este sensul vieții și al lucrurilor omenești; și totuși, pentru cei aleși ar exista un sens ascuns, numai de ei știut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Fenomenul neliniștii ne furnizează constituția ontologică originară a Dasein-ului". Sorge constituie esența abisală a omului. Este neliniștea morții, spaima faptului că omul este Sein zum Tode ființă întru moarte. Când homo faber a evoluat către homo cogitans, a apărut conștiința tragicului și a singurătății. A tragicului în fața morții, final funest condus implacabil de suferință și de răul imanent lumii, și neliniștea solitudinii în fața infinitului necunoscut din jur și din noi înșine. De observat că sentimentul cel mai purificat, mai profund al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ontologică originară a Dasein-ului". Sorge constituie esența abisală a omului. Este neliniștea morții, spaima faptului că omul este Sein zum Tode ființă întru moarte. Când homo faber a evoluat către homo cogitans, a apărut conștiința tragicului și a singurătății. A tragicului în fața morții, final funest condus implacabil de suferință și de răul imanent lumii, și neliniștea solitudinii în fața infinitului necunoscut din jur și din noi înșine. De observat că sentimentul cel mai purificat, mai profund al neliniștii existențiale aparține omului arhaic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
multiplicatul nu dăinuie, este aruncat într-o experiență fatală a morții sub diversele ei cauze și forme: "Prin diviziunea Unului, se constituie Multiplul, lucrurile iau naștere și nu durează etern", afirmă Empedocle (fr.17). Numai că pentru filozoful din Agrigent tragicul este total, nu există ieșire din neliniște: "Căci pentru toate lucrurile reunirea provoacă nașteri și ucide, iar dezunirea crește și se risipește". Acest lucru datorită conflictului fatal și necurmat dintre Iubire și Ură. Iar salvarea, catharsisul este "să mergi întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
aruncă în mare cartea vrăjilor rele, iar Miranda "uimire și oglindă" a naturii descoperă cât de minunate sunt firea cea mare și firea umană. Teatrul antic și teatrul shakespearean ne fac să trăim poezia ca suprem adevăr uman exorcizând transfigurator tragicul vieții. "Puterea poeziei nu are margini", afirmă Shakespeare în Doi tineri din Verona. Neliniștea (Sorge) lui Hölderlin constă în faptul că suntem singuri, iar Dumnezeu rămâne dincolo de noi. De aici năzuința ardentă a apropierii de Tatăl. Nu prin orice numire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o viață de suferințe și nădejdi. Noaptea lui Michelangelo, de la muzeul din Florența, roagă pe cei care trec pe lângă ea să vorbească în șoaptă, pentru că nu vrea să fie trezită și să vadă durerile și răul din cetate. Amintim și tragicul din creațiile lui Auguste Rodin, precum grupul Burghezii din Calais și fascinanta Danaida, prăbușită. În pictură, absurdul uman, sub cele mai diverse manifestări, a fost relevat mai ales de triada: Jeronymus Bosch (Grădina plăcerilor, Judecata de apoi), Peeter Brueghel cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este semnificativ faptul că în acest sublim poem biruința etică este a omului, și nu a zeilor dușmănoși, acest lucru privind prietenia, anume dintre eroul căutând, găsind și ratând nemurirea și Enkidu. Singura nemuritoare este prietenia. La anticii greci, măreția tragicului consta în înfruntarea dintre om și cer, omul fiind convins de injustiția unor zei capricioși și vicioși. Ieșirea cathartică era eroismul demnității umane, a suferinței omului agresat de nedreptatea divină. Era un mod suprauman de afirmare a umanului. Pentru ca omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Panfilius, 2013; Metafora și cei trei oaspeți ai poemului, Cugetarea, 2002; Trei fețe ale sublimului: Shakespeare, Hölderlin, Tagore, Poezia, 2004; Meditații asupra liricii universale, Poezia, 2007. Studii de literatură universală, Panfilius, 2010. Eseu dramatic: Imposibila aventură, urmată de Aporii ale tragicului, Cugetarea, 2001. Eseuri de artă: Semnificațiile spațiului în pictură, Meridiane, l973; Auguste Rodin, Meridiane, 1976 ed.I, Cugetarea, 2003 ed. II. Sinteze: Istoria culturii și a civilizațiilor Un compendiu al spiritualității universale, Cugetarea, 1997; ed. II, Panfilius, 2015, Repere în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care acesta abuzează până la sațietate, obligându-te să participi la joc. Această culturalizare cu forța, în final, te încarcă artistic, uneori mai mult decât poți suporta. Mijloacele folosite sunt numeroase. Sarcasmul, ironia și umorul, tensiunea extremă, lirismul, domesticul și obișnuitul, tragicul eșecului, visul și (ne)realizarea, semnificativul, aberația formulării, ciocnirea sintactică, verbul, adesea rar, grotescul, supragrotescul, până la urmă, totul este grotesc, birocratic, kafkian, folosit parcă fără discernământ, exportat nemilos, pentru a construi un tablou. Tabloul ființei și al sufletului omenesc. Atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
deschide gura, glasul taie ca un metal. Că regizorul a recurs la subterfugiul microfoanelor de scenă, și aceasta a fost o idee catastrofală pentru spectacol, dar folositoare pentru biata Loredana. Actrița e patetică în mod deplasat, nu-i vine bine tragicul, nu poate să fie, în dragostea ei, nesentimentală, teribilă și fragilă în același timp... Știe ea, aia care semnează cronica asta tâmpită, că vocea mea e groasă din cauza țigărilor și a băuturii, îmi ține și lecții, că... o actriță așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
amenințarea barbariei poate veni azi nu din afara civilizației, ci dinlăuntrul ei. Barbarii nu mai dau târcoale Romei, ci o degradează locuind în ea, Nu-i exclus ca tragedia veritabilă a omului-standard, produs de "Lumea Nouă", să fie, până la urmă, discreditarea tragicului prin eficiență. În Europa, te lovești pretutindeni de obsesia decadenței. Roma "eternă" și "Roma" bizantină (Constantino-polul) au devenit "istorie". Anglia nu mai e stăpâna mărilor. Spania nu se mai poate lăuda că în imperiul ei soarele nu apune niciodată. Gloria
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
și moartea, realul și imaginarul(...) încetează a mai fi percepute contradictoriu.” Imaginea lumii ca enigmă, universul dedalic asociat cu motivul lumii ca junglă sunt numai câteva dintre imaginile emblematice ale literaturii secolului al XX lea. Într-o lume în care tragicul este declanșat de legile societății industriale de consum, individul trăiește drama depersonalizării, a pierderii identității, ceea ce-i provoacă o stare perpetuă de teamă și angoasă. În acest context, omul contemporan trăiește o puternică “criză a apartenenței” și reacția sa de
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
se prăbușesc” și poate avea loc fie în contact cu faptul cotidian cel mai banal, fie în momentul marilor crize. Omul astfel “trezit” capătă o nouă viziune asupra existenței sale, percepută brusc în repetiția sa mecanică. Experiența absurdului atinge limita tragicului deoarece individul trăiește cu maximă luciditate și înregistrează cu acuitate, la nivelul conștiinței, toate datele existenței. Puternic ancorat în prezent, omul absurd are puterea de a înlocui criteriul calitativ al existenței (vivre le mieux) cu criteriul cantitativ, adică cu acumularea
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
inaplicabile, se abolesc legile staticii, “naturalul” este distorsionat iar ordinea istorică este fragmentată. Groaza este provocată de acestă lume în transformare, care anulează individului orice capacitate de orientare și împinge ființa umană în absurd. Acest fapt reliefează raportul absurdului cu tragicul. Jan Kott făcea referire la valorile asemănătoare care susțin tragicul și grotescul în lumea contemporană: “Lumea tragică și lumea grotescă sunt închise, din cadrul lor nu se poate evada. În lumea tragică, această situație de constrângere este impusă rând pe rând
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
istorică este fragmentată. Groaza este provocată de acestă lume în transformare, care anulează individului orice capacitate de orientare și împinge ființa umană în absurd. Acest fapt reliefează raportul absurdului cu tragicul. Jan Kott făcea referire la valorile asemănătoare care susțin tragicul și grotescul în lumea contemporană: “Lumea tragică și lumea grotescă sunt închise, din cadrul lor nu se poate evada. În lumea tragică, această situație de constrângere este impusă rând pe rând de zeii Antichității, de soartă, de Dumnezeul creștin, de istorie
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
în editorialul aceluiași M.H. Maxy din nr. 9 al Integralului („Politica plastică“), unde ideea de specific autohton este respinsă... integral. După ce observă că „la noi tendințele de artă nu se stabilesc de creșterea organică a unui simțămînt artistic” și constată „tragicul soartei celor ce nu pot cunoaște o evoluție lentă”, autorul - un Marcel Iancu al Integral-ului - invocă exemplul lui Brâncuși, constatînd că „în condițiunile de circulație ale tuturor valorilor în creștere” din noua eră a comunicării la distanță, „Fără datoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]