1,003 matches
-
pe care au dobândit-o înscriindu-se întocmai în limitele ce le revin. Dacă unul dintre cei doi nu s-ar împlini în cadrul limitelor care-l determină, care îi dau un statut și o identitate (deci ca Tiran și Soră), tragicul nu ar putea apărea. Așa, el apare prin coliziunea a două personaje care își ating limita fără rest și care elimină orice spațiu al compromisului sau al acomodării reciproce. Eroul grec nu suferă deci de un exces de mobilitate, el
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în orizontul unui destin. Determinant apare imobilismul lui, ființa lui turnată perfect în propriul ei contur. Tocmai de aceea, el nu cade de la o înălțime situată mai presus de sine, ci se surpă asemeni unei statui în granițele formei. În tragicul antic este exaltată limita, în cel modern, depășirea. Din toată galeria eroilor antici, Prometeu pare să fie singura abatere de la regula limitei și, de aceea, singura apariție stranie, un soi de irumpere a modernului pe scena antică, fapt care, de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
cultură“ însemna mai mult decât o simplă preocupare culturală, paginile acestei cărți născute din dorința disperată de a înfrânge istoria ni se înfățișează astăzi, după mai bine de două decenii, în puritatea gândului lor, ca lipsite de vârstă. GABRIEL LIICEANU TRAGICUL Paginile acestea, care deschid o „serie de autor“, reprezintă varianta definitivă a volumului cu același nume apărut în 1975 la Editura Univers. Aparent, ne aflăm în fața dezbaterii unui concept de ordin estetic, de vreme ce discuțiile despre tragic în cultura europeană de la
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de fiecare dată de la specia literară a tragediei. Numai că lucrarea lui Gabriel Liiceanu este, așa cum de altfel ni se spune în subtitlu, o fenomenologie, o cercetare a fenomenului tragic așa cum îl găsim în viața reală. Pentru a găsi specificul tragicului în sfera vastă și nediferențiată a nenorocirii umane, autorul recurge la felul în care ființa umană își experimentează finitudinea ca limită supremă, drept care tragicul este determinat ca „întâlnire a unei ființe conștiente finite cu propria sa finitudine percepută ca limită
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fenomenologie, o cercetare a fenomenului tragic așa cum îl găsim în viața reală. Pentru a găsi specificul tragicului în sfera vastă și nediferențiată a nenorocirii umane, autorul recurge la felul în care ființa umană își experimentează finitudinea ca limită supremă, drept care tragicul este determinat ca „întâlnire a unei ființe conștiente finite cu propria sa finitudine percepută ca limită“. Limita, așadar, peras în elină, stă în centrul acestei fenomenologii a tragicului care, prin forța împrejurărilor, devine un capitol în peratologie, în „teoria limitei
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
felul în care ființa umană își experimentează finitudinea ca limită supremă, drept care tragicul este determinat ca „întâlnire a unei ființe conștiente finite cu propria sa finitudine percepută ca limită“. Limita, așadar, peras în elină, stă în centrul acestei fenomenologii a tragicului care, prin forța împrejurărilor, devine un capitol în peratologie, în „teoria limitei considerată în raportul ei cu conștiința“. Și totuși, moartea ca limită supremă nu este tragică în sine; ea reprezintă doar șansa la tragic a celor dispuși să o
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a gesturilor, stilizările aleatorii anatomice, împing imaginea picturală în zona paroxismului. Lângă genunchiul monstrului, o siluetă minusculă de femeie privește în pământ, așteptând resemnată sfârșitul. Astfel înțelegem cum contrastele de forme pot trece din zona decorativului plăcut, ilustrativ în zona tragicului tenebros. Arta lui Goya este un strălucit exemplu. * * * După naufragiul vaporului care-l purta în călătorie, Gulliver se trezește. „Când mă deșteptai, se făcuse ziuă, încercai să mă ridic, dar în zadar. Mă culcasem pe spate și m-am trezit
Arta compoziției by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
de a organiza suprafața prin contraste șocante, evocatoare, neobișnuite. La Goya, fiecare individ are un caracter precis conturat, care ne dezvăluie întreaga biografie a personajului. Există în opera sa elemente expresioniste care dau forță și accentuează sensul imaginii, în care tragicul și grotescul trăiesc în dialog. Artistul simte realitatea, evenimentele istorice și le găsește echivalent metaforic. Imaginile sale devin obsedante și te urmăresc mereu după ce le-ai privit. Majoritatea compozițiilor lui Goya se bazează pe un dialog de forme violent contrastante
Arta compoziției by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
pe aversul unei plachete ce a fost inițiată de aceeasi secțiune a S.N.R. Nu subscriem însă la ideea asocierii versurilor de pe revers cu imaginea bradului, având în vedere că poemul „Bradul strâmb” este o premoniție genială, acceptată aproape unanim, în legătură cu tragicul sau sfârșit, o parabolă scrisă, după cum se știe, în preajma batjocoririi și asasinării bestiale a savantului la 27 noiembrie 1940 în pădurea Strejnic-Prahova. Cât privește medalia din 1993, inițiată de Universitatea Populară București, aceasta copiază jenant aversul medaliei S.N.R. și stârnește
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
doi dintre discipolii lui Noica, de Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu, deși într-o manieră care contrazice viziunea maestrului. Pentru Liiceanu, pe urmele mai degrabă ale lui Heidegger,destinul trebuie judecat în funcție de noțiunea fundamentală a limitei. În prima sa carte, Tragicul, argumentele erau extrase mai ales din literatură, din tragicii greci; în cea mai importantă lucrare însă, Despre limită, destinul apare drept o celebrare a secvenței "de depășit, de atins" și el reprezintă răspunsul paradoxal al individului conștient de limita de
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
ipoteză, nu a mers cu logica până la a refuza această viață. Se citează adesea, în derâdere, numele lui Schopenhauer, care făcea elogiul sinuciderii în fața unei mese îmbelșugate. Nu-i nimic de râs în asta. Modul acesta de a nu lua tragicul în serios nu-i chiar atât de grav, dar el îl definește până la urmă pe om. În fața acestor contradicții și obscurități trebuie, oare, să credem că nu există nici un raport între părerea pe care cineva o are despre viață și
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
ar fi multe de spus despre destinele privilegiate din tragedia greacă și despre favoriții legendei, care, ca Ulise, se pomenesc salvați de la sine din vârtejul celor mai nefericite întâmplări. În orice caz, trebuie să reținem această complicitate ascunsă care unește tragicul cu logicul și cu cotidianul. Iată de ce Samsa, eroul din Metamorfoza, este un voiajor comercial. Iată de ce singurul lucru care-l supără în cursul ciudatei aventuri care face din el un gândac e faptul că patronul va fi nemulțumit de
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
se va supăra niciodată și, însuflețit de o credință uimitoare, va voi cu orice preț să preia funcția ce i-a fost încredințată. Fiecare capitol e un eșec. Și, de asemenea, un nou început. Nu e vorba aici de logică. Tragicul operei stă în amploarea acestei încăpățânări. Când K... telefonează la castel, el aude un amestec de voci confuze, râsete vagi, chemări îndepărtate, ce sunt de-ajuns spre a-i hrăni speranța, ca acele rare semne ce se ivesc pe cerul
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
Wladyslaw, Istoria esteticii, vol. I-III, Estetica Modernă, Editura Meridiane, București, 1978. Thompson, John B., Studies in the Theory of Ideology, University of California Press Berkeley, Los Angeles, 1984. Todorov, Tzvetan, Littérature et signification, Larousse, Paris, 1967. Volkelt, Johannes, Estetica tragicului, traducere de Emeric Deutsch, prefață de Al. Boboc, Editura Univers, București, 1978. Weinberg, B., A History of Literary Criticism in the Italian Renaissance, vol. 2, Chicago University Press, Chicago, 1961. Wellek, René. Four Critics: Croce, Valery, Lukács, Ingarden, University of
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
simțite când jocul părea încheiat și nicio reinterpretare a trecutului nu părea să-i mai poată schimba înțelesul. Julian Barnes reușeste performanța de se apropia, în timp ce stimulează subtil simțul pericolului, de o zonă dificilă și ușor de ratat, cea a tragicului. Într-o desfășurare narativă ce nu testează rezistența, ci ritmul accelerației, autorul britanic suprapune povești, intersectează voci și amplifică ecouri cu siguranța unui bun cunoscător al forțelor ce pot lansa romanul spre un destin durabil sau îl pot avaria iremediabil
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
poezia se păstrează aici intactă, ca într-o cochilie de cristal. "Dilemateca", anul IV, nr. 35, aprilie 2009 Etica suedeză În seria romanelor minore ale lui Philip Roth, Nemesis* are probabil cea mai evidentă intenție de a revela, în direcția tragicului, semnificațiile alegorizante ale unui destin colectiv marcat de o mare traumă. Spaima, neputința, teama de moarte sau Istoria absurdă și destructivă din romanele sale anterioare sunt reluate aici în perimetrul imediat al unui eveniment ce a marcat generații întregi de
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Întreg Universul vizibil; iar În Scaunele urmărim jocul și dialogul a doi bătrâni senili, care joacă „cu pereții Închiși” Întreaga comedia a existenței sociale. Ei, de fapt, În alienarea lor miraculoasă, nici nu mai au nevoie de „alții, de lume”! Tragicul apare, În această situație, cred eu, din faptul că cei doi indivizi „au Îndrăzneala” de a-și arăta reala personalitate doar Într-un spațiu „virtual”; parcă asistăm la o piesă de Cehov, epurată de celelalte personaje adiacente, inutile, de vreme ce cei
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
e permanenta paralelă Eminescu-Bacovia, care pune în evidență încă un "complex", de data asta generalizat la nivelul întregii culturi române "complexul Lear" și "complexul Bacovia", cu mobilizarea unei uriașe și convingătoare demonstrații, din care nu lipsesc "diferența ontologică", "eroarea existențială", "tragicul ființial"; și, ca o încununare aplicativă, chestiunea "negativului stilistic". Laitmotivul acestei atotcuprinzătoare cărți este mereu posibila șansă de îmbogățire a ideii de bacovianism, de unicitate a poetului, examinat la nivelul atmosferei și al profunzimii. Nimic pare să nu scape privirii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
spiritus rector" venea din poziția de Prințesă, asumându-și masca de aristocrat. Eroii lui Caragiale din O scrisoare pierdută sunt văzuți de Eugen Ionescu "din perspectiva unei crize umane ireversibile". Dacă Bacovia a desăvârșit lumea lui Caragiale, adăugându-i "dimensiunea tragicului" și aducând-o "la gradul zero al crizei europene", Eugen Ionescu va face pasul decisiv spre literatura absurdului, ca ilustrare a aceleiași crize europene, ajunsă în punctul ei cel mai înalt. Cititorul are surpriza să descopere că există o linie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
vârstă, o altă epocă. Mai mult, își încheie propriul circuit și lasă poezia fără obiect, iar pe poeți, cu mâinile goale, adică proprietari numai pe semnele de punctuație". Nimic nu s-ar întrevedea mai departe, poezia deja a murit fără tragicul și grotescul "trăiască poezia!". În pesimismul său absolut, Bacovia nu intuiește nici un alt început, decât, probabil, hoardele infinite de vorbe "goale, goale, goale". Or, ceea ce se întâmplă, criza contemporană vulgară, a invaziei visceralității, a pornografiei, demonstrând "moartea cea mai puțin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
iar în interior e cât un vârf de ac. E tendința de condensare maximă, de economie de mijloace, "reflexia regresivă în oglinzile sferice", nu neapărat ca urmare a predispoziției clasice, pentru că autorul Scrisorii pierdute "îmbină în mod natural comicul cu tragicul" (p. 100). Momentul ilustrează pe deplin aspirația scriitorului spre a surprinde clipa unui trecut, reductibil doar prin moment; e simultan și schiță, implicând deopotrivă spațiul și timpul. Nu cred că ar trebui să facem abstracție de atmosfera junimistă și maioresciană
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și pentru răsăritul ortodox în defavoarea occidentului secular au fost alegerile care au îmboldit glisarea societății românești înspre epoca dictaturilor, a cărei uvertură politică a fost regimul autoritar al lui Carol al II-lea, inaugurată în 1938. A urmat scurtul, dar tragicul - prin anvergura pierderilor umane provocate de cel de-al Doilea Război Mondial - act al dictaturii militare a lui Ion Antonescu. Aceste efemere experimente autoritare care au testat empiric conceptul politicii dictatoriale au fost înlocuite cu totalitarismul comunist care a durat
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cunoaște un popor, care să fi avut o istorie mai tragică decât poporul nostru. [...] Nota tragică domină întreg trecutul nostru" (Ursu, 1924, pp. 17, 20). Ca niciun altul - aceasta este concluzia unanim împărtășită - destinul istoric românesc poartă pecetea indelebilă a tragicului. În răspărul direcției fanaticismului naționalist se contrapune orientarea critică din cadrul consensului naționalist prevalent pe întreaga lungime a interbelicului românesc. Momentul critic al naționalismului poate fi explorat pe două planuri: i) nivelul programatic, al declarațiilor de intenție; ii) nivelul concret al
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ierarhii, exceptări, explicări. Cugetarea, (maxima, aforismul) este menită să poarte sâmbure mai degrabă amar decât vesel, în acord cu esența realității investigate condiția umană. Cu cât cobori mai în adânc, cu atât se dizolvă zâmbetul și începe să fâlfâie aripa tragicului. Umorul injectat aforismului nu-i decât masca zâmbăreață menită să ascundă rictusul trist. Un soi de cașetă ce disimulează amăreala chininei. Dorel Schor a semnat cărți de factură diversă: "Șarpele și cupa" (Ed. Junimea), "Zmeul cel mic" (Ed. Albatros), tipărite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Ovidiu, Bompiani, Milano, 1997, 280 pp. Mincu este un explorator al culturii arhaice precreștine a propriei sale țări, zonă de treceri și de confruntări epice între popoare, imperii și religii, în care se percepe o chemare puternică către corporalitatea și tragicul destinului, dar și aspirația necesară și consecventă către o răscumpărare a grozăviilor și mizeriilor vieții cotidiene. O răscumpărare care, la Ovidiu cel reconstituit de Mincu, trece prin sarcina profetică scutită de vrajă a poeziei, care ne repropune (cu accente ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]