1,553 matches
-
de vânt. Foarte sus pe cer trebuie să fi fost luna - dacă, spre nenorocirea mea, Alah n-ar fi vrut ca acea noapte să fie fără lună -, când mă trezi un țipăt atât de neomenesc, că-mi îngheță sângele în vine și mă făcu să mă ghemuiesc, cuprins de panică. Așa stăteam când se auzi din nou țipătul acela înspăimântător, după care urmară atâtea bocete și vaiete, că mi-am zis că e un suflet chinuit în iad, ce reușise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ceasuri ale zilei... N-a dormit, privind fix spre locul unde vehiculele lansau spre soare sclipiri metalice, observând cum, de la un minut la altul, pâcla se făcea tot mai groasă, iar căldura creștea, amenințând să facă sângele să fiarbă în vine; o căldură atât de densă, de copleșitoare și de apăsătoare, că se răzvrăti până și mehari-ul, obișnuit prin însăși natura lui cu cele mai mari temperaturi. Nu putea supraviețui mult timp acolo, în inima salinei, și o știa. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
rușinoase, fără ca nimeni să se scandalizeze din cauza asta. Se plimbă prin încăpere și apoi trecu în vasta navă descoperită, încercând să se obișnuiască cu hainele lui noi făcând lungi plimbări, dar pantalonii îl strângeau și îl împiedicau să stea pe vine și să rămână așa ceasuri întregi într-o poziție în care se simțea comod, iar cămașa îl rodea, incomodându-l și provocându-i o mâncărime despre care nu știa dacă se datorează pânzei sau sării de mare. în sfârșit, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Îi privea, pe ea și pe Derek, și relatase totul plină de conștiinciozitate. — Ce stricată mai e și fata asta, spuse Rachel. — Mă rog, trebuie totuși să-i admiri spiritul de inițiativă. L-a prins pe Derek cu pantalonii În vine și-a profitat de ocazie, cum s-ar zice. — Poate că Naomi a omorât-o pe Linda, sugeră Rachel. Imaginează-ți ce scenă a urmat dacă, În loc să urce imediat la etaj, ea s-a dus la toaletă și a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
reproșa decât faptul de a-și declara prea tare și prea apăsat ideile. Acest cusur Îi adusese lui Jaber mai multe șederi la Închisoare și trei biciuiri publice, ultima În Piața Mare din Samarkand, o sută cincizeci de lovituri cu vâna de bou, În prezența tuturor apropiaților. Nu-și revenise niciodată din această umilire. În care clipă alunecase de la Îndrăzneală la nebunie? Neîndoielnic, la moartea soției sale. A fost văzut, de-atunci, rătăcind În zdrențe, clătinându-se pe picioare, zbierând nerozii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
bătea pe soția lui. Când sărea s-o sugrume, era și mai rău. Atunci tata trebuia să-i despartă, țipau cu toții și gâtul doamnei Sanowsky era la fel de roșu ca ochii lui Toni. Lui i se umflau și i se zbăteau vinele gâtului și ce spunea el atunci nu mai avea înțeles. Mie mi se făcea frică și, dacă n-ar fi fost ghipsul, aș fi zbughit-o în stradă. Dar mai bine așa, căci în Brooklyn nu puteai să mergi noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
de-a lungul unui raft de sticlă de deasupra canapelei din sufragerie. Doamna Jim nu arăta câtuși de puțin dulce. În ciuda rochiei albe diafane și a coroniței de flori din păr, are o căutătură feroce care-ți îngheață sângele în vine, iar ochii îi sclipesc de răutate. Este „mireasa-pădurii“. Mi-e foarte ușor să mi-o imaginez bătându-l cu buchetul peste cap dacă n-ar fi zis „Da“ destul de repede. Mama a fost întotdeauna aspră cu mine, continuă Jim. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
rămase Învăluită În penumbră, ghereta deveni mai puțin Întunecoasă, luminată slab de ecranul la care continuam să mă uit țintă, pentru că reprezenta ultimnul meu contact cu lumea. Prudența cerea să rămân În picioare, iar dacă picioarele mă dureau, ghemuit pe vine, cel puțin vreo două ore. Ora de Închidere pentru vizitatori nu coincide cu cea a plecării angajaților. Mă apucă spaima la gândul curățeniei: și dacă acum Începuseră să facă curat În toate sălile, palmă cu palmă? Pe urmă m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
care zice ăsta. Nu e niciodată ăla.” „Care?” „Ăla care crezi că este. O dată, să fi avut eu cinci-șase ani, am visat că aveam o trompetă. Aurită. Știi, unul din visele alea În care simți că-ți curge miere prin vine, un soi de poluție nocturnă, cum poate să aibă și un impuber. Nu cred să fi fost vreodată mai fericit decât În visul ăla. Niciodată. Bineînțeles că la deșteptare mi-am dat seama că trompeta nu era nicăieri și-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
sluj ca să fie admiși. Toți o țin una că rozacruceenii există, toți mărturisesc că nu i-au văzut niciodată, toți le scriu ca pentru a fixa o Întâlnire, pentru a aranja o audiență, nimeni nu-i atât de tare-n vână Încât să zică «eu sunt», unii zic că nu există, pentru că n-au fost contactați, alții zic că există, tocmai sperând să fie contactați”. „Iar rozaruceenii tac”. „Ca peștii”. „Deschide gura. Să-ți dau puțină mamaia”. „Un deliciu. Într-acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
buzunarul de sus, un cotidian Îndoit În buzunarul hainei, o servietă sub braț. „Scumpe domnule comandor, luați loc, iubitul meu prieten De Ambrosiis mi-a vorbit de domnia voastră, om cu o viață Întreagă pusă În serviciul statului. Și cu o vână poetică secretă, nu-i așa? Haide, arătați-ne și nouă comoara aceasta pe care o țineți sub braț... Vi-i prezint pe doi dintre directorii mei generali”. Îl pofti să ia loc În fața biroului Încărcat cu manuscrise și mângâie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
nu putea ști, anume că sub o Înfățișare deghizată conduceam rezistența din tot ținutul Monferrato, iar ea Îmi mărturisea că tot timpul sperase asta, și În clipa aceea mă rușinam, pentru că simțeam cum Îmi curge un fel de miere prin vine - vă jur, nici măcar nu mi se umezea prepuțul, era altceva, cu mult mai grozav, grandios - și la Întoarcerea spre casă mă duceam să mă spovedesc... Cred că păcatul, iubirea și gloria sunt asta: când tu Îți dai drumul pe niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Pe urmă, mă, băiatule, orice șut în cur, e și-un pas înainte! Pa! E beat! S-a caciolit! constată și Buletin. Pe el să nu contați. A picat testarea! Pentru că e un bou, un animal josnic, un caltaboș fără vână-n el și fără antrenament suficient. Un pastramagiu pișăcios, un nemernic care se dă grande și un specimen jegos, sub orice nivel. Aia e...! Atunci, Îngerul se saltă ușor de pe scaun, învăluit în aceeași tăcere adâncă, merge în fața Crocodilului agitat
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
de trei, de patru, de cinci, de șase și de șapte ori la rând, într-un ruliu gigantic. Cavourile, monumentele și crucile tălăzuiesc pe val, precum catargele navelor și ale barcazurilor amarate-n port, la vremea fluxului! Ghemuindu-se pe vine, Apostatul, Poetul, Fratele și Boss se-mping să se adăpostească, șold lângă șold și umăr lângă umăr, cu frunțile-aplecate, ca puii de mangustă, transfigurați de cea mai teribilă emoție. În față, ca la vreo sută de metri distanță, către gardul
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
hămăia arar, ca un copil jucăuș. Când văzu baba Ioana că porcul, în loc să soarbă, mai mult se hîlborește, îi luă ceaunul, mormăind: ― Văd că te-ai săturat și-ți arde de joacă, nebunule, și mă ții aplecată de mă dor vinele de la picioare!" Drept răspuns, purcelul grohăi mulțumit și începu să caute pe jos dacă n-o fi căzut vreo bucată mai bună. Negăsind nimic, vru să plece după stăpîna-sa, dar legat cu sfoară de un pociumb, trebui să-și oprească
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se plimbă pe corp și deodată înțelese ca corpul i-e dezvălit. Sări în picioare strîngîndu-și halatul pe piept și strigând disperată: ― Ce vrei să faci ?... Ajutor!... Nu!... Ajutor!... Petre tălmaci strigătul ei ca o chemare. Sângele îi fierbea în vine și-i roșise toată fața, până și bulbii ochilor. Nu mai vedea nimic afară de figura ei îngrozită și cu atât mai ispititoare, și de haina albă, ușoară, sub care îi zărise carnea. Întinse instinctiv brațele cu mâini mari, noduroase, ca și când
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
răufăcători mi-au trecut prin mână, dar mai cinic și mai ticălos ca ăsta n-am pomenit! rosti în cele din urmă procurorul către Baloleanu. Maiorul Tănăsescu își smulgea mustățile ca să se stăpânească. Îi fu frică să nu-i plesnească vinele de atâta constrângere nervoasă. Se puse deci cu pumnii și cu cravașa pe Toader Strîmbu, îl umplu de sânge, îl călcă în picioare... Când obosi, porunci caporalului să continue cu parul pînă-i va zdrobi ciolanele. Urletele țăranului se transformau în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
strâns pleoapele și a început să se încordeze atât de tare, încît ne-am speriat. Fața lui nu mai avea în acele momente nimic omenesc. Tremura cu buzele strânse și obrajii literalmente umpluți cu sânge, ca niște saci brăzdați de vine albastre. După vreun minut, Marțiganul și Vova l-au ridicat până la tavan cu câte un singur deget, așezați de-o parte și de alta a lui. Ne-am jucat vreun sfert de oră suflând dintr-o parte în alta ghemul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
spre pământ. Balena țipă și-i dădu drumul de parcă ar fi ars-o, iar osul se lipi de pământ ca magnetizat. Ne uitam unele la altele. Știam că acolo, sub pământ, se află ceva. Două dintre noi se lăsară pe vine și începură să scurme țarina afinată cu degetele, dar nu avea nici un rost. Cum tot avea să fie curând ora prânzului și trebuia să mergem acasă, ne-am hotărât să ne întoarcem pe la patru cu o lopată sau o cazma
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o înghițitură. Restul l-am vărsat, în șuvoi subțire, pe pământ. Când am privit din nou cupa, m-am cutremurat: pe fundul ei se înecase un păianjen mare și greu. Am izbit paharul de un trunchi, m-am lăsat pe vine și-am început să plâng. Mă simțeam, acolo în vis, de o singurătate fără ieșire, fără speranță. M-am trezit în plină noapte și mi-am dat seama că sânt îndrăgostită. De ce trebuia s-o iubesc pe Ester? Ani de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sanatoriu, vorbi inginerul, observîndu-mă la adăpostul sprâncenelor negre. ― Bine, dar nu am unde să mă duc, trebuie să-mi găsesc casă, trebuie să-mi iau lucrurile acestea... Găsii putere să mă împotrivesc, deși tot sângele parcă mi se scursese din vine, și arătai nevolnic acele câteva lucruri pe care le aveam: un pat, un șifonier, biblioteca, două cufere, masa de scris. Inginerul zâmbi foarte politicos. ― Un băiat energic ca d-ta iese întotdeauna din încurcătură. Dacă pleci chiar acum, găsești casă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
varză, și cu tot ce vrei... Sunt unii care-și aduc și câinii... spune bărbatul, întorcându-se către un bătrân slăbănog, cu o șapcă în cap, care stă chiar în fața ei. Bătrânul nu spune nimic, dă numai din cap și vinele tari ale gâtului i se umflă sub pielea moale. — Pune-l aici, lângă mine... zice Vica. Și înghesuie coșul țărăncii sub picioarele scaunului. Se suie oamenii cu ce are, că doar n-o să meargă pe jos, fincă e unii care
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
acele răni îngrozitoare... Te vezi, cu ochii minții îngrozite, cum încă mai alergi câțiva pași și după ce obuzul ți se va fi spart în pântece, și chiar din fugă încă mai încerci să repari totul : din fugă te lași pe vine, culegându-ți dimprejur, cu mâinile reci, lipicioase de sânge, măruntaiele, palpitând însângerate ; cu ochii înnegurați și tot neștiind ce s-a întâmplat, și tot nesimțind durerea, încerci grăbit să le vâri înapoi, împreună cu grunji uscați de pământ și fire ude
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pentru a satisface o solicitare externă cum este cazul recompensării condiționate de îndeplinirea sarcinilor; 2. motivație reglată introvert: introversiunea implică un anumit nivel de control, fără ca persoana să resimtă activitatea drept una personală, cum este cazul comportamentelor de evitare a vinei sau a anxietății ori comportamentele desfășurate pentru a obține aprecierea celorlalți; 3. motivație reglată prin identificare: este o formă cu un nivel mai ridicat de autonomie și auto-determinare, identificarea presupune valorizarea conștientă a acțiunilor, ca în cazul comportamentelor care au
Motivația. Teorii și practici by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
garaj, adulmecându-i manșetele pantalonilor. George mirosea întotdeauna altfel decât ceilalți oameni, dar astăzi Zet îi detecta un miros nou, mai puternic și cam grețos. Era un miros de animal, totuși lui Zet nu-i plăcea, îi insulta a anume vână de rafinament din sufletul lui cel învăluit în pene de înger și arzând de entuziasm și de iubire. George îl interesa extraordinar pe Zet. Îl mirosea, ori de câte ori se putea apropia de el (ceea ce nu i se întâmpla prea des), cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]