KorAP: Find »[drukola/base=verandă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...30 31 32 ...42 >

1,039 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270

întețiră. Prin crăpătură am zărit o femeie șleampătă. Am strigat: — Poliția! Lee își vârî piciorul între canat și tocul ușii. Eu am băgat mâna înăuntru și am scos lanțul. Lee trânti ușa la perete, iar femeia ieși în fugă pe verandă. Am intrat în casă, întrebându-mă unde-o fi câinele. Mă uitam în jur prin sufrageria jerpelită, când deodată un mastiff cafeniu, imens, sări la mine, cu fălcile larg deschise. Am bâjbâit după armă, dar bestia începu să mă lingă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
saloane pentru îndreptat părul, terenuri virane și magazine de băuturi alcoolice fără nume - numai cu firme de neon care clipeau ,B-Ă-U-T-U-R-I, la ora unu, în plină zi. Cotind la dreapta pe Hoover, Lee a încetinit și a început să scruteze verandele caselor cu etaj. Am trecut pe lângă un grup de trei negri și un alb mai în vârstă, care tăiau frunză la câini pe scările unei cocioabe excesiv de dărăpănate, și am remarcat că ăia patru ne-au mirosit că suntem polițiști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
că începuse să-i placă de individ. M-am ținut scai de el la secție, apoi l-am dus fuguța spre mașină printr-o droaie de reporteri, care ne-au asaltat cu întrebări. Când am ajuns acasă, Kay stătea pe verandă. Mi-a fost de ajuns să-i văd fața trasă ca să-mi dau seama că aflase deja. A fugit către Lee și l-a luat în brațe, murmurând: — Of, dragul meu, dragul meu! I-am urmărit cu privirea, apoi am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
meciului din octombrie, apoi l-am auzit pe Lee strigând: — N-o să înțelegi niciodată, așa că lasă-mă dracului în pace! Lee o luă la fugă, ocoli aleea și se îndreptă spre garaj, cu Kay după el. Eu am rămas pe verandă, surprins să văd cât de slab era înăuntrul său cel mai dur gagiu pe care-l cunoscusem vreodată. L-am auzit pornind motocicleta și peste câteva secunde a demarat și a virat la dreapta în scrâșnet de roți. Fără îndoială

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
prin fața ochilor în timp ce încercam să notez în spațiile albe informații despre mișcările lui Junior Nash. M-am sculat cu o durere de cap, perfect conștient că mă așteaptă o zi lungă. Tocmai se crăpase de ziuă. M-am dus pe verandă și am ridicat ediția de dimineață a Herald-ului. Pe prima pagină scria „Vânătoare de iubiți în cazul crimei atroce“, iar la mijloc, exact sub articol, era o fotografie a lui Elizabeth Short, sub care scria „Dalia neagră“, urmată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
și eu te-aș susține? Se descheie la haină și-mi arătă bastonul de cauciuc, prins la centură. — Crezi c-o să fie nevoie să-l folosesc? — Nu. Punem doar niște întrebări, i-am răspuns și am coborât din mașină. Pe veranda casei de la numărul 6024 stătea o doamnă în vârstă. Clădirea avea două etaje, plus parterul, acoperiș de șindrilă maro, iar în gazon era înfiptă o pancartă cu inscripția „CAMERE DE ÎNCHIRIAT“. Femeia mă văzu apropiindu-mă, închise Biblia și îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
și m-am trezit urându-i în sinea mea o cât mai grabnică ieșire din depravata lume a filmului. Mi-am păstrat pentru mine urarea, i-am zâmbit la rândul meu, apoi am ieșit. Bill Koenig stătea în picioare pe verandă, cu mâinile încrucișate la spate, iar Donald Leyes și Harold Costa erau trântiți pe șezlonguri, cu privirea buimacă pe care o ai după câteva scatoalce. Nu ei au omorât-o, mă anunță Koenig. Nu zău, Sherlock! Nu mă cheamă Sherlock

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
întuneric. Am oprit mașina vizavi de ea. Am rămas o vreme la volan și am refăcut în memorie planul casei, cunoscut de la vizita mea precedentă. Mi-am amintit de două dormitoare care dădeau într-un hol lung, o bucătărie, o verandă de serviciu în spate și o ușă încuiată pe hol, vizavi de baie. Dacă Fritzie avea un bârlog al lui, acolo trebuia să fie. Am mers pe alee până în spatele casei. Ușa de plasă de la veranda de serviciu era deschisă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
lung, o bucătărie, o verandă de serviciu în spate și o ușă încuiată pe hol, vizavi de baie. Dacă Fritzie avea un bârlog al lui, acolo trebuia să fie. Am mers pe alee până în spatele casei. Ușa de plasă de la veranda de serviciu era deschisă. M-am strecurat în vârful picioarelor pe lângă o mașină de spălat spre adevăratul obstacol ce-mi bloca intrarea în casă. Ușa aia era din lemn masiv, dar i-am pipăit tocul și am constatat că-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
Doar când am ajuns în America, am început să respect viteza legală. Și tot atunci m-a ajuns și jalea pentru moartea lui Lee. • • • Când am bătut la ușa lui Kay, peste dealurile din Hollywood se iveau zorile. Stăteam pe verandă, tremuram, iar norii de furtună și fâșiile de cer senin îmi păreau niște chestii ciudate, pe care nu voiam să le văd. Am auzit dinăuntru „Dwight?“, urmat de sunetul zăvoarelor trase. Apoi celălalt partener în viață al trioului Blanchard / Bleichert

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
Am fost boxer, i-am răspuns râzând. Fiicele îți sunt acasă? Stă cineva cu tine? Jane clătină din cap. — Nu și situația îmi convine. Bem un ceai în curtea din spate? Am încuviințat. Jane mă conduse prin casă până pe o verandă umbroasă, cu vedere spre o fâșie întinsă de gazon, care era plină de brazde pe mai bine de jumătate din suprafață. M-am așezat într-un șezlong, iar ea a turnat în pahare ceai cu gheață. — De duminică până acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
dintr-una într-alta, am ajuns unde-am ajuns. Cu inima bătându-mi nebunește, am întrebat, încercând să par indiferent: Ce știi tu despre ea? Jane goni cu piciorul o cioară care pusese ochii pe o tufă de trandafiri din fața verandei. — Ce știu despre femeile din familia Sprague are o vechime de cel puțin zece ani și e cam ciudat... Aproape grotesc. — Sunt numai urechi. Aș fi zis că ești numai dinți, replică Jane. Când a văzut că nu râd, și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
și escroc patentat, a fost mai dur. Răspunsul lui la „Bună, căcatule!“ a fost „Ești un labagiu alb“. El a lovit primul. Am făcut schimb de pumni aproape un minut, sub privirile unor membri ai găștii Chopper, care leneveau pe verandă. Era pe cale să mă învingă și aproape că am recurs la baston - treabă cu care nu devii legendar. În final am făcut o manevră à la Lee Blanchard, i-am ars niște lovituri succesive la mansardă și la parter, buf-trosc-buf-trosc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
parcat lângă mașina lui Kay și m-am repezit pe scări, mirosind a parfumul lui Madeleine. Camionul începuse să dea cu spatele, ca să iasă de pe alee. Am strigat: — Hei! La naiba, întoarce-te! Șoferul m-a ignorat. O voce dinspre verandă m-a oprit să alerg după el. — Nu m-am atins de lucrurile tale. Și poți să păstrezi mobila. Kay purta jacheta ei sport și o fustă pepit, exact ca atunci când am cunoscut-o. — Iubi! am zis. Apoi am întrebat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
de perete. Am aruncat cu balansoarul lui Kay în comodă și l-am făcut fărâme. Am răsturnat măsuța de cafea cu picioarele în sus și am folosit-o drept berbec, spărgând fereastra din față, după care am trântit-o pe verandă. Am adunat în șuturi covoarele în grămezi dezordonate, am tras afară sertarele, am dărâmat frigiderul și m-am năpustit cu un ciocan asupra chiuvetei din baie. Am dat în ea până când s-a desprins de țevi. Mă simțeam ca după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
I-am tras un șut ușurel și s-a deschis. Lumina de afară m-a ajutat să găsesc un întrerupător. Am aprins lumina și am dat cu ochii de o cameră pustie, plină cu pânze de păianjen. Am ieșit pe verandă și am închis ușa. Draperiile de camuflaj nu lăsau să se vadă nici urmă de lumină. Am intrat din nou în casă, am închis iar ușa și am blocat-o cu ajutorul unor așchii de lemn vârâte în zăvor. Odată intrarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324

ușii cu geam care ducea din bucătărie către grădina din spatele casei se vedea o siluetă masivă. Dar nu era Insch. Era un polițist supraponderal, cu o mină foarte tristă și cu o umbră care arăta două și jumătate. Stătea pe verandă și fuma țigară de la țigară. — Bună ziua, domnule, spuse el fără să se sinchisească să-și Îndrepte corpul sau să Își arunce țigara. Ce vreme Împuțită, nu? Nu era de prin partea locului: avea un accent clar de Newcastle. — Ajungi să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336

o mustră maică-sa. Suntem la masă. — Da, mamă, știu, dar e Henry. Scuzați-mă o clipă. Își luă telefonul și se îndreptă în camera de zi dar, dându-și seama că puteau s-o audă, se strecură afară pe verandă și-l auzi pe tatăl ei spunând “Pe vremea când lucram eu, niciun editor șef nu și-ar fi permis să telefoneze unui editor la ora nouă vineri seara decât dacă s-a întâmplat ceva foarte, foarte grav”, chiar înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
de sus ar da o petrecere numai cu musafiri care poartă proteze de picior. Ar fi vrut să fie oriunde altundeva, dar nu aici, nu acum. Jesse îi deschise lui Leigh portiera și o conduse pe o alee pănă la verandă, un spațiu larg și deschis în care se aflau doar un hamac și un balansoar. Lângă balansoar era o sticlă goală de Chianti și un singur pahar folosit. — Copiii tăi sunt aici? Mi-ar plăcea să-i cunosc, minți Leigh

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
în care se aflau doar un hamac și un balansoar. Lângă balansoar era o sticlă goală de Chianti și un singur pahar folosit. — Copiii tăi sunt aici? Mi-ar plăcea să-i cunosc, minți Leigh. Jesse se uită nedumerit împrejurul verandei, apoi zâmbi ca și când i-ar fi citit gândurile. — Ah, ai văzut locul de joacă pentru copii? E pentru nepoții mei — nu pentru copiii mei. Ceva din felul în care a spus-o părea categoric; chiar dacă își zise că nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335

Se transformau În păsări, Își desfăceau aripi de hîrtie motolită și dansau printre copiii care țipau, se urcau apoi unul În spatele celuilalt și se preschimbau Într-un cocoș mare, roșu. Jim Își pilotă aeroplanul din lemn de plută printre ușile verandei. În timp ce lumea adulților continua să existe deasupra capului său, dădu o raită prin sala de petrecere. Mulți dintre oaspeți se hotărîseră să apară necostumați, ca și cînd ar fi fost prea iritați de rolurile din realitate ca să le mai ardă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
umăr lîngă umăr, secerile lor sclipind În iarbă, În timp ce ele pălăvrăgeau fără Întrerupere. În urma lor, pajiștea doctorului Lockwood se Întindea ca un șantung verde. — Bună, Jamie. Iar meditezi? zise domnul Maxted, tatăl celui mai bun prieten al lui, ieșind pe verandă. Era o figură solitară dar plăcută, purtînd un costum din piele de șagrin, care Înfunta realitatea printr-un pahar mare de whisky cu sifon; privi dincolo de țigara de foi, spre femeile care curățau buruienile. Dacă toți oamenii din China s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
tenis, un infanterist alergînd pe pajiște cu pistolul cu aer comprimat, căzînd Împușcat În straturile de flori și ridicîndu-se din nou ca să atace stîncile artificiale de sub catargul steagului. De la adăpostul chioșcului de vară, Jim se uită În sus spre ferestrele verandei. Un avion care trecu pe deasupra lui Îl făcu să-și spună că nu trebuia să alerge prea brusc pe pajiște. Deși neclintită, grădina părea că Întunecată și sălbăticită. Iarba netăiată Începuse să se legene În bătaia vîntului, iar rododendronii erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
Închidă un robinet de la bucătărie și toată apa din rezervor se scursese. Cămara era bine aprovizionată cu sifoane cu apă minerală, dar el acceptase deja faptul că mama și tatăl lui nu vor mai veni acasă. Se uită pe ferestrele verandei la grădina năpădită de buruieni. Nu era vorba de faptul că războiul schimba totul - căci lui Jim Îi plăceau schimbările -, ci de faptul că lăsa lucrurile așa cum erau, dar Într-un mod ciudat și neliniștitor. Chiar și casa părea sumbră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
de mîinile pușcașilor nemți Înnebuniți pe pereții chesonului. Oare urmau să se comită crime În toate piscinele din Shanghai, iar pereții acestora erau Îmbrăcați În ceramică pentru a se putea spăla sîngele? Părăsind grădina, Jim Își trecu bicicleta prin ușa verandei. Apoi, făcu ceva ce Își dorise - să se urce pe bicicletă și să se plimbe prin camerele oficiale, pustii. Imaginîndu-și Încîntat cît de șocați ar fi fost Vera și servitorii, ocoli cu Îândemînare biroul tatălui său, intrigat de urmele pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]