1,003 matches
-
ceva. ă Dragul meu prinț, spuse Porfiri, mergând repede spre el. Cât de oportun ați apărut aici! Am o întrebare importantă pe care doresc să vi-o pun. Prințul Bicov își scutură capul astfel încât buclele negre de pe umeri i se unduiră. Confuzia și efortul de a o depăși îi dădeau un aer pierdut. ă Vă rog. Porfiri ținu ușa deschisă pentru prinț. Urmărim o pistă foarte importantă. ă L-ați găsit pe Rataziaiev? Fața prințului Bicov străluci a așteptare încrezătoare. Emoția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
răpi secretele impenetrabile, În a deschide depeșele fără să le violeze sigiliile, În a administra otrăvuri dacă secta ei Îi poruncea. Intră deci ca un tânăr agatodemon al crimei, Înfășurată Într-o blană de urs alb, cu lungile-i plete unduind pe sub căciula semeață, cu privirea trufașă, cu uitătură sarcastică. Și, cu obișnuita-mi manevră, eu o Îndrum către pierzanie. Ah, ironie a limbajului - acest dar pe care natura ni l-a făcut ca să tăcem secretele sufletului nostru! Iluminata cade victimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Îmbrăcată doar În puterea-ți carnală, căci femeia goală e femeia Înarmată. Klaft-ul egiptean Îți coboară de-a lungul pletelor stufoase, aproape albastre de negre ce sunt, sânul palpitându-ți sub muselina ușoară. În jurul micii frunți bombate și Încăpățânate se unduie un uraeus de aur cu ochii de smarald, țintindu-ți creștetul cu săgeata triplă a limbii de rubin. Oh, tunica ta de voal negru cu reflexe de argint, strânsă Într-o eșarfă brodată cu iriși funești, din perle negre. Pubisul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
imaginația poate fi o problemă pentru cei Între două vîrste. CÎnd era puști, robinetul Rimbaud curgea din plin, oportunitățile se prelingeau din el Împodobite cu mii de culori, ca un dragon de Anul Nou Chinezesc. La cincisprezece ani, imaginația se unduia În preajmă-i ca o sirenă Împodobită cu paiete și cu sexul de foc. Curînd Însă, trupuri și simțăminte adevărate au fost lipite peste fantenziile lui ca niște etichete și imaginația a Început să se simtă stingherită. Iar acum era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
obosit să trăiască de pe urma muncii soției (În care investise și el), s-au despărțit și s-a mutat În deșert. Acum vinde proprietăți imobiliare. Fostul TIO al fostei soții a lui Wakefield Își pune palmele pe masă, iar ochii Îi unduie ca niște lacuri. — Pot să-și fac rost de atîta pămînt, pe aproape nimic, de o să-mi mulțumești tot restul vieții. — Ce Înseamnă aproape nimic? — Patru, cinci mii. Și chiar că o să fii aproape de nimic. Nici o altă casă cît vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
o tăcere sinistră. Gaston plecase cu Endō câteva ore înainte de a-și face Takamori apariția în Sanya. Ploaia, care ținuse două ore în șir, s-a oprit în cele din urmă. Cerul mai era înnorat și o pâclă albicioasă se unduia deasupra acoperișurilor joase ale hanurilor. Celelalte case erau cufundate încă în tăcere deși lăptarul, pe bicicleta lui, anunța începutul unei noi zile. Se face repede dimineață aici, în Sanya, explică Endō. Gaston constatase asta și singur. Se minuna de forfota
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
prefectura Tōhoku. Când erau copii, au fost o dată sau de două ori în sud, în Kagoshima, unde locuiau bunicii, dar acum călătoreau pentru prima oară spre nord. Pe cerul albastru se vedeau câțiva nori ca de vată. Un vânt ușor unduia crengile copacilor. Frunzele adiate de vânt aveau o strălucire argintie. Până și munții Nasu sclipeau în razele soarelui. — Tomoe, aici începe prefectura Tōhoku, spuse Takamori. Intrăm în zona de nord. — Vezi să nu scapi înghețată pe pantaloni. — Ce bine că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
-ți puteai da seama cât era de întinsă, deoarce ceața deasă persista la suprafața neagră și rece a apei. O parte a malului opus, acoperit de o pădurice, se vedea prin ceață, plutind ca o insulă. Valurile de ceață se unduiau deasupra mlaștinii și insula însăși părea că se mișcă încet. Pe malul ud de ploaie al mlaștinii se afla șasiul unui autobuz vechi care fusese abandonat. Dincolo de șasiu era baraca pe care o zăriseră mai devreme. Fusese probabil construită pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
S-a dat câțiva pași îndărăt, dar Kobayashi a reușit să-l atace din nou cu cazmaua. Respira greu, de i se scuturau umerii. Endō-san! strigă din răsputeri Gaston când auzi detunătura. Picioarele îi rămăseseră înțepenite în mâlul mlaștinii. Vântul unduia apa. În clipa aceea, o rafală de vânt a împrăștiat puțin ceața, suficient ca să-l poată vedea Gaston pe Kobayashi cum îl ataca pe Endō cu cazmaua. Endō era și el în maștină. Aaa! Aaa! Văzându-i, Gaston a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a plăcut, chiar, să aud că își petrecea cea mai mare parte a timpului în arhive și biblioteci, dar blestema ziua în care devenise călugăr. Sângele său meridional îl făcea să viseze, în chilie, femei frumoase și dezbrăcate care dansau, unduindu-și soldurile păcătoase în fața lui. Spre treizeci de ani, s-a hotărât să nu se mai lupte cu ispitele cărnii, a lepădat rasa de călugăr, după care s-a călugărit din nou și, din nou, a renunțat să mai stea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
vânzătoarea răsfoia curioasă Chi. Atente, se opriră la trecerea de pietoni, oglindindu-se În parbrizul unei mașini În trecere: o fetiță cu codițe, Într-un paltonaș albastru, și o femeie tânără cu o pelerină gri și un fular de mătase, unduind În diferite nuanțe. Impecabilă de la prima oră a dimineții. Chiar și după o astfel de noapte. La câțiva pași mai Încolo se Îngrămădea un vraf de Solocase - revista de anunțuri imobiliare, gratuită. Maja luă una, distrată. De câteva săptămâni, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Emma se Înfășurase În eșarfa ei din pene de struț, Își Încheiase blănița și-și ascunse sub ea formele ei voluptoase, și-i adresă acelei tinere și elegante Audrey Hepburn din Parioli un surâs lipsit de recunoștință. Apoi se Îndepărtă unduindu-se, elastică pe picioarele ei lungi, palidă și abătută, dorită și poftită de mulți, urmărită de privirea libidinoasă a portarului, lăsând În urma ei o dâră de parfum dulceag și dorințe neîmplinite. a noua oră Pe la nouă și jumătate, chipul agentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
culoarea de-a lungul unei raze. Se uitase un timp, apoi continuase să se gândească la ale lui, fără să mai dea vreo importanță firicelului de lumină, subțirel cam cât o coadă de cireașă, verde-strălucitor. Apoi văzuse cum șnurul se unduiește spre el. Înainta lent, ca un cordon fin, lung, poate de cinci metri. În dreptul lui s-a oprit brusc, apoi s-a aruncat fulgerător. A intrat prin vena care pulsa pe gâtul încordat și a pătruns cu bucurie în sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
podului, între doi stejari tineri, stătea Talpă. Era încremenit, cu buzele albite și ochii holbați. Se ținea în șeaua calului, fără să-și simtă picioarele, cu privirea cusută de chipul lățit și presat pe fâșia untoasă și transparentă. Zogru aluneca unduindu-se, ca o eșarfă purtată de vânt, și înregistra cu nepăsare lumea de dedesubtul său. Erau toate cum le știa și din toate acestea se simțea exclus. Îl văzuse pe Talpă înlemnit, iar în adâncul lacului vedea un somn uriaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Pampu priveau parcă pe furiș spre Achile, de sub pelicula transparentă. Pentru Achile, Zogru arăta ca un mormoloc și își închipuia că este un suflet de pe lumea cealaltă. Când l-a văzut intrând din nou, subțiindu-se ca firul ierbii și unduindu-se șerpește, lui Achile i s-a ridicat creasta de pe șira spinării. - Ei, m-ai văzut? - Sigur. Arătai ca... o cobră cu fălcile lățite și fâlfăitoare. - Cam așa... plus fața lui Pampu. - Care Pampu? - Primul meu... prieten. Pot să m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
A ieșit cam timpuriu. Și tot stând pe malul serii A văzut el suspinând Prin văzduhurile Iernii Vânturi crude șuierând. Ghiocelul vede toate Râde sau se întristează Și așteaptă primăvara Ca școlarii-o după-amiază. Dansul florilor Flori gingașe, flori sfioase, Unduiesc sub cerul blând, Sună-n crângul de mătase Dulce-al păsărilor cânt. Suie vara iar o treaptă În veșmântu-i auriu. În poiana-nmiresmată Râde-un ciocârlan zglobiu, Soarele la joc ne cheamă Printre flori și printre brazi, Hora bucuriei-ncinge
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
așa de lat în vadul pe unde aveam să-l trecem, sau să-L trecem, cum zicea Zilpa. Dar oricum, era de cel puțin douăzeci de ori mai mare decât orice curs de apă pe care îl mai văzusem. Se unduia leneș în albia lui ca un drum pavat cu nestemate, iar soarele la apus strălucea în fiecare dintre ele. Am ajuns la vadul unde se vedea fundul cu pietriș. Nisipul de pe fiecare mal era întărit de pașii altor caravane, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de plăcere. Nu era nimic înfricoșător! Apa nu era amenințătoare, doar voia să mă îmbrățișeze. Nu voiam să mai ies. M-am dat la o parte din calea taurului și apoi am lăsat să treacă și celelalte animale. Mi-am unduit brațele pe sub apă și am văzut cum plutesc și cum le pot mișca în ritmul valurilor. Era magie la mijloc, m-am gândit eu. Era ceva sacru. Am văzut animalele ținându-și capul deasupra apei, caprele, cu ochii larg deschiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mai mari la el ca să le spună ce au de făcut fiecare. Deși apa nu era nicăieri la fel de lată cum fusese la marele fluviu din nord, acesta era mai adânc la mijloc și curgea mult mai repede. Frunzele nu se unduiau la vale ca acolo, ci se repezeau înainte ca urmărite de o săgeată. Trebuia să trecem repede, soarele deja începuse să apună. Inna și Zilpa au făcut o libație în cinstea zeului fluviului, în timp ce primul animal se avânta în apele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
am trebăluit prin preajmă toată ziua, sperând s-o mai văd. Am încercat să găsesc motive să intru în cort. Aș fi vrut să văd din nou acel păr și degetele mele ardeau să mai atingă acele haine care se unduiau ca petalele în apa curgătoare. Inna mi-a spus că hainele lui Wenrero erau făcute din mătase, un fel de material făcut de niște viermi în războaiele lor minuscule de țesut. Mi-am ridicat sprâncenele - într-o încercare de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și el a spus să-i trag un glonte-n cap, rapid, să n-o las să se chinuie, într-adevăr, biata mâță își ridicase capul de parcă ar fi vrut să muște aerul cu gura, a mieunat strident, coada-i unduia încă prin iarbă, și atunci am ridicat din nou pistolul, ținându-l corect, cu două mâini, și am țintit fix între ochii mâței, și am apăsa trăgaciul, și pistolul era cât pe-aci să-mi sară iar din mână, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
rază de vreo treizeci de metri, grâul era călcat în picioare, santinelă nu era, de parcă lancea aia i-ar fi ținut locul, și atunci m-am uitat în spate, spre locul unde se cafteau ceilalți, dar în afară de grâul care se unduia la mișcările lor, nu se vedea nimic, apoi cineva a sărit din grâu și a început să alerge spre postul de observație, în primul moment am crezut că e Prodan cel Mic, dar pe urmă l-am recunoscut, Jancsi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
am văzut numai lumina și, în nimbul ei, figurina de lut, apoi păpușa s-a mișcat, a bătut din aripi, a zburat drept în oglindă, făcându-se nevăzută. Am simțit atunci cum mă cuprinde frigul și am văzut că oglinda unduiește, ca suprafața unei ape, apoi n-am mai văzut decât o apă de culoare brună, noroioasă și învolburată, era de parcă aș fi fost o pasăre și aș fi zburat pe deasupra apei, și atunci am ajuns la un perete de lut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
de ciment în spinare, am văzut cum gâfâie, înaintea și în urma lui șirul era lung, purtau cu toții zeghe vărgată de pușcăriaș, am simțit un nod în gât, știam c-o să mă apuce plânsul, ei, și atunci imaginea a început să unduiască iarăși și să se tulbure ca apa, apoi s-a tot încețoșat, și n-am mai văzut decât lumina și oglinda, iar păpușa cu aripi se făcuse nevăzută de pe masă, și atunci Csákány a stins lanterna și m-a întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pe Loïc ridicîndu-și fratele de jos și Înălțîndu-și paharul gol. - Dați de băut! RÎsetele reîncepură. Indecente și răsunătoare. * * * De pe mare se răspîndea o ceață albicioasă care aureola creasta recifelor cu un halou vaporos, ca un suflu umed. Pe faleză, ferigile unduiau blînd sub mîngîierea brizei. Luna În creștere acoperea cu o lumină lividă locul numit Ty Kern. Menhirii nu erau nicicînd mai impunători decît În acel clarobscur În care se iveau precum niște mase Întunecate gata să prindă viață. Fără ca nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]