1,249 matches
-
sunt musulman prin voia lui Dumnezeu, dar m-am născut creștin și sunt și botezat, la fel ca sultanul, la fel ca toți mamelucii. Acestea fiind zise, sări în picioare și își luă rămas-bun, mulțumindu-ne iarăși. Așezată într-un ungher întunecos al încăperii, Nur nu luase parte la discuție. Dar se arătă mulțumită: — Fie numai și pentru întâlnirea asta și tot nu regret că am bătut atâta drum până aici. Evenimentele au părut să-i dea dreptate destul de repede. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Luam prânzul la o cabană cochetă de lângă Bank Street din West Village - autorizată, cu siguranță, să vândă băuturi alcoolice, dar cu o înclinație pentru mâncarea, sănătoasă, pentru mâncatul atent, pentru macrobiotică și longevitate. Chelneri și chelnerițe pândeau fantomatici de prin ungherele de lemn. Uite-l pe Hansel. Uite-o pe Gretel. Se mișcau în hainele lor albe ca niște medici și surori. Mâncarea pe care o aduceau era administrată ca un medicament, ca un elixir. Haleala lor era cât se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
când am reușit să renunț la a mai înjura. Am început să mă opresc din a face și alte lucruri: înjurat, bătut, lovit femei, fumat, băut, fast food, pornografie, jocuri de noroc, luatul la labă - stau cu toatele îngrămădite într-un ungher, așteptând să iasă din viața mea. Știi de ce? E noul angajament față de mine însumi... Renunțatul la înjurături e de departe cel mai ușor. N-am avut nici o problemă cu el. Nu mi-e dor nici de bătăi sau de lovit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ropot, și-a lumii grămadă... - Uitasem că toamna venea. Singur Odaia mea mă înspăimîntă Cu brâie negre zugrăvită - Prin noapte, toamna despletită În mii de fluiere cântă. - Odaie, plină de mistere, În pacea ta e nebunie; Dorm umbre negre prin unghere; Pe masă arde o făclie. - Odaie, plină de ecouri, Când plînsu-ncepe să mă prindă, Stau triste negrele tablouri - Făclia tremură-n oglindă. Odaia mea mă înspăimîntă... Aici n-ar sta nici o iubită, - Prin noapte, toamna despletită În mii de fluiere
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
reușește să-i convingă pe rarii musafiri nepoftiți că se poate descurca singur în caz de nevoie, în ciuda unui corp la fel de impunător ca masivul birou de mahon incrustat cu aur în spatele căruia stă; ca amintire a zilelor de glorie, în ungherul mic de după birou, unde făcea nesfârșite căni de ceai (completate, pe măsură ce noaptea înainta, cu ceva mai tare), era expusă cu mândrie o fotografie a sa de pe vremea când era sergent-major, tânăr și robust, cu un piept cât un butoi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
-mi duce gândul până la capăt, transformându-l în bine știutul răsfăț al buzelor abia atingând licoarea arzătoare, jucându-se parcă pe marginea primei înghițituri, urmărind în închipuire cum arsura se coboară tot mai mult în corp, împrăștiindu-se în toate ungherele, pentru a se răstigni apoi în grimasa unui „uoaaaaah“, îmblânzită, în buna tradiție a votcarilor rafinați, cu un ronțăit de castravecior murat, o măslinuță sau, în momente faste, cu o ciozvârtă de scrumbioară împănată cu două-trei rondele de ceapă. Simpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
muzicuță, cum femeia aceea îl va repezi, cum bătrânul va îngâna ceva, ca o scuză sau ca o dojană, cum va trece în sufrageria în care petrecerea este în toi și, neluat de nimeni în seamă, se va cuibări în ungherul din spatele bibliotecii, între calorifer și măsuța cu o imensă vază de porțelan, chinezească. Nici cel care mă narează nu știe că el, de fapt, mi-a și pregătit coborârea. Nici femeia anilor tineri nu-și poate închipui că și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acela al său care Îi era necunoscut, cu care nu vorbea niciodată și care, de ani de zile, nu dăduse nici un semn că ar fi avut simțul umorului. La sfîrșitul acelei săptămîni, Aldaya Îl luă pe pălărier deoparte, Într-un ungher, ca să-i vorbească Între patru ochi. — După cum se vede, Fortunato, fiul ăsta al dumitale e un talent, iar dumneata mi-l ții aici, mort de lehamite, să scuture praful de pe gîngăniile dintr-un magazin de doi bani. — E o prăvălie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
păsări moarte sau mici rozătoare. Alteori descopereau lipsa unor obiecte, mai ales bijuterii și nasturi de pe veșmintele păstrate În dulapuri și În cufere. Din an În Paști, obiectele sustrase apăreau ca prin farmec, la distanță de cîteva luni, În vreun ungher Îndepărtat al casei ori Îngropate În grădină. De regulă nu se mai găseau niciodată. Lui don Ricardo, toate aceste Întîmplări i se păreau simple superstiții și prostii tipice pentru oamenii chivernisiți. După părerea lui, o săptămînă pe stomacul gol i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Într-o Încăpere boltită, unde nu mi-a venit prea greu să situez scena Tenebrarium-ului pe care mi-o descrisese Fermín. Semiîntunericul Învăluia ceea ce, la prima vedere, mi se păru o colecție de figuri din ceară, așezate sau abandonate prin unghere, cu ochi morți și sticloși care luceau ca niște monede de alamă În lumina lumînărilor. M-am gîndit că, poate, erau niște păpuși sau rămășițe ale vechiului muzeu. Apoi am băgat de seamă că se mișcau, deși foarte Încet, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Îi unea și mai mult. De mult observase doica În privirile lor sfidarea și sfruntarea dorinței: o voință oarbă de a fi descoperiți, ca taina lor să devină un scandal și să nu mai fie nevoiți să se ascundă prin unghere și poduri pentru a se iubi pe bîjbîite. Uneori, cînd Jacinta mergea s-o Îmbrace pe Penélope, fata hohotea de plîns și Îi mărturisea dorința ei de a fugi cu Julián, de a lua primul tren și de a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am recîștigat seninătatea și am Înțeles că aveam În față efigia unui Crist sculptat În lemn pe zidul unei capele. Am Înaintat cîțiva metri și am Întrezărit o imagine spectrală. O duzină de torsuri femeiești, nude, se Înghesuiau Într-un ungher al vechii capele. Am băgat de seamă că le lipseau brațele și capul și că stăteau pe cîte un trepied. Fiecare dintre ele avea o formă evident deosebită și nu mi-a luat prea mult ca să discern conturul unor femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe coridor temîndu-mă, ori poate dorindu-mi, să Întîlnesc un simplu străin, un vagabond care se aventurase Într-o casă ruinată, căutînd adăpost Într-o noapte mohorîtă. Însă nu era nimeni, doar limbile albastre exhalate de ferestre. Ghemuită Într-un ungher al Încăperii, tremurînd, Bea mă chemă În șoaptă. — Nu-i nimeni, am zis eu. Probabil că a fost o rafală de vînt. — VÎntul nu izbește cu pumnii În ușă, Daniel. Să plecăm. M-am Întors În Încăpere și am adunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Tata, care Îmi curăța cu apă oxigenată vînătaia lăsată de revolverul lui Fumero, se opri brusc. Privirile ni se Întîlniră. Urmară Încă trei lovituri. O clipă, am crezut că era Fermín, care poate că asistase la incident ascuns În vreun ungher Întunecat de pe casa scărilor. — Cine-i? Întrebă tata. — Don Anacleto, domnule Sempere. Tata suspină. Am deschis ușa și am dat cu ochii de profesor, mai palid ca oricînd. — Don Anacleto, ce s-a Întîmplat? Vă simțiți bine? Întrebă tata, invitîndu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vei lua banii ăștia și te vei recăsători, că vei avea copii și că ne vei uita pe toți, pe mine În primul rînd. — Cu cine să mă căsătoresc, Miquel? Nu vorbi prostii. Uneori, Îl surprindeam privindu-mă dintr-un ungher, cu un zîmbet blînd, ca și cum simpla contemplare a prezenței mele ar fi fost cea mai mare comoară a lui. În fiecare după-amiază venea să mă aștepte la ieșirea de la editură, singurul lui moment de odihnă din Întreaga zi. Eu Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
aduc aminte cum flacăra lămpii s-a stins Încetișor și cum silueta lui s-a pierdut În tenebre. L-am căutat prin beznă. L-am găsit tremurînd, mut. Abia se putea ține pe picioare și s-a tîrÎt Într-un ungher. L-am Îmbrățișat și l-am sărutat pe frunte. Nu se mișca. I-am pipăit fața cu degetele, Însă n-am găsit lacrimi. Am crezut că, poate, În mod inconștient, o știuse de-a lungul tuturor acestor ani, că, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
se mărgineau să facă afaceri cu ele sau le păstrau ca pe niște curiozități de colecționari și de diletanți roși de molii. Tu, care refuzai să vinzi cartea indiferent de prețul oferit și Încercai să-l răscumperi pe Carax din ungherele trecutului, Îi inspirai o stranie simpatie și chiar respect. Fără să știi, Julián te observa și te studia. — Poate că, dacă va afla cine sînt și ce sînt, se va hotărî și el să ardă cartea. Julián vorbea cu acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nu sari peste cal, că nu-i nici cazul să-l expediem În Împărăția cerurilor Înainte de vreme printr-un stop cardiac. Stai liniștit, iubițelule, că io mi-s profesionistă. L-am găsit pe beneficiarul acestor amoruri de Împrumut Într-un ungher de la primul etaj, un pustnic Înțelept ascuns Îndărătul unor ziduri de singurătate. Și-a ridicat privirea și m-a contemplat, deconcertat. — Am murit? — Nu. Ești În viață. Nu-ți amintești de mine? — De dumneata Îmi amintesc ca de primii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
n-a fost tot. Căci În urma femeii-girafă a venit femeia-capră, care, după ce l-a curățat de frunze, și-a desfăcut picioarele cruciș, chemând cu behăitul ei subțire și lovituri de copite În dușumea pe femeia-beschie, ce stătea ascunsă Într-un ungher, sprijinită de o mătură și un topor, În așteptarea deznodământului final. Ceea ce-a urmat trece mult dincolo de marginile Înțelegerii umane. Curățat de crengi și frunze, Oliver a fost Întins pe spate și rașchetat de asperități cu glaspapir. Femeia-beschie nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
slobozind pe nări rotocoale de fum galben, ce se Întindeau plutind alene pe terasa plină de lume. „Eu sunt adevărul ultim și calea ce duce spre lumină”, murmură el ca pentru sine. Bikinski și Oliver, discutând În șoaptă Într-un ungher, Îl ignorară cu desăvărșire. Pentru ei, Satanovski nu era decât un gând, o adiere... O fantasmă oarbă care avea menirea de a semăna sămânța zâzaniei În mintea omenească... Văzând că provocarea nu prinde rădăcini În sufletul convivilor, inginerul Edward Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sub preș. Inspecția aceasta Noimann o făcea mai mult de amorul artei, ca s-o amuze pe Lilith. Și totuși, imaginea bărbaților, unii goi, alții Îmbrăcați În costume, persista În mintea lui. De atâtea ori le auzise glasul șușotind prin unghere. De atâtea ori le ascultase pașii cum se perindau pe vârfuri, trecând dintr-o cameră În alta. Poate că totul nu era decât o halucinație. O halucinație de care făcea haz Lilith, stând În pat picior peste picior, Înconjurată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lui Tolstoi?” „Cărțile arată că veți trece printr-o Încercare grea... Fiți atenți când traversați calea ferată... Vă paște o primejdie...” Noimann Își Închise ochii și se adânci În el. Chipul lui Lilith cobora spre el, târându-se dintr-un ungher, acoperit de fire de păianjen. Curând, firele se transformară În șine de cale ferată pe care Înainta, dintr-un alt colț, un tren. Medicul Își scutură capul, Încercând să scape de această viziune. „N-ar trebui să vă faceți prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Scrâșnetul dinților ei În timpul somnului Noimann nu-l compara cu zgomotul pe care-l scoate un polizor sau un fierăstrău atunci când atinge o esență tare, ci cu o muzicuță, cât despre amanții cu părul răvășit, ce tremurau de frică prin unghere, pe aceștia Noimann Îi ignora cu totul ori se prefăcea că În locul lor vede niște halate, pijamale, papuci de casă, ciorapi, chiloți, cravate sau costume. Uneori pijamalele se enervau sau chiloții Își ieșeau din pepeni; atunci medicul ridica un păhărel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mai fusese reîntronată. Bălăriile continuau să atace toate aceste rămășițe ale unei gospodării ce fusese probabil Înfloritoare cândva, astfel că fâșia de troscot dintre șleaurile roților de căruță se lărgea nestingherită. Existau desigur și alte drumuri prin curtea aceea, cotloane, unghere, culcușuri, și el se Încăpățâna să le tot cotrobăie pe toate, să se ascundă prin ele, să se scurgă neștiut dintr-unul Într-altul, să se piardă și să se lase apoi căutat ore În șir de vocea plângăreață a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
din dos, care dădea spre casa de locuit. Când a ajuns la fântână, prin geamul luminat al bucătăriei a privit înăuntru... Hangiul mânca cu poftă și nu uita să bea dintr-o ulcică... Privirea lotrului alerga cu înfrigurare prin toate ungherele încăperii. Numai nu dădea de hangiță. Într-un târziu... Iat-o! Ieșea din bucătărie cu o cofă în mână. Venea cu pas rar spre fântână. Lotrului i s-a oprit răsuflarea. Cum să facă să n-o sperie? A făcut
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]