64,968 matches
-
una are bec și, pentru a o potrivi într-o poziție convenabilă, e nevoie de un ghemotoc de șervețele. Noroc că încăperea este luminată și de un neon. Lucru care face posibilă admirarea unei reproduceri din Kandinski pe peretele cu ușa. A, pardon, nu e o schiță nonfigurativă pe verde, ci o igrasie mai veche, uscată, care a fisurat pelicula subțire de var. Pe peretele de răsărit, o icoană de hârtie cu Fecioara Maria și Pruncul. Lângă paturi, trei dulapuri masive
Ce mai contează titlul! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12959_a_14284]
-
de chiar vîrsta eroului (în versiunile anterioare Pan a fost interpretat fie de o femeie, fie de un adult de 40 de ani). Este vorba despre Jeremy Sumpter despre care regizorul afirma „în momentul în care Jeremy a intrat pe ușă am știut că el este”, căci este „rebel, încrezător, foarte vesel, amuzant - toate acele lucruri atît de dificil de găsit la un copil. Căutam un Errol Flynn de 12 ani, lucru foarte greu pentru că puștii de 12 ani nu știu cine sînt
Viața ca poveste by Miruna Barbu () [Corola-journal/Journalistic/12961_a_14286]
-
cărții), acest impuls va paraliza treptat circulația, va disturba programul instituțiilor, studenții vor ocupa piețile, muncitorii vor îndemna la greva generală. Mișcarea din anul 1968 a fost epilogul unei dislocări a societății care a pornit și prin îmbulzirea populației prin ușile deschise ale cafenelei din primele luni de pace. S-au ridicat perdelele grele, care împiedicau contactul cu exteriorul și s-a înlăturat bariera dintre profesioniștii cuvântului și public. Vechile bivuacuri ale liniștii și ale discursurilor abia murmurate erau asaltate de
Uși deschise by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/12965_a_14290]
-
Zaciu în zile sfâșietor de triste. Era, în acele momente, atât de departe de oameni și atât de străin lumii în care i-a fost dat să respire încât nu-i mai ajungea cerul dinspre sud pentru refugiu. Deschidea primăvara ușa balconului și privea ramurile înflorite ale vișinului ca pe un miracol al începutului de lume. Atunci petreceam împreună clipe multe fără să vorbim” (v. Cât de singur e un om singur?) Un adevărat poem în proză este Pe câmpiile uitării
Întâlnirea cu sine by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/13001_a_14326]
-
în serios, dar o făcea cu atîta iscusință că găseam mereu calea de a merge mai departe. La douăsprezece fix s-a speriat că e tîrziu și m-a lăsat baltă în mijlocul dansului, nevrînd s-o conduc nici măcar pînă la ușă. Surorii mele i s-a părut atît de ciudat încît s-a simțit oarecum vinovată, și încă mă mai întreb dacă nu cumva exemplul acela prost nu a avut vreo legătură cu hotărîrea ei bruscă de a intra la mănăstirea
Gabriel García Márquez A trăi pentru a-ți povesti viața by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/12964_a_14289]
-
din ziua aceea n-a mai trecut nici una în care să nu-mi dea ghes dorința de a-l scrie. Începusem să mă resemnez și odată, după mulți ani, pe cînd așteptam să plec cu avionul în aeroportul din Alger, ușa salonului de la clasa întîi se deschise pe neașteptate și intră un prinț arab cu tunica imaculată a seminției sale, ținînd pe pumnul strîns o femelă splendidă de șoim călător, care în loc de gluga de piele obișnuită la dresarea clasică avea o
Gabriel García Márquez A trăi pentru a-ți povesti viața by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/12964_a_14289]
-
un avansat!), regizorul are forța de a arunca absolut toate vorbele peste bord și de a povesti totul numai prin imagine. Un bărbat are și nevasta și amanta în același bloc, la etaje diferite, și, într-o dimineață, chiaun, încurcă ușile! Cu un umor fin, dublat de inteligența observației, regizorul compune un fel de poem al mediocrității trăirii, al vieții reduse la un ritual banal, dar de un absurd cosmic. Pentru că, oricît ați vrea, scurtmetraje nu puteți vedea în oraș, vom
Restanțe și invazii by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12988_a_14313]
-
să ne mirăm de situația actuală a României? Noi nu ne-am asumat critic și cu răspundere «trecutul care nu vrea... să mai treacă». Oare nu cumva trăim cu un cadavru ascuns într-un dulap și cîndva, cînd vom deschide ușa, o să ne trezim cu cadavrul în brațe? - Între 1985-1987 erați urmărit peste tot (atît în București cît și în țară), vă erau ascultate convorbirile telefonice, corespondența era interceptată și, nu în ultimul rînd, printre cunoștințe și prieteni erau informatori care
Bujor Nedelcovici: „Încîlciți ca șerpii într-un sac“ by Mircea Fulger () [Corola-journal/Journalistic/12983_a_14308]
-
Oliviei într-o “bucătărie”-salon, prăjind ouă pe un aragaz de azi și șezînd pe scaune frumoase de epocă. De pildă. Elementele de greutate ale deorului, care delimitează spații, trasee, locurile întîmplărilor, care sînt tratate funcțional și pot fi pereți, uși, ferestre etc. sînt chiar corpurile de bibliotecă din teatru, cărora li se anulează această funcție. Goale, fără cărți au o anumită stranietate. Aduc cu mobilierul masiv din casele de altădată, o combinație de lemn, aerisit cu geamuri mari, generoase de
În căutarea timpului pierdut by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12987_a_14312]
-
-o prestație fulminantă. Ca prin miracol, informa pilitură de fier se ordonează în jurul unui magnet invizibil, polarizând atenția trecătorului grăbit. Așa s-a întâmplat, în ultimii ani, cu tratatul de „political incorrectness”, Omul recent, al lui H.-R. Patapievici, cu Ușa interzisă, jurnalul lui Gabriel Liiceanu, și cu Despre îngeri, eseul de angelologie al lui Andrei Pleșu. Sunt cărți-surpriză, care sfidează așteptările criticii și răstoarnă calculele specialiștilor în marketing. Treizeci de mii de exemplare din „poveștile cu îngeri” ale lui Pleșu
Demonii (I) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13018_a_14343]
-
care Guvernul va comunica la tv. o nouă creștere a nivelului de trai concomitent cu scăderea puterii de cumpărare. - Debitezi paradoxuri idioate, i-am zis. Nu pricep nimic... - Bine, a acceptat el. Speră să ai dreptate... Și a plecat trântind ușa. * * * În sfârșit, avem și noi o tradiție care se leagă foarte bine cu altruismul poporului român: lăsăm medaliile la alții. Excepțională probă în care, după box, ne-am impus și la atletism unde, la recent încheiatul campionat mondial indoor de la
“Televiziunea, dragostea mea” by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13029_a_14354]
-
misterios cu cineva la telefon, până ce în sfârșit au plecat. Epuizat de ciorbă și de alcool, s-a aruncat pe pat și a adormit. Dormea neliniștit, îi era sete, dar nu avea putere să se ridice. Auzea gălăgie pe palier, uși trântite, pașii oamenilor. Poate i se părea. Se trezi și constată cu spaimă că este unsprezece. Se uită dezgustat la hainele sale mototolite. Făcu un duș în mica și obscura baie și, din păcate, trebui să se îmbrace tot cu
O povestire de Olga Tokarczuk - Profesorul Andrews în Varșovia by Iadviga Iurașek () [Corola-journal/Journalistic/13013_a_14338]
-
Îl cuprinse o frică atavică și se retrase repede în parcul întunecat, dar mulțumită tancului reuși să-și localizeze blocul - își amintea peisajul de pe geam. Se simți ușurat să se găsească din nou în locuința străină și închise după el ușa cu cheia. Era șase, cursul lui tocmai începuse. Fără el. Sau poate chiar cu el, poate este un vis sau o stare ciudată a conștientului, provocată de oboseală, de zbor, de vreme, sau de mai cine știe ce. Școala lui psihologică cunoștea
O povestire de Olga Tokarczuk - Profesorul Andrews în Varșovia by Iadviga Iurașek () [Corola-journal/Journalistic/13013_a_14338]
-
lângă perete, și-i privi cu atenție ramurile delicate. Își dădu seama fără nici un chef că trebuie să facă ceva, că trebuie să treacă la acțiune. Își împachetă lucrurile în valiză, stinse lumina, privi vestibulul pentru ultima oară și trânti ușa. Coborî cu liftul până jos și se strădui să arunce în cutia de scrisori cheia de la cameră. Era hotărât. Trebuia să găsească ambasada. Nu era altă ieșire. În fața casei dădu peste un bărbat obez și roșu la față, care în pofida
O povestire de Olga Tokarczuk - Profesorul Andrews în Varșovia by Iadviga Iurașek () [Corola-journal/Journalistic/13013_a_14338]
-
Embassy», «British Embassy». «War», îi răspunse bărbatul, apucând cu ambele mâini aerul, astfel încât să sugereze o carabină, apoi se așeză, închise ochii și scoase un sunet care imită împușcătura. «War», repetă. Profesorul porni șovăind spre toaletă și se trezi în ușa bucătăriei. I se făcu rău de la aerul închis.Atingerea delicată a gospodarului îl îndreptă spre baie. Profesorul închise ușa după el, iar când se întoarse, observă în cadă înotând un pește mare. Era viu. Nu-și putea crede ochilor. Se
O povestire de Olga Tokarczuk - Profesorul Andrews în Varșovia by Iadviga Iurașek () [Corola-journal/Journalistic/13013_a_14338]
-
așeză, închise ochii și scoase un sunet care imită împușcătura. «War», repetă. Profesorul porni șovăind spre toaletă și se trezi în ușa bucătăriei. I se făcu rău de la aerul închis.Atingerea delicată a gospodarului îl îndreptă spre baie. Profesorul închise ușa după el, iar când se întoarse, observă în cadă înotând un pește mare. Era viu. Nu-și putea crede ochilor. Se ținea de nasturele de la palton și privea direct în ochiul plat al peștelui de sub apă. Se simți încarcerat de
O povestire de Olga Tokarczuk - Profesorul Andrews în Varșovia by Iadviga Iurașek () [Corola-journal/Journalistic/13013_a_14338]
-
plat al peștelui de sub apă. Se simți încarcerat de privirea lui. Peștele își mișcă leneș coada. Deasupra cadei erau puse rufe la uscat. Stătu astfel vreun sfert de ceas, neputând să se miște, până când gospodarul neliniștit începu să bată la ușă. El și peștele se priveau ochi în ochi. Era un lucru oribil și totodată plăcut, plin de sens și-n același timp absurd. Peștele era viu, se mișca și rostea cu buzele lui groase niște cuvinte de neînțeles. Profesorul Andrews
O povestire de Olga Tokarczuk - Profesorul Andrews în Varșovia by Iadviga Iurașek () [Corola-journal/Journalistic/13013_a_14338]
-
marelui bloc, în mijlocul marelui oraș geros, să fie lipsit de cuvinte, să nu înțeleagă și să nu se poată face înțeles. Să privească drept în mijlocul ochiului plat și incredibil de rotund al peștelui. Să nu se mai miște de aici. Ușa se deschise cu trosnet și profesorul nimeri direct în brațele călduroase și puternice ale gazdei. Se ghemui la pieptul lui ca un copil. Plângea în hohote. Puțin mai târziu, mergeau cu taxiul prin orașul scăldat de raze aurii și reci
O povestire de Olga Tokarczuk - Profesorul Andrews în Varșovia by Iadviga Iurașek () [Corola-journal/Journalistic/13013_a_14338]
-
mai spune”), dar ochiul teoreticianului veghează: “... iată, de mă opresc o clipă/ să mă uit spre începutul poemului,/ bag de seamă că numai imperfectul/dă semne de mișcare, - cum ne învață/ de altfel, Estetica modernă, numai el lasă întredeschise două-trei uși ale Operei” (“Zvonuri”). Pare să fie în acest volum o reflecție asupra propriului scris, asupra poemului și a ideii de poem, dar, de fapt, se petrece un lucru mai important, reflecția este transferată asupra existenței, asupra semnelor și caligrafiilor “Ucigașului
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
și forme perfecte este, deocamdată, ființa de carne și sînge. Imperfectul este, iată, cel constructiv, cel perfectibil, nu încă geometricul, linia pură. Umanul imperfect și el, hélas! construiește, scrie, întreabă, el se îndeletnicește cu imperfectul tuturor Gramaticilor, el intră pe ușile întredeschise ale Operei, fie poetice, fie divine. Dacă toată căutarea nu trebuie să ducă decît spre ființa din “vene, nervi și măruntaie”?! “Stau și mă uit la mine/ Ca la un animal hăcuit, atîrnat în cîrlige negre/ de Rembrandt ori
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
al literaturii anilor ’50 la relaxarea ideologică și estetică din deceniul imediat următor o acțiune premeditată, venită din interiorul partidului, sau o diminuare a vigilenței (profesionalismului?) aparatului cenzurii, de care a profitat lumea scriitoricească? Au reușit scriitorii noștri să forțeze ușa cenzurii sau aceasta s-a deschis larg oferindu-le șansa să se bucure de aerul proaspăt al modernismului? Citirea în succesiune cronologică a notelor și rapoartelor întocmite între anii 1960 și 1971 de funcționarii Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor
Foiletoniști de partid și de stat by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13055_a_14380]
-
Afrim. Aș fi vrut să mă bucur alături de el și să-i șoptesc la ureche: “Radule le-ai rupt gura!” După-amiază la revista “Orizont”. În biroul lui Mircea Mihăieș cu Denisa Comănescu la o cafea. Aglaja ne privește de pe toate ușile, de pe toate coloanele. O față luminoasă, un zîmbet de copil, o bentiță verde. Ochi translucizi ca un geam. Nu știi dacă tristețea lor vine din spatele sau din fața sticlei... Din nou în formație. Denisa, Rodica, Nora, ca un brelan de dame
La Timișoara, Aglaja ne-a vorbit românește by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13074_a_14399]
-
redundante: “Mereu față-n față cu pagina goală, minutarele zac neatinse de praful insomniei și de pe targă se rostogolește buchetul de crini.// Cîte zorzoane într-un decor pustiu, eu zac mototolită în cel mai jalnic colț,// aștept să se deschidă ușa, cu fascicolul orbitor de lumină și vocea mult așteptată să spună: e timpul, hai!” (Povestiri despre nimic). Repoetizarea se petrece pe muchia dintre obiectivitatea sentimentală a realului și subiectivitatea estetică a irealului care n-ar putea lipsi din nici un text
Lupta cu artificiul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13060_a_14385]
-
rînd, el le conducea condescendent, ținîndu-le trena/ cu grijă într-o mînă, să nu-i măture cele șaizeci și patru de scări, spre mansarda paralelipipedică, semănînd mai degrabă cu un buncăr/ decît cu o locuință./ Toate rămîneau surprinse, cînd deschizînd ușa vedeau acolo,/ așteptîndu-le o statuie cutremurător de frumoasă,/ care sta într-un colț,/ într-un spațiu de pedeapsă. Liniștea din jurul ei/ era atît de perfect armonizată, ca moleculele de untdelemn, formînd o plasmă translucidă, suav gălbuie” (La o statuie). La
Lupta cu artificiul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13060_a_14385]
-
ce ne amintea de primăvară. Era unguroaică venită din Ardeal la timpul conflictelor dintre unguri și români , iar după război a rămas În Regat. După casa doamnei Iutzi, urmau câteva case vechi, dar frumoase, cu stucaturi maiestoase În jurul ferestrelor, cu uși grele sculptate și porți Înalte din fier forjat; unele fuseseră părăsite de armatorii greci când a venit războiul, apoi Închiriate diverșilor oameni veniți În oraș cu servicii la marile Întreprinderi dunărene, sau refugiați din alte părți ale țării ocupate de
Strada. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Monica Ligia Corleanca () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1534]