37,166 matches
-
Béezina a debutat în 1895, deci în anul în care se năștea Blaga, cu volumul Depărtări tainice, volum în care pesimismul adânc al unei firi maladive era exprimat într-o savantă estetică parnasiană. A continuat cu volumele Zori la apus, Vânturi de la poli, Constructorii templului și Mâinile, în total 5 volume de versuri, dintre care ultimul apărut în 1901. Blaga, după cum se știe, a debutat în 1919 cu Poemele lumini, poeme de exuberanță vitalistă, la distanță de 18 ani de ultimul
Poezia cehă și Lucian Blaga by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/11704_a_13029]
-
Béezina va face o poezie legată nu de ceea ce e perisabil și efemer, ci de geneza continuă a sevelor, de infinita naștere a surselor, de posesiunea triumfală a creației. Suflul liric ce străbate poeziile ciclurilor Zori la apus (1896) și Vânturi de la poli (1897) amintește de fervoarea unui Pascal, Kirkegaard și, mai aproape, de a unui Claudel, de care se apropie și prin structura versurilor. Blaga, în schimb, nu va atinge niciodată absolutul credinței caracteristic spiritualismului, el "se oprește la mijloc
Poezia cehă și Lucian Blaga by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/11704_a_13029]
-
din extaz, voință, entuziasm, candoare și iubire, dar nu iubire în sens erotic, ci în sens umanitar, atotcuprinzător. "Străin necunoscut, la rîndu-mi, în pragul fraților, o clipă mi-am odihnit spre seară pasul; Un vuiet depărtat de ape, suspin de vînturi și de sfere aprinse-și înstrunară glasul Cîntam neostoita muncă și lumea ce plutea sub mine, în adîncimi ce s-au născut Din dragoste, cîntam să-mi mîngîi trudiții frați, și-n mulțumirea că le zîmbisem, am crezut." Voința egoistă
Poezia cehă și Lucian Blaga by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/11704_a_13029]
-
realizări care nu duceau nicăieri. Îmi amintesc că am văzut de vreo patru ori un astfel de jurnal numai pentru că în el apărea exact două secunde o trupă de rock'n'roll, poate Beach Boys, după care mă dădeam în vânt. Sau, de alte patru-cinci ori, jurnalul cu vizita lui Hrușciov în America lui Eisenhower, numai și numai pentru că puteam vedea din plin amețitoarele blocuri și minunatele mașini - Chevrolet, Ford, Dodge, Chrysler - de la poalele lor. Și câți băieți de vârsta mea
Viața e făcută din lucruri mici by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/11076_a_12401]
-
o să-mi ceară Cu mirul drumului să-l ung Și să-i aduc din rătăcire Tot ce te lasă-n gând s-aduci, Sub haina zilelor subțire, Străjerii albelor năluci; De m-oi întoarce dinspre lună, Cu chipul despletit de vânt, Alt duh al casei o să-mi spună Cu taina nopții să-l descânt Și să-i aduc de lângă stele, Din munții cerului străini, Tăcerile de aur, grele, Parfumul naltelor grădini; Dar neștiind să le fac parte De-atâta mers în
Poezie by Ion Stoica () [Corola-journal/Imaginative/11879_a_13204]
-
jur nu mi-e știut deplin, Doar amăgirea este zestrea mea, De-ar fi spre răsărituri să mă-nchin Aș căuta în cer aceeași stea Unde m-așteaptă, bun și răbdător, Pe-o prispă luminată de castel, Sub naltul fără vânt și fără nor, Un duh de-al meu cu pietrele de-un fel, Trăindu-și neființa ca un zeu, Topit în sine și-n cuprinsul mut, Doar însetat de pacea lui mereu Și de lumina fără început; Dar boala îndoielii
Poezie by Ion Stoica () [Corola-journal/Imaginative/11879_a_13204]
-
Dar boala îndoielii sapă-n trup, Cu fiecare gând sunt în răspăr, Poate-ntr-o zi coloanele se rup, Poate mă amăgesc cu adevăr Din frumusețe închide ochii! Lumea se preface, E o rotire largă care soarbe, O volbură de vânturi fără pace, Cu aripile putrede și oarbe; Ai vrea să știi încotro se îndreaptă, Ce rost e-n zvârcolirea nebunească, De ce răsare steaua înțeleaptă, De ce încep tăcerile să crească; Privind de jos, pare că ard departe Doar focuri reci, cu
Poezie by Ion Stoica () [Corola-journal/Imaginative/11879_a_13204]
-
în tine, Din frumusețe vremea se dezleagă Și ora se apleacă să se-nchine Și pacea se coboară-n gând, întreagă în vale, jos E vârful nalt, lumina parcă-l soarbe, Doar umbre albe strălucesc departe, Când vor să treacă, vânturile oarbe Se-ntorc în văi cu scuturile sparte; Degeaba-ncerc, cărarea-n sus se pierde, Doar visul își mai pune-n zori cunună, Eu mă întorc în luminișul verde Cu lupii și cu râmele-mpreună; Nici soarele nu poate să
Poezie by Ion Stoica () [Corola-journal/Imaginative/11879_a_13204]
-
fluid, Se deschid porți de semne vorbitoare Și porți de semne mute se deschid; Cu fiecare undă râul duce Puhoi de așteptări spre-al mării larg, Până se-ntinde noaptea cât o țară Când valurile umbrelor se sparg Și alte vânturi își întind risipa, înveșmântând tăceri în lung și-n lat; Din vechile-ndârjiri și suferințe Nisipul nici o urmă n-a păstrat, Doar apa vremii curge fără cale, închipuind prefacerilor sens; Din mările-oglinzi se-nalță cerul, Privind mirat cu ochiul lui
Poezie by Ion Stoica () [Corola-journal/Imaginative/11879_a_13204]
-
accepțiune mai largă, trăindu-le cu pasiune și fiind apoi succesiv dezamăgită, pînă la sinucidere. Eroina cărții lui Augustin Buzura nu-și face iluzii contrazise mai devreme sau mai tîrziu de realitate. Nu ia hanurile drept castele și morile de vînt drept uriași, fiindcă nu se înșeală nici în privința bărbaților care îi trec prin suflet și trup, nici a lumii din jur. Evaluările ei sînt mai curînd rezervate, de nu și un pic mizantropice. Dezechilibrul ei are altă sursă decît Ťbovarismulť
Romanul unei lumi deraiate by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Imaginative/11727_a_13052]
-
mereu, în vecii vecilor? Cînd se gîndea așa, îi venea amețeală; de parcă în loc să zacă pe spate cu ochii la cer, ar fi plutit cu brațele întinse, ca o pasăre, deasupra unei genuni albastre, uriașe, ținut deasupra ei de nimic, de vînt, de aer (...) ... nu se vede nimic decît un gol albastru, străfunduri fără țărm, prin care șuieră vînturi nevăzute și neauzite". De la pagina 37, rîndul 44, din varianta lui Dumitriu, și de la pagina 244, rîndul 41, din varianta Vinea, cele două
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
ochii la cer, ar fi plutit cu brațele întinse, ca o pasăre, deasupra unei genuni albastre, uriașe, ținut deasupra ei de nimic, de vînt, de aer (...) ... nu se vede nimic decît un gol albastru, străfunduri fără țărm, prin care șuieră vînturi nevăzute și neauzite". De la pagina 37, rîndul 44, din varianta lui Dumitriu, și de la pagina 244, rîndul 41, din varianta Vinea, cele două texte redevin, în mare, identice. Dezvăluind doar, din cînd în cînd, mici variațiuni stilistice pe aceeași temă
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
cele două texte redevin, în mare, identice. Dezvăluind doar, din cînd în cînd, mici variațiuni stilistice pe aceeași temă. Ca de pildă: Vinea, p. 245, r. 38-39: "pe ăsta nu l-a făcut un armăsar cu o iapă, ci cu vîntul!" - Dumitriu, p. 38, r. 23: "pe ăsta nu l-a făcut iapă cu armăsar, ci o iapă cu un vînt turbat!"; Vinea, p. 248, r. 20-21: "... flăcăului celui zdrențăros" - Dumitriu, p. 40, r. 5: "...flăcăului. În cămașă de cînepă și
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
de pildă: Vinea, p. 245, r. 38-39: "pe ăsta nu l-a făcut un armăsar cu o iapă, ci cu vîntul!" - Dumitriu, p. 38, r. 23: "pe ăsta nu l-a făcut iapă cu armăsar, ci o iapă cu un vînt turbat!"; Vinea, p. 248, r. 20-21: "... flăcăului celui zdrențăros" - Dumitriu, p. 40, r. 5: "...flăcăului. În cămașă de cînepă și ițari de dimie rupți în genunchi, încins cu un brîu lat"; Vinea, p. 248, r. 25-27: "Un mușchi zvîcni pe
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
construcția dialogului. Replici discursive, molatice, arhaizate, din varianta Vinea (pp. 248-249) devin, în varianta Dumitriu (p. 40), scurte, repezi, cu nerv. În fine, localizarea precisă din textul atribuit lui Vinea ("... lumina soarelui acelei zile de toamnă cu cer senin și vînt rece a anului 1779") ajunge difuză în textul semnat de Dumitriu ("... în lumina soarelui acelei zile de sfîrșit de vară din o mie șapte sute și nu știu cît"), ca să redevină precisă în capitolul al treilea: "se aude că divanul Franței
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
nesfîrșită și goală. Într-o singurătate absolută, omul stă "în fața unei cîmpii albe: Dunărea", iar "de jur împrejur pînă hăt departe nu era nimic și nimeni", "după cum curat și pustiu era cerul" deasupra. De asemenea, un anume tip de comparații: "Vîntul acesta nou era tăios și răsunător, cîntînd ca dintr-o harfă de fier" sau "pămîntul tare ca fierul" e propriu celui care, în întreaga lui operă, a cristalizat, voit, o Vîrstă de Fier. Cele șapte capitole existente conturează un fel
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
ți-a fost dată, Însemn al trinității și-al izbânzii din crâncena durere, Și învață ce-I IUBIREA și CREDINȚA cea adevarată! De povara ți-e prea grea, nu te-ndoi ca o floare, Subjugată-n pragul serii de-a vântului desfătare. În cumplita-ți existență nu te plânge niciodată, Ci învață ce-i IUBIREA din CREDINȚĂ cea adevărată! Întinde mâna și cere! Cu prisosință ți se va da. Deschide-ți inima și iartă! ORICÂND stă în putința ta. Sărută crucea
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
ți-a fost dată,Însemn al trinității și-al izbânzii din crâncena durere,Și învață ce-I IUBIREA și CREDINȚA cea adevarată! De povara ți-e prea grea, nu te-ndoi ca o floare,Subjugată-n pragul serii de-a vântului desfătare.În cumplita-ți existență nu te plânge niciodată,Ci învață ce-i IUBIREA din CREDINȚĂ cea adevărată! Întinde mâna și cere! Cu prisosință ți se va da.Deschide-ți inima și iartă! ORICÂND stă în putința ta.Sărută crucea
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
Că iscoada-mi prinde bine.Cum e dânsa băgăreațăAflă tot și mă susțineTrompetist va fi Măgarul... XIII. ZBOR ALBASTRU, de Elisabeta Silvia Gângu, publicat în Ediția nr. 2212 din 20 ianuarie 2017. Tatălui meu Zbor albastru sideral Pâlpâiri zglobii de vânt, Tandru zbor crepuscular, Sunet mov:un flaut cânt. Albe unduiri de ape Peste praguri reci de stânci, Unde cerbii vin să-ngroape Visul lor, în ape adânci. Șoaptă de izvor: răcoare; Galben clinchetul din ram Culori fierbinți aprind în soare
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
nopții: taină neagră, Zbor sinistru către stele. Cine știe să-nțeleagă Dorul nopților rebele? Vis oranj incandescent Ca o blondă zi de vară, Zbor tardiv: zborul ardent - Două inimi cântă iar. Citește mai mult Tatălui meuZbor albastru sideralPâlpâiri zglobii de vânt,Tandru zbor crepuscular,Sunet mov:un flaut cânt.Albe unduiri de apePeste praguri reci de stânci,Unde cerbii vin să-ngroapeVisul lor, în ape adânci.Șoaptă de izvor: răcoare;Galben clinchetul din ramCulori fierbinți aprind în soareînaltul zbor de ciocârlan.Ochii
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
o dată!Și-adună toată putereași-și întinse iarăși pielea.... XXII. GREIERELE ȘI FURNICA, de Elisabeta Silvia Gângu, publicat în Ediția nr. 2122 din 22 octombrie 2016. Vine toamna val-vârtej Și așterne pe pământ Un covor de frunze bej Purtate hai-hui de vânt. Gâzele se înspăimântă Cuprinse de alergie, Aleargă și se frământă Căci mai au treburi, o mie. Doar un greier hoinărește Purtându-și vioara-n spate, Cântecul nu și-l oprește Fie ziuă, fie noapte. O furnică îl insultă, Plictisită de-
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
e în univers! Fără a-și opri cântarea, Greierele îi răspunde, Stăpânindu-și greu mirarea, Parc-ar fi de nu știu unde: -Tu ești trudnica din vatră, ... Citește mai mult Vine toamna val-vârtejși așterne pe pământUn covor de frunze bejPurtate hai-hui de vânt.Gâzele se înspăimântăCuprinse de alergie,Aleargă și se frământăCăci mai au treburi, o mie.Doar un greier hoinăreștePurtându-și vioara-n spate,Cântecul nu și-l opreșteFie ziuă, fie noapte.O furnică îl insultă,Plictisită de-al său vers:Dânsa
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
al vostru!Prindeți-I Lumina-n minteși-ngropați-o în adâncuri!E torța noastră spre-nainteSoarele ne reunească!... XXXII. CÂNTEC TRIST, de Elisabeta Silvia Gângu, publicat în Ediția nr. 1840 din 14 ianuarie 2016. Ce te legeni codrule, De-ți tremură frunza-n vânt? Plâng pustii cărările Și-ți freamătă codru-n vânt... Toamna trece...iarna-i iarnă... Geru-I crâncen, greu-I greu... Cântăreții nu se-ntoarnă... Eu îmi tângui dorul meu Pândește vântul la răscruce... Să nu mori până la vară!... Trece luna-ncet...străluce
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
E torța noastră spre-nainteSoarele ne reunească!... XXXII. CÂNTEC TRIST, de Elisabeta Silvia Gângu, publicat în Ediția nr. 1840 din 14 ianuarie 2016. Ce te legeni codrule, De-ți tremură frunza-n vânt? Plâng pustii cărările Și-ți freamătă codru-n vânt... Toamna trece...iarna-i iarnă... Geru-I crâncen, greu-I greu... Cântăreții nu se-ntoarnă... Eu îmi tângui dorul meu Pândește vântul la răscruce... Să nu mori până la vară!... Trece luna-ncet...străluce... Clipele sunt ore iară. Tristul fluieraș de fag Plimbă
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
ianuarie 2016. Ce te legeni codrule, De-ți tremură frunza-n vânt? Plâng pustii cărările Și-ți freamătă codru-n vânt... Toamna trece...iarna-i iarnă... Geru-I crâncen, greu-I greu... Cântăreții nu se-ntoarnă... Eu îmi tângui dorul meu Pândește vântul la răscruce... Să nu mori până la vară!... Trece luna-ncet...străluce... Clipele sunt ore iară. Tristul fluieraș de fag Plimbă doina prin frunziș... Eu ți-s dragă...tu mi-ești drag... Și mă săruți pe furiș!... Citește mai mult Ce
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]