876 matches
-
cu adevărat bunăvoința divină asupra acelei călătorii. I se părea că e Înconjurat de umbre, ca și când un grup de spectre și-ar fi dat Întâlnire În spatele lui. Harta celui de-al cincilea pământ era Întinsă sub ochii lui. În lumina tremurătoare a torței, suprafața de pergament, lucioasă de ani și de uzură, părea să ardă precum aurul pe care Îl promitea. Dante reflecta asupra pericolelor despre care Veniero Îl pusese În gardă. Se Întrebă cu cine ar fi putut Împărtăși secretul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
într-o scânteiere de oglindă, curba molcomă se rotunjea în dreapta, în lumină, atât de prelungă și de pierdută. încât, în depărtare Colnicul Hora înainta ca o citadelă, în vârful cel mai înalt, părând un castel de vis, albăstrui, diafan și tremurător printre aburii trandafirii ai orizontului. Paralelă îmi face impresia că locuitorii orășelului meu seamănă între ei, bărbații în maiou și șlapi își lustruiesc mașina ori sapă fără convingere o bucată de grădină, femeile în pantaloni, cu țigara în gură, caută
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
și nu mai încolo? Corpul lui s-a extins într-o explozie tăcută. Mecanismul lui perfect s-a destins și s-a împrăștiat într-o mie de direcții. Corpul dispăruse, dar încă mai rămânea o intenție. O amintire, îndepărtată și tremurătoare - o undă ciudată de individualism care încă plutea în spațiu. Unda s-a împrăștiat. Dincolo de stele, de planete și dimensiuni, dincolo de orice caleidoscop al realității, străpungând straturi infinite. S-a dus. Era numai Neant. Cei care doresc să se înscrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
din cosmos. Nici unul nu-mi adresă vreun cuvânt. Stăteam acolo ca un fel de partener de umplutură al celui mai adulat cadavru din istoria L.A.-ului. În cele din urmă Kay mă salută: — Bună, Dwight. Lee împunse cu un deget tremurător un prim-plan al trunchiului mutilat. — Nu-i o chestie făcută la întâmplare. Sunt sigur de asta. Vern Smith zice că unu’ oarecare a agățat-o pe stradă, a dus-o undeva și a torturat-o, după care a abandonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
format „0“. Vasquez stătea în fața cabinei, palid și duhnind a colonie americană ieftină. Centralista îmi răspunse cu: — Que? Eu am izbucnit: — Habla inglés? — Da, domnule. Am strâns receptorul între bărbie și umăr și am băgat în telefon, cu o mână tremurătoare, toate monedele din buzunar. Mi-am ținut revolverul lipit de fața femeii. Când telefonul mi-a înghițit purcoiul de monede, am cerut: — Biroul Federal de Investigații, sediul din San Diego. E o urgență. Centralista murmură: — Da, domnule. Am auzit cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
început. Bunicul a mâncat bine, luând fiecare înghițitură din mâinile femeii acoperite cu văl. S-a interesat dacă nepoții lui au mâncat la fel de bine și, din când în când, se întindea și-l atingea pe Iacob - își punea o mână tremurătoare pe umărul lui sau pe obraz lăsându-i urme uleioase pe care tata nu le ștergea. Urmăream scena din spatele unui copac, pentru că nu era nevoie de mine să aduc mâncare sau băutură, erau destule ajutoare. Frații mei erau flămânzi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pipă între degetele lui lungi și osoase. Probabil ca să-și stăpânească agitația. Tremura. Faptul că rămăsese singur l-a speriat. Am așteptat să-i crească panica, să-și scoată din buzunar punga de tutun și să-și umple, cu degetele tremurătoare, pipa. Abia atunci l-am admonestat: „Unde crezi că te afli aici? La un bar?” Încurcat, speriat, îngrozit, și-a vârât pipa în buzunar. După care m-a privit disperat. Nu știa ce să facă acum cu mâinile. Ochi lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ceață. Dar de unde ceață în deșertul uscat? - Nu vezi? mai zise o dată sclavul și-i arătă soldatului măgurile de nisip, adineauri nemișcate, ale căror vârfuri acum fumegau, ca munții înalți din Atlantida. De pe vârfurile măgurilor de nisip se ridica fumul tremurător, până când aceste măguri, irosite de vântul care creștea, se mutară de pe pământ în cer. Norii de nisip întunecară soarele. - Hai în cort! spuse Auta cu gura plină de nisip. Scoase dintr-o legătură un smoc de câlți și-l dădu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și grasă sub părul creț, încărunțit ușor, părea îngrozită. - Tela?... Te-am recunoscut. Ce ai? Îți pare cumva rău că rămîi? - Nu... Am venit la tine pentru altceva. Mânia zeului se preface în urgie! Și Tela arătă cu o mână tremurătoare spre miazăzi. Auta nu pricepu. - Care zeu? întrebă el în silă. - Zeul nopții, cel care și-a deschis spre noi ochiul mâniei. Prea obosit ca să se mai gândească și acum la steaua necunoscută, Auta nu-i răspunse nimic. Dar vrăjitorul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se încheia sus, departe, pe un podiș adunat la jumătatea piscului între umerii de stâncă aspră, unde sclipea oricalcul și se răspândea în lumini galbene aurul unui mare palat. Deasupra întregii priveliști, ieșea din Piscul Sfânt, ca întotdeauna, un cârlionț tremurător de fum care apoi se destrăma în cer. Ochii lui Auta străluciră, revăzând palatul. Ochii lui spuneau, pentru cine s-ar fi putut uita atunci în ei, că înăuntru arde o bucurie nerăbdătoare. Oricui dintre sclavii Atlantidei i s-ar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zid, neștiind nici el bine de ce, dar în aceeași clipă scaunul preotului fu oprit în poartă și preotul se întoarse în scaun spre soldat, privindu-l cu ochi de foc. Soldatul se cutremură. În ochii lui se ivi groaza. Mâna tremurătoare ridică lancea și o înfipse în ceafa unuia din robi. Robul gemu și, când lancea îi fu smulsă din rană, se prăbuși horcăind și muri în câteva clipe, apucând cu mâna văzduhul. Celălalt rob își aruncă uneltele și vru să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
iar oamenii, trecîndu-le spaima, începură să umble din nou pe locurile vechi, văzură că la poalele Muntelui de Foc unde fusese înainte câmpie, acum băteau valurile mării în stânci; vechea punte de pământ o înghițise marea. Auta strânse cu degete tremurătoare sulul cronicii și îl băgă în cutie. Era îngîndurat. Atlantida, în care trăia acum, era o țară unde nici căldura nu era niciodată prea mare, nici frigul. Apele nu înghețau, cum se spunea că ar îngheța în țările de miazănoapte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mărunta stea roșie a războiului. Arătând cu degetul spre ea, străinul roti apoi mâna prin încăpere. Pe urmă, străinul deschise un soi de dulap din peretele rotund și scoase o placă subțire neagră, pe care bătrânul o luă cu mâini tremurătoare și, tulburat, o scăpă. Se făcu palid și nu îndrăzni să se mai uite jos, dar străinul se aplecă și o culese, dîndu-i-o din nou. Placa nu era nici măcar îndoită. Marele Preot o privi cu luare aminte: era tot un
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zărea printre ei pământul negru, galben sau verde. După ce-i trecu tulburarea, greu de stăvilit chiar după cele câteva luni de când trăia ca într-o adevărată țară de basm, sau Ta Nuter din istorisirile oamenilor rome, Auta întrebă cu voce tremurătoare: - Cum zburăm? Văd că aripile nu se mișcă de loc. - Uită-te în spate, zise străinul cel mai vârstnic; și întorcîndu-și capul cât îi îngădui strânsoarea curelelor de pe piept, rostul cărora l-a înțeles bine când se urcau și trupul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rotea în văzduh, ca pajurile, dar destul de sus. Fără să mai spună ceva, bătrânul îi dădu pământeanului un lucru ciudat, alcătuit din două țevi unite într-o pâlnie largă și-i arătă cum să se folosească de el. Cu mâna tremurătoare, Auta apropie de ochi cele două țevi și, cu buzele întredeschise de tulburare și plăcere, începu să se uite jos. Vedea deslușit până și frunzele copacilor, dar pe robii fugiți nu-i zărea nicăieri. - Nu-i găsești? întrebă cârmaciul. - Nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Auta simțea marea primejdie, fără s-o cunoască. Întrebă cu glas stins: - Și ce va fi acum? Hor nu-i răspunse. Umblă la o altă oglindă, pe care Auta n-o cunoștea, până când oglinda se lumină de o lumină ușor tremurătoare, și se iviră pe ea, ca în depărtare, niște munți fumegând slab și pe un fel de cer cenușiu se zări plutind o musculiță. Hor le arătă musculița și spuse: - Deocamdată n-a ajuns. Zboară încet. Auta își dădu seama
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se simțeau aproape fericiți. Pluteau astfel încet, zile și nopți, când pe mare liniștită, când pe furtună, iar într-o dimineață zăriră în depărtare niște nori vineți sau niște munți. Cei care aveau ochi mai buni deslușiră însă o ață tremurătoare și roșiatică ce se încolăcea deasupra și atunci unul dintre ei strigă: - Muntele de Foc! Dimineața abia se revărsa și cerul era încă vânăt. Apele mării erau liniștite și călătorii se bucurau de priveliște, când deodată Mpunzi le arătă cerul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
micuță și o dădu unuia dintre semenii săi. După un răstimp foarte scurt, acela îi aduse o placă mare, foarte subțire, pe care Auta recunoscu țara Haru și toate ținuturile dimprejur, așa cum le văzuse prin ochean. O luă cu mâini tremurătoare și o cercetă. Găsi munții țării Haru, cele două lanțuri așezate față în față, dar podișul nu se deslușea. Hor îi dădu o unealtă de scris și-i ceru să facă un cerc în jurul munților unde trebuia să fie podișul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sătule erau de numărul altimetrelor pe care le văzuseră. I se năzări chiar că are în față două dintre acele membranoase și neliniștitoare avioane, ieșite, de-a bușilea, din ciorba organică a începutului de veac și tîrîndu-se către el. Naive, tremurătoare, neajutorate. Deși nelipsite de o anumită eleganță. O pală de vânt, de la o singură elice, le ridica părul cărunt, le înfoia veșmintele de dantelă și dădea vorbelor lor o importanță exagerată. Da, nu le menajă Pinky. Și cu fuselajul căzut
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
murdară de noroi a Prepelicarului. Fratele și sora rămaseră nemișcați un moment, cântărind totul în minte. — Spune-i femeii ăsteia proaste să-mi dea drumul, frățioare. Vocea îi era arțăgoasă. — Am văzut-o apărând, Vultur-în-Zbor, rosti Media cu un glas tremurător. Ca o stafie. Am văzut-o apărând, așa că am prins-o. M-am gândit că ai vreaă ai vrea s-o vezi. Făcuse un gest curajos. Prepelicarul spuse: — Dacă m-ai văzut apărând, nu crezi c-aș putea la fel de ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
seara, când domnul Martin, Învățătorul, a venit la priveghi, la capelă, unde tata (bunul său prieten) fusese depus pe un catafalc plin de flori roșii și albe, cu același surâs cimentat pe buze. Îl privi grav, atingându-i cu degete tremurătoare obrazul și se miră văzând cât de mult se schimbase. De afară străbătură vocile unor copii care țipau fugăriți. În capelă eram eu cu tanti Valeria (care mă exaspera cu șoaptele ei ca niște sâsâieli) și mama, retrasă, adâncită În
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Înveșmântată În alb, cu pieptul tresăltându-i aproape imperceptibil, Învăluită de o lumină puternică, orbitoare. Un roi de fluturi minusculi zbura pe deasupra, Întruchipând o coroniță de flori vii, ce vibrau discret, unduios, răspândind irizări aprinse În toată odaia. Întinse mâna tremurător, ca un cerșetor neluat În seamă, rotindu-și mărgelele sticloase ale ochilor, inundați acum de o imensă fericire. Simți, Însă, o vagă umezeală În tot trupul și un zumzet repetat Îi năvăli În timpane. Se trezi În bătăile domoale ale
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
priveau Îngăduitor, mârâind printre dinți, indescifrabil. Unul a și vrut so plesnească, dar fetița s-a ferit iute, cu mișcări agile, de felină. Îi strigam să Înceteze, dar nu mă auzea decât atunci când plecam supărat. Alerga după mine cu bărbia tremurătoare, cerșind iertare Într-un vaiet prelung. Într-o zi am dus-o la nisipăria abandonată. Era un loc Îndepărtat, dincolo de Moara Șerpilor. I-am propus, nu știu de ce, să ne mai jucăm o dată „de-a moartea.” Era Îmbrăcată Într-o
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
tot felul de mizerii, de insinuozități pe seama noastră). Nici nu mi-e sete, nici foame nu-mi este. Trăiesc În mijlocul unei mari disperări, care mă macină tot mai adânc. Deschid șifonierul și privesc hainele Melaniei. Le mângâi cu o mână tremurătoare. Parfumul lor Îmi recreează imaginea părului ei bogat, a corpului ei divin. Deschid și ușa din stânga șifonierului. Sacoul meu gri-cenușiu și pantalonii mei bej sunt acolo. Tresar surprins de o idee năstrușnică. Atârn sacoul Întins pe umeraș de lustra aprinsă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
chiar În momentul În care mi-am zis că am scăpat, deschide ochii brusc. Buza de jos Îi tremură câteva secunde ca lui Rick privind-o pe Ilsa, iubita lui pierdută, În Casablanca, iar apoi Întreaga gură formează un O tremurător și plămânii se umplu cu aer pentru o nouă repriză de urlete. (Bebelușii nu dau pe credit niciodată. Disprețuiesc corectitudinea ca niște mici tirani. Nu-ți dau la schimb nici un pic de timp liber pentru mângâierile primite, nu te eliberează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]