5,886 matches
-
un gîndac.“ (Avea obiceiul să cam Încurce expresiile curente.) „Ba tocmai de aceea, ba tocmai de aceea“, stărui el, dar maică-sa Îi spuse, făcînd un semn cu mîna spre soția vicarului: „E doar un vis, dragul meu, un vis urît...“ ... Se trezi În lumina lugubră a stației de metrou - cineva Înfășurase becul Într-o eșarfă de mătase roșie, ca să-l camufleze. De-a lungul pereților stației se Înșirau, pe cîte două rînduri, trupurile celor veniți să caute adăpost. Afară, deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
prea erau luate În seamă. Pe o bancă, un bătrîn sforăia de zor, iar la capătul adăpostului, doi Îndrăgostiți dormeau pe o saltea, cu brațele și genunchii lipiți. „Pentru maică-mea, Își spuse Rowe, ar fi și ăsta un vis urît: nici n-ar putea să-și creadă ochilor.“ Maică-sa murise Înainte de Primul Război Mondial, pe vremea cînd avioanele abia Începuseră să zboare, ca niște ciudate păsări de lemn, deasupra Canalului MÎnecii. O asemenea priveliște ar fi fost pentru ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
trădau o ostilitate atît de profundă, Încît ai fi zis că posesorii lor vor ajunge curînd să se ia la bătaie. Dar cei doi nu ajungeau niciodată pînă acolo. Poate de frica „Pavilionului special“. Deodată, vocile amuțiră, ca un cîntec urît. Iar către seară, Still și Fishguard aveau să se Întîlnească din nou, În salon, ca să joace șah... Uneori, Digby se Întreba dacă nu cumva „Pavilionul special“ era rodul unei imaginații bolnave. Firește, clădirea exista aievea, cu zidurile ei de cărămidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Întreaga casă era Învăluită În liniște. Un individ În negru, cu o mutră de cioclu, Îi Întîmpină În vestibul și le deschise o ușă. Intrară pe ușa aceea Într-o mică sufragerie În care se vedeau o mulțime de scaune urîte, rînduite În jurul unei mese enorme, și un birou. Nu, nu era salonul, de care Rowe Își amintea vag. La capătul mesei ședea, Într-un fotoliu, doamna Bellairs, cu capul Înfășurat Într-un turban negru ce-i ascundea puțin obrajii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Scumpului meu fiu, În memoria tatălui său, 1919“. — E un cronometru autentic! exclamă domnul Prentice. Ieșiră apoi la iveală două catarame de metal de la niște jartiere și o colecție Întreagă de nasturi-năsturei de la o vestă, niște bumbi mari, cafenii și urîți, de la un costum, cîțiva nasturi de chiloți, alții de pantaloni - tot felul de nasturi... Nici n-ai fi crezut că pentru un singur schimb de Îmbrăcăminte e nevoie de atîtea proptele. Nasturi pentru vestă; nasturi pentru cămașă; nasturi pentru manșete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
antrepozite. Pe chei, un om arunca firimituri la pescăruși. Priveliștea Îl Întristă fără să-și dea seama de ce și porni grăbit mai departe, cu mintea goală pe gînduri. Lumina soarelui de amurg se revărsa ca o apă trandafirie peste cărămizile urîte ale caselor. Un cîine stingher intră Într-un parc, adulmecînd pesemne ceva. Rowe auzi un glas În spatele lui: — Ia te uită, Arthur! Se opri să vadă cine-l strigase: un tip Într-o salopetă a Apărării Civile, cu o beretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
telefonat cu o clipă Înainte de a-și tăia beregata. — E groaznic! Nici nu știam că erai acolo. — Spunea: „Nu mai am nici o speranță... În ceea ce mă ce privește, nu mai am nici o speranță“... Stăteau amîndoi În vestibulul acela strîmt și urît, ca și cum n-ar fi avut rost să intre Înăuntru. Era mai degrabă o despărțire decît o Întîlnire - și chiar și ca despărțire, era prea tristă ca să aibă vreun farmec. Anna purta aceiași pantaloni bleumarin ca atunci, la hotel, iar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ar fi fost singurul purtător de violență din lume: cînd dormea, pacea domnea pretutindeni. Sub privirile lor intense, Hilfe se trezi. Oamenii se trădează În clipa cînd se deșteaptă; cîteodată se trezesc cu un strigăt de spaimă, dintr-un vis urît, alteori se răsucesc pe-o rînă și-și vîră capul În pernă, ca și cum s-ar teme să părăsească lumea somnului. Hilfe, Însă, se trezi În modul cel mai simplu. Pleoapele lui clipiră, ca ale unui copil cînd doica dă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
restul omenirii. Soarta ei nu poate fi mai rea decît a fost Întotdeauna, și totuși, pămîntul n-a Încetat nici o clipă să se-nvîrtească. Pe cînd oameni ca tine, și ca el... Se așeză pe scaunul cel mai apropiat - un scaun urît, Înalt și lustruit, ce-i lăsa picioarele să-i atîrne, și continuă să vorbească: — Va fi În gara Paddington, la trenul de 7,20. Mi-a spus că nu se mai Întoarce niciodată. Și m-am gîndit că atunci vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
o să-ți spun pe gratis! Și scutură din cap uitîndu-se În oglinda de la toaletă. — Nu vreau să aud nimic! exclamă Rowe depărtîndu-se. În clipa aceea văzu un omuleț cu o pălărie ponosită trasă peste urechi, coborînd șontîc-șontîc scările spre toaletă. — Urîtă noapte, urîtă! mormăi omulețul. Fața lui palidă exprima o scîrbă fără margini. În clipa cînd Rowe ajunse la primele trepte, o bombă Începu să se rostogolească pe scară cu un zgomot infernal. Omulețul Își Încheie În grabă nasturii și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
spun pe gratis! Și scutură din cap uitîndu-se În oglinda de la toaletă. — Nu vreau să aud nimic! exclamă Rowe depărtîndu-se. În clipa aceea văzu un omuleț cu o pălărie ponosită trasă peste urechi, coborînd șontîc-șontîc scările spre toaletă. — Urîtă noapte, urîtă! mormăi omulețul. Fața lui palidă exprima o scîrbă fără margini. În clipa cînd Rowe ajunse la primele trepte, o bombă Începu să se rostogolească pe scară cu un zgomot infernal. Omulețul Își Încheie În grabă nasturii și se ghemui la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nepăsător de parcă l-ar fi putut înlătura pe veci în orice clipă, nu-l voi părăsi niciodată. Acum zece zile, când mi-a furat mașina din garajul blocului în care locuiesc, Vaughan urcase în trombă rampa de ciment, o mașină urâtă țâșnind dintr-o capcană. Ieri, cadavrul lui zăcea sub girofarurile poliției la baza podului rutier, învăluit într-o fină dantelărie de sânge. Pozițiile frânte ale picioarelor și ale brațelor sale, geometria însângerată a feței, păreau să prodieze fotografiile cu răni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
felurile? M-am abțiunt să răspund, dar Catherine adăugă: - Soția celuilalt e doctor. Dr. Helen Remington. Încrucișându-și picioarele, începu operațiunea de a-și aprinde o țigară, luptându-se cu o brichetă nefamiliară. De la care nou amant împrumutase mașinăria aia urâtă, atât de evident aparținând unui bărbat? Prelucrată din învelișul unui tun de avion, semăna mai degrabă cu o armă. De ani întregi eram capabil să-i intuiesc aventurile la aproape doar câteva ore de la primul act sexual și-o făceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
fața și umerii manechinului împestrițau sticla din jurul vehiculului de probă ca o zăpadă argintie, o mână de confeti mortale. Sistemul de amplificare se adresă din nou mulțimii. Am încercat să urmăresc vorbele comentatorului, însă creierul nu reuși să traducă sunetele. Urâtul și violentul impact al acelui accident simulat, frângerea metalului și-a sticlei securizate, și distrugerea intenționată a unor artefacte de fabricație costisitoare îmi lăsaseră o senzație de vertij. Helen Remington mă prinse de braț. Îmi zâmbi, clătinând încurajator din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
învârteam volanul. Fața lui era mai albă decât o văzusem vreodată și se mișca prin interiorul mașinii în răbufniri de nervozitate epuizată, ca un animal neliniștit. Această hiperiritare îmi aducea aminte de propria-mi convalescență îndelungată care fusese rezultatul unei urâte supradoze de acid lisergic în urmă cu câțiva ani, când luni în șir avusesem impresia că mi se deschisese momentan în minte o supapă infernală, că membranele creierului mi-ar fi fost dezgolite de-un înfricoșător accident rutier. Capitolul 21
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
cu degetele cicatricele de pe buze și obraji. Pielea lui Vaughan părea acoperită cu solzi de aur metalic, iar punctele de sudoare de pe brațele și de pe gâtul lui îmi săgetau ochii. Am ezitat la gândul unei lupte cu creatura aceea aurie, urâtă, înfrumusețată doar de cicatricele și rănile pe care le purta. Mi-am plimbat gura peste cicatricele de pe buzele sale, pipăind cu limba după acele elemente familiare ale tablourilor de bord și ale parbrizelor demult dispărute. Vaughan își desfăcu jacheta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
gândim ca niște europeni cu sau fără ajutoarele Europei, indiferent de politica Europei față de noi. În caz contrar, psihoza antioccidentală, generată de sentimentul că suntem tratați ca o rudă săracă la «ospățul» european, ne va rezerva, mă tem , surprize foarte urâte;” După cinci ani, încep să iasă la suprafață, ca sfărâmăturile unui vas scufundat, multe detalii pe care înainte, le ignoram. Ceaușescu a fost prins, se pare, și pus sub paza unității militare de la Boteni în aceeași zi în care a
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
o altă femeie), dacă japonezul nu ar fi apărut din nou pe scena lâncezindă a Bucureștilor... Pe Magheru, cam vizavi de blocul cu Scala, o firmă montase cândva o schelă. Ideea era că blocul de care stătea rezemată era gri-tărcat, urât și murdar, și trebuia renovat pe dinafară. Fiind vară, muncitorii dispăruseră la mare sau la țară, și schela stătea părăsită și tristă, încurcând circulația, ocupând valoroase locuri de parcare. Ei bine, în dreptul acestei schele se adunase un număr mare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
dându-mi chipurile din greșeală cu ghiozdanul în cap. - Bună, am zis, alegându-mă cu un ghiont și un pumn în picior. Și a urmat ce era scris să urmeze. Alexandru Gheorghe detesta copiii iubiți. Detesta la fel de mult și copiii urâți. Detesta pe toată lumea în mod egal, în afară de cel care avea nenorocul să-i fie coleg de bancă, om pe care îl ura de moarte, indiferent cine ar fi fost el. Iar el eram acum eu. După numai două luni de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
bate la ușă. De-aia stau aici, în siguranță. De frică. În urmă cu patru ani, într-o seară ploioasă ca acum, mă întorceam de la mare cu mașina. O luasem pe variantă, pe drumul prin Slobozia, bănuind că din cauza vremii urâte șoseaua cealaltă va fi plină cu mașinile altor vilegiaturiști mohorâți. La câțiva kilometri după aeroportul Kogălniceanu, am văzut o autostopistă. Stătea sub un copac, mică și udă, o mogâldeață cu o mână albă ieșind dintr-un hanorac. Am oprit, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
aur pe cap, l-am așezat pe o pernă de mătase și m-am dus la magazinul de la colț să cumpăr câteva lucruri de care aveam nevoie. Apoi m-am îndreptat spre apartamentul primului Popescu, situat într-un bloc la fel de urât ca ăla în care locuiesc eu. Am străbătut holul blocului, care duhnea a păstrăv mort, și am intrat într-un lift șubred și plin de inscripții porcoase, care m-a transportat la etajul trei. Popescu stătea la apartamentul 11. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
sunt neliniștit. Nu știu de ce, gândul la copiii mei mi-a provocat totdeauna un sentiment de remușcare. Aflu astfel că Sibylle execută un număr cu caimani într-o boîte din Place Clichy; treaba asta mi s-a părut atât de urâtă, încât nu i-am mai cerut alte amănunte. Știam că lucra în localuri de noapte, dar că se produce în public cu un crocodil mi se pare ultimul lucru pe care un tată îl poate dori să i se întâmple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
hai, nenea, cumpără... - Du-te și dă-i de zece mii flori... - Să-i și spun ceva de la matale? Telefonu’? Imeilu’? se interesează cu pricepere. - Hai, lasă vrăjeala! Du-te... - Da’ îs mai multe acolo... Cui să-i dau... - Celei mai urâte... Puștiul pleacă hotărât, mă apropii și eu curios. Trece prin fața gardului, se uită, încă nu e sigur, parcă nu... măsoară, mai trece o dată, se oprește și-ntinde buchețelele. - De la nenea ăla cu geantă pe umăr... Trebuie să recunosc, haimanaua are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
în drum spre altă parte, au oprit să ia benzină, dar se găsea greu sau, vai, trebuia să le-arunce din tren bomboane la zdrențăroșii ăia mici, erau așa, cam de vârsta mea. Tare săraci, tare necăjiți, tare nespălați, tare urâți... Și jubilează că mă pot face de rahat fără ca eu să-i pot înjura, aproape că se-așteaptă să le cer să-mi dea resturile din farfurie, să le-mpachetez, să le duc acasă, la familia mea nenorocită care flămânzește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
le ia colții lungi, Încovoiați și ascuțiți, pe care Într-o vreme, Înainte de a Învăța să citească, se amuza să-i cioplească cu grijă, În timpul lungilor ore de plictiseală. Acei masculi bătrîni Îl Însoțiseră ani de zile, cu caracterul lor urît și mormăielile lor, cu orgoliul lor indescriptibil și capacitatea de a suferi, și de aceea i se păreau mult mai demni de respect și afecțiune decît orice persoană capabilă să vorbească, să gîndească și să-l disprețuiască. Trebui să aștepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]