1,093 matches
-
lanternă de magneziu, o puse în mijlocul podelei și se dădu înapoi, făcând semn și celorlalți să facă la fel. Începu să ardă puternic după cinci secunde cu flacără albă. Să sperăm că o văd, zise el uitându-se pierdut în văpaie și făcându-și griji din cauza vizibilității mereu scăzânde. Auzi... de ce nu ne-au atacat cu chestii mai grele până acum? Adică... știu eu... chimicale, MOAB, de alea care dezintegrează clădirea... chestii de genu' ăsta? Nu am apucat să răspund la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
etajul trei, îmbinarea aripei E cu B. Au luat baricada de acolo și au un cap de pod. Mă tem de întăriri! "Victime?" Mai mulți. Majoritatea, printre care se află și Ana, în stare critică. Grăbește-te! Iar din foc, văpaie de iad! N-am terminat bine de zis, că în capul scărilor apăruse! Era palid de furie și în ochi îi sclipea o lumină nesănătoasă de nebunie! Pieptul îi tresălta rapid și amenințător. Trăia atât de intens! Timpul încetinea în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
animal rănit era unul periculos. Bestia se ridică cu eleganță și dădea să se retragă cu șiretenie, pregătindu-se de un alt atac. Dar ceva n-o lăsă să se arunce din nou! Din întuneric izbucniră alte sfere roșii ca văpăile iadului. Erau cel puțin patru! Un mârâit nervos se auzi din partea unei perechi de chihlimbar aprins. Cei opt din spate le luară în cătare și doar vocea lui Corvium le curmă intenția de a deschide focul. Stați calm, băieți! Aceștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Goli încărcătorul în fostul său coleg și culese de pe jos alt pistol. Începu din nou să tragă, dar Împăratul era prea aproape. Îl omorî pe cel din fața sa și nu mai avea decât un om între el și Govar. Văzu văpăi care se apropiau de ținta sa. Corvium îl ciopârți din două mișcări pe locotenent și trecu lama neagră prin trădător chiar atunci când era pe cale să tragă și ultimul cartuș. Se simțea ciudat de împlinit. Govar își căscă ochii a surpriză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
luna plină, iar duh dă-i tu, Zamolxe, sămânță de lumină Din duhul gurii tale ce arde și înghiață. Stihii a lumei patru, supuse lui Arald, Străbateți voi pământul și a lui măruntaie, Faceți din piatră aur și din îngheț văpaie, Să-nchege apa-n sânge, din pietre foc să saie, Dar inima-i fecioară hrăniți cu sânge cald". Atuncea dinaintea lui Arald zidul piere; El vede toată firea amestecat-afară - Ninsoare, fulger, ghiață, vânt arzător de vară - Departe vede-orașul pe sub un
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
valuri, Prin mișcarea naltei ierbi, Eu te fac s-auzi în taină Mersul cârdului de cerbi; Eu te văd răpit de farmec Cum îngîni cu glas domol, În a apei strălucire Întinzând piciorul gol Și privind în luna plină La văpaia de pe lacuri, Anii tăi se par ca clipe Clipe dulci se par ca veacuri". {EminescuOpI 111} Astfel zise lin pădurea, Bolți asupră-mi clătinând; Șuieram l-a ei chemare Ș-am ieșit în câmp râzând. Astăzi chiar de m-aș
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
noi vom dormi mereu. {EminescuOpI 130} SCRISOAREA I Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând vieață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, când plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce svonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
la larg Luntrea cu-ale ei vintrele spânzurate de catarg Și încet înaintează în lovire de lopeți, Legănând atâta farmec și atâtea frumuseți... Luna... luna iese-ntreagă, se înalț-așa bălaie Și din țărm în țărm durează o cărare de văpaie, Ce pe-o repede-nmiire de mici unde o așterne Ea, copila cea de aur, visul negurii eterne; Și cu cât lumina-i dulce tot mai mult se lămurește, Cu-atît valurile apei, cu-atît țărmul parcă crește. Codrul pare tot mai mare
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
împle. {EminescuOpI 168} Și cât de viu s-aprinde el În orișicare sară, Spre umbra negrului castel Când ea o să-i apară. Și pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Țesând cu recile-i scântei O mreajă de văpaie. Și când în pat se-ntinde drept Copila să se culce, I-atinge mînile pe piept, I-nchide geana dulce; Și din oglindă luminiș Pe trupu-i se revarsă, Pe ochii mari, bătând închiși Pe fața ei întoarsă. Ea îl privea
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
apucă: - " Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și vieața-mi luminează! Cum el din cer o auzi Se stinse cu durere, Iar ceru-ncepe a roti În locul unde piere; În aer rumene văpăi Se-ntind pe lumea-ntreagă, Și din a chaosului văi Un mândru chip se-nchiagă; Pe negre vițele-i de păr Coroana-i arde pare, Venea plutind în adevăr Scăldat în foc de soare. {EminescuOpI 172} Din negru giulgiu se desfășor
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
zarea lor pe dealuri, Arătând privirii noastre Stele-n ceruri, stele-n valuri. E-un miros de teiu în crânguri, Dulce-i umbra de răchiți Și suntem atât de singuri Și atât de fericiți! Numai luna printre ceață Varsă apelor văpaie, Și te află strînsă-n brațe Dulce dragoste bălaie. {EminescuOpI 211} TE DUCI... Te duci și ani de suferință N-or să te vază ochi-mi triști, Înamorați de-a ta ființă, De cum zâmbești, de cum te miști. Și nu e blând
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
În a șaptea zi ajunseră în primul oraș demn de acesat nume pe care-l întâlniseră în drumul lor. Era Córdoba. O ploaie scurtă de vară spălase totul împrejur. În umbra caselor spaniole cu ziduri albe, flori roșii ca niște văpăi tremurau în bătaia răcoroasă a vântului, iar pe cer pluteau agale nori de culoarea paiului de grâu. Înștiințată de copii, lumea se adunase la porțile orașului. Ajunși în piața mică, au fost întâmpinați de primarul orașului și de alți oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Seară Văpaia lunilor de vară Se potolește-n prag de seară Și peste lungul drum din zare Se vede umbra tot mai mare. Soarele a obosit și dă sub o colină Și-ncet coboară liniștea deplină, Țăranii se întorc spre casă în
Sear? by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83203_a_84528]
-
să i se stingă Și în tăcere durerea ea și-o strigă. Nu i se mai vede firea îndrăzneață, Paloarea se așterne pe-a sa față. Tăcută stă în patul din odaie, Iar frumusețea ei s-a stins ca o văpaie. Eu stau tăcut și o privesc În ochii care azi nu mai lucesc. cu mâini blajine, Tu vei pleca de lângă mine. Îmi vine să jelesc, îmi vine ca să strig, Când te doboară boala și te ia cu frig. Curând tu
O, scumpa mea by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83209_a_84534]
-
înălțase deplin, peste sprâceana răsăriteană a pământului, discul său înflăcărat, chipurile noastre de umbră se lungiră în aer trecând pe deasupra stânii și se deșirară mistuindu-se pe zările depărtate ale munților din apus... Lumina răsăritului scălda fețele noastre și, sub văpaia curată a ei, cei doi uriași se înfățișară transfigurați privirilor mele! Cu atât de neînchipuit farmec se amestecau sclipirile de aur antic ale razelor soarelui în pletele lor negre, bogate și lungi, așa de fraged înflorite se arătau ochilor mei
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
ai pămîntului, luați seama cînd se înalță steagul pe munți, și ascultați cînd sună trîmbița! 4. Căci așa mi-a vorbit Domnul: "Eu privesc liniștit din locuința Mea pe căldura arzătoare a luminii soarelui, și pe aburul de rouă, în văpaia secerișului. 5. Dar înainte de seceriș, cînd cade floarea, și rodul se face aguridă, el taie îndată mlădițele cu cosoare, ba taie chiar lăstarii și-i aruncă..." 6. Și Asirienii vor fi lăsați astfel pradă păsărilor răpitoare din munți și fiarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
pe Iacov pradă jafului, și pe Israel în mîinile jefuitorilor? Oare nu Domnul, împotriva căruia am păcătuit? Ei n-au voit să umble pe căile Lui, și n-au ascultat Legea Lui. 25. De aceea a vărsat El peste Israel văpaia mîniei Lui, și grozăviile războiului: războiul l-a aprins din toate părțile și n-a înțeles; l-a ars, și n-a luat seama." $43 1. "Acum, așa vorbește Domnul, care te-a făcut, Iacove, și Cel ce te-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
mie-mi mă simt un străin! Ce mult te-am iubit! E demult Când inima-mi nu am vrut s-o ascult În brațe aș vrea acum să te strâng, Cu tine să fiu! De ce plâng?! Te simt mereu o văpaie, un foc, Vise plutesc, se aprind și se coc La căldura buzelor tale fierbinți Și visez cum noaptea m-alinți. Sunt tristă și-ntrebarea mă doare, În iubire nu-ți poți cere iertare? Afli abia când iubirea s- a dus
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
dor și fior. Când peste codru iarna e dezmățată Și tandră, pădurea coboară în șoaptă Lin și fantastic vibrez a iubire Răsare dulce fior a nemurire. Când primăvara în codru toate-înverzesc, Iar râurile șușotesc și parcă-mi vorbesc, Se-aprind văpăi în suflet, mă copleșesc, Și simt cum toate în mine ... întineresc. Când vara pătrunde miraculoasă Blândă, visătoare, dulce frumoasă S-aseamănă cu-un sân de mană duioasă Ce fără de ceață în inimi ne lasă. Nepătruns și falnic mintea-mi aprinde
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
sfânt Ești un înger ești un strop de soare Și privirea ta-i mereu mângâietoare. Surâsul tău de mamă dulce-i și sublim Și mereu ești caldă ca un cer senin Ochii tăi de mamă, dulci ca două flori Strălucesc văpaie în multe culori. Ne-ai crescut în vreme cu dragoste divină Și nu te știm, mamă, c-ai avea vre-o vină, Mereu te- ai rugat la tot ce e sfânt Amândoi s-avem noroc pe pământ. Părul ți-a
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
ari cu plugul arsă, inima, În primăvară să arunci semințe Ca-n toamnă să avem ce aduna. În iarnă, să mă culci în pat de paie, Să mă aduni ca pe un pui la piept Și dragostea ne fie o văpaie, Iar vorba ne conducă înțelept. În vară să mă treci râul pe brațe Și să te țin ușor după grumaz, Să tot asculți cum gura nu-mi mai tace, Să-ți vină să m-azvârli după pârleaz... Să vrei să
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
unde ce-i înalt e-n searbădă în ruină. Cuțitul care taie adânc, adânc în apă, Să mă tot afle zilnic, el chiar acum mă cată, Să mă cuprindă, să mă deschidă, să mă taie, Cum lava spintecă în ea văpaie cu văpaie... Că nu mai știi ce-i carne, ori ce mai e făină Și nu mai ai nici ochi, nici față și nici vină, Nici palme n-ai să mângâi, curajul să mă frângi, Nici lacrimi să mă-neci
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
-i înalt e-n searbădă în ruină. Cuțitul care taie adânc, adânc în apă, Să mă tot afle zilnic, el chiar acum mă cată, Să mă cuprindă, să mă deschidă, să mă taie, Cum lava spintecă în ea văpaie cu văpaie... Că nu mai știi ce-i carne, ori ce mai e făină Și nu mai ai nici ochi, nici față și nici vină, Nici palme n-ai să mângâi, curajul să mă frângi, Nici lacrimi să mă-neci, nici ură
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
e roșu-văpaie, Nebună zvâcnește și arată a ploaie. Urechea visează că leagănă flori, Din zori până-n seară, din seară în zori, Tot roșii, aprinse de șoapte de dor... Iubitule, strânge-mă-n brațe, să mor... Miroase-a iubire, miroase-a văpaie, Miroase a gheață aprinsă de ploaie, Pe coapse se-așează alene o mână, Se leagă prin semne de-o apă stăpână. Mi-e flacără dorul de tine, iubite, Mi-e carnea pe oase aprinsă-n veșminte, Mi-e gura deschisă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]