1,630 matches
-
sferă tridimensională ce pătrunde ortogonal într-un spațiu bidimensional, similar unei foi de hârtie: Să presupunem printr-un joc al imaginației că foaia de hârtie reprezintă un univers bidimensional în care trăiesc două mari seminții: savanții și misticii. Când sfera tridimensională pătrunde în planul foii de hârtie, doi observatori - un savant și un mistic - sunt martori ai fenomenului. Ei observă cum inițial apariția unui punct care se mărește și devine cerc. Ulterior, cercul începe să se micșoreze până când devine punct și
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
acest fapt o manifestare a voinței divine. Cine credeți că are dreptate ? Ei bine, nici unul ... în totalitate ! Într-adevăr, atunci când intervine multidimensionalitatea legile de conservare obișnuite nu mai sunt valabile, cum la fel de adevărat, dar și incomplet, este faptul că sfera tridimensională ar fi de origine divină: într-adevăr, ea nu aparține Universului bidimensional, dar multidimensionalitatea nu înseamnă neapărat divinul, ci doar un alt nivel al realității ! Similar acestui experiment imaginar s-ar putea produce evenimentele și în spațiul nostru tridimensional, atunci când
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
sfera tridimensională ar fi de origine divină: într-adevăr, ea nu aparține Universului bidimensional, dar multidimensionalitatea nu înseamnă neapărat divinul, ci doar un alt nivel al realității ! Similar acestui experiment imaginar s-ar putea produce evenimentele și în spațiul nostru tridimensional, atunci când, ortogonal pe dimensiunile acestui spațiu și-ar face apariția o sferă cu 5 sau 6 dimensiuni. Savanții noștri ar observa cum aceasta apare și dispare, violând legile de conservare, iar misticii ar vedea în acesta manifestarea voinței divine ! Un
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
ce trimite și recepționează toate felurile de informații prin unde. Această teorie reprezintă un punct de vedere nou și radical în ceea ce privește modul prin care acidul dezoxiribonucleic dirijează formarea organismului. Conform noii teorii, fiecare pereche de nucleotide codează o undă purtătoare tridimensională, care similar procesului produs în timpul realizării unei explorări prin rezonanță magnetică, induce o formă geometrică tridimensională, similară cumva unei holograme. Printr-o serie de experimente, Gariaev și echipa sa, despre care am mai vorbit în alt capitol, au demonstrat că
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
vedere nou și radical în ceea ce privește modul prin care acidul dezoxiribonucleic dirijează formarea organismului. Conform noii teorii, fiecare pereche de nucleotide codează o undă purtătoare tridimensională, care similar procesului produs în timpul realizării unei explorări prin rezonanță magnetică, induce o formă geometrică tridimensională, similară cumva unei holograme. Printr-o serie de experimente, Gariaev și echipa sa, despre care am mai vorbit în alt capitol, au demonstrat că acești cromozomi emit diverse forme de radiație electromagnetică, putând transforma chiar frecvențele, în scopul transmiterii informației
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
cuantice la nivel biologic ne duce la descoperirea și explicarea pe baze raționale a unor fenomene care în mod normal intrau în domeniul mistic. Similar cum radiația laser stochează informația hologramei, tot așa radiația produsă de ADN stochează, la nivel tridimensional, forma geometrică a celulei, organului sau a întregului corp. O altă descoperire importantă a fost realizată atunci când semințe ale plantei cunoscută sub numele de Arabidopsis thaliana (intens folosită pentru cercetări genetice datorită genomului său mică, prelevate din zona iradiată de la
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
sau colon lung Esofagectomia transhiatală Frica de sângerarea necontrolată prin „disecția oarbă” a esofagului din mediastin se baza pe un concept greșit asupra vascularizației esofagului. Principalele artere care asigură esofagul sunt tiroidiana superioară, bronșicele, gastrica stângă și splenica. Investigațiile anatomice tridimensionale ale vascularizației esofagului, au infirmat noțiunea de artere majore esofagiene cu origine directă din intercostale, frenice sau aortă. S-a văzut că cele mai multe artere care irigă esofagul se ramifică în ramuri fine la câțiva centimetri de esofag și formează o
CANCERUL DIGESTIV SUPERIOR. PRINCIPII, CONTROVERSE ȘI OPȚIUNI DE TRATAMENT by MIHAI STOIAN, CRISTIAN BULAT, MIHAELA DAMIAN () [Corola-publishinghouse/Science/402_a_1123]
-
a scenei: lumina nocturnă, halebardele, torțele, gesturile personajelor precum și clarobscurul și diversitatea drapajelor, atrag atenția spre scena principală. De remarcat este faptul că Giotto prin această frescă, aflată printre alte fresce remarcabile, stabilește o paradigmă pentru pictura occidentală. Creând forme tridimensionale articulate cu linii și umbre și ocupând un spațiu real, Giotto integrează personajele dar și pe cel care privește într‑o narațiune dra‑ matică cu aspect profetic, moral și chiar cu relevanță umană. Mesajul lui Giotto constă în grandoarea viziunii
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
distincție fond/figură. Nici chiar foița albastră a unui portret de Holbein sau fondul auriu al unei icoane medievale nu exercită un mai puternic efect spațial. Dar când într-o pictură realistă din Renaștere imaginea dă în vileag o lume tridimensională mergând adânc în spațiu și sugerând o întindere similară în toate patru părțile, este nevoie de o ramă solidă pentru a servi ca fereastră în spatele căreia lumea să continue. Cât de indispensabilă este rama unei astfel de picturi ne dăm
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
bărbatul pare a fi o pasăre cântătoare, mintea lui fiind concentrată asupra înălțătoarei experiențe a muzicii. Capitolul IX Spațiul în adâncime Dacă principiile noastre compoziționale trebuie avute în vedere pentru toate artele vizuale, ele trebuie să aibă aplicabilitate la operele tridimensionale ale sculpturii și arhitecturii așa cum au și în cazul picturii. Am descoperit, de exemplu, că figura de bronz a cântărețului realizată de Barlach (vezi figura 107) își revelează structura dacă o privim organizată în jurul unui centru de echilibru din golul
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
îndreaptă către el sau se mișcă în jurul lui. Numai prin referire la centrul indirect indicat compoziția sculptată are vreun sens. Centricitatea unei astfel de opere devine evidentă când ne deplasăm în jurul ei și dobândim o imagine completă a caracterului ei tridimensional. Dacă nu avem decât fotografii, o problemă suplimentară împiedică prezentarea acesteia. Putem privi Noaptea lui Maillol doar dintr-o parte. Din acest unghi, cei trei vectori oblici ai antebrațului, torsului și picioarelor îndoite se grupează perfect într un triunghi în jurul
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
la câteva aspecte. O problemă oarecum similară există la stilurile de pictură care oferă perspective în adâncime. Ele tind să prezinte două viziuni diferite: una redusă în esență la proiecția în planul frontal, cealaltă arătând scena ca într-un spațiu tridimensional. Putem afirma fără grijă că ele prezintă scena așa cum apare și așa cum este. Un artist îndemânatic poate prezenta o proiecție frontală astfel încât aranjamentul nu numai să pară că ar funcționa de la sine, ci și să dea o imagine clar lizibilă
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
fără grijă că ele prezintă scena așa cum apare și așa cum este. Un artist îndemânatic poate prezenta o proiecție frontală astfel încât aranjamentul nu numai să pară că ar funcționa de la sine, ci și să dea o imagine clar lizibilă a scenei tridimensionale. Voi folosi acest ajutor bine-venit pentru a discuta câteva exemple de compoziții în spațiul tridimensional - acel gen de compoziție care în lumea fizică ar fi creată pe scenă de coregrafi sau regizori de teatru. Comportamentul obiectelor în spațiu O examinare
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
prezenta o proiecție frontală astfel încât aranjamentul nu numai să pară că ar funcționa de la sine, ci și să dea o imagine clar lizibilă a scenei tridimensionale. Voi folosi acest ajutor bine-venit pentru a discuta câteva exemple de compoziții în spațiul tridimensional - acel gen de compoziție care în lumea fizică ar fi creată pe scenă de coregrafi sau regizori de teatru. Comportamentul obiectelor în spațiu O examinare a naturilor moarte de bucătărie ale lui Chardin se pretează acestui scop. Acesta e recomandabil
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
lui Chardin (figura 108) cu natura moartă discutată anterior și aparținând lui Matisse, se evidențiază o diferență. Matisse și-a distribuit cele cinci obiecte mai ales în planul frontal, ele fiind juxtapuse însă pe o suprafață bidimensională. La Chardin aranjamentul tridimensional făcut pe tăblia mesei apare cel puțin la fel de evident ca și cel din plan frontal. Ce vedem atunci când examinăm compoziția lui Chardin ca pe un aranjament în spațiu? Raportând obiectele unul față de celălalt, le percepem centrul comun ca fiind localizat
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
spațiul închis format de pereți și bufet. Acestea limitează libertatea spațială a femeii, dar, în același timp, susținând nu mai puțin verticalitatea acesteia și contribuind la realizarea unui cadru foarte dinamic prin orientarea lor oblică. Astfel, ansamblul spațial al scenei tridimensionale îndeplinește o funcție similară cu cea a ramei din jurul unei picturi bidimensionale. Cu cât stilul picturii insistă mai tare asupra prezentării unei scene de adâncime, cu atât cadrul său este mai puțin capabil să răspundă chemării sale. Rolul său se
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
în jurul personajului central al maimuței ce dă spectacol și al ecranului mai proeminent aflat dinaintea unuia dintre grupurile de personaje. Ecranul traversează axa principală a scenei, conexiunea diagonală dintre femei și bărbați. În loc să susțină ambiental nucleul scenei, ecranul aduce spațiului tridimensional tipul de împărțire centrală care realizase o separare bipolară în compozițiile bidimensionale pe care le-am studiat mai înainte. Muzeul de arte frumoase, Boston Ecranul central nu separă cu adevărat cele două părți. Nu este propriu-zis un zid, nici pentru
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
deschisă, deși subdivizată în secționări ușor centrate, iar spațiul descris în prim-plan este unul oarecare - întâmplător, cel de care ne aflăm cel mai aproape. Privire suplimentară asupra proiecției Exemplele precedente au fost prezentate pentru a ilustra compoziția în spațiul tridimensional. Dar este clar că nu putea fi exclusă proiecția scenelor din planul frontal. În aranjamentul japonez, publicul urmărește spectacolul nu numai pe scena orizontală, la care se uită pieziș, ci și în planul frontal vertical al tabloului, iar centrul de
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
drepte unghiuri ascuțite prin iluzia proiecției optice. Acum trebuie să luăm în discuție consecințele compoziționale ale interacțiunii dintre proiecție și efectul de adâncime. Permiteți-mi să încep printr-un avertisment. Diferența perceptivă dintre imaginea proiectată în planul frontal și cea tridimensională în adâncime nu este atât de tranșantă și absolută pe măsura termenilor folosiți spre a o descrie, din motive de simplificare. Proiecția frontală tinde să aibă o adâncime, iar spațiul tridimensional este întotdeauna supus unei comprimări a perspectivei. În mod
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
perceptivă dintre imaginea proiectată în planul frontal și cea tridimensională în adâncime nu este atât de tranșantă și absolută pe măsura termenilor folosiți spre a o descrie, din motive de simplificare. Proiecția frontală tinde să aibă o adâncime, iar spațiul tridimensional este întotdeauna supus unei comprimări a perspectivei. În mod normal, percepția unui privitor oscilează undeva între cele două. Faptul este valabil și în spațiul fizic, în care percepția adâncimii este mai convingătoare. Privind în lungul navei unei biserici tradiționale, vedem
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
ascuți în partea din spate, în adâncime. Compoziția lui Bruegel este și ea simetrică centric, cu cei trei trântori grupați în jurul axei de echilibru a trunchiului de copac, precum spițele unei roți. Aici, totuși, aranjamentul simetric este localizat în spațiul tridimensional. În proiecția frontală, structura este distorsionată în mod grotesc. Acest fapt are un înțeles propriu, dar struc tura trebuie să fie văzută mai întâi ca un aspect al compoziției „bune” în adâncime. Continuitatea spațiului Genetic, în evoluția producției picturale, reprezentarea
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
adâncimii. Mai degrabă ea își are originea în suprafața plană a stâncii, peretelui, hârtiei pe care era realizată pictura. În primele desene ale copiilor, de exemplu, nu există adâncime. Desenul nu reprezintă nici un plan din față sau din spate. Spațiul tridimensional este transpus într-un mediu bidimensional. Iar compoziția, în măsura în care a început să organizeze tabloul, se limitează la suprafața plană. În aceste etape timpurii, distincția dintre figură și fond folosește la separarea obiectelor pozitive de golurile înconjurătoare. Ea abia începe să
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
în cadrul ei. Aceasta duce la un salt discontinuu între două scene care sunt limitate la prezentarea dimensiunilor lor frontale. Cât timp centrul compozițional din planul frontal este ușor de observat, nu are rost să căutăm în aceste picturi centrul spațiului tridimensional. Strict vorbind, ne aflăm încă pe tărâmul celei de-a doua dimensiuni, un șir de două sau mai multe expuneri frontale, ca un decor de scenă realizat în întregime din culise și un fundal. Acest hiatus, această distanță nestructurată între
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
117), evanghelistul privește la înger și la apariția Madonei, el poate să facă acest lucru doar în contextul tradițional al planului frontal simplu. Compozițional, bărbatul cu volumul central emite un vector oblic către colțul din stânga sus. Din punct de vedere tridimensional, dispozitivul nu funcționează. Îngerul de pe culme se ivește într-un centru transferat în mijlocul axei oblice care îl leagă acum pe sfântul din față de Madona aflată departe pe cer. Axa respectivă nu are totuși o semnificație vădită. Madona se află într-
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
totale. Dar chiar și în stilurile mai realiste ale picturii vom găsi aceeași formulă de lucru. Proiecția frontală își menține întotdeauna prioritatea ca imagine direct perceptibilă, de aspect primordial al ambianței picturale. Deși accentul compozițional se poate muta asupra decorului tridimensional, proiecția continuă să simbolizeze sensul scenei a cărei configurație fizică se derulează în adâncime. Atunci când dualitatea prim-plan - fundal este înlocuită cu imaginea unei lumi continue, întinzându se din față până la orizont, spațiul infinit rezultat amenință centricitatea compozițională. Am menționat
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]