21,644 matches
-
din cimitire și transformate într-un fel de roboți de carne salvați de la putrefacție, - fără cuget, fără simțire, fără puterea alegerii, ca cetățenii dintr-un stat... cuvînt șters apăsat, - probabil că era totalitarist, stalinist în nici un caz, din cauză că... Baronul Sâmbătă, Zeul morții, Hunganul, sau vrăjitorul cerând Baronului permisiunea de a dezgropa morții. Mortul înviat îi va aparține definitiv și îl va asculta fără crîcnire... * C. îl întreabă pe A. - Și cum e libertatea asta? - Libertatea?... face A., parcă trăgînd de timp
Chinul facerii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16394_a_17719]
-
Christian Church, Second Series, translated into E 15 însă de ambiții profane, Părinții Bisericii și-au pus toată pregătirea în slujba credinței și a idealului creștin. Dacă nu ar fi fost Iisus Hristos, ei ar fi fost închinători ai unor zei ai lăcomiei și ai urii și ai oricărui delict. Ar fi trăit pentru <<pâine și circ>>, însă, ei au predicat contemporanilor lui Iuvenal din Decalog și din Predica de pe Munte. Printre astfel de bestii cu chip de om, ei au
Părinţii Bisericii – Învăţătorii noştri. In: Nr. 1-2/2007 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/162_a_102]
-
oare condamnarea la moarte a unor țărani prigoniți de regimul comunist? * Boala e o extravaganță, precum orice apropiere șocantă de umanitate. Marii vizionari, întemeietorii de religii, nu par adesea extravaganți, aidoma unor bolnavi faimoși? * O vorbă memorabilă, rostită de un zeu(?) torturat și de Gestapo și de NKVD, relatată de Jacques Rossi: "Naziștii te chinuie ca să le spui adevărul, comuniștii ca să inventezi o minciună". * Uneori Infernul poate fi pur și simplu tăcere. Tăcerea așternută asupra fărădelegilor. * Regret nespus că n-am
Din jurnalul lui Alceste (V) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16482_a_17807]
-
cînd nu le-am dovedit valabilitatea în propria noastră ființă; citim lucruri frumoase, dar niciodată nu le simțim pe deplin pînă ce nu am urcat aceleași trepte ca și autorul lor" (John Keats). * Ne putem juca cel mult de-a zeii, în nici un caz cu zeii. * Înșelătoarele adevăruri, dar și înșelătoarele minciuni: Există adevăruri care umblă prin lume destul de înzorzonate ca să le luăm drept minciuni și cu toate acestea sînt pure adevăruri" (Lichtenberg). * Iluzia salutară a erorii: "Pînă și desele noastre
Din jurnalul lui Alceste (V) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16482_a_17807]
-
valabilitatea în propria noastră ființă; citim lucruri frumoase, dar niciodată nu le simțim pe deplin pînă ce nu am urcat aceleași trepte ca și autorul lor" (John Keats). * Ne putem juca cel mult de-a zeii, în nici un caz cu zeii. * Înșelătoarele adevăruri, dar și înșelătoarele minciuni: Există adevăruri care umblă prin lume destul de înzorzonate ca să le luăm drept minciuni și cu toate acestea sînt pure adevăruri" (Lichtenberg). * Iluzia salutară a erorii: "Pînă și desele noastre erori păstrează meritul de a
Din jurnalul lui Alceste (V) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16482_a_17807]
-
față, într-o confruntare inedită și dintr-o perspectivă "posmodernă" pe cei doi cunoscuți protagoniști de tragedie antică greacă: Oreste, fiul regelui Agamemnon ucis de soția sa Clytemnestra, și Oedip, fiul regelui Laios al Thebei, devenit, prin voința neînduplecată a zeilor, ucigaș al tatălui și soț al mamei sale, și ajungând în final să se autopedepsească prin orbire pentru faptele cumplite săvârșite fără voia sa. Poetul libretist îi face să se întâlnească, sub ochii "corului" antic, într-un oraș fără evenimente
Armonii româno-franceze by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16491_a_17816]
-
răspunsul care o va ucide. În Teba, Oedip-salvatorul va ajunge repede la descoperirea adevărului despre sine prin vocea inflexibilă a lui Tiresias, purtătorul de cuvânt al Legii, în timp ce, paralel, la Mycene, Oreste o va ucide pe Clytemnestra. Dubla pedeapsă a zeilor nu întârzie, căci, urmăriți de Erinii, cei doi eroi vor rătăci prin lume, unul orb, altul nebun, fără a reuși să se mai recunoască în momentul ultimei întâlniri, rămânând străini și prizonieri ai destinului implacabil. Tații lor morți apar doar
Armonii româno-franceze by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16491_a_17816]
-
o fărîmă de haos. * Astre ce nu-și găsesc bolta, boltă ce nu-și găsește astrele. * După Aristotel, e fericit cel suficient sieși, deci egoistul disciplinat. * Iubirea și ura nu au, practic, dimensiuni. * Autenticul damnat nu poate fi decît un zeu căzut. * Te restrângi, te ofilești, te pierzi tot mai mult, aidoma unei frunze ce se usucă. Dușmanii tăi s-ar putea bucura, dar nu-ți pasă de ei. * A fi credincios înseamnă și a spune tot ce crezi de cuviință
Din jurnalul lui Alceste (IV) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16502_a_17827]
-
sufletească dureroasă e să te simți inactual. Însă inactualizarea nu e, din păcate, un act volițional, ci un soi de inspirație. * Un individ întrutotul perfect n-ar fi decît unul monstruos, înspăimîntător. Comunicăm și ne iubim prin imperfecțiunile noastre. * Un zeu autentic nu poate cădea în uitare, ci doar în tăcere. Uitarea noastră e, în realitate, tăcerea lui. * Numai spiritele mediocre tremură de spaimă în fața criticii. Critica nedreaptă trebuie învinsă prin simpla evidență a meritului, care nu se cade neapărat să
Din jurnalul lui Alceste (IV) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16502_a_17827]
-
mai ușor te înțelegeai cu Zeus și cu Junona cu Apollo și ceilalți, dacă îți trecea prin cap ceva nemaipomenit, nu se supăra nimeni cine în jurul cui se învîrte, numai să se învîrtă corect și să fie de acord și Zeii Matematicieni, Fizicieni, depinde... Oricît de neserios, de petrecăreț și putem spune chiar imoral, OLIMPUL iubea știința, iubea, de la greci, paradoxurile, nu se punea cu muritorii de rînd, care orișicît... La încheierea mileniului al doilea și la începerea celui de-al
Ordinatorul suprem - 3000 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16544_a_17869]
-
plin de cetina îngălbenită mirosea a rășină curată, a biserică în sărbătoare. Numai fagii luminoși, prietenoși, păgîni (i se păreau inginerului-vagabond), cu trunchiurile lor îndrăznețe, imponderabile, ca aluminiul industriei aero, îți aminteau că te afli doar în natură, asemeni unor zei pripășiți pe pămînt în poziții lubrice. Spre deosebire de desimea întunecoasă a brazilor prea mulți strînși la un loc, înghesuiți acolo, ca de cine știe ce prigoană. * Bran, mai 1976. O mică parte din ce urmează s-ar putea să se repete. Nu sînt
Răzlețe by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16559_a_17884]
-
La originea grupajului despre anii dintîi n-au stat, aflăm din argumentul coordonatoarei, teorii sofisticate, ci nostalgia, dorul de acasă și de tații din ceruri. "Regia" volumului speculează, în primele pagini (un fel de neconvențională prefață), echivocul: în ceruri sînt zeii din Olimp, "părinții" omenirii, dar și pămîntenii care, pentru cinstea de-a fi crescut copii, plecînd, s-au dus în Rai. Continuă, în aceeași notă sentimentală, Bianca Balotă, semnînd un Recviem pentru tata. E vorba, acolo, despre un tată pe
Vacanță cu tata by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11881_a_13206]
-
lumea modernă, o lume "de sălbăticie și șarpe", văduvită de orice "sens de armonie", d-sa e, structural, un homo duplex. Pe de o parte se arată irezistibil atras de vechime, de un "trecut absolut", în care oamenii conviețuiau cu zeii și cu eroii mitici, pe de alta e cuprins de un acut simțămînt al declinului, al destrămării nobilelor arhetipuri, al depotențării spiritului: Tăifăsuind cu eroii și zeii, căci doar așa mă mai pot înțelege cu omul, se prea poate ca
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
irezistibil atras de vechime, de un "trecut absolut", în care oamenii conviețuiau cu zeii și cu eroii mitici, pe de alta e cuprins de un acut simțămînt al declinului, al destrămării nobilelor arhetipuri, al depotențării spiritului: Tăifăsuind cu eroii și zeii, căci doar așa mă mai pot înțelege cu omul, se prea poate ca fără veste să alunec în haos, însă nu pot face altfel. Sînt și eu o fărîmă din abisul primordial și cu el zac împreună cu tine, cititorule, într-
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
mai pot înțelege cu omul, se prea poate ca fără veste să alunec în haos, însă nu pot face altfel. Sînt și eu o fărîmă din abisul primordial și cu el zac împreună cu tine, cititorule, într-o statuie gigantică de zeu sfărîmat". Cultul primordialității îi dezvăluie un fond de om vechi, capabil a împărtăși, într-o manieră am zice hölderliniană, fervorile unei umanități mîntuite în chip păgîn prin chiar intensitatea vitalității sale care-i scaldă în lumină trăsăturile, inclusiv afectele negative
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
Denunțîndu-și cooperarea inițială, paradisiacă, spiritul și materia se recompun într-o figură secundă a unei credințe blestemate și a unei apostazii supuse unei mutații purtătoare de speranță, pe traiectul eretic al fantasmei poetice: "în anteriu de lauri e îmbrăcat/ întîiul zeu stacojiu de praful din cerurile/ Cu argilă peste ele./ Cu inima scuturată de cîntecul sporit,/ Priviți-mă. în mine un veșnic m-a privit./ Dar întunericul perdeluiește orice mers/ Către minune, mă încarcă/ Stafia purtînd un roi/ Sacru-demoniac împrejurul/ Aburelui
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
acum, vreau să vă uit, iar voi să mă țineți minte cum eram cîndva. Sînt propriu-mi tribunal și - suprem orgoliu! - nu mai vreau să apar în lume, ca să nu fiu cumva judecat vreodată. Eu vreau să fiu asemeni unui zeu - mort și nemuritor deopotrivă -, dincolo de orice evaluare omenească. Numai zeii își pot permite să trimită cîte o foaie albă de hîrtie, nu un text - oricînd interpretabil. Dar foaia albă este și un talisman. Tot la Dumas există un exemplu elocvent
Scrisorile primejdioase by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/11940_a_13265]
-
minte cum eram cîndva. Sînt propriu-mi tribunal și - suprem orgoliu! - nu mai vreau să apar în lume, ca să nu fiu cumva judecat vreodată. Eu vreau să fiu asemeni unui zeu - mort și nemuritor deopotrivă -, dincolo de orice evaluare omenească. Numai zeii își pot permite să trimită cîte o foaie albă de hîrtie, nu un text - oricînd interpretabil. Dar foaia albă este și un talisman. Tot la Dumas există un exemplu elocvent. în Impresiile de călătorie în Rusia, contele Bezborodko, secretarul Ecaterinei
Scrisorile primejdioase by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/11940_a_13265]
-
diamantul de vânt/ de-acum s-au ales - luminând, luminând...". Poemul se intitulează Vânt și diamant, în termenii alchimiei, opera s-a născut și e tot una cu aurul cunoașterii. în lumea în care trăim, însă, din coșmarurile noastre nasc zei obosiți și palizi, de tragică soartă: "Ei nu înțeleg lumina și nici întunericul. Vântul/ îi izbește gonindu-i fără noimă. Ei țin în mână/ o torță înghețată. Sunt orbi/ deodată, somnolenți, aleargă spre un zid uriaș,/ fără nici o poartă în
Poet în veacul XXI by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11930_a_13255]
-
ironie, cu atît mai mult cu cît imaginile au nu rareori o zvîcnire energică a contrarietății învinse: "cosită/ grădina e un cap de recrut/ de-aș putea să mă spînzur un pic în marginea ei - zice/ m-ar decreta probabil zeu al plictisului/ semenii mei - uite o petală a căzut pe covor". Sau: "în inima teritoriilor de dincolo de munte/ vîntul scoate scheletul iluziei dintre molizi de sub ferigi// plasa zilei e gri/ ci taie-i ochiurile/ cum ai tăia apa fîșii/ cu
Umilință și ironie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11972_a_13297]
-
aspiram frenetic. Am plecat hotărîtă spre subsolurile Editurii Cartea Românească, unde se găsea salvatorul meu: Florin Iaru. Era, pe atunci, mai marele depozitului. Împăratul unei împărății formidabile, al unei zone greu accesibile muritorilor de rînd, împărăția cărților. Pentru mine era zeul absolut. Tot el îmi dăduse și Epistolarul...Și tot el, Drumul cenușii. M-a costat 21,50 lei plus tratația Împăratului. E drept că în împărăția lui era cam frig. Augustin Buzura este unul dintre cei mai importanți scriitori ai
Apel către modele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11956_a_13281]
-
s-a datorat și influenței lui Maiorescu; atâta mi-a trebuit: parte din participanți, dascăli la diferite licee din județ, a reacționat cu indignare și mi-au servit lecția: poetul național n-a fost influențat de nimeni și de nimic! Zeul Eminescu este în ochii semidocților patriotici intangibil. Totul în viața și creația sa este luminos și exemplar. Eminescu atins de o boală luetică? Imposibil de acceptat așa ceva! Și atunci lansăm teoria asasinării sale din motive politice: poetul aflase de intenția
Mitul Eminescu by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/12019_a_13344]
-
franceză fără cusur că nu-i nimic, se-ntâmplă... Pe înserat, după ce trăseseră un somn greu, Sisi își luase șevaletul și pânza aproape terminată, avînd nevoie de unele retușuri. Tabloul trebuia să reprezinte un amurg la mare. Un asfințit apocaliptic. Zeul setos de sânge al întregii planete cum se lasă vara sub orizont pe vreme senină. El, crudul, nesățiosul zilei, trimițând aupra lumii fluvii imense sângerii de toate nuanțele și pe care Sisi, de cînd veniseră la mare, se încăpățâna să
Asfințit cu ghioc (VII) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12005_a_13330]
-
închide un melc în cochilia lui a fost odată un amurg în care am plecat, așa cum plecau marinării pe marile lor și nu se mai întorceau... a fost o vreme când bătrânii povesteau în jurul focului despre oameni de piatră, duhuri, zei și ai fost odată, tu,... era pe vremea când femeile se nășteau din scoici ( femeile se nășteau din scoici albe, albastre și roz, așa era atunci ) și erau barbati-cerbi ( mulți barbati-cerbi umblau singuri prin vechi legende, prin păduri, prin poeme
MARIUS HORVATH [Corola-blog/BlogPost/382575_a_383904]
-
să merg. Mi-e frică să stau. Nu mai e nimic aici. Puștiul s-a cuibărit încet în ruine colorate. Îngeri călare, au plecat din oraș. Nu mai bate nimeni la porțile poemelor scrise. Lucrurile au rămas orfane fără cântecul zeului. De ce să merg ?. Am întrebat, drumul. De ce să stau ?. Am întrebat, ruinele. Demult, n-am mai aprins nimeni un foc. Pentru sine. Pentru iertare. Pentru zei. Și totuși, acesta nu e sfârșitul. Sfârșitul poate fi oricând. Citește mai mult La
MARIUS HORVATH [Corola-blog/BlogPost/382575_a_383904]