3,613 matches
-
-i Înăuntru? strigă Încă o dată bărbatul de pe galeră. În jurul său, marinarii se apucaseră să facă pârghie cu vâslele pe fundul mării, Începând să Împingă ambarcațiunea spre larg. — Adevărul! mai avu timp să murmure tânărul, În vreme ce un al doilea șuierat străbătea văzduhul pe deasupra creștetului său. 1 Florența, 15 iunie 1300, pe la miezul nopții Umpluse mai multe coli de hârtie cu grafia lui subțire, În timp ce lumânarea se consuma pe masa de scris. Se scurseseră, probabil, câteva ceasuri bune de când Începuse să-și redacteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
rampa care ducea spre Ponte alle Grazie. Aici, fură opriți de garda cartierului, care supraveghea tranzitul. Bargello, după ce se lăsase recunoscut la lumina torțelor, dădu ordin să fie Îndepărtat lanțul care bloca accesul către arcadă. De cealaltă parte a râului, văzduhul părea mai Întunecat, pe măsură ce se Îndepărtau de centrul orașului. Pavajul se termină brusc, iar roțile scrâșniră pe pământul bătătorit. Edificiile zidite lăsaseră locul unei mulțimi de cocioabe din lemn, care străjuiau drumul spre Roma asemenea unei gloate de cerșetori zdrențăroși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un zâmbet lugubru. — Stai locului, demone, sau va fi ultimul pas pe care-l faci pe pământul ăsta! Strigă Dante. — Messer Alighieri, nu mă recunoști? Glasul acela Îi urni ceva În memorie. În loc de răspuns, priorul ridică din nou arma, retezând văzduhul cu o mișcare circulară, pentru a crea o barieră de oțel Între dânsul și infern. — Nu-ți știu numele, zise el. — Eu sunt, messer Alighieri. Giannetto de la San Piero. Giannetto, cerșetorul. O rază slabă de lumină cădea pe fața omului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vreunei confrerii. Pe piept avea brodat un scut, unde cinci culori se succedau În benzi verticale. Probabil că Guido Îi observase privirea, pentru că arătă spre propria inimă. — Există cinci monștri pe drumul tău, Îi zise. Apoi schiță un pentagon În văzduh. Degetul său lăsa o dâră de sânge ca aceea de pe pieptul lui Ambrogio. — Ce vrei să-mi spui? Întrebă Dante neliniștit, În timp ce urma din aer se risipea Încetul cu Încetul. — Noi, morții, suntem orbi În privința prezentului, Întrucât În prezent este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
anume. Și chiar găsiseră, nu Încăpea nici o Îndoială. Eforturile conjugate ale hangiului și ale clopotarului - la care se adaugă aportul consistent, În chip de sarcină de serviciu, al angajaților primului, precum și contribuția benevolă a unor consăteni obișnuiți să preia din văzduh orice zvon și să jure oricând cu mâna pe Biblie că ei tocmai se aflau la fața locului și au văzut cu ochii lor personali cum se petrecuseră lucrurile - Încep Încet-Încet să-și arate roadele. Își aduc obolul și câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
iepure, această mascotă vie a existenței tupilate și libere care pe atunci creștea cu sutele de mii pe generoasele dealuri urmate de fertile văi, soarele trecu încet, inexorabil în crucea amiezii. Era o zi minunată. Ciocârlia se înălța voioasă în văzduh după vreo musculiță inconștientă, albinele bâzâiau harnice în căutarea prăzii, fluturii își etalau întreaga paletă a coloritului lor, demn de pensula unui Kandinsky, iar muștele, cu excepția locului unde adăstau caii, erau puține. La marginea pădurii se puteau vedea vreo cincizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
iarăși primul câine care intră în apă ca o săgeată. — Ăsta sare cel mai bine! - zise admirativ signora Maxima. Alaltăieri, după săritură, a prins și-un stavrid. La fiecare fluierat, din cadrul ferestrei țâșnea câte-un câine, arcuindu-se superb în văzduh. Călugării numărară șapte. Pe al optulea, un pui de lup de vreo trei săptămâni, probabil pentru că nu avea încă destulă forță să se cațere pe pervazul ferestrei, îl aruncă însuși doctorul. Episodul 151 O SENZAȚIE FIREASCĂ Suntem pe cale să pătrundem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o sugerăm pe-ndelete, având pentru aceasta un veac de fraternitate, egalitate, singurătate la dispoziție. Era o dimineață frumoasă de vară și Metodiu mergea repejor cu capul în pământ, pe o câmpie întinsă, potopită de soare, de unde ciocârliile se înălțau în văzduh, stăteau ce stăteau acolo fără să scoată un tril și apoi se lăsau frânte de zăpușeală în mici crânguri de salcâm cocoțate pe vagi dealuri. Dacă Metodiu ar fi trecut pe-acolo peste două secole, cu siguranță că, inspirat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cât se poate de repede, dacă nu chiar pe loc. Căci, deși pleacă pentru totdeauna, acel om lasă în urma lui imaginea durerii care te va chinui mult timp, ba chiar îți va răpi și somnul la bătrânețe. Afară încă ningea, văzduhul era uscat și rece. Vântul clătina felinarele și copacii de pe bulevard care-și împleteau umbrele ca niște cozi. Zinocika trecuse demult colțul, n-o mai vedeam, dar gândul meu o tot întorcea din drum; o lăsam să ajungă la colțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ca un mic uragan, întoarse fața de masă, ne închise ochii, trecu mai departe și se pierdu în întuneric; între dinți, praful începu să crănțăne ca zahărul, iar de deasupra, parcă de pe acoperiș, ca niște fluturi de culoarea bananei, în văzduhul liniștit într-o clipă, începură să cadă frunzele toamnei, învârtindu-se lent deasupra mesei și lăsându-se în păhărelele roșii ca niște pene înfipte în călimară. Deodată mi-am dat seama că regret plecarea lui Iag. Mă simțeam privat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
În dreapta sa, Înainte să se Întrebe dacă era vis, Înainte să poată pricepe minunăția mîntuirii trupului său, În mirosul carului din acea zi de vară, Își aminti de dulcele nume al Priskăi, iar trupul fu brusc scăldat de desfătare, Încît văzduhul se Înmiresmă de adierea trandafirilor. Oh, ce bucurie! Și doar amintirea trupului ei și a sufletului ei În acel ceas de tihnă, În acea maree de extaz, atunci, la porțile palatului, cînd vacarmul mulțimii Încetase, iar scîrțîitul carului Încremenise, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
împreună, vin acum să-și ia rămasă bun, să-l vegheze, săi vorbească despre întâmplări vesele și cumplite, să-l pregătească pentru ultimul drum și să-i pună pe piept niște bănuți, ca mortul să aibă cu ce plăti vămile văzduhului. Rar se întâmplă să fie plânsă de un participant la priveghi, doar rudele cele mai apropiate și, într-un timp, bocitoarele care-i depănau viața în vorbe sub forma unui monolog în versuri. Cei veniți la priveghi, cei mai tineri
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
mormântul și scheletul, considerându-se că mortul și-a dobândit odihna de veci. Acestea erau obiceiurile la mort pe care unii locuitori din Filipeni le țin și acum, cu tot scenariul, cu cele 12 punți pentru cele 12 vămi ale văzduhului, cu bani aruncați peste mormânt și în mormânt, cu toate obiceiurile, și pomenile,și pomenirile. Acum se practică și un ritual simplificat; din lipsă de timp, din cauza depărtării, cei veniți de departe săși înmormânteze pe cei dragi, facă totul „întrun
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
că n-am să-ți vorbesc niciodată despre război, că n-am să te las să-ți amintești nimic din cele Întîmplate. N-am știut ce să răspund. Tata Își Întoarse privirea, ca și cînd ar fi căutat ceva În văzduh. Priviri sau tăceri, ori poate pe mama, ca să-i Întărească vorbele. Uneori mă gîndesc că am greșit cînd i-am dat ascultare. Nu știu. — E totuna, tăticule... — Nu, nu-i totuna, Daniel. Nimic nu mai e la fel după un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
abundentă floră și faună. Am urmat-o pe Bernarda printr-o galerie debordînd de frunziș și de specimene de la tropice, care alcătuiau o adevărată seră. Geamurile galeriei cerneau o lumină aurită de pulbere și aburi. Suflul unui pian plutea prin văzduh, languros și tîrÎndu-și notele cu delăsare. Bernarda Își deschidea drum prin desiș Învîrtindu-și brațele de muncitor portuar ca pe niște macete. Eu o urmam Îndeaproape, studiind mediul și remarcînd prezența unei jumătăți de duzină de feline și a doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
străinul fără chip se infiltrase În apartament, probabil că acela era locul pe care și-l alesese ca să se ascundă. Ca să mă aștepte. Mai că mi s-a părut că simt mirosul de hîrtie arsă pe care Îl degaja În văzduh, Însă am Înțeles că ceea ce nasul meu detectase era, pur și simplu, tutun. M-a cuprins un atac de panică. În casa aceea nu fuma nimeni, iar pipa lui Barceló, pururi stinsă, era un simplu atrezzo. Am ajuns la sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
în care se vor îndrepta cei ce vor veni după noi. Generația mai tânără, conștientă de puterea și totodată tumultuoasă, a încetat să mai bată pe la uși. Ea a dat buzna înăuntru și ne-a ocupat scaunele pe care ședeam. Văzduhul vibrează de țipetele ei zgomotoase. Câțiva dintre cei mai vârstnici, imitând clovneria și giumbușlucurile tinereții, se străduiesc să se convingă că încă nu și-au trăit traiul. Țipă și ei alături de cei mai zgomotoși entuziaști, dar strigătul lor de luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
sunet și aerul era parfumat de florile albe care se deschid noaptea. Era atât de frumoasă noaptea aceea, încât parcă sufletul nici nu mai izbutea să suporte temnița trupului. Simțeai că e gata să se lase purtat de vânt prin văzduhul imaterial, iar moartea avea înfățișarea unui prieten drag. Tiaré oftă: — O, ce n-aș da să mai am iar cincisprezece ani! Apoi zări o mâță care încerca să se înfrupte din crevetele de pe masa din bucătărie, și cu un gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
resistere morti, non foret extinctus Federicus, qui iacet intus. Palermo, vara anului 1240 Strălucirea amurgului răzbătea prin frunziș, Înflăcărând suprafața aurită a lămâilor. În grădina Închisă printrun portic din coloane de marmură, un intens parfum de flori se răspândea În văzduh, purtat de briza ce venea dinspre mare. Întins pe niște perne de purpură, Împăratul desena, distrat, cu o rămurică, forme geometrice pe pământ. Întinse mâna spre un cedru care zăcea pe jos și Îl arătă unui bărbat mai tânăr, aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
chinuiseră de-a lungul Întregului marș, păreau acum Încă și mai numeroase și mai agresive. Se roteau asemenea unui nor grețos În jurul capului acestei sculpturi de la prora. - Belzebut, Împăratul muștelor, șopti Dante, alungându-le Îngrețoșat. O adiere de vânt mătură văzduhul, aducând cu sine o duhoare cumplită de putrefacție. - Trebuie să urcăm la bord, hotărî priorul după o clipă de șovăială. La prora, de la gura ancorei, atârna o scară de frânghie. Dante Își Înfășură gura și nasul cu vălul beretei, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se Întipărise un ușor zâmbet ironic. - Pot să te salut și eu pe drum? Sau numai Beatricelor și celorlalte doamne ale dragostei dumitale le este Îngăduit să Îți adreseze un semn luminos? Și totuși, aș putea și eu să fac văzduhul să tremure asemenea lor... eventual cu câte o bășină. Poetul se Îndreptă Înspre el, strângând din pumni și roșu la față. Celălalt se feri, simulând o expresie de groază caraghioasă. - Pentru numele lui Dumnezeu, priorule, ce față Înfricoșătoare! Aceeași pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se aventură el să spună În cele din urmă, văzând că Dante tăcea În continuare. Ca singur răspuns, poetul arătă Înainte, indicând parcă ceva de dincolo de zidul subteranei. - Acolo... cândva... zise el. Își mișca degetele ca și când ar fi căutat prin văzduh cuvintele pe care gândirea le lăsase În urmă. Apoi, mintea Îi reveni din panorama de ipoteze pe care o explorase. - Acolo, În biserică. Relicvariul fecioarei. Omul ăsta e Guido Bigarelli, sculptorul morților. Cecco se uită la victimă cu o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dante tăcea. Filosoful Îl scutură ușor, arătându-i drumul dinaintea lor. În imediata vecinătate a locului conflictului, activitățile continuau ca și cum două orașe diferite ar fi conviețuit ignorându-se reciproc. - Locul târguielilor și al furiei, mai zise Arrigo, privind În jur. Văzduhul era Îngreunat de un nor des de praf, ridicat de căruțe, printre strigătele vizitiilor și nechezatul cailor. - În toată Toscana se vorbește cu invidie despre ea. Cea mai mare biserică a lumii creștine. Capodopera care Îl va face nemuritor pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îl căutau: o mare arie circulară de vegetație arsă, din care se iveau rămășițele unor stâlpi și ale unor grinzi carbonizate. Clădirea arsese până la temelii. Orice s-ar fi petrecut acolo, În mod cert fusese ceva de proporții. În jur, văzduhul era Încă impregnat de un miros acru, de ars, care se Întețea ori de câte ori o adiere de vânt revenea să ridice slabe spirale de fum. La o anumită distanță, neatinse de foc, se zăreau câteva grămezi impunătoare de scânduri de tâmplărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fata deschise gura. Dante văzu clar cum pieptul i se umfla ca să inspire, iar apoi glasul ei Înalt și limpede se Înălță iarăși În biserică, răsunător ca un cântec. Sunetele armonioase ale unui psalm În limba latină se răspândiră În văzduh. Dante era Încurcat. Prima lui ipoteză, că ar fi putut să fie vorba de un artificiu mecanic, părea greșită. Nici măcar genialul al-Jazari nu ar fi fost În stare să reproducă acea imagine a unei vitalități autentice, pe care fata o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]