1,179 matches
-
a submarinului și atinse podeaua. De dincolo de metalul protector, radioul său se trezi imediat la viață: — ... acolo? Norman, ești acolo? Răspunde, te rog! Era Harry. — Sunt aici, răspunse Norman. — Norman, pentru numele lui Dumnezeu... În acel moment, Norman văzu strălucirea verzuie și Își dădu seama de ce se legănase submarinul. Calmarul se afla la numai zece pași, răscolind sedimentele de pe fundul oceanului, zvârlindu-și tentaculele amenințătoare spre el. — ... Norman, vrei să... Nu era timp de stat pe gânduri. Norman făcu trei pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
o sută de metri de habitat. O auzi prin intercom, respirând din greu. — Se vede ceva, Norman? — Nu, nimic. Își concentră atenția spre orizont, acolo unde Își făcea Întotdeauna apariția calmarul. Primul lucru care se ivea mereu era strălucirea aceea verzuie de la orizont. Dar acum nu se vedea nimic. Beth gâfâia. Simt ceva, Norman. Simt apa... În valuri... puternice... Pe ecran apăru: AM SĂ VĂ UCID. Nu se vede nimic? Întrebă Beth. Nu, nu văd absolut nimic. O văzu pe Beth
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
noastre”. Trecând în lumea amintirilor, se aplecă și rupse o plantă din cele câteva tufe răzlețe ce crescuseră printre celelalte flori. Ceva nelămurit îl făcu să zăbovească asupra ei. Înflorise și ea. Îi privi albul petalelor lunguiețe și cu nervuri verzui pe margini. Observă că din tulpina-i firavă se prelingea, picătură cu picătură, un lichid aproape vâscos și ușor lipicios. „Hm! Astai planta din care nu gusta Bătrâna niciodată... O evita sistematic. Parcă tușea în apropierea ei. Fornăia...”. Năucit parcă
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
câteva săptămâni înainte să nasc ajunsesem enormă. Eram complet circulară. Din cauza faptului că singurul lucru care mă mai încăpea era un soi de pulover, lung, din lână verde, și a faptului că, de la vomatul încontinuu, fața îmi era tot timpul verzuie, arătam ca un pepene verde care și-a tras o pereche de ghete și s-a dat cu puțin ruj. Acum, cu toate că nu mai eram verde, din toate celelalte puncte de vedere tot ca un pepene arătam. Ca un pepene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
modul de utilizare al aparatelor, le utilizau plini de rîvnă, conții, din vîrful unui turn admirăm orașul, e frig, a Început lapovița, studiem prin lunetă catedrala Saint Bavon, Înaintea căreia se află o sculptură modernă, cinci siluete din bronz, netede verzui, rugîndu-se În genunchi. La Bruges ploua mărunt. Însă Înainte de-a intra În oraș, n-am putut refuza propunerea lui Arie de a vizita celebra clinică universitară, cea mai mare din Europa, degeaba i-am spus că nu mă interesează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
orice să asist măcar la unele, cum avusese norocul, cel mai adesea fără să vrea și indiferent, Andrei Vlădescu. Existau cafele cu caimac înmiresmând aerul, sticluțe cu lichior mai gros decât uleiul, pe care îl beau din păhărele mici și verzui, de cristal încrustat, prăjiturele multe și variate, pufoase și proaspete, alune mărunte de pădure oferite în boluri chinezești, pătrățele de ciocolată elvețiană învelite în poleială portocalie, fructe, frunzulițe de ceai verde, pentru cei cu gusturi și mai alese, oferite într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
picioare fine, șolduri late, sâni mici, aluneca prin spațiul acela strâmt cu mișcări timide, de parcă s-ar fi speriat că are oaspeți. A căutat într-un dulap și a adus o sticluță cu coniac din care a turnat în păhărele verzui așezate pe o tăviță portocalie de plastic. Încăperea se umpluse de aromă de cafea și de mirosul dulceag al coniacului. A râs stingherită, așezându-se pe pat, nu departe de Andrei Vlădescu, și-a întins puțin rochia peste pulpele strânse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o spun eu, tu să taci.“ Patricia se uita la el încremenită, apoi și-a adus din spatele perdelei un scaun alb de bucătărie și se străduia să-și acopere genunchii. Andrei Vlădescu îl privea liniștit. A sorbit încet din păhărelul verzui, apoi s-a ridicat să plece. „Nu, domnu’, se poate?“, a zis bărbatul apucându-l de haină. „Stai aici, schimbăm și noi o vorbă, ce dracu’?. Ești prietenu femeii, ești și prietenu meu, nu pleacă nimeni. Bem sticla asta până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ție, un fel de Însemn distinctiv, ca o semnătură. Toată lumea știe că, orice-ar fi, Miranda Priestly poartă o eșarfă albă Hermès. Nu că-i grozav? În clipa aceea am observat că Emily poartă, petrecută prin găicile pantalonilor, o eșarfă verzuie care abia se ițea de sub tricoul alb. — Uneori Îi place să amestece stilurile și probabil că asta e una din acele ocazii. În orice caz, tâmpiții de la departamentul de modă habar n-au ce-i place. Uită-te numai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Răspunde chiar ea la telefon!!!!“ Am murmurat ceva cum că și mie mi se Închidea uneori telefonul În nas, dar Miranda Își pierduse deja interesul. Se holba nu la mine, ci la caserola mea cu supă. Câțiva stropi din lichidul verzui Începuseră să se prelingă pe margine. Și‑a Întors privirea, plină de dezgust, atunci când a realizat că nu numai că aveam În mână ceva comestibil, dar chiar aveam de gând să consum acel ceva. — Scapă imediat de chestia aia! a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
deranjeze pe domnul Leonard, dar era dificil să mergi fără să fii auzit, din cauza scîndurilor scării care scîrțîiau și trosneau. Se duse la spălător, apoi stătu acolo cîteva minute În baie, spălîndu-se pe față și pe dinți. Fața Îi era verzuie datorită luminii filtrate prin iedera care Înăbușea fereastra. Apa bufnea și bolborosea prin țevi. LÎngă boiler era o cheie, pentru că apa se oprea uneori de tot - și atunci trebuia să lovești țevile puțin, și să-l faci să se reaprindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să scotocească prin el. Bucătăria era una de modă veche, victoriană, cu blaturi lungi de lemn și chiuvetă ciobită din piatră. La fereastră erau bare metalice, la fel ca la celălalte, și Între acestea se Încolăcea iedera. Era o lumină verzuie, foarte blîndă. — Ți-o imaginezi pe bucătăreasă și pe servitoare umblînd prin cămară, zise Helen Învîrtindu-se prin jur. — Da, așa-i. Și pe polițistul de zonă, strecurîndu-se la mijlocul rondului să bea o ceașcă de ceai. Fără să-i urmeze cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Dar ce portrete! Uluitoare, Edo! Absolut uluitoare! Expresive într-un mod pe care nu mi l-aș fi imaginat. Puncte și linii foarte subțiri sau, dimpotrivă, foarte groase. Pete aruncate pe foaie, totul în aceeași culoare neagră - uneori cu nuanțe verzui. Ordine și dezordine deopotrivă. Și toate aceste puncte și linii alcătuiau portrete atât de expresive și de puternice, încât îți rămâneau întipărite în creier. Le am și acum în minte, pe fiecare dintre ele, deși Eduard le-a strâns cu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ca și cum ochii mei imenși pu teau cuprinde doar ceea ce era în capul meu. Era un desen ciu dat, cum nu mi-aș fi imaginat. Și, totuși, incredibil era că mă recunoșteam în acel chip trasat incomplet, din linii și puncte verzui aproape străvezii. Mă recunoșteam, culmea culmilor, și așa cum sunt, și așa cum mi-aș fi dorit să fiu. M-a emoționat atât de mult desenul, încât, în loc să-mi dea elanul să mă apuc de scris, m-a blocat, pur și simplu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și în același timp curioși. Iar fruntea - întreaga frunte - era populată cu imagini: siluete de oameni, pânze de păianjen aducând a valuri de mare și multe semne de întrebare. Restul trăsăturilor feței erau mai mult schițate, din linii și puncte verzui aproape străvezii, la fel ca în celelalte portrete. Clara se întoarse cu privirea la ochii din tablou și abia atunci văzu că în pupile se oglindeau o parte din fantasmele care apăreau în frunte, ca și cum ochii imenși cuprindeau doar ceea ce
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
o podoabă capilară excelentă. Datorită conținutului ridicat de aur curat, ce presupunem că-l înglobează firul de păr blond, acesta e ideal pentru confecționarea aparatelor, plasate în platforma meteorologică, pentru măsurarea umidității din atmosferă, numite higrometre. Prin aerul de acvariu verzui al pădurii luxuriante, se zări stupoarea omului cu musculatura ilustră, care rămase perplex, auzind considerația aceasta de alchimist insensibil, emanată la adresa încântătoarei blondine. Protestă la fel de slobod și de afectat, ca de obicei: Uf, ce sacrilegiu! exclamă el, dorind ca frumoasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
o apropie de obrazul Profesorului, adânc brăzdat de dunga roșie. Maimuțica arătă pe dată înțelegerea a ceea ce i se cere, gâlgâi câteva șuierături de acceptare a sensului misiunii poruncite și, făcând un salt dibaci, se micșoră cu rapiditate în cleștarul verzui al atmosferei pădurii, pe acolo, pe unde fluturi violeți înaintau în zvâcnete și zigzaguri cu efect de caleidoscop. În curând, se înapoie, smuncindu-și coada lungă după ea, ca pe o trenă plimbată pe pardoseala de mozaic a unui castel. Adusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
puțin din păcate. Cu gesturi lente, se încheie la nasturii mantalei lungi și, înainte să iasă, își aruncă automatul pe umăr. Afară, pentru câteva clipe, privește cerul negru ca smoala. Luna se vede clar pe boltă, apatică, cu o nuanță verzuie, bolnăvicioasă. Ninsoarea încetase și gerul puternic al nopții începe să se facă simțit. Un vânt tăios spulberă troienele ca să le ducă, dezordonat, în altă parte. Își ridică gulerul și învăluit în aburii propriei lui respirații, pornește fără grabă. Pe albul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ușă. Mă anunț eu singur! Apasă clanța cu un gest brusc și intră în cameră. Pătrunde într-o încăpere nu prea mare, cu pereți albi. În mijloc, o masă dreptunghiulară maro închis, înconjurată simetric cu șase scaune tapițate cu piele verzuie, pe colțul căreia se află o mașină de scris care poartă urmele unei folosințe îndelungate. Un cuier pom de care este agățată o manta militară și trei fichete metalice gri, completează mobilierul. Ce este Willy? Ți-am spus că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
însuși, ucis înainte de a-și fi trăit viața. În timp ce Zogru fâlfâia deasupra cadavrului, Ghighina privea și ea îngrozită vălul uriaș, ca o frunză plutitoare, cu fața lui Pampu mișcân-du-se ca și când ar fi fost prinsă într-o picătură uriașă de ulei verzui." (p. 68). Cu asemenea fluid și propulsor epic, mobilitatea internă a romanului este asigurată. Viața fără capăt a lui Zogru se împletește cu existențele date, finite ale pământenilor, într-un cadru de continuitate istorică și stabilitate geografică. Bampirul care se
Un vampir de treabă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8377_a_9702]
-
roșu, albastru, negru, verde, galben, alb, se așează 6 inele de hârtie cenușie. Peste toate se așează o hârtie albă subțire (preferabil hârtie de mătase) sau o sticlă albă mată. Rezultatul: inelul de per culoarea roșie va primi o nuanță verzuie, cel de pe albastru o nuanță gălbuie etc. deci va ieși în evidență culoarea contrastantă. Cu prilejul experiențelor privind contrastul culorilor experimentatorul va avea grijă ca între culorile respective să nu fie o diferență de luminozitate, căci contrastul de luminozitate poate
Metode și tehnici experimentale. Suport de curs by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
răzbunare, în iunie 1884, a ticluit chiar el scrisoarea veninoasă prin care Eminescu era distrus. Ba chiar a pus-o în versuri și-a semnat-o: Macedonski , înainte de-a o împrăștia prin București. Foile volante, pe care, în cerneală verzuie, plutea marca otrăvitoare a infamiei, zburau de la Filaret la Cotroceni și din Podul Mogoșoaiei în Dealul Spirii. Oamenii vorbeau, puținii cu știință de carte le citeau celorlalți, mânia creștea la foc mic: încet, dar sigur. Un nume flutura pe buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de țigări. A așezat-o pe scaun în locul sacoșei. Apoi, cu un gest simplu, exact, a deschis și cutiuța, apăsând pe-o clapetă. Înăuntru, turnat în învelișul de lemn, un paralelipiped metalic, mic, rafinat, cu taste de lemn și geam verzui. „Nanocomputerul lui Camil Petrescu!“, am exclamat. „Nano...ce?“, s-a mirat Maria. Am privit-o cu surprindere. Mai auzise cuvântul, și nu reacționase; sau poate nu-mi aminteam eu bine? „Nanocomputerul este un computer miniatural, care funcționează la nivel atomic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
groase, carpetele nelipsite de pe Litoral: răpirea din Serai, lampa lui Aladdin, partida de poker dintre căței. Prin materialul plușat, buldogul îi pasa cu laba un as de treflă șoricarului pe sub masă. În rest, pereții arătau normal: albi, coșcoviți, cu floricele verzui pictate pe tavan. M-am uitat împrejur. Camera nu-ți oferea decât o fereastră, lată și joasă. Puteai s-o încaleci și săreai în grădină. Mihnea a acoperit-o cu un fel de draperie sau de perdea opacă, nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scria nimic pe ele sau se șterseseră semnele sau poate nu le deslușeam eu. Păreau în același timp lăcuite și uscate; unele cedaseră, brăzdate de mici crăpături care se întinseseră pe două-trei striații. Ecranul fusese plasat în centru, printre taste. Verzui, apos, cu o mică scrijelitură în partea stângă; avea dimensiunea unui timbru. Parcă semnase cineva pe el cu un stilet sau o șurubelniță fină. Tânărul Lupu a apăsat repede pe câteva taste și ecranul s-a luminat. Ne-am aplecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]