181,106 matches
-
colonelului, n-a sfîrșit eroic, ci stupid, electrocutat la o siguranță, pe cînd își monta mașina de spălat. Totul e pe muchie între grotescul cel mai pur (țîșnind, diabolic, din fiecare detaliu) și înduioșarea cea mai dezarmată (în fața derizoriului condiției umane). Culmea grotescului: cineamatorul familiei, care se erijează în regizor al înmormîntării, filmează cu sîrg, în buza gropii, drept care, ca să prindă cît mai bine scena, capacul sicriului va fi așezat și ridicat de trei ori la rînd! (microcosmosul reproduce macrocosmosul: aceeași
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
la o mănăstire specială se scoate talentul din om, acesta fiind considerat sursa nefericirii ș.a.m.d. Imaginația lui Cătălin Mihuleac este, în primul rând, satirică. Umorul lui este cinism trecut prin filtrul ficțiunii. Prozatorul vânează orice așa-zisă slăbiciune umană, iar derizoriul este privit prin lentila fantasticului și a absurdului. De aceea prozele sale sunt, mai toate, niște farse, deși unora le pot părea pamflete deghizate. Sigur, pe undeva se face simțită și o firavă tendință moralizatoare, dar această impresie
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
care s-au iluzionat în privința propriei valori estetice și s-au comportat ca marii scriitori, fără să și fie astfel, care și-au construit o idee despre moralitate, fără să fie și morali cu adevărat, părînd a înțelege aceste erori umane, considerîndu-le, conform dictonului, firești, de fapt, însă, este vorba despre altceva sau, cel puțin există alte nuanțe în atitudinea sa. Barbu Cioculescu are un simț real al valorii - etice și artistice, dar înzestrarea sa nativă cu umor și ironie, sentimentul
Atingeri cu floreta by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13209_a_14534]
-
contrast al lui Eliade. Ultimul era un nesătul de cunoaștere și cunoștințe științifice pe care le culegea pentru ele însele, savant cu ambiții de polihistor, un scriitor foarte fecund, plin de încredere în sensurile existențiale ale vieții și în măreția umană, dornic de onoruri și măguliri, profesor născut, nu făcut. Cioran, în schimb, era un pesimist incurabil și sceptic în legătură cu facultățile morale și cognitive ale omului. Cioran respingea orice religie ca formă a mântuirii (deși mistic și fascinat de budism!) era
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
în Zadar”, specializată în peticirea perpetuă și inutilă a drumurilor: “Asfaltăm unele șosele naționale... Iar uneori, după ce le asfaltăm, le mai și reparăm.” (p. 43) Nimic din spiritul tradiției nu mai dăinuie în această comună colectivizată de comuniști și barbiturizată uman: agricultura și zootehnia privată sînt amintiri dispărute ale condamnabilului sistem burghez (desigur, nefast pentru hoți și puturoși), iar portul țărănesc e un semn al înapoierii, al lipsei de civilizație (în variantă comunistă) și al trecutului rușinos. În plus, activitatea de
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
negării, informațiile furnizate de “glimbocani” (antieroi ai unor biografii comune -adică deopotrivă colective și banale) se constituie într-o fotografie exactă a noii societăți create de PCR: tembelă, uniformizată, lipsită de repere valorice; în ultimă instanță, golită de orice substanță umană. Combinația de psihologie rudimentară (de inspirație faulkneriană) și umanism socialist (de proveniență ceaușistă) face din “glimbocani” niște preistorici luminați, umblînd cu matraca într-o mînă și farul marxism-leninismului în cealaltă, iar din cartea lui Monciu-Sudinski o enciclopedie pasionantă a imbecilizării
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
părerea mea, alt semn mai bun pentru această gigantică acțiune nu va fi decât Grecoaica sublimă, femeia înaripată, cu vălurile făcute vârtej, imaterializate de forța fantastică a sborului, și care țipă, abstract, desigur, că oștirea, mă rog neamul ei, specia umană, decapitată între timp, dar cu spiritul viu și etern, a învins! Vasăzică, Tracia. Halca orientală a Europei. Împărțită în Balcani, după primul război mondial, între Grecia, Bulgaria, Turcia și noi, România... Noi, ce om fi fost, daci, geți... Dar de ce
Samothrakia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13217_a_14542]
-
a planetei” - după inspirata caracterizare a lui François Furet - a renunțat la izolaționalismul tradițional angajându-se, fără întoarcere, în problemele lumii, în dirijarea politicii globale. Cine ar mai putea contesta astăzi hegemonia Americii, cea mai puternică și mai bogată comunitate umană a planetei? Cine se mai poate împotrivi unei dominații care urmărește să își impună, la nivelul ansamblului planetar, propriul sistem, superior tuturor construcțiilor sociale de până acum în proba istoriei? La începutul secolului XXI supremația SUA pare de necontestat și
Început de partidă by Toma Roman () [Corola-journal/Journalistic/13226_a_14551]
-
Istoriei prin Literatură: personajele “evadate” din paginile unor Bram Stoker, Jules Verne, R.L. Stevenson, Oscar Wilde, H.G. Wells sau Mark Twain încearcă, în fond, să se opună unei catastrofe generale a Umanității - înlesnite de Știință, “Prometeul dezlănțuit”! - tocmai pentru ca proiectul uman să nu “evadeze” - definitiv - din Natură... După ce au cochetat - fantasmal - cu “mirajele” Științei, ca niște ucenici vrăjitori ai alchimiilor industriale, aceste personaje “de Cultură” se luptă - la propriu - cu demonii dezlănțuiți de aceeași Cultură pentru a salva Lumea! Este “morala
Clubul personajelor dispărute by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13245_a_14570]
-
este întipărită în mintea și în sufletul meu toată construcția lui Vlad Mugur, o construcție răvășitoare pe trei nivele - regie, scenografie, actorie - care se augmentează și se evidențiază reciproc, pe fiecare palier, ca o demonstrație supradimensionată a degradării, a decrepitudinii umane, a relațiilor umane în prezența sau în absența personajelor, “pe buza neantului”, cum spune Ionesco, un spectacol ce aducea atmosfera Apocalipsei pe scenă și printre spectatori. Scaune care apăreau de peste tot, din pereți, zdrobindu-i, din tavan, Magda Stief-Bătrîna, legată
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
mintea și în sufletul meu toată construcția lui Vlad Mugur, o construcție răvășitoare pe trei nivele - regie, scenografie, actorie - care se augmentează și se evidențiază reciproc, pe fiecare palier, ca o demonstrație supradimensionată a degradării, a decrepitudinii umane, a relațiilor umane în prezența sau în absența personajelor, “pe buza neantului”, cum spune Ionesco, un spectacol ce aducea atmosfera Apocalipsei pe scenă și printre spectatori. Scaune care apăreau de peste tot, din pereți, zdrobindu-i, din tavan, Magda Stief-Bătrîna, legată la ochi, prizonieră
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
poartă o mască foarte apropiată de cea concepută de Jacques - ce curios! bizară coincidență! - așadar, de Jacques Noel, scenograful primei montări a piesei, reprodusă și în volumul pomenit de la Humanitas.) Regizorul abandonează acest filon ca să se orienteze spre ideea involuției umane, a degradării stranii a gîndirii, a limbajului, a comportamentului. Imaginea dezvoltată de aici, în montarea sa, apropiindu-se de aceea dominată de instincte primare, oameni care se metamorfozează în animale, într-un spațiu parcă de după un bombardament atomic, nuclear, cenușiu
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
cu sufletul la gură. În pofida sărăciei „evenimentelor” biografice, în carte sunt disecate toate resorturile intime ale mecanismului de creație a Alexandrinului. Ample pasaje din jurnalele, dar și din corespondența lui Kavafis (un aspect necercetat pînă acum), opiniile sale față de destinul uman, față de dragoste și de moarte, mărturiile culese de la personalități grecești și străine, dar și de la oameni simpli care l-au cunoscut pe Kavafis recompun biografia acestui artist al cuvîntului conștient de valoarea operei sale la a cărei nemurire a rîvnit
Aniversare Kavafis by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/13249_a_14574]
-
abia acum, cu o frenezie unică, o tinerețe intelectuală care trecuse inexplicabil pe deasupra oricărei convenții cronologice. În acest context, inevitabil marcat de tristețe și de melancolii, o rememorare a privirii din momentul aniversar poate reîmprospăta, fie și sumar, un itinerariu uman și cultural de multe ori ieșit din comun. De schimbat, schimbăm doar timpul relatării. Așadar: De-a lungul acestor ani, care echivalează cu traversarea unei istorii ce a modificat de cîteva ori fața lumii, experiențele culturale și umane ale Ameliei
Dispariția unei senioare by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13247_a_14572]
-
un itinerariu uman și cultural de multe ori ieșit din comun. De schimbat, schimbăm doar timpul relatării. Așadar: De-a lungul acestor ani, care echivalează cu traversarea unei istorii ce a modificat de cîteva ori fața lumii, experiențele culturale și umane ale Ameliei Pavel s-au structurat în așa fel încît discursul lor literar dobîndește o ordine aproape geometrică. Observînd un fenomen artistic de o extremă versatilitate, a cărui funcție s-a schimbat radical în raport cu evoluțiile istorice și cu interesele ideologice
Dispariția unei senioare by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13247_a_14572]
-
estet, pentru insul politicește edificat, Jurnalul anilor 1990-1993 devine un memento, pentru tineri el se citește ca un roman de forță epică, în caruselul lui de personaje care se numesc Ionesco, Cioran, Goma, Țepeneag, proză, totodată de investigație a ethosului uman, de ciocniri de caractere, de procese comportamentale, de portret, în fine, al unei puternice personalități ce nu-și înșeală condiția de luptător/gânditor, de literat, de om de cultură. În cele din urmă zile ale anului 1993, Monica Lovinescu își
Privind înapoi cu folos by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13254_a_14579]
-
romanice și gotice, se așteaptă cu siguranță la o biserică impunătoare, de mari dimensiuni și este decepționat de ceea ce vede la București. Totuși aici este vorba de a înțelege specificul arhitecturii ecleziastice românești în general, înclinația pentru construcțiile de proporții umane, cu un echilibru al volumelor moștenit în bună măsură de la arhitectura bizantină, adesea dezvoltată într-o manieră originală. Ceea ce face interesul cărții este întrepătrunderea istoriei propriu-zise cu etnologia urbană și antropologia culturală. Orașul nu înseamnă numai monumentele sale, ci și
Privirea celuilalt by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/13271_a_14596]
-
istoria se resoarbe într-o sumă de concepții și atitudini, într-o mentalitate, într-un fel de-a fi al persoanei auctoriale. Din acest punct de vedere uitarea nu semnifică doar o lacună informațională, ci și o abdicare de la condiția umană lucidă prin definiție, o cădere în subumanitate: „Am trăit cu toții într-un regim criminal - și asta, eu cel puțin nu o voi uita niciodată - și îi socotesc pe cei care uită, sau se fac că uită, niște imbecili. Un regim
Mai mult decît un exercițiu al memoriei (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13281_a_14606]
-
antisemiții, xenofobii și rasiștii din România pentru că așa îmi dictează conștiința, domnii Katz și Florian fac același lucru pe bani! E regretabil că o instituție de prestigiul lui Anti Defamation League din SUA se bazează pe indivizi a căror calități — umane și intelectuale — sunt atât de dubioase (despre improprietățile și greșelile de exprimare, atât în română, cât și în engleză, nici nu mai vorbesc: vezi doar rizibila formulă „alți membrii”, pentru care în clasa a patra primară ești lăsat repetent!). De-
Monitorizare sau defăimare? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13275_a_14600]
-
respectivă (inclusiv cei angrenați în diverse structuri de conducere) nu erau toți la fel. Criticul folosește acordul fin atunci cînd judecă faptele unora și ale altora. În felul acesta, unele portrete ale epocii ies sensibil ameliorate (cel puțin în plan uman) față de imaginea lor împămîntenită pe baza diverselor istorii și legende literare. Un om care a contat enorm în destinul literar al lui Gabriel Dimisianu (și nu numai, se pare că a fost primul care a pariat pe scriitori precum Nichita
Melancolii de critic literar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13278_a_14603]
-
pentru că era sedentar de nevoie, Paul Georgescu a putut să treacă în ochii unora drept un neobosit urzitor de intrigi și un pervertitor de suflete”. (p. 74) Confesiunile lui Gabriel Dimisianu au un aer de cumsecădenie, de normalitate a trăirii umane, de înțelegere superioară pentru tot ce ține de realitatea vieții literare din epoca respectivă. Este perioada formării sale profesionale de jurnalist și scriitor, cu modelele și deziluziile ei. Timpul admirației nestăvilite (memorabilă este întîlnirea cu Tudor Arghezi, în relatarea căreia
Melancolii de critic literar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13278_a_14603]
-
cuvinte de a selecta valorile din masa indistinctă a aparițiilor curente, de a miza riscant. Eu sunt destul de lent în reacții și de circumspect, mă feresc de imprudențe și de aceea nu prea întruchipez, deși mi-ar fi plăcut, «tipul uman» al criticului actualității literare. Un Nicolae Manolescu, un Mircea Iorgulescu îl întruchipează în chip deplin” (p. 253). Nici Gabriel Dimisianu nu este scutit de „paradoxul criticului literar” și recunoaște cu tristețe, după cincizeci de ani de carieră, că principala sa
Melancolii de critic literar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13278_a_14603]
-
-i depășit; este astăzi la fel de proaspăt și de limpede ca pe vremea lui. Coney Island se potrivește cu filozofia lui David Hume. Deoarece nu suntem siguri de nimic, nici măcar că soarele va răsări mâine-dimineață, jocul rămâne adevărata esență a strădaniei umane, poate chiar lucrul-în-sine. Dumnezeu este jucător, iar cosmosul un teren de joc. Ani la rând am căutat baza eticii, dar mi-am pierdut speranța de a o găsi. Deodată, a devenit clar pentru mine că baza eticii constă în dreptul omului
Isaac Bashevis-Singer: Șoșa by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/13270_a_14595]
-
pe care o scrie de la prima povestire la ultimul interviu, Borges a așezat temeinic ideile cu care a jonglat permanent fie ca simple aluzii fie ca adevărate metafore epistemologice: cantitatea limitată a metaforelor sau legendelor de care e capabilă imaginația umană, totala depersonalizare a autorului și iluzia oricărei paternități literare, varietatea infinită a sensurilor prin lecturi succesive, crearea precursorilor cu ajutorul cititorului, neîncetata metamorfoză a operei literare... Postmodernii au găsit aici nesperat tot materialul teoretic de care aveau nevoie în varianta cea
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
de nisip. Simbolul poate decripta ceva, poate sugera o pistă de interpretare, dar poate afirma în același timp și imposibilitatea denotației. Din aceste motive, cel mai reușit labirint al lui Borges are la baza lui, ca principiu, tocmai structura psihologică umană a cititorului care nu poate crede cu nici un chip în absența sensului chiar și atunci, mai ales atunci când el nu este promis. Borges nu spune mai mult prin simboluri decât o face lăsându-ne să vedem clar de ce anume și
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]