4,446 matches
-
ostaticilor. — Păi, dacă ostaticii sunt deja stârvuri... noi ce dracu’ mai căutăm aici? Încercăm să-i eliberăm pe cei care mai sunt în viață. Dacă a mai rămas vreunul. După părerea mea, nu cred să mai fi rămas vreunul, fiindcă vulturii ăștia zboară peste patru locuri diferite. - Sam Muller adăugă, plescăind din limbă cu o figură scârbită: Chiar acum, cinci vulturi fac un adevărat banchet cu trupul băiatului și al numărului doi. - Își privi șeful pieziș și-l întrebă: Crezi într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mai sunt în viață. Dacă a mai rămas vreunul. După părerea mea, nu cred să mai fi rămas vreunul, fiindcă vulturii ăștia zboară peste patru locuri diferite. - Sam Muller adăugă, plescăind din limbă cu o figură scârbită: Chiar acum, cinci vulturi fac un adevărat banchet cu trupul băiatului și al numărului doi. - Își privi șeful pieziș și-l întrebă: Crezi într-adevăr că asta înseamnă că i-au omorât și pe ceilalți? Nu știu ce să spun. Sud-africanul se gândi câteva clipe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
apuca să omoare patru persoane în patru locuri diferite și destul de departe unul de altul. Asta chiar că n-o înghit! — Nici eu... - recunoscu armeanul. Dar nu găsesc nici o altă explicație. Și, în fond, ce contează acum deasupra cui zboară vulturii? Dacă nu ne mișcăm, în curând vor zbura deasupra capetelor noastre. — Când trebuie să vină avionul? — Peste trei zile. — Trei zile? spuse îngrozit unul din cei de față, care până atunci ascultase liniștit așezat pe o piatră. Și nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
trei zile ca o mantie invizibilă deasupra bătrânilor munți. Niciodată, în mii de ani, nu avusese loc un asemenea fenomen în capătul acela pierdut din deșert. Niciodată nu s-a întâmplat să coincidă atâtea vieți... Și atâtea morți. Sute de vulturi, zeci de hiene și șacali și aproape douăzeci de oameni își împărțeau un spațiu rezervat dintotdeauna câtorva antilope famelice și capre sălbatice. Și hoiturile puțeau. O grămadă de hoituri! Pentru țânțarii din uitata salină, acela era, fără îndoială, minunatul ospăț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dor de fum și de asfalt. Îi era dor de zăpadă și de frig. Îi era dor de zgomotul străzii. În clipa aceea ar fi dat orice ca să poată vedea, înălțându-și privirea, sute de rândunele zburând. Dar zburau numai vulturii. Zeci de vulturi ce coborau desenând cercuri din ce în ce mai mici, deoarece, în curând, pământul avea să se răcească și pentru ei se apropia ora ospățului. Cu toate că-i intrase nisip în nas, simți duhoarea fetidă ce plutea în aer. Duhoarea morții. Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și de asfalt. Îi era dor de zăpadă și de frig. Îi era dor de zgomotul străzii. În clipa aceea ar fi dat orice ca să poată vedea, înălțându-și privirea, sute de rândunele zburând. Dar zburau numai vulturii. Zeci de vulturi ce coborau desenând cercuri din ce în ce mai mici, deoarece, în curând, pământul avea să se răcească și pentru ei se apropia ora ospățului. Cu toate că-i intrase nisip în nas, simți duhoarea fetidă ce plutea în aer. Duhoarea morții. Unde dracu’ sunt vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cadă foarte încet, risipind întunericul și conferind peisajului, care era, în sine, fantasmagoric, o înfățișare și mai tenebroasă, dacă se poate imagina așa ceva. Noaptea se făcu zi. Și tăcerea se umplu de larmă, deoarece, aproape în aceeași clipă, zeci de vulturi își înălțară zborul, agitându-și zgomotos aripile, în timp ce hienele, șacalii, fenecii, antilopele, caprele, până și șobolanii, șerpii și un sprinten ghepard, ce abia sosise atras de duhoarea purtată de vânt până în inima câmpiei, începură o cursă nebunească fără țintă, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
în mod indiscutabil, dar goana nebunească, de colo până colo, a animalelor ce se ciocneau unele de altele, ba chiar și cu oamenii, era un spectacol amuzant, demn de a fi privit cu un zâmbet pe buze. La rândul lor, vulturii își înălțau zborul, croncănind în momentele când cerul se lumina, dar se lansau spre pământ de îndată ce domnea din nou întunericul, într-un continuu du-te-vino, părând a nu ști ce carte să păstreze, fiindcă de la facerea lumii nici o ființă înaripată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
scoase o înjurătură, când își dădu seama că fiecare rănit ce sângera din abundență sau avea febră consuma mai multă apă decât dacă ar fi murit. — Mizerabili! Când se lumină de ziuă, descoperiră, de asemenea, că stârvurile ce atrăseseră atenția vulturilor, hienelor și șacalilor nu erau ale prizonierilor în căutarea cărora veniseră, așa cum își imaginaseră, ci a patru capre prăpădite puse cu pricepere în locuri unde cu greu se putea ajunge, ceea ce le întări încă o dată ideea că erau victima unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
un cuptor. Și ce-o să facem atunci? — Ferește-mă Doamne de prieteni, că de dușmani mă feresc singur! - interveni pe un ton plângăcios cel mai mic dintre frații Mendoza, care se vedea că e complet epuizat. În comparație cu tine, până și vulturii par mai sculativi. Ți-a spus cineva vreodată că pari o cucuvea, nu un mercenar? Numărul unu încuviință, dând ușor din cap: Întotdeauna când îmi dau seama din timp de vreo primejdie pe care alții se încăpățânează să n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
rezultatul. Mai bine acceptăm o înfrângere decât să regretăm un dezastru. — Mai e cineva de acord...? — Aici începe să fie cald și mi-e sete - observă un glas anonim. Iar mie mi-ar cădea foarte prost să ajung hrană pentru vulturi. Mecanicul studie cu atenție trupa demoralizată, păru să ajungă la concluzia că nici unul dintre acei duri mercenari nu era deloc dispus să facă o faptă eroică mai potrivită cu filmele proaste decât cu autenticul profil moral logic al unei bande
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
naiba nu ți-l zburăm chiar aici... Îmi pare rău. — Îți pare rău...? repetă stupefiat cel rănit la picior. Patru oameni au murit, unii pierdem mult sânge și, dacă tuaregii ăștia nu ne ajută, mâine seară o să fim hrană pentru vulturi. Și tu spui doar că-ți pare rău. - Îl scuipă zgomotos și conchise: Du-te-n mă-ta! Mecanicul se așeză pe o piatră, își ascunse câteva clipe fața în mâini, își aranjă cu degetele părul murdar și, în cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
se menține constant, deocamdată - răspunse beduinul. Roagă-te să continue așa, că altfel o să-ți pierzi camarazii. Cel mai rău va fi în zori. — De ce? — Atunci e momentul când vântul șovăie dacă să se potolească sau să bată cu furie. Vulturii ne vor da de știre. — De ce vulturii? — Aici miroase a hoit. Dacă sosesc în zbor de departe, înseamnă că vântul se liniștește. Dacă-și caută adăpost și-și ascund capul între aripi, înseamnă că o să înceapă furtuna. Ei sunt singurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-te să continue așa, că altfel o să-ți pierzi camarazii. Cel mai rău va fi în zori. — De ce? — Atunci e momentul când vântul șovăie dacă să se potolească sau să bată cu furie. Vulturii ne vor da de știre. — De ce vulturii? — Aici miroase a hoit. Dacă sosesc în zbor de departe, înseamnă că vântul se liniștește. Dacă-și caută adăpost și-și ascund capul între aripi, înseamnă că o să înceapă furtuna. Ei sunt singurii care știu ce se va întâmpla în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
caută adăpost și-și ascund capul între aripi, înseamnă că o să înceapă furtuna. Ei sunt singurii care știu ce se va întâmpla în deșert, pentru că pot vedea de sus. — Nicicând nu m-am gândit că o să mă bucur că văd vulturi - exclamă Mecanicul. Întotdeauna mi s-au părut ființele cele mai respingătoare din lume. — De fapt și sunt, dar au două misiuni foarte precise: să curețe deșertul și să-i informeze pe locuitori... - Gacel se ridică în picioare. - Și acum trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
o apuce pe calea cea bună, și știa asta. Luna se ascunse, noaptea deveni și mai neagră, și, pe întuneric, imaginația lui o luă razna, făcându-l să creadă că urletul vântului devenea insuportabil. Singura lui speranță era să vadă vulturii zburând în zori. Zbura foarte sus, în cercuri. Dedesubtul lui, în lumina neclară a primilor zori ce abia se iveau în depărtare, totul era o masă galbenă de praf în suspensie, care făcea să te gândești că lumea se transformase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
potoli. Fără vraja muzicii sale, nisipul se plictisi să mai danseze și începu să revină, foarte încet, la locul lui de origine. Soarele străluci cu puterea sa dintotdeauna și era imposibil să-l privești. Pe cer își făcură apariția primii vulturi. Un sfert de oră mai târziu, greoiul Hercules ateriză pe esplanada de nord, ca apoi să se îndrepte vuind și ridicând nori de praf spre locul exact unde grupul de bărbați plângeau, râdeau și se îmbrățișau, conștienți că trecuseră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
el până și ultimul locuitor din zonă. Au fost trei zile stranii, care i-au pus la încercare tăria de caracter, fără altă companie decât duhoarea hoiturilor, ce dispăru doar când șacalii înfometați sfârșiră până și ultimul os; și atunci vulturii se pierdură în depărtare și o pustietate absolută puse stăpânire încă o dată pe masivul stâncos. În sfârșit, când se aștepta cel mai puțin, silueta subțire a tuaregului se profilă pe cer. — Metulem, metulem... - îl salută. Cum te simți? — Cât pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
momit hop scoți din manșetă un număr excentric primo di camera un arbust carnivor și bătrînul general Împușcă o mie de vrăbii numai așa vedeți avem și copii dar pe noi paznicul doarme cu intermitențe la culesul porumbului cioara și vulturii apeductele secavor În liniștea epopeii da da pe 150 de metri de hîrtie am făcut valuri atît 150 de valuri pe fața mea și nici un dialog domnule Poldi maculatorule acel caiet de scris temele pe murdar că pe curat știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
un domn elegant, cinstit - fără barbișon de țap și coarne sau dinți ascuțiți și coadă, cum îl pictaseră oamenii. Nu! Era un bărbat cu stil, purta ochelari cam mari, ca fundurile de sifoane, avea cravată cenușie și un profil de vultur. Îmi amintea în mod curios de unul din profesorii lui Zaharel, de la școala primară. Când l-am auzit vorbind așa mi-a venit să-i sar în brațe de bucurie. Dar el m-a respins dezgustat, cu un gest de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
convingând publicul că doar iubirea putea topi gheața din inimi și de peste tot. În toiul rumorilor apăru un om mascat, care se sprijinea grațios de coada lucioasă a pianului. Era lung și musculos, fața - deși mascată - dezvăluia profilul său de vultur, vocea amintea mormăitul unui urs. Costumul lui de carnaval era ca o piele verde, croșetată din lână, din cap și până în picioare, lăsând vederii liniile și curburile trupului său viril. Ducea, cu grația unei fete, un coș plin de sticle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
atât, iarna trecută, când slujea la Mur, v-a văzut des împreună. Dar pe atunci purtați amândoi o uniformă stranie, care, după expresia ei, semăna cu uniforma de student; însă nasturii uniformei voastre nu erau aurii, ci argintii și fără vulturi. Nelly nu știa mai multe despre voi, dar pentru mine era suficient. Mai întâi, știam deja că pe cel care mă interesează pe mine îl cheamă Vadim. În al doilea rând, uniforma de licean, atât de asemănătoare celei de student
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
neajutorat, agitînd brațele ca niște aripi ciuntite. Apoi Își ridică ușor privirea În direcția În care mulțimea Își Înălțase capul, și-l zări iarăși pe Simon Magul. Acum silueta i se deslușea clar sub un nor alburiu, aducînd c-un vultur uriaș, numai că nu era vultur, ci om, Își răsfirase brațele și picioarele, deși nu puteai spune, cu mîna pe inimă, că făptura aceea care se apropia de nori era chiar Simon zis Făcătorul de Minuni, Întrucît nu-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ciuntite. Apoi Își ridică ușor privirea În direcția În care mulțimea Își Înălțase capul, și-l zări iarăși pe Simon Magul. Acum silueta i se deslușea clar sub un nor alburiu, aducînd c-un vultur uriaș, numai că nu era vultur, ci om, Își răsfirase brațele și picioarele, deși nu puteai spune, cu mîna pe inimă, că făptura aceea care se apropia de nori era chiar Simon zis Făcătorul de Minuni, Întrucît nu-i mai puteai distinge trăsăturile chipului. Se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe fugă, care-ncotro, temîndu-se să nu cadă pe vreunul din ei trupul care se prăvălea din cer. Urmă o scenă năprasnică. Precum un sac umplut cu nisip jilav cînd cade din căruța chirigiului sau precum oaia scăpată din ghearele vulturului, tot așa se izbi de pămînt și trupul lui Simon Magul. Prima care se apropie fu Sofia Prostituata, credincioasa lui Însoțitoare. Vru să-i tragă pe ochi șalul pe care i-l dăduse, dar nu găsi atîta putere, Închizînd ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]