870 matches
-
că Toma are o ezitare. După un moment de tăcere, în care toată lumea făcu liniște așteptând să audă ce are de spus inspectorul, ploaia de întrebări se abătu din nou asupra lor. Unii vorbeau românește, alții țigănește, era un adevărat vacarm. Gata! strigă Cristi ridicând mâna dreaptă în sus. Putem sta de vorbă fără să țipăm unii la alții? Nu țipă nimeni, dom' șef, spuse starostele, pe un ton mai scăzut, dar suficient de tare ca să acopere vocile celorlalți, așa-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
limba” lor și zburau încotro vedeau cu ochii. Oamenii se frăsuiau de colo- colo, neștiind ce se întâmplă. Copiii și femeile, mai ales, țipau ca în gură de șarpe de disperare. Greu de descris acele momente de groază. Tot acel vacarm a durat poate cinci sau poate zece minute. Ființelor din acea grotă li s-a părut, însă, că iadul nu se mai termina. Oamenilor îndeosebi, care nu mai trăiseră asemenea eveniment, li s-a părut o veșnicie. Și chiar o
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
jur mă inhiba. Ceilalți, abia veniți păreau la fel de speriați și de nesiguri ca mine, căutând din priviri fețe cât de cât cunoscute și dacă cei de anul doi erau amestecați, noi stăteam grupați după zona din care proveneam. Prin tot vacarmul din jur o voce îmi atrase atenția părându-mi cunoscută. Era vocea unei tinere minione, cu păr cârlionțat, toată numai un zâmbet și bună dispoziție, care contrasta cu noi, ceilalți boboci, prin felul său degajat de a se purta. Părea
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Mai știu că suferea enorm când privea străzile printre gratiile de la geamul camerei lui. Acum va privi de pe acele străzi printre gratii la prietenii lui... Vorbele dirigintelui mă săgetară în creștet. Simțeam că o să-mi lipsească viața de internat, tot vacarmul creat de colegii mei de clasă, șansa de a mai cunoaște tineri ce aveau să se perinde pe acolo, știam că voi suferi după farsele de doi bani la care tot apelam ca să mai spargem monotonia, după programul de înviorare
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
acei care erau acasă au sărit la stingerea focului. La izbucnirea incendiului, Dondică a lăsat în pacea Domnului taurul, a venit iute la depozit să-l găsească pe Dondonel. Negăsindu-l, n-a mai stat pe gânduri și profitând de vacarmul ce se iscase în curtea omului, a rupt-o la fugă peste câmp, într-o direcție unde era o pădurice. Ajuns acolo s-a așezat ascuns după o tufă și se gândea la cauza incendiului. După un timp și-a
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
cu cei cu care mă întîlnesc, pe coridoare, la masă, pe faleză și cam atât. E mai bine. Și pentru ei. Și pentru mine. Numai de n-ar ploua. E o zi splendidă. Soare aproape zgomotos. Peste plajă plutește un vacarm de lumină. Doar spre Constanța zăresc un nor. De pe plajă, se aude acum o larmă veselă. De dimineață, părea că se înnorează. Apoi, cerul s-a limpezit și toți s-au repezit să profite de vremea frumoasă. Ce-ar fi
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
ar avea cineva ideea să revopsească templele, să refardeze statuile, pentru a le reda aspectul inițial, am spune că e o glumă proastă. Vă surprinde asta, domnilor specialiști? Nu cred. Sau, mai exact, nu văd de ce v-ar surprinde. În vacarmul unui secol ca al nostru prețuiești liniștea acolo unde ai norocul s-o întîlnești. Dumneavoastră, domnilor, zâmbiți când ajungeți în Istoria naturală la pasajul unde Pliniu cel Bătrân susține că zvonurile despre sirene (citez din memorie) "nu sunt povești născocite
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
cerul, nesemănând cu nimic din ceea ce se aude pe lumea asta. În acea dimineață, n-a existat în toată capitala nici un om care să nu fi tresărit surprins sau să se fi repezit din pat, speriat de țipetele familiei. Un vacarm de zgomote și de voci începu să se înalțe curând din regiunea altminteri pașnică a conacelor nobilimii, care înconjurau Palatul Imperial. Cu toată zarva și ecourile copitelor de cai, părea să răsune însuși cerul orașului Kyoto. Zăpăceala orășenilor, însă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în timp ce se răspândeau prin clădire. Flăcările începură să urce repede pe coloane și pe ușile glisante, ca niște vițe cu frunze roșii. Pajul și maestrul ceaiului stăteau nemișcați în timp ce focul îi învăluia și pe ei. În grajduri, se dezlănțuise un vacarm total. Cel puțin zece cai intraseră în panică și loveau cu copitele în pereții staulelor, smulgând scândurile. Doi dintre ei sparseră, în sfârșit, scândurile transversale care blocau intrarea și se repeziră violent afară. Alergând înnebuniți, năvăliră în galop în mijlocul forțelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ceilalți priviră într-acolo, văzură că un cal speriat din spatele formației își rupsese priponul și fugea, înnebunit, prin tabără. Pe timp de pace, n-ar fi fost o situație dificilă, dar, în acea conjunctură, confuzia se amplifică, declanșând un adevărat vacarm. Inuchiyo întoarse capul spre cei doi samurai și le dădu un semnal din ochi. — Înainte, toată lumea! le spuse vasalilor din jur și dădu pinteni calului. În același moment, peste câmpie răsunară salve de muschete. Ar fi trebit să fie ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
anunțându-i ordinele stricte. Însă chiar și după aceea, Katsuie fu auzit țipând cu glas strident: — Nu vă agitați! Nu vă pierdeți capul! Dar intențiile lui de a potoli tumultul nu reușeau decât să adauge încă un glas în acel vacarm de neînchipuit. Era aproape de ziuă. Strigătele războinice și focurile de muschete, care se deplasaseră din regiunea Shizugatake, spre malul apusean al Lacului Yogo, răsunau peste apă. — După cum merg lucrurile, ar trebui ca Hideyoshi să ajungă aici curând! — Cel puțin la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
putea să dea chiar așa norocul peste el. Și n-a fost sigur că el era alesul roșcovanei decât atunci când ea l-a privit drept în ochi. Nu mai conta ce-i spunea. Îl invita, era clar. Se făcuse liniște, vacarmul jocului încetase subit. Fata era în dreptul lui și îl invita la dans. Dumnezeule, ce privire avea! O vâlvătaie neîncarnată în care sfiala era acoperită de departe de cutezanță. Dar ea tot fragilă rămânea. O vâlvătaie încarnată... Dar Marilena-Melisa? Dănilă trebuia
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
De cele mai multe ori chiar îl nimerește. Bucățica de cretă se rostogolește în cădere, lăsând o urmă albă pe vestonul lui bleumarin. Hei, ce faci acolo, dormi? De mirare e doar că cineva poate dormi sau măcar ațipi într-un asemenea vacarm. Toți se prăpădesc de râs în timp ce victima clipește des, buimacă. Dar domnul Panciu nu face niciun alt comentariu, a și uitat de incidentul cu elevul prins moțăind. Uneori adresează întregii clase întrebarea: Știți voi de ce fac eu glume din când
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
New York, în iulie e o căldură psihopată. Pe îndărătnicul Broadway taxiurile toate plâng și se văicăresc, cu toate ducând roboți, câini răi, și aleargă în sus și-n jos prin oraș. Am făcut semn șoferului și m-am pierdut în vacarm. Se spune că New York-ul e o junglă. Se poate merge și mai departe, spunând că New York-ul e o junglă. New York-ul e o junglă. Pe sub coloanele bătrânei păduri tropicale făcută din macadam topit, mocirlosul Ninth Avenue, asemenea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ai privirea bună, zărești cealaltă cetate, la fel de săracă, dar la fel de orgolioasă. Până la urmă, una din cetăți, epuizată, va dispărea. Nu este însă exclus ca - din cauza tot mai deselor războaie - celelalte trei cetăți, mai mari și mai puternice, sătule de atâta vacarm, să caute să instaureze o pace definitivă în zonă. Adică să distrugă cetățile noastre. Zic „cetățile noastre” fiindcă locuitorii lor, mai toți, se înrudesc, separarea celor două ramuri ale neamului dintâi petrecându-se cu veacuri în urmă. Așa că suntem, unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
strigăte de copii care se jucau. S-a oprit În dreptul numărului 17, unde locuia Matei. Se aștepta să descopere Înăuntru tăcerea, sobrietatea priveghiului prin care ne mărturisim odată cu mortul acestei călătorii misterioase. Tăcerea i-ar fi făcut atât de bine, vacarmul Însă era asurzitor. S-a apropiat de sicriul În care dormea pentru totdeauna Matei și a lăsat cu tandrețe să-i cadă pe piept trandafirul pe care Îl rupsese din fața unui bloc, venind Încoace; mortul părea Împăcat și parcă zâmbea
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
decât o face de obicei. Râdea și copilul, lovind aerul cu picioarele; și, deși fusese numit Gajus Caesar - istoricul nume de familie care, în vechea pronunție latină, Kaésar, fusese purtat de învingătorul galilor și al germanilor, Julius Caesar -, din acel vacarm răzbătu limpede glasul unui militar: — A intrat în forță în legiune. Eu zic să-i spunem Caligula. Fata din Rhetia Din ziua în care armata îl adoptă cu numele Caligula, „Cizmuliță“, soldații și ofițerii începură, fiecare în felul lui, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
degete și din gură, aceasta căzând cu zgomot, peste tacâmuri, pe care le burzului, mesenii întorcând capul, spre acolo, aia se roși ca un rac fiert, pisica se sperie și fugi, de-a lungul mesei, printre mâncăruri, papagalul continua strigarea, vacarm în care se auzi, cu putere de tunet, vocea sărbătoritului: hai! Să apuce, fiecare; de ce poate; și să recuperăm, cât mai iute, prețiosul timp pierdut, că, pe mine, mă apucă iar! Hai! Ce stați, și vă benoclați așa, la sărbătorit
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
lung încât să ascundă o poezie mortală. Fără motociclete, mașini de tuns iarba, avioane cu reacție, mixere electrice, uscătoare de păr. O lume în care oamenilor le este frică să asculte, le este frică să nu audă ceva ascuns în vacarmul traficului. Niște cuvinte otrăvite îngropate în muzica dată tare de la vecini. Imaginați-vă o rezistență din ce în ce mai mare față de limbaj. Nimeni nu vorbește, pentru că nimeni nu îndrăznește să asculte. Cei surzi vor moșteni pământul. Și cei neștiutori de carte. Cei izolați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
din pulberea de stele ce călătorește rătăcită prin cosmos, umplând zadarnic inertul bloc de vid cu care a fost blestemată închisoarea astrală în ceasul zidirii sale. Defila în fața miliardelor de suflete pecetluite cu stindardul pierzării, vindecând rănile reci pe care vacarmul surd, venit de nicăieri, le lăsa îngreunând existența a tot ceea ce voia a se numi viață în inima Universului. Eșuată acum pe o nouă planetă, forma sa divină este prea bine ascunsă sub seaca înfățișare pământeană - un giulgiu al umbrelor
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mai credeam că veți veni. Au băut aproape tot, adăugă ea scuzîndu-se. - E prima oară că particip la o Îngropăciune bretonă, n-aș fi lăsat să-mi scape așa ceva pentru nimic În lume, răspunse el ridicînd glasul pentru a acoperi vacarmul. În fața aerului descumpănit al Annei, arboră un zîmbet Întristat. - Nu e decît un foarte stîngaci joc de cuvinte al unui scriitor bătrîior care e mișcat că a fost poftit să pătrundă Într-un cerc atît de Închis. Anne Încă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Erau la doar cîțiva metri de libertate cînd faleza păru că se deschide În două, Într-un vuiet de infern. Fiind chiar În spatele Mariei, Lucas fu cît pe ce s-o izbească În momentul În care ea se opri brusc. Vacarmului Îi urmă liniștea. Pe cît de bruscă, pe atît de apăsătoare. Din ceea ce fusese ieșirea din grotă, nu mai zăreau acum decît cîteva spărturi luminoase. Polițistul Își Îndreptă lumina lanternei În direcția ieșirii și o plimbă peste norul de praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
așteptat un gest al meu discret, care să ridice la loc cele două corpuri infinite de bibliotecă în picioare, împreună cu cărțile răzvrătite și victimele lor, sau măcar o explicație. Mă priveau perplecși, ca și cum n-ar reuși să înțeleagă. Atunci, peste vacarmul și vuietul acela îngrozitor, s-a înălțat deodată vocea mea puternică și elocventă, ce clar nu putea fi vocea mea, și ea anunța sacadat ca și cum ai recita o orație că "Povestea 'ulei" era într-adevăr "Povestea Poveștilor", povestea tuturor poveștilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
modelul cruciat, vârâtă În teacă. O luă și dădu să și-o Încingă la șold. Dar mai apoi se răzgândi și se Îndreptă grabnic spre ușă, urmat de celălalt, care ținea caseta strânsă sub braț. De cum ieșiră, fură izbiți de vacarmul nebun al bătăliei. Răpăitul tobelor Însoțea asaltul sarazinilor asupra ultimului bastion aflat Încă În posesia creștinilor, Volta d’Acri. Străbătură o porțiune de ziduri, printre creneluri. Sub ochii lor, În valea nisipoasă, asediatorii Își reîncărcau cele două catapulte uriașe. Zeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Apoi le ordonă soldaților să mărșăluiască spre Santa Maria Novella. Voia ca spionii lui Acquasparta, care cu siguranță dădeau târcoale, să aibă timp să Îi anunțe sosirea. Parcurse cu repeziciune strada care separa locuința lui de nunțiatură. La fiecare pas, vacarmul și gloata sporeau, ca și când toți locuitorii Florenței și-ar fi dat Întâlnire sub Încartiruirea vicarului papal. Pe ultima bucată de drum Îi veni greu să mai Înainteze. Escorta sa era nevoită să Își deschidă drum cu forța prin mulțimea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]