857 matches
-
accesibile, nu-1 mai speriau. Băieți buni și simpli în cămașă de zefir, domnul Paul însuși în vestă, confecționau acel chic așa de impunător. Astfel privit din atelier, prin ușa de comunicare, însuși snobul nesuferit Trubadurului, care trebuia să poarte acel veston perfect, înceta de a pare arogant cum era pe pistă, la curse, sau pe scara de marmoră a palatului Maxențiu. Po-acolo, prin dos, Lică intrase la început cu mister Whip. Domnul Paul lucra croitorie cu două intrări separate, pentru
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
mea!" Victimele refuzului erau selectate uneori după aspect si alteori după toanele domnului Paul și ale premierului inițiat. Prin-tr-o întîmplare, premierul era tecucean. Duioasă concetățenie cu Lică. Cunoștea pe Braim croitorul, cafeneaua Jigal și grădina publică. Uneori Lică îsi scotea vestonul și încerca vreunul abia terminat, croit după ultima modă. Băiat bine făcut, îi sta bine, deși îl schimba mult. Deprins cu aspectul lui sprinten, desenul nou al trupului i se părea curios acolo, în oglinzile mobile. Ca și Ada deunăzi
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Ca și Ada deunăzi, admira acolo pe domnul acela grav, care de profil îi părea străin si îsi recunoștea cu plăcere, din față, capul cu micn freză pe frunte. Făcea astfel repetiții folositoare, dar nu cuteza încă să-și înlocuiască vestonul secret ce-i făcea crupă, cu buzunarele puse sus ca să-și afunde în ele mâinile fără lucru. Se lăsase însă ispitit să comande un rând de călărie și unul de oraș, tot sportiv, la fel cu al lui mister Whip
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
vestibul într-o casă nouă de raport pe bulevardul Pake. Mobilierul era nou și modem și putea acum învîrti în oglinzi proprii și într-adevăr bune 225 1,1 - .-erio,ir"ip despletite. Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns vestoanele domnului Paul. O tăbliță de bronz anunța cu litere discrete lecțiile de echitație ale domnului L. Petrescu. Acele lecții nu erau chiar numai o etichetă de formă pe ușa unei camere de rendez-vous. Lică avea doi-trei elevi recrutați la curse
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
cei doi domni mai în vârstă - sau care mie, atunci, îmi păreau mai în vârstă - și purtând uniformă cum râd, batjocoritor și compătimitor totodată, ca și când ar fi știut ce anume îl aștepta pe băiatul în pantaloni scurți. Mâneca stângă a vestonului purtat de plutonier era goală. Apoi timpul a trecut. Ne-am obișnuit cu viața de baracă în paturile cu două etaje. O vară fără Marea Baltică și sezon de baie, care nu se mai termina. Expresiile unui subofițer care pretindea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
niciodată piedica, nu am tras niciodată vreun foc de armă, nu are drept scop decât încercarea retroactivă de a atenua rușinea rămasă. În orice caz, e cert: noi nu am tras. Dar mai puțin sigur e când anume am schimbat vestonul meu de uniformă pe unul mai puțin împovărător. S-a întâmplat din propria mea decizie? Mai degrabă, caporalul a fost acela care, cu ochii pe runele de pe gulerul vestonului, mi-a ordonat să fac schimbul și l-a făcut posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
am tras. Dar mai puțin sigur e când anume am schimbat vestonul meu de uniformă pe unul mai puțin împovărător. S-a întâmplat din propria mea decizie? Mai degrabă, caporalul a fost acela care, cu ochii pe runele de pe gulerul vestonului, mi-a ordonat să fac schimbul și l-a făcut posibil printr-o intervenție concretă. Prin mine, el ajunsese, fără să sufle vreodată o vorbă despre asta, într-o societate suspectă. La un moment dat, probabil în pivnița plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe noi, ai încurcat-o, băiete, cu podoaba aia de la guler. Pe ăia ca tine îi împușcă direct. Un glonț în ceafă și gata...“ Probabil că el a „procurat“, cum se spunea în germana infanteriștilor, nu mai știu de unde, un veston normal de Wehrmacht. Fără găuri de glonț și pete de sânge. Mi se și potrivea. Acum, fără runa dublă, îi plăceam mai mult. Până și eu m-am convins să-mi placă deghizarea ordonată. Atât era de grijuliu îngerul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
numită viitor, nu putem înainta decât cu plumb în picioare. Astfel împovărat, văd, de la o distanță de șaizeci de ani, cum un băiat de șaptesprezece ani cu un suport de mască de gaze deturnat de la scopul lui și cu un veston de uniformă croit parcă pentru el, se străduiește în continuare, alături de un caporal hârșit și tenace, presimțind orice primejdie și căruia nu-i citești pe față că e de meserie frizer, să se alăture unor fragmente de trupe ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
-vă, copii, cât de lungă și de contorsionată e schija... Abia după asta mi-a fost bandajat umărul stâng, care abia dacă sângera, dar în care se putea bănui prezența unui corp străin din metal, chiar dacă unul mic. Gaura din vestonul uniformei mele abia dacă putea fi zărită. Brațul care atârna era fixat cu o fașă. Deoarece punctul principal de prim-ajutor se situa convenabil de aproape de o gară de mărfuri, nu există imagini cu alte opriri de tranzit. Pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
văzut cît de slabe și albe erau și am simțit cît de minunată era apa întunecată care îmi înconjura slăbiciunea ca un vas. Am stat acolo pînă cînd zgomotul a revenit și atunci mi-am descheiat cămașa, mi-am scos vestonul și am lovit apa cu o mînă. Am privit în jur către ceilalți copii și le-am zîmbit mulțumit, în ciuda faptului că nici unul dintre ei nu-mi dădea atenție. Trecu un șlep care trimise un val de balonașe înspre plajă
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
să o prindă, fuge în alt colț. Trafulică o cheamă spre el și stă ghemuit ca și pisica, apoi cu un ultim efort se târăște spre ea și o prinde. Face semn că a prins-o și o bagă sub vestonul de pompier, la sân. Cei care îl priveau, mulțimea curioasă începe să-l aplaude. Dar de unde se afla, îi vede pe toți ca pe niște pitici. Amuțește. Simte că stomacul i s-a întors pe dos. O amețeală îl cuprinde
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
explică situația. Peste câteva minute, elicopterul se rotește în jurul turnului, coborând coarda de salvare cu cârligul de prindere. Mulțimea de gură-cască privește uimită ca la o scenă de cascadorie. Coarda este lăsată cu precizie până la Trafulică. Acesta, ținând pisica sub vestonul de pompier, prinde cârligul de la coardă și-l leagă de centura sa, iar pilotul, văzându-l agățat, îl ridică din turn, trăgându-l spre elicopter. Mulțimea aplaudă. Trafulică ține ochii închiși și-i tot numai o apă din cauza transpirației provocată
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
lasă restul echipajului la mașina de intervenție și fuge întrun suflet spre locul unde subordonatul său este lăsat la pământ. Acesta, când îl vede pe majur, ia poziția de drepți. - Domnule comandant, raportez: am salvat pisica! Apoi o scoate de sub veston și i-o întinde în aclamațiile celor adunați spontan în piața palatului. Pisica era un biet motănel roșcat, speriat ca și el de ce vede. Bietul motănel pornise și el la prima aventură ca să prindă vreo vrabie sau porumbel tocmai pe
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
pauză. Apoi ușa se deschise și apăru o femeie tânără. Sau, cel puțin, Gosseyn presupuse că persoana aceea blondă îmbrăcată într-o uniformă bărbătească, cu pantaloni, dar având numai o bluză colorată, în partea de sus a corpului, și fără veston... că această persoană drăguță la față era de fapt, mama care fusese strigată atât de insistent mai devreme. Și, într-adevăr, când vorbi, era vocea muzicală a unei femei. - Domnule, Enin mi-a povestit despre dumneata. Nu prea își amintește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
treaba asta ca și făcută." Spunând acestea, fața își pierdu orice urmă de zâmbet. - Așa că nu primesc acest mesaj intim, al cărui mesager este cineva pe care nu l-am văzut niciodată. Privirea cercetătoare a lui Gosseyn descoperise pe neașteptate vestonul individului - cel puțin avea aceeași culoare cu pantalonii pe care-i purta acesta. Zăcea aruncat pe ceea ce bănuia că era masa barului acestui birou, în colțul îndepărtat. Odată făcută această descoperire se simți mai bine și se ridică în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
înapoia ușii. Exact în momentul acela, Gosseyn îl transmise în lumea aceea înghețată. Gosseyn puse mâna cu hotărâre pe clanța ușii și spuse, ca și cum ar fi vorbit cu Gorrold. - Ne mai vedem noi, domnule. Aproape simultan, privirea îi căzu pe vestonul aruncat pe masa de la bar. Cu ajutorul super-creierului execută fotografierea. Și imediat o transmise și pe ea în lumea aceea înghețată. După aceea, închise ușor ușa în spatele lui. Și, în curând, trecea pe lângă secretară și ieșea prin ușa dinspre stradă, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
bej-închis și o cămașă maron, șosete și pantofi, se trezi întrebându-se ce s-o fi întâmplat cu costumul pe care-l purta în momentul când a fost transportat în capsula de la bordul navei străine. Oare să se afle un veston, pantaloni, cămașă, cravată, șosete și pantofi, aruncate grămadă, în holul exterior al biroului lui Gorrold? Aceasta era prima posibilitate. Greu de crezut că senzația de vârtej, care precedase momentul transferului afectase și altceva în afară de corpul său. În procesul de similarizare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
E doar un loc în care să va schimbați hainele. Oricând după zece seara, spune ea, sub rampele podului. Problema numărul unu a soților Keyes e întotdeauna ce să poarte. Pentru un bărbat pare ușor. Trebuie doar să-și poarte vestonul și pantalonii pe dos. Să-și pună pantoful stâng pe dreptul și invers. Voilà - pari olog și smintit. — Sminteala, spune Inky, e noua sănătate mintală. Miercuri seara, după valsul cu foametea, Packer și Evelyn ies din sala de bal a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
dai pisicii. Zice: N-am chef să mă gândesc la așa ceva de câte ori mă linge Cora pe față... Scormonind după bandaje, am găsit costumele. Căutam în culise pânze curate pe care să le tăiem fâșii, și am dat peste robe și vestoane de vodevil și operetă. Împăturite în hârtie, împreună cu bucăți de naftalină, așezate în cufere și în pungi de haine, am dat peste crinoline și togi. Peste chimonouri și kilturi. Peste cizme și peruci și armuri. Fiindcă doamna Clark a tăiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Cora îl duce la baie, împreună cu ultimele două lame. Plătește cu aceeași măsură. A doua zi vine un detectiv târând fata de păr. O lasă să cadă pe jos, lângă biroul ei. Scoțând o agendă și un stilou din buzunarul vestonului, scrie: „Cine a avut-o ieri?”. Și, ridicând-o de pe podea, netezindu-i părul, Cora îi spune un nume. Unul la întâmplare. Al unui alt detectiv. Ochii i se îngustează, și, scuturând din cap, omul cu agendă și stilou zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cu o voce tăioasă, de nesuportat. Constantin i-ar fi sfărâmat gura, să n-o mai audă. Se uită după ceva, s-o lovească. Se întoarse spre scaun și văzu boarfele de pe el : cămașa de pânză groasă a roșcatului, capela, vestonul cu galoane de caporal, geanta de curier nouă-nouță, făcută din toval gălbui și încuiată cu un lacăt mare, centura cu baioneta prinsă de ea... Roșcatul sărise din pat, își trăsese pantalonii, se încălța cu o viteză uluitoare. Constantin apucă centura
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Roșcatul sărise din pat, își trăsese pantalonii, se încălța cu o viteză uluitoare. Constantin apucă centura, își înșuruba cu grijă, atent, degetele pe mânerul baionetei. Avea senzația că mânerul frige. Roșcatul se apropiase de el, voia pesemne să și ia vestonul și celelalte lucruri. „Să nu dai în mine“, spunea. „Eu n-am nici o vină. Dânsa m-a acostat, pe stradă, mi-a făcut propuneri. De unde să știu eu că e femeie măritată ?...“ Constantin nu-l auzea. Încremenise. În fața lui se
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
arhanghelilor zugrăviți prin biserici. Numai că flăcările erau negre... O clipă, se uită înnebunit. Apoi împinse cât putu de repede mânerul și aruncă centura cu baionetă cu tot. Roșcatul o culese de pe jos și se încinse cu ea. Își îmbrăcase vestonul, își luase capela și geanta din cuier. Lui Constantin i se păru o clipă că nu mai avea baionetă. „Poate a pus-o în geantă“, se gândi el. Roșcatul se întoarse spre Lilly. „Am onoarea să vă salut“, îi spuse
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Geaba temenele! mai șopti, încă o dată, chiaburul Petrea Păun, cugetând la primarul care, după așezarea tancurilor sovietice la hodină și la huleai și după amuțirea tunurilor, dăduse îndemn la horă în Goldana. El, cel dintâi, făcând îndemn fanfarei și purtând veston stacojiu, ca zorii primăverii vieții noi, ieșise la joc, bătând din pinteni, sub stejarul de la Primărie, în cizmele lui ofițerești, lustruite de sărbătoare. În duduit armonios de alămuri, Păun cel blând și de treabă, cum îl numeau oamenii din Goldana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]